13/02/2026
Omul în căutarea yoga
La clasele mele am observat un lucru interesant, dar nu despre toată lumea. Doar despre unii, și atâta m-am gândit ce nu e bine…
Unii oamenii vin o perioadă la practica apoi dispar. Îi văd explorând: pilates, sală, alt stil de yoga, alt instructor, alt ritm. Uneori se întorc, alteori rămân în altă parte. Și mult timp m-am întrebat ce caută, de fapt, ce vor??
Nu cred că este doar despre tipul de mișcare. Cred că este despre felul în care fiecare poate tolera întâlnirea cu sine.
Yoga, atunci când începe să se așeze, nu mai este doar despre flexibilitate sau forță. Devine un spațiu în care apar lucruri: nerăbdarea, comparația, frustrarea, oboseala, nevoia de a fi suficient. Și pentru unii, exact în punctul acesta începe neliniștea.
Explorarea este sănătoasă, și o folosim, până ne găsim…locul .Este firesc să încerci, să cauți, să vezi ce ți se potrivește. Dar uneori explorarea poate fi și o formă foarte elegantă de fugă. Fugă de ritm, de profunzime, de tăcere. Fugă de momentul în care practica nu te mai distrează, ci te pune față în față cu tine.
Nu spun asta ca o critică, chiar deloc!Fiecare are dreptul la propriul drum și la propriul ritm de apropiere. Și sunt și oameni care rămân, care cresc în interiorul aceleiași practici, care traversează disconfortul și descoperă ceva dincolo de el.
Ce mă emoționează este că acei câțiva care pleacă și apoi revin, revin diferit. Se așază pe saltea mai liniștiți. Nu mai caută experiența intensă, ci experiența autentică. Nu mai caută forma perfectă, ci contactul real.
Poate că omul în căutarea yoga nu caută, de fapt, o clasă. Caută un loc în care să poată rămâne cu sine fără să plece imediat când devine greu. Iar drumul până acolo poate include și explorare, și fugă, și întoarcere.
Și poate că toate fac parte din proces.