23/03/2026
Există o formă de frustrare care apare foarte des în relații și care, de multe ori, nu este recunoscută ca atare.
Frustrarea de stagnare.
Nu e zgomotoasă, nu e dramatică, ci se simte zilnic ca un zgomot de fond neplăcut.
Se simte ca o tensiune constantă în fundal, ca o senzație că lucrurile nu evoluează, că stai pe loc, că tu vrei mai mult, dar ceva nu mișcă, partenerul nu vrea nimic sau vrea altceva sau la locul de muncă percepi că te plafonezi și bați pasul pe loc.
Tendința firească este de a compensa stagnarea prin a face lucruri care te cresc. Și cu cât îți dorești mai mult, cu atât realitatea îți arată plafonarea, lipsa de interes a partenerului, a colegilor.
Și continui să tragi de oameni, să planifici, să controlezi viitorul, pentru că undeva în tine apare gândul:
„Dacă nu fac eu, nu se întâmplă nimic.”
În workshopul de aprofundare pe care l-am susținut luna trecută, am văzut această frustrare în mai multe forme.
AHA-ul major a fost acesta: frustrarea nu avea legătura cu prezentul, ci cu percepția că rămân în urmă dacă nu evoluez.
Era despre:
• frica de a rămâne în urmă
• comparația cu ceilalți
• presiunea de a face mereu mai mult
• senzația că nu e sigur să te oprești
Pentru unele participante, asta se vedea în relația de cuplu, pentru altele, în viața profesională, pentru altele, în ritmul în care își „construiau” viața. Și toate duceau în același loc: epuizare.
Pentru că nu mai era despre alegere, ”fac lucrurile pentru că așa îmi doresc”, ci era despre presiune, ”trebuie să evoluez”.
Memorabilă este amintirea unei participante care a apărut în lucru, și care purta o credință instalată la 15 ani, într-o adolescentă deșteaptă, dar care nimerise în clasa nepotrivită (ea era foarte bună la română și mai puțin bună la matematică, iar presiunea care venea din partea profesorului și a colegilor era uriașă, se compara cu ceilalți și percepea că rămâne în urmă și pierde tot ce a construit).
Credința care atunci a ajutat-o, dar care de-a lungul vieții a ajuns să fie neconstructivă era:
„Nu pot să stau. Trebuie să merg înainte, cu orice preț.”
De ce a ajuns neconstructivă? Pentru că această doamnă pasionată de dezvoltare personală și spirituală a ajuns să meargă la atât de multe cursuri, încât era suprasaturată, și percepea tot că nu este suficient, că trebuie să învețe mai mult și asta… și cealaltă… Și pasiunea s-a transformat în ceva stresant.
După lucrul cu tehnica Matrix Reimprinting, altceva s-a așezat în proces:
„Pot să aleg ritmul meu.”
Și nu e ca și când nu s-ar mai duce niciodată la vreun curs, ci a adus liniștea care vine din alegere asumată și conștientă, în acord cu valorile și viziunea de viață de acum.
💛
Frustrarea de stagnare nu se rescrie atunci când faci mai mult.
Se rescrie atunci când înțelegi de unde vine presiunea
și începi să te raportezi diferit la ea.
Asta este direcția în care mergem în workshopul de aprofundare de marți.
Vom lucra pe toate cele 5 forme ale frustrării în relații (fiecare va alege una, cea care doare cel mai tare):
• Frustrarea de neauzire
• Frustrarea de dezechilibru
• Frustrarea de stagnare
• Frustrarea de respingere
• Frustrarea de lipsă de control
Identificăm tiparul și lucrăm direct pe momentele în care s-a format.
📅 Marți, 24 martie
🕕 ora 18:00
📍 online
👉 Detalii și înscriere în linkul din comentarii.
Dacă ai simțit vreodată că trebuie să tragi din greu sau să tragi de ceilalți ca lucrurile să meargă, este posibil ca acest workshop să fie pentru tine.
Cu blândețe,
Nicoleta
PS: Fotografia este realizată de către Laura Alexandru .
