14/01/2026
În relațiile mele profesionale și de prietenie cu persoane care aveau trăsături narcisice pronunțate, apropierea începea aproape invariabil printr-o poziționare de victimă. Se prezentau ca fiind nedreptățite de alții, persoane „cu intenții rele” sau „neprofesioniste”, și îmi cereau sfaturi, validare, recomandări. În același timp, mă transformau rapid într-un confident, împărtășind multe detalii personale, cu senzația unei apropieri speciale și accelerate.
În paralel, apăreau multe complimente, adesea foarte intense și foarte rapide. Eram descrisă ca un om deosebit, un specialist excelent, o prietenă minunată, frecvent în termeni superlativi. Deși aceste aprecieri erau plăcute la nivel uman, exista constant o senzație de forțat, de lipsă de autenticitate, o intuiție că ceva nu este în regulă.
Pe măsură ce relația avansa și începeam să setez limite firești, cm ar fi să nu fiu mereu disponibilă, să am și alte relații sau priorități, să refuz anumite propuneri, apărea o schimbare clară. Observam retragere, nemulțumire, uneori exprimată subtil prin atitudine, alteori prin solicitări insistente de explicații. Refuzurile mele erau analizate excesiv, iar explicațiile oferite, chiar și atunci când erau asertive și mature, nu păreau niciodată suficiente, pentru că nu corespundeau așteptărilor lor.
Într-un interval relativ scurt, aceste persoane se îndepărtau sau dispăreau complet din relație. Uneori foloseau tratamentul tăcerii. Motivul de fond era același: faptul că aveam limite, nevoi proprii, alte relații și alegeri care nu gravită exclusiv în jurul lor.
