Psihoterapeut Mirela Zetu

07/02/2026

Într-un ton mai științific, tot despre puterea imaginației, a metaforelor, beneficiile și capcanele fanteziilor.
Despre cm imaginația ne face să vedem lucrurile posibile și chiar ne ghidează deciziile. Enjoy! 😀

"Beneficiile imaginației
Un articol de Shahram Heshmat Ph.D.

Idei-cheie

- Imaginația ne permite să trecem dincolo de circumstanțele prezente și să recreăm realitatea.

- Să luăm decizii presupune să ne imaginăm pe noi înșine în diverse situații.

- Imaginația ne eliberează din limitele realității imediate.

Imaginația ne oferă capacitatea de a gândi în termeni de posibilitate și de a depăși constrângerile existente. Ea îl ajută pe cel care ia o decizie să simuleze mental scenarii, să anticipeze consecințele și să aleagă cât se poate de înțelept. Cu ajutorul imaginației, putem explora în siguranță ipoteze noi sau testa strategii diferite, fără angajamentele și riscurile pe care le-ar presupune punerea lor efectivă în practică (Gosetti-Ferencei, 2018).

Imaginarea viitorului

Să ne imaginăm viitorul ne permite să evaluăm trasee alternative, să anticipăm cm ne-am simți dacă acestea s-ar împlini și să decidem în consecință. De pildă, simulând mental un eveniment posibil (un interviu de angajare, sa zicem, sau opțiuni de vacanță), putem „testa” impactul emoțional al acestor scenarii.

Emoțiile imaginative

Gândirea imaginativă ne ajută să vedem un rezultat viitor. Însă emoțiile imaginative sunt cele care ne motivează să parcurgem drumul dificil până la atingerea obiectivelor. O imagine vie a viitorului poate influența profund motivația. Imaginile vizuale sunt mult mai convingătoare emoțional decât cuvintele. De exemplu, persoanele care au privit imagini ale propriei persoane îmbătrânite digital au manifestat intenții mai mari de a economisi bani pentru pensie (Sims, 2020).

Creativitatea în rezolvarea problemelor

Imaginația ne ajută să construim perspective diferite asupra lumii. Atunci când puterea ei nu se limitează la „ce a fost” sau „ce este”, ci se extinde către „ce-ar fi dacă” sau „ce-ar putea fi”, spațiul posibilităților explorate devine considerabil mai larg.

Schimbarea perspectivei

Imaginația ne permite să ne punem în locul celorlalți: să gândim ce gândesc ei și să simțim ce simt ei. Astfel putem ajunge la o înțelegere mai profundă a celor diferiți de noi. Observând comportamentul tău, îmi imaginez ce aș gândi, ce aș simți și ce aș face dacă m-aș afla în situația ta.

Gândirea contrafactuală

Gândirea contrafactuală sau raționamentul ipotetic se referă la compararea realității cu alternative imaginare („ce-ar fi fost dacă aș fi făcut alte alegeri”). Aceste scenarii ajută oamenii să se pregătească pentru viitor. De exemplu, atunci când cineva își imaginează cm un eveniment neplăcut ar fi putut fi prevenit sau cm ar fi putut avea un deznodământ mai bun („dacă aș fi plecat mai devreme de la birou, n-aș fi pierdut trenul”; „dacă aș fi învățat mai mult pentru acest examen”). Gândurile despre cm lucrurile ar fi putut evolua diferit oferă o hartă interioară pentru schimbare.

Metafora

Metaforele ne ajută să privim viața din unghiuri noi. Prin ele putem vedea imaginar o anumită perspectivă asupra realității. Un exemplu celebru este analogia din Forrest Gump: „Viața este ca o cutie de bomboane de ciocolată - nu știi niciodată ce vei nimeri.” Forrest compară viața cu o cutie de ciocolată pentru a sublinia caracterul ei imprevizibil. Metafora are puterea de a redescrie realitatea prin exemple vii.

Gândirea abstractă

Imaginația este un element esențial al gândirii abstracte, permițându-le oamenilor să vadă conexiuni invizibile și consecințe ascunse în complexitatea realității sociale și fizice. Atunci când ne distanțăm de contextul imediat, gândirea noastră devine mai abstractă. Aceasta este înțelepciunea din spatele expresiei „fă un pas înapoi ca să vezi imaginea de ansamblu”. De la distanță vedem pădurea; de aproape, doar copacii. O perspectivă mai largă ne ajută să luăm în considerare multiple fațete ale unei situații. Distanța ne permite să privim problemele mai imaginativ. Dintr-odată, mintea devine conștientă de aspecte ignorate anterior și, totodată, de acele fapte care ar trebui lăsate deoparte.

Pericolele visării excesive și ale fanteziei

Să visezi cu ochii deschiși (sau să lași mintea să hoinărească) este una dintre marile plăceri ale vieții. Ne putem lăsa în voia ei într-o ședință plictisitoare sau într-un blocaj de trafic. Aceste reverii reflectă ceea ce ne dorim de la viață și ceea ce merită urmărit. Însă ele ne pot și ține pe loc. Visătorii nu ajung prea departe fără a deveni și oameni ai acțiunii (Oettingen, 2018). Fanteziile despre un viitor dorit tind să ignore obstacolele reale și, astfel, să mascheze nevoia de a acționa. Din fericire, fanteziile pozitive pot deveni un factor protector puternic atunci când sunt completate de o doză sănătoasă de realism. Imaginându-ne viitorul și apoi imaginându-ne obstacolele care stau între prezent și acel viitor, devenim conștienți de măsurile necesare pentru a depăși status quo-ul și a atinge ce ne dorim de fapt."

Imagination expands alternatives and possibilities and guides our decision-making by playing them out in our minds.

06/02/2026

"Tomas did not realize at the time that metaphors are dangerous. Metaphors are not to be trifled with.

A single metaphor can give birth to love.”

Milan Kundera - The Unbearable Lightness of Being, translated from czech by Michael Henry Heim, Harper Perenial, 2009.

https://youtu.be/ImKY6TZEyrI?si=cbeEQ17bhNhWzMxv






Sursa foto. Pinterest.

06/02/2026

Ce fain, un articol despre viață și alegeri, asemeni unui joc de șah, in care fiecare mutare contează...

"Viața nu este doar o succesiune de întâmplări, ci seamănă mai degrabă cu un joc de șah în care fiecare mutare, oricât de mică, lasă o urmă.

Un articol de Robert Puff Ph.D

Articolul pe scurt

- Fiecare alegere zilnică poate fi privită ca o mutare care, încet, îți modelează viitorul.

- Consecințele nu se grăbesc: uneori trec ani până când rezultatele devin vizibile.

- Cea mai fertilă strategie de viață este una cu sumă pozitivă: aceea în care întreaga tablă are de câștigat.

Ce crezi, alegerile pe care le faci astăzi vor avea un ecou în viitorul tău?

Dacă ne-am opri o clipă, probabil că cei mai mulți am spune: „Da, bineînțeles.” Și totuși, în viața de zi cu zi, nu trăim chiar așa. Zilele ni se par adesea o înșiruire de momente mărunte, aproape nesemnificative: ce mâncăm, ce privim seara la tv, cm răspundem cuiva drag sau unui străin. Avem impresia că aceste alegeri se dizolvă imediat ce au trecut.

Dar dacă nu e chiar așa?
Dacă viața nu e o succesiune de episoade izolate, ci o tablă de șah în care fiecare mutare influențează, subtil, întregul joc?

Capcana timpului de întârziere

Poate cea mai dificilă parte a acestui „joc al vieții” este faptul că, spre deosebire de șah, efectele nu se văd imediat. Există un timp de așteptare.

Într-o partidă de șah, o greșeală făcută la început poate să-și arate consecințele abia după zeci de mutări. La fel și în viață. Un adolescent sănătos, plin de energie, care începe să fumeze nu simte nimic alarmant la început. Ani mai târziu însă, când efectele apar, ele sunt adesea greu de ignorat.

Îmi amintesc o reuniune de familie de acum mulți ani. Spre finalul serii, am ales să mă retrag mai devreme, voiam să alerg dimineața. Unii dintre veri au fost dezamăgiți; și-ar fi dorit să mai rămân, să bem, să stăm până târziu. Am mers totuși la somn.

Astăzi, privind înapoi, sunt recunoscător pentru un corp care încă mă susține, în timp ce, din păcate, mulți dintre acei veri se luptă cu probleme serioase de sănătate. A decis acea seară totul? Nu. Dar aceleași tipuri de alegeri, repetate în timp, au construit poziții diferite pe tabla vieții noastre.

Strategia marelui maestru: a juca pentru mai mult decât tine

Dacă viața e un joc, cm îl jucăm bine?

În 2024, Demis Hassabis și echipa sa au primit Premiul Nobel pentru Chimie. În copilărie, fusese un copil-minune al șahului. Pe măsură ce a crescut, a înțeles însă că există un joc mai amplu decât cel dintre alb și negru: acela de a contribui la o lume mai bună.

A refuzat oferte extrem de avantajoase pentru a se dedica dezvoltării inteligenței artificiale la DeepMind. Din această muncă a apărut AlphaFold, un instrument care a deschis drumuri noi în tratarea unor boli grave.

Demis nu a jucat doar pentru sine. A jucat astfel încât întreaga tablă să devină mai bună. Fiecare alegere a lui a fost o mutare orientată spre un sens mai larg.

Sumă pozitivă, nu sumă zero

În șahul clasic, jocul este cu sumă zero: ca eu să câștig, tu trebuie să pierzi. Viața funcționează altfel. Aici, cele mai bune mutări sunt adesea cele cu sumă pozitivă.

Suntem cu toții piese pe aceeași tablă. O mutare schimbă configurația pentru toți. Un cuvânt spus la nervi sau un gest de bunătate nu se opresc la destinatarul imediat, ele se propagă: în familie, în comunitate, uneori mult mai departe decât ne imaginăm.

Când avem grijă de ceilalți, muncind pentru copiii noștri, oferindu-ne timpul, atenția sau prezența, nu pierdem nimic. Din contră, facem jocul mai sigur și pentru noi.

Următoarea mutare îți aparține

Poate că îți spui deja citind: „Nu sunt un laureat Nobel.” Și e adevărat. Dar ești, fără îndoială, un jucător.

Când ajungi acasă obosit și alegi ce lași să intre în tine, un show ieftin sau un moment de liniște, faci o mutare. Când alegi un cuvânt blând în locul unuia aspru, faci o mutare.

Există o zicală care îmi revine des în minte:
„Când smulg un fir de iarbă, întregul univers se cutremură.”

Asta e întrebarea care merită păstrată în noi:
Dacă fac această mutare astăzi, cm va arăta tabla peste zece ani?

Hai să jucăm un joc care lasă lumea un pic mai bună decât am găsit-o."

We often treat our daily choices as a mishmash of random events. But like a grandmaster, we need to realize that every move changes the board.

04/02/2026

După zile foarte obositoare, lungi și pline, scrisul e forma mea de odihnă.
Un fel de leagăn în care mă cuibăresc și mă las purtată.

Cred că, pentru orice profesie intensă, scrisul e o formă de catharsis, un mod de a metaboliza durerile auzite.
(Ca să răspund la întrebarea care mi se pune cel mai des în cabinet - „nu vă e greu să vă încărcați cu problemele oamenilor?” - nu, nu mi-e greu în felul în care vă imaginați că „mă încarc”, pentru că nu se întâmplă așa. Dar da… există un consum mental și emoțional în toată această însoțire terapeutică. O atenție concentrată care, după un număr de ore, obosește și are nevoie să fie relaxată, ca să poată susține din nou. Un timp de reflecție dedicat.)

Altfel spus: ce minune că există scrisul.
Așa cm ce minune că există muzica bună .. pentru mine, metal și rock și blues, pentru tine poate alta, a ta.
Ce minune că există oameni buni și cafeaua de dimineață.
Ce minune că există oameni în ventricule
Ce minune că există arta.
Ce minune că există întâlnirile cu El.
Ce minune că încă putem râde chiar și când e de plâns în hohote.
Ce minune că există sens.
Ce minune că există capacitatea de a simți.
Ce minune că am doua mâini și doua picioare
Si tu la fel
Si haine groase când e frig
Ce minune că există biblioteci
Și librării cu miros de carte nouă
Ce minune că există ciocolata
Ce minune că deviceurile au si buton de power off.
Ce minune că există joaca
Si odihna
Si inca mai găsești oameni buni
Ce minune că există poezie.
Nu-i asa?

"ortografia iubirii

ai putea să-mi spui te iubesc
cu virgulă
ştii tu
virgula d**a care poate urma un dar
sau te iubesc punct
te iubesc două puncte
sau mai rău – te iubesc semn de exclamare
pe groaznicul te iubesc
semn de întrebare nici nu vreau să-l iau în calcul
ai putea sa-mi spui te iubesc cu diacritice
dar ar fi atât de ciudat
sau modernul te iubesc două puncte paranteză
care m-ar scoate din sărite
dar ce bine că mă iubeşti simplu
aşa cm sînt
fără semne de punctuaţie"

(Iv cel naiv)

03/02/2026

Cheia oricărei relații, inclusiv a relației cu sinele, în orice tip de psihoterapie este onestitatea. Să accepți să te vezi și să te povestești asa cm ești, fără sa te așezi într-o lumină mai bună sau mai rea care te distorsionează...

Ca să ajungi la rădăcina schimbării, la acea nuanță care face diferența între cine se poate transforma și cine rămâne blocat, ai nevoie de onestitate. Să te vezi cu adevărat, să numești ce anume nu-ți place sau te doare (dacă nu in psihoterapie, măcar tu cu tine) ce crezi că lipsește, ce nevoie crezi ca poate fi în spatele mecanismelor de protecție...(fiindcă la urma urmei de asta se numesc mecanisme de protecție, pentru că te protejează). Să poți să te asumi asa cm eşti tu, imperfect. Daca ești onest, vei găsi în tine curajul de a renunța la părerea falsă despre tine, vei găsi curajul să te îndoiești că știi adevărul absolut adus de această părere și mai ales vei găsi curajul de a simți ceea ce în general suprimi sau ascunzi nu doar de ceilalți ci și de tine.

Din observațiile mele, oamenii care se transformă nu au calități supranaturale și nu sunt neapărat mai inteligenți, mai dotați psiho-emotional decât alții sau mai disciplinați cu obiceiurile vieții lor. Dar totuși ce au acești oameni e că, în momentul lor de disperare, nu mai pozează, nu se mai apără de ei înșiși, nu se mai luptă cu ei înșiși. Se privesc onest și se primesc pe ei înșiși cu tot ceea ce văd in ei. Isi dau voie sa fie. Să simtă fără explicații, interpretări, argumente. Așa că, oricât ar fi de greu, coboară în locul acela unde găsești și durerea ta, si rușinea ta, și neputința ta, și vinovăția ta, si frica ta, și împotrivirea ta și rămâi acolo destul cât să înțelegi că acolo nu se moare, ci se învie.








Sursa imagine. Pinterest
Breakfast, Andrei Vasnetsov (1960), Tretiakov Gallery.

01/02/2026

În unele seri, ca și acum, întind mâna după Shel Silverstein. Mi-era dor de simplitatea lui luminoasă..
Îl știi pe Lester, omulețul care adună infinitul și nu mai apucă să se bucure de el? Uneori, semănăm cu el mai mult decât ne-ar plăcea să credem. Rămânem pe marginea vieții, amânând s-o trăim, ca să evităm suferința, de fapt..

Și uite așa, fără să ne dăm seama, viața trece pe lângă noi, în timp ce o ținem la distanță.

"Lester was given a magic wish

By the goblin who lives in the banyan tree,
And with his wish he wished for two more wishes-
So now instead of just one wish, he cleverly had three.
And with each one of these
He simply wished for three more wishes,
Which gave him three old wishes, plus nine new.
And with each of these twelve
He slyly wished for three more wishes,
Which added up to forty- six - or is it fifty-two?
Well anyway, he used each wish
To wish for wishes 'til he had
Five billion, seven million, eighteen thousand thirty-four.
And then he spread them on the ground
And clapped his hands and danced around
And skipped and sang, and then sat down
And wished for more.
And more...and more...they multiplied
While other people smiled and cried
And loved and reached and touched and felt.
Lester sat amid his wealth
Stacked mountain-high like stacks of gold,
Sat and counted - and grew old.
And then one Thursday night they found him
Dead -with his wishes piled around him.
And they counted the lot and found that not
A single one was missing.
All shiny and new - here, take a few
And think of Lester as you do.
In a world of apples and kisses and shoes
He wasted his wishes on wishing."

Shel Silverstein. "Lester."
Vol. Lester and the Unlikely Treasure, 1971.

Sursa imagine Pinterest

01/02/2026

Un articol despre felul in care recunoștința iti spune că exiști, că esti văzut și că ceea ce faci chiar contează.

"Să faci bine
Să le oferi celor din jur darul de a conta

Autor: Joel Wong PhD

Articolul pe scurt

Cultura populară subliniază adesea faptul că recunoștința ne poate face mai fericiți.
Însă recunoștința nu înseamnă doar să ne simțim bine.
Înseamnă și să facem bine.

Recunoștința poate fi un mod prin care le oferim celorlalți darul profund de a însemna ceva.

Mai pe lung și pe larg...

Te-ai simțit vreodată invizibil - în sensul de nevăzut, neauzit, neapreciat?

Poate te-ai dedicat complet muncii tale, fără ca cineva să-ți recunoască efortul. Poate ai oferit un feedback atent și nu ai primit niciun răspuns. Sau poate ai vorbit într-o ședință, doar pentru a fi întrerupt și apoi ignorat.

Dacă da, probabil ai trăit lipsa sentimentului că tu contezi - acea senzație dureroasă că nu ești valorizat sau că ceea ce faci nu schimbă nimic în lume.
A conta este o nevoie umană fundamentală. Când o simțim, sufletul ni se înalță. Când nu, poate fi devastator.

Iar sentimentul de a conta este profund legat de recunoștință, pentru că recunoștința transmite un mesaj simplu, dar extrem de puternic: știu că exiști și că ceea ce faci contează.

Promovarea binelui

Există un principiu esențial legat de recunoștință: principiul de a promova binele.

Cultura populară pune accent pe beneficiile personale ale recunoștinței - amplifică fericirea, reduce depresia, îmbunătățește starea de bine. Iar aceste efecte sunt reale (propria mea cercetare, ca psiholog consilier, s-a concentrat tocmai asupra lor).

Dar recunoștința nu este doar despre a ne simți bine.
Este și despre a face bine.

Asemenea undelor care se răspândesc într-un lac după ce arunci o piatră, recunoștința iradiază în afară, răspândind binele către ceilalți.

O forță a binelui

Timp de secole, filosofii au văzut recunoștința ca pe o forță a binelui în lume, nu ca pe un simplu instrument de wellness. Perspectiva de „grijă de sine” este, de fapt, relativ recentă.

Cercetările susțin această viziune. Într-un studiu recent realizat în laboratorul meu, împreună cu Kaitlyn Wong și Nayoung Cho, le-am cerut participanților să scrie despre un moment de fericire intensă, un moment de recunoștință intensă sau un moment recent de recunoștință.

Cei care au scris despre fericire intensă s-au simțit mai autentici și mai creativi.
Însă cei care au scris despre un moment de recunoștință intensă au manifestat mai mult comportament prosocial - tendința de a întoarce bunătatea primită și de a o duce mai departe.

Recunoștința îi face pe oameni să acționeze.

Recunoștința pusă în fapte

Așadar, cm poți aplica principiul de a promova binele?

Dacă simți recunoștință, nu te opri la trăire. Du-o mai departe. Oferă bunătate celor care sunt mai puțin norocoși.

Dacă ești recunoscător cuiva, nu presupune că acel om știe deja. Spune-i. Mulțumește-i. Fă ceva concret pentru el.

Aici se întâlnesc recunoștința și sentimentul de a conta. Atunci când cineva care ține la tine face ceva semnificativ pentru tine, gestul său și răspunsul tău recunoscător devin un schimb viu al darului de a conta.

Când cineva te ajută, nu îți oferă doar un sprijin practic. Îți transmite un mesaj profund: contezi pentru mine.

Eu și colegii mei susținem că, atunci când îi mulțumești sincer celui care ți-a făcut un bine, îi întorci acest dar. Îi spui, de fapt: nu te-am luat de-a gata. Te prețuiesc. Contezi pentru mine.

Am văzut oameni mișcați până la lacrimi de mulțumiri autentice venite de la colegi, prieteni sau membri ai familiei. Puține lucruri sunt mai înălțătoare decât să realizezi că nu ești invizibil, că ceea ce faci chiar contează pentru cineva.

De aceea, să nu ne mulțumim doar să simțim recunoștința.
Să o arătăm.
Să răspândim binele.

Undeva, există cineva care nu este sigur dacă face o diferență pozitivă în această lume. Dacă a făcut ceva semnificativ pentru tine, nu-ți păstra recunoștința doar pentru tine.

Spune-i.
Mulțumește-i din inimă.
Oferă-i darul de a conta."

There are people in your life who are unsure if they’re making a positive difference in this world. You can use gratitude to offer them the gift of mattering.

31/01/2026

"Cum se face că oamenii mari nu-i înțeleg pe copii? Acesta este un lucru foarte, foarte surprinzător pentru copii: în primul rând, pentru că cei mici cred că adulţii ştiu totul, până în ziua în care, punându-le întrebări despre moarte, constată că aceștia fie se tem să vorbească despre ea, fie dovedesc, dacă spun adevărul, că nu știu nimic în privința ei; și, atunci, copiii îşi dau seama că nu sunt înțeleşi de părinți nu pentru că aceștia ar face-o dinadins. Copiii sesizează, în ziua aceea, că e foarte ciudat să trăiești, pentru că nimeni nu înțelege ce anume înseamnă asta. Acestea fiind spuse, copiii ori vor să uite şi ei faptul că nu înţeleg ce înseamnă să trăiești şi se preocupă de tot felul de lucruri mărunte din viața de zi cu zi ca să pară preocupați şi să se eschiveze, aşa cm fac oamenii mari; fie rămân întrucâtva nişte poeți și tot ceea ce este misterios devine parte din viaţa lor: ei iubesc ceea ce este misterios, ceea ce nu poate fi atins, ceea ce nu poate fi înțeles; și cred eu, lucrul neînţeles este pentru ei un prieten, le devine prieten."

Françoise Dolto, Despre copilărie, pag 7, Ed. Philobia.

Tare mult mi-a plăcut acest scurt pasaj dintr-un interviu al lui Françoise Dolto cu fiica ei Catherine. Poate chiar acesta e motivul pentru care unii oameni se îndrăgostesc de poezie, în timp ce alții iubesc tehnica, matematica, alții astronomia, alții croitoria, alții bucătăria...și tot așa. Pentru ca la un moment dat, cineva nu le-a răspuns întrebărilor și, tot căutând răspunsul, au aflat ei înșiși o mulțime de alte lucruri interesante, care i-au captivat!! Sigur că e ceva jucăuș în gândul meu, dar Dolto atinge totuși un adevăr, si anume momentul de fractură existențială timpurie...Ziua când descoperi că adulții nu știu chiar totul, că sunt la fel de derutați în fața evenimentelor vieții și a morții. Poate chiar coincide simbolic cu momentul in care afli că nu există Moș Crăciun decât ca dragoste materalizată a celor care te iubesc.

E un fel de trezire, la o lume diferită de cea pe care o cunoșteai până atunci. Mi-a plăcut gândul asta (și de asta ți-l spun și ție) că pasiunile noastre, hobbyurile și tot ce ne preocupă... totul devine tot o căutare de sens, mai rațională sau mai creativă... un răspuns metaforic la întrebări esențiale ale copilăriei. Câteodată ne urmărește toată viața !!
Frumos, nu?







Sursa imagine. Pinterest.com

30/01/2026

"mi-e somn

era o mare de apă sub care dormeau visele noastre,
viețile noastre.

treceau valurile ei pe sub tâmple,
așa cm viața mea chiar era să se-ntâmple.

te-am și atins într-o zi,
când zburdai precum caii de mare prin sensul meu de a fi
și precum rechinii ciocan prin uitare.

acum mi-e somn
prin viața mea de sub mare."

(Autor. Bogdan O. Popescu)




Sursa imagine. Pinterest.com

28/01/2026

28/01/2026

"Să te cunoști pe tine mereu mai bine, mai adevărat, să-ţi cunoști durerile și bucuriile, nădejdile și deznădejdile și să cauţi bucuria după care însetează sufletul tău fără să te anesteziezi cu surogatele acestei lumi. Altfel, te vei trăda pe tine și dorul inimii tale și, ca urmare, îl vei acuza pe Dumnezeu și pe ceilalți pentru toată nefericirea ta. E specific trădătorului de sine să-i învinovăţească pe ceilalţi de eşecuri."

(schimonahia Siluana Vlad)




Foto: Paolo Belloni, Frozen fields, Viadana, Mantova, Italy

27/01/2026

Un articol tradus din arhiva Psychology Today despre costul ascuns al fericirii. Mi-a plăcut enorm ideea centrală. Fericirea nu înseamnă să afișezi zâmbete ci să fii autentic cu ceea ce simți.

"Este dureros să pretinzi că ești fericit atunci când nu ești.

Un articol de Lindsay Weisner Psy.D

Pe scurt

- Cu cât îți dorești mai mult să fii fericit, cu atât crește riscul de dezamăgire.

- Simularea emoțiilor pentru a răspunde așteptărilor profesionale duce la un nivel mai ridicat de stres.

- A-ți da voie să trăiești emoțiile pe care ai nevoie să le simți este un predictor mai puternic al fericirii decât emoțiile plăcute în sine.

- Disonanța cognitivă apare mai frecvent la persoanele care trăiesc anxietate, tristețe, iritabilitate și îndoială de sine.

Varianta mai pe lung (dacă ai timp de lectură)

La un moment dat în viață, mulți dintre noi am auzit îndemnuri precum „afișează un chip fericit” sau „prefă-te că ești fericit până când chiar vei fi”. Și totuși, a pretinde că ești fericit atunci când nu ești, e profund nociv.

Cu cât fericirea este mai mult idealizată, cu atât ea se îndepărtează.

Un studiu din 2024, realizat de Zerwas și colaboratorii, a analizat răspunsurile a 1.800 de persoane privind nivelul lor de fericire și dorința de a fi fericiți. Concluzia a fost clară: cu cât îți dorești mai intens să fii fericit, cu atât este mai probabil să trăiești dezamăgire.

Să fie limpede: nu este nimic greșit în a-ți dori fericirea. Problemele apar atunci când ajungi să te judeci pentru că o dorești mai mult decât reușești să recunoști și să prețuiești momentele autentice de bucurie care apar natural, râsul cu prietenii, liniștea unui răsărit, o clipă de conexiune reală.

Presiunea de a te simți „la fel de fericit” cm ți se pare ție că ar fi ceilalți îți afectează profund starea de bine. Comparația constantă cu ceilalți este asociată cu emoții negative și cu o scădere a satisfacției personale.

Când te concentrezi obsesiv pe ideea că "nu ești suficient de fericit”, riști să supraanalizezi experiențele până în punctul în care bucuria momentului este sufocată. Îndoiala repetată, "oare sunt destul de fericit? sădește o vulnerabilitate care favorizează anxietatea și dezamăgirea. Mentalitatea de tipul "de ce nu pot fi ca ei” mută atenția de la ceea ce este viu și bun in viața ta către ce lipsește și comparația cu ceilalți.

Ai grijă să nu îți analizezi excesiv propriile momente de bucurie.

Fericirea înseamnă emoțiile adecvate, nu neapărat emoții plăcute.

Un studiu din 2017, realizat de Tamir și colaboratorii, pe un eșantion de 2.324 de studenți din opt țări, a explorat dacă fericirea provine din trăirea emoțiilor pozitive (a fi iubit, valorizat, îngrijit) sau din trăirea emoțiilor care sunt în acord cu valorile și scopurile personale, chiar dacă uneori acestea sunt neplăcute.

Rezultatele au arătat că trăirea emoțiilor pe care vrei și ai nevoie să le trăiești este un predictor mai puternic al fericirii decât simpla prezență a emoțiilor plăcute. Chiar și emoții precum furia sau indignarea pot contribui la un sentiment mai profund de congruență interioară.

Fericirea ține, așadar, de autenticitate. Suntem mai împăcați atunci când emoțiile noastre reflectă valorile și scopurile noastre, chiar dacă, pe moment, ele sunt incomode sau dureroase.

De pildă, o persoană care simte furie în fața nedreptății nu trăiește o emoție "plăcută", dar, tocmai pentru că este sinceră și legitimă, această emoție poate aduce un sentiment de aliniere interioară, mai ales când este împărtășită și recunoscută de alții.

Să mimezi fericirea la muncă nu funcționează

Un studiu din 2011, realizat de Hülsheger și Schewe, a arătat că persoanele care își simulează emoțiile pentru a corespunde așteptărilor profesionale sau sociale (fenomen cunoscut ca fațadă emoțională) experimentează niveluri mai ridicate de stres și un risc crescut de burnout.

Această fațadă este asociată cu satisfacție profesională scăzută, detașare și epuizare emoțională.

Dacă nu îți place jobul tău și doar aștepți ca lucrurile "să se îmbunătățească de la sine”, poate fi util să adopți un rol mai activ în raport cu propria ta stare de bine.

Începe prin a-ți clarifica nevoile esențiale: salariul minim acceptabil, condițiile de muncă, cerințele profesionale. Apoi identifică dorințele: aspecte importante, dar negociabile, precum posibilitatea de creștere într-un anumit interval sau un climat de lucru prietenos.

Dacă faci diferența între nevoi și dorințe îți oferi o hartă mai clară spre ceea ce te-ar putea susține pe termen scurt și lung.

Simularea fericirii îi afectează diferit pe oameni

Un studiu din 2020, realizat de Cancino-Montecinos și colaboratorii, a arătat că unele persoane care pretind că sunt fericite, deși nu sunt, ajung să trăiască un conflict intern numit disonanță cognitivă ( starea care apare atunci când acțiunile tale intră în conflict cu emoțiile sau convingerile tale reale).

Imaginează-ți că îți spui că morcovii crocanți te vor face la fel de fericit ca un milkshake de ciocolată, deși îți dorești intens acel milkshake. Această incongruență creează tensiune, confuzie emoțională și, adesea, regret... indiferent de alegerea făcută.

Disonanța cognitivă apare mai frecvent la persoanele care se confruntă cu anxietate, tristețe, iritabilitate și îndoială de sine și afectează capacitatea de a lua decizii clare și de a-și regla emoțiile.

În locul gândirii alb-negru - lucruri complet „bune” versus complet „rele” - este mai sănătos să accepți nuanțele. Majoritatea lucrurilor sunt tolerate în moderație, iar onestitatea emoțională rămâne unul dintre cele mai sigure drumuri către o fericire reală.

Concluzie

Deși fericirea este un ideal firesc, este esențial să ne formulăm așteptări realiste și umane despre ce ne poate face bine, în loc să ne măsurăm constant în raport cu ceilalți.

Fericirea nu se obține prin mimare, comparație sau presiune, ci prin adevăr emoțional, congruență și permisiunea de a fi exact acolo unde ești."

If you're not feeling as happy as you "should" be, stop shoulding yourself and start being real with yourself and others.