04/01/2023
Ştii care e cea mai tristă zi din an?
17 ianuarie, ziua internaţională a abandonării rezoluţiilor de început de an.
Din fericire, adoptarea de rezoluţii de început de an este un obicei tot mai răspândit.
Un obicei minunat, care ne ajută să ne reconectăm cu visurile noastre şi care ne umple de energie, de bucurie şi de speranţă pentru viitor.
Dar din păcate studiile arată că doar 8% dintre oameni reuşesc să îşi realizeze rezoluţiile de început de an, iar 50% dintre ele sunt deja uitate până la finele lunii ianuarie.
De ce, an după an, are loc un astfel de genocid al bunelor intenţii? Există trei motive importante :
1. În primul rând, oamenii nu au încrederea necesară ca pot reuși ceea ce își propun.
Și când începi ceva, dar nu ai încredere și nu ești hotărât 100% că vei face tot ce ține de tine pe termen lung pentru a realiza ceea ce-ți doresti, dispare forţa motivaţională reală.
2. În al doilea rând, oamenii nu au un plan care să îi ducă de la rezoluţie la implementare pe termen lung. Nu îşi stabilesc paşii cei mici, dar esenţiali, care să construiacă podul dintre punctul în care sunt acum şi punctul în care doresc să ajungă. Ne dorim totul acum, cu mijloace revoluţionare (“De luni mă las de fumat!”) şi dacă rezoluţia nu se întâmplă pe măsura nerăbdării noastre, o abandonăm.
3. În al treilea rând şi poate cel mai important, nu cunoaştem tehnici compatibile cu vieţile noastre deja aglomarate şi care să fie, în acelaşi timp, şi prietenoase cu propriul creier. Când ceea ce ne propunem devine prea greu, dăm vina pe noi înşine (nu am voinţă, nu mă pricep, nu e de mine), mai degrabă decât să vedem că nu am adoptat o metodă funcţională.
Aşa că dă-mi voie să îţi prezint GRATUIT (!), un proiect UNIC în România, prin care sa-ti prioritizezi sănătatea, starea fizică și emoțională, începând de ACUM.
Ca și antrenor și coach, am creat împreună cu o echipa de antrenori devotați pentru ceea ce fac, proiectul TABĂRĂ DE NUTRIȚIE ON-LINE, după 10 ani de studiu și lucru cu oamenii permanent.
Eu însămi am trecut prin toate etapele pe care le vei cunoaște în cele 5 zile de Tabără, astfel că am fost prima beneficiară a proiectului, iar apoi toate acele metode pe care le vei învăța chiar tu, au fost testate de mulţi alţi oameni care au realizat lucruri de care nu se credeau în stare.
Te invit să te înscri GRATUIT prin linkul de mai jos şi te îndemn să faci asta chiar ACUM, pentru că e o șansă unică să faci ceva pentru tine.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd6YjZi6tk65c7xkXCnilWeMb0h5YLmbIyUVDbu2P-30CUnqQ/viewform
Găsești link-ul și în primul comentariu!