23/10/2024
RĂSPLATA IERTĂRII
Să ceri iertare și să-l ierți pe greșitul tău. Iată două ipostaze în care este pus orice om în viața sa, măcar odată.
În ambele situații iertarea-i eliberare. A ta!
E condiție obligatorie a recâștigării libertății.
Până nu ierți și până cînd nu îți ceri iertare celui căruia i-ai greșit, nu poți fi liber.
Fiindcă ești înlănțuit de: trecut, durere, furie, dezamăgire, răzbunare, frică, neputință, stres, depresie, ranchiună și orbire. Toate furiile acestea emoționale te țin pironit și blocat.
Aveau dreptate strămoșii noștri romanii să se teamă de zeitățile turbate, numite furii, fiindcă pustiesc tot ce e bun și frumos în ființa umană și orbesc ochiul interior.
Nu mai vezi decât iluziile și negura pe care acestea ți le proiectează.
Abia când ierți, ori îți ceri iertare, te poți redescoperi și regăsi pe tine însuți.
Până la acest moment izbăvitor, se produce pierderea de sine a omului. Fiindcă acesta este unicul rezultat al ne-iertării „greșitului nostru” și al mândriei de a nu-ți cere iertare. Ne pierdem pe noi, viața, sănătatea și umanitatea noastră.
Studiile psihologice și experiența umană atestă cât de greu îi este unui om să ierte sau să își ceară iertare. Nu-l putem ierta pe cel în care ne-am pus încrederea și a trădat-o.
Ce eroare!
Înseamnă că încrederea nu mai era la noi și în noi, ci în posesia altuia, așa-i?
Ori încrederea e mereu în noi și în interiorul nostru.
La fel e când nu-ți poți cere iertare fiindcă îți pare că te cobori pe tine.
Iarăși: ce eroare!
Fiindcă atunci cînd i-ai greșit semenului, ori comunității de fapt te-ai coborât pe tine însuți.
Cerându-ți iertare, te re-înalți către acel om și în fața comunității.
Așa cred!
