17/01/2026
🖤 Astăzi scriu nu doar ca psihoterapeut, ci ca om.
Am trecut prin pierderea subită a unei persoane dragi.
Fără avertisment. Fără timp de pregătire. Fără „la revedere”.
Într-o clipă, realitatea s-a rupt în două.
Șocul, neîncrederea, furia, vinovăția și golul profund nu sunt concepte din manuale – sunt trăiri reale, care pot coexista în același timp.
Uneori vin în valuri.
Alteori te iau prin surprindere, exact atunci când crezi că „ești mai bine”.
Această experiență mi-a arătat, din interior, cât de diferit se trăiește doliul, dar și faptul că moartea subită nu este doar o pierdere, ci și o traumă – una care zguduie siguranța, sensul și felul în care privești viața.
După o astfel de pierdere, lumea nu mai pare la fel.
Lucruri care înainte păreau sigure devin fragile, iar întrebările apar acolo unde înainte erau certitudini.
Am înțeles cât de greu este să primești încurajări atunci când durerea este încă foarte vie.
Când, de fapt, uneori singurul lucru posibil este să stai cu durerea și să încerci să respiri prin ea.
De aceea, este atât de important să existe un spațiu sigur în care durerea să nu fie grăbită, corectată sau minimalizată.
Un spațiu în care lacrimile, tăcerile, confuzia și oboseala să fie permise.
Nu scriu acest mesaj pentru a primi compasiune, ci pentru a spune că unele dureri nu au nevoie de soluții.
Doar de timp și respect.
🤍 Procesul nu trebuie grăbit.
Cu inima mereu la MAMI 🖤
