Cufarul Cu Sanatate

Cufarul Cu Sanatate Produse 100% naturale - ingrijire si sanatate.

07/10/2022

"Lasă că părinții mei m-au bătut când eram copil și nu mai sunt așa traumatizat!", zice bărbatul care a fost denunțat de fosta parteneră pentru violență fizică.

"Când eram mic părinții mă lăsau să plâng singur până adormeam, și asta dura cu orele, dar așa am învățat să fiu independent", spune bărbatul care își petrece nopțile pe rețelele de socializare, neputând dormi.

"Am fost pedepsit aspru când eram mic și sunt ok", spune bărbatul care de fiecare dată când face o greșeală se face singur în toate felurile, pedepsindu-se.

"Când eram copil m-au atins bine de tot și acum sufăr de o "traumă" care se numește "educație"", spune femeia care nu înțelege de ce toți partenerii pe care îi are ajung să fie agresivi cu ea.

"Copil fiind, când eram mofturos tata mă închidea într-o cameră singură pentru a mă gândi la ce am făcut, iar astăzi apreciez asta!", spune femeia care suferă de atacuri de panică și nu înțelege de ce e claustrofobică.

"Când, copil fiind, aveam crize de furie în public, părinții mei îmi spuneau că mă vor lăsa singură sau mă vor da unui străin și uite, am ajuns foarte bine", spune femeia care a cerșit iubire în toate relațiile și a acceptat infidelități repetate pentru a nu fi abandonată.

"Când se uitau părinții mei la mine înghețam, și uite ce bine am ajuns!", spune femeia care nu poate să mențină contact vizual fără să se simtă intimidată.

"Părinții mei m-au obligat să aleg o carieră în care să fac bani și uite ce bine am ajuns!", spune bărbatul care așteaptă cu înfrigurare fiecare zi de vineri, disperat că este nevoit să facă zilnic ceea ce nu îi place.

"Când eram mică trebuia să stau la masă până terminam toată mâncarea din farfurie, cu forța chiar, nu cm fac părinții ăia permisivi!", spune femeia care nu înțelege de ce întotdeauna a avut probleme cu mâncatul compulsiv.

"Mama m-a învățat ce înseamnă respectul cu papucul și bine mi-a făcut", spune femeia care fumează un pachet de țigări pe zi pentru a-și ține sub control anxietatea.

"Le mulțumesc părinților mei pentru fiecare lovitură și pedeapsă, pentru că altfel cine știe ce s-au fi ales de mine", spune bărbatul care nu a avut niciodată o relație sănătoasă și al cărui copil îl minte tot timpul, de frică.

Și așa ne trăim viețile, înconjurați de toți acești oameni minunați, netraumatizați, însă paradoxal într-o societate plină de violență și oameni răniți.

Lecția nu e să ne judecăm părinții, și ei victime la rândul lor, ci să înțelegem că nu a fost ok, să iertăm și să lăsăm o altă moștenire copiilor noștri.

❤️

Sursa de inspiratie: Joshua Shrum

05/09/2022

Despre glanda pineală!

Glanda pineală este unul dintre cele mai mari secrete care ne-au fost ascunse.

Secretul nu este că glanda există, secretul este funcția sa.

Glanda pineală este organul prin care visăm, care odată activat, prin ea creste intensitatea și calitatea Intuiției , crește capacitatea de a observa prezentul și de a vedea în perspectivă, eliberându-ne de temeri și frici.

La nivel energetic este și organul care ne conectează la alte dimensiuni, ne permite să facem călătorii astrale și să dezvoltăm abilități psihice precum clarviziunea sau telepatia și chiar posibilitatea călătoriei în timp.

Nu este dificil să știi de ce este un secret, răspunsul ni l-au ascuns de secole.

De ce ni l-au ascuns?
În realitate, conexiunea divină se află în fiecare dintre noi.

"Ananasul" sau glanda pineală au mai multe semnificații.

Pentru religia catolică, înseamnă puterea lui Dumnezeu; pentru masonerie- viziunea ciclopilor;

În tradiția egipteană este cunoscut ca ochiul lui Horus; de asemenea, în geometria sacră putem vedea că ochiul lui Horus corespunde exact cu toate structurile creierului, iar în lumea asiatică e cunoscută ca al treilea ochi sau centrul clarviziunii. și intuiției.

În terminologia inițiatică este cunoscută sub numele de „ușa paradisului”; filozoful francez Descartes, a spus că glanda pineală este ceea ce leagă corpul de suflet sau îl conține. El l-a definit drept „Scaunul sufletului” .

Hormonul melatonină produs de glanda pineală, a cărui deficiență cauzează insomnie și depresie, este prezentă în unele alimente precum ovăz, porumb, roșii, cartofi, nuci, orez și cireșe.

În templele antice ale sumerienilor, babilonienilor și chiar în Vatican au existat monumente care au formă de ananas sau pin- închinate glandei pineale, iar pe pereții piramidelor se află hieroglife cu aceste simboluri.

Glanda pineală secretă o substanță numită DMT (dimetiltriptamină), cunoscută și sub denumirea de moleculă spirituală, este eliberată în faza mișcării rapide a ochilor atunci când visăm, fiind responsabilă de vizualizarea imaginilor în vise.

Când nu există lumină, glanda pineală produce melatonină și serotonină.

Este legată de reglarea ciclului de veghe și somn și servește pentru contracarea efectelor sindromului de diferență de fus orar.

DMT este atât de puternic încât poate duce conștiința omului prin călătoria în timp și alte dimensiuni.

În starea imediată de dinainte de moarte se produce o cantitate mare de DMT, motiv pentru care i se atribuie capacitatea de intrare a conștiinței în dimensiuni superioare.

Realizează stări mistice sau interdimensionale, este cel mai puternic halucinogen sau entenogen găsit în natură, la toate plantele și animalele (în concentrație mai mare sau mai mică), având efecte profunde asupra conștiinței.

De asemenea, face posibilă călătoria în subconștientul nostru și accesarea înregistrărilor noastre akashice, facând astfel ca fiecare experiență să fie unică și personală.

De asemenea, se spune că pe lângă reglarea aspectelor asociate zi-noapte, precum temperatura corpului și a anotimpurilor (cum ar fi ciclurile hormonale legate de reproducere), melatonina este un puternic antioxidant, care protejează celulele împotriva pagubelor cauzate prin radicalii liberi, inhibă sinteza ADN-ului în anumite celule tumorale și moartea celulelor (apoptoza) din timus, glanda responsabilă de apărare.

Nivelurile lor de producție ar scădea odată cu vârsta.

Prin urmare, ar avea proprietăți anti-îmbătrânire și anti-cancer.

Sursa: Secretele întregii vieți

04/08/2022

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist a postat pe pagina de Facebook rețeta prin care putem stimula organismul și sistemul imunitar să se repare singur...

03/08/2022
31/07/2022

📍Aviatorilor 8A, c**t cu Str. Paris, chiar deasupra parcarii.

Avem vitrina plina cu tarte, quiche-uri si banana bread, plus un cheesecake de vis, no sugar of course.
Piece de resistance e cafeaua Aromas del Valle din Peru, courtesy of Origo, carora le multumim pentru toata rabdarea si sfaturile❤️

30/07/2022
28/07/2022

💙 Proiectele noastre înfloresc, de aceea avem nevoie de forțe proaspete în echipa noastră. Avem deschise mai multe joburi pentru români și ucrainieni, așadar vă rugăm să dați sfoară în țară pentru a ajunge mesajul nostru la oamenii potriviți.

💙 Poziții deschise:

👉 Romexpo
📍 supervizor loc joaca copii - 2 posturi
Program luni-vineri 9-17.

Persoanele trebuie să știe să relaționeze cu copiii și să le placă să se joace cu ei. Să facă joculețe, activități cât timp stau părinții și își fac actele.

👉 Pipera
📍 femeie de serviciu
Program 8:00-16:00

📍 asistent medical (cu diplomă de asistenți)
Program 08:00-16:00

📍 profesori limba română - pot fi și ucrainieni, dar să aibă studii pedagogice și să vorbească limba română
Program 08:00-16:00

📍 supraveghetori after school - pot fi și ucrainieni, dar trebuie să știe măcar și engleza, să ne putem înțelege unii cu alții. Aici nu este nevoie de experiență pedagogică, însă trebuie să interacționeze bine cu cei mici.
Program 10:00-18:00

Nu uitați că orice SHARE contează, pentru că ar putea fi în lista voastră de prieteni oameni care se potrivesc cerințelor noastre!

💛 Mulțumim! 💛

26/07/2022
24/07/2022
23/07/2022

Address

Bucharest
02000

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cufarul Cu Sanatate posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category