09/02/2026
De când mă știu, până anul trecut (cam prin Noiembrie), visam că mă urmarea un urs.
Prin pădure.
Prin orașe.
În clădiri.
Orice făceam în vis, oricât de mult mă apropiam de un loc în care aș fi putut fi în siguranță, ursul mă prindea mereu.
Nu visam niciodată finalul.
Doar mă trezeam cu certitudinea și emoția că mă prindea mereu.
Uneori încercam să îi vorbesc calm și înțelegător, crezând că așa îl voi îmblânzi. În acele vise, ursul era sarcastic cu mine (da, vorbea), efectiv își bătea joc de mine, îmi minimiza orice efort de a mă salva de pericol.
De fiecare dată mă trezeam speriată și cu impresia că asta trebuie să fie una dintre cele mai mari frici ale mele: să mă atace un urs.
Ei bine, într-un modul de formare în psihoterapie, am lucrat visul ăsta în terapie.
Și cu ajutorul colegei mele, am conștientizat că ursul din visele mele urâte a fost mereu autocritica.
De asta niciodată nu scăpam de el, orice făceam. Pentru că în viața mea de zi cu zi, de când mă știu, criticul interior era prezent constant.
“Cine te crezi?!”
“Mare deșteaptă!”
“Ce mare scofală ai făcut?!”
“Vrabia mălai visează!”
“Nu ești tu în stare de așa ceva!”
Și sunt sigură că știi și tu să completezi lista asta.
Am făcut tot atunci și primul pas către reparație.
Am înlocuit, simbolic, ursul înfricoșător și sarcastic cu un ursuleț de pluș. Ursulețul meu Cocolino din copilărie. Un ursuleț de pluș pe care îl aveam cumpărat dintr-un magazin second hand la care am ținut foarte mult.
Emoțional, am înlocuit autocritica cu blândețea și compasiunea față de mine, mai ales în momentele stresante.
Ideea e că de atunci nu am mai avut acel vis.
Dar nu doar pentru că am decis ceva legat de asta, ci și pentru că am înțeles atunci ce-mi face criticul interior. Ce îmi fac eu mie ținând cont mereu de vocea aceea copiată și făcută propria-mi voce.
Și pentru că am fost conținută, ghidată și înțeleasă într-un cadru sigur, de o persoană în care am încredere și care pentru un timp determinat, atunci, mi-a fost terapeut.
relația terapeutică din acele minute, m-a ajutat să fac asta.
Apoi, în viața de zi cu zi, am observat mai mult și am reparat mai des momentele în care autocritica băga bățul prin gard.
În ultimă instanță, în tabăra de săptămâna trecută, am lucrat din nou tema criticului interior și, printre altele, l-am trimis în m #%ț£i m&-sii🤭
Căci m-am cam săturat 💪
Iar ursulețul din poză e primit cadou exact de la colega cu care am lucrat acest vis.
Mi-l promisese de atunci.