21/09/2025
Citesc (și iti spun și ție) despre atașament, despre emoții primare și emoţii secundare...
"Emoțiile primare, denumite și emoţii profunde, corespund senzaţiilor resimțite la nivel profund într-o situaţie care le activează: frică, tristeţe, furie, dezgust și bucurie. De exemplu, frica este activată atunci când apare un pericol.
Aceste emoții primare își au originea în natura noastră animalā, aspect observat de altfel și la alte mamifere. Ele declanșează reacții fiziologice automate, mai mult sau mai puţin vizibile, în funcţie de stilul de ataşament, atât la nivelul feţei, cât și al corpului: înroșirea obrajilor, tremurat, modificarea vocii, plânsete etc.
La o persoană cu stil de ataşament securizant, ele circulă într-o manieră relativ fluidă, in măsura potrivită, adică nici prea mult, nici prea puţin, fiind exprimate într-un mod adaptat, pentru a fi împărtășite sau pentru a oferi un oarecare confort.
Cu cât persoana respectivă se simte mai în siguranţă, cu atât este mai capabilă să simtă și să își manifeste emoțiile primare în faţa altuia, ca să fie susţinută. Astfel se creează și se consolidează o legătură interpersonală, care devine din ce în ce mai profundă, printr-un fenomen de tipul unui cerc virtuos. În timpul unui doliu, de exemplu, membrii unei familii în care domină stilul de atașament securizant îşi împărtășesc unii altora sentimentele, își spun cm stau cu moralul și se susțin unii pe ceilalţi ca să treacă peste greutăţi. În mod similar, un copil ai cărui părinţi îi oferă siguranță va ști să exprime în cuvintele adecvate vârstei că se simte trist sau furios din cauza unui conflict la școală sau a unei frustrări din sânul familiei. Părintele va sesiza că ceva nu e în regulă cu el și îl va ajuta să îşi exprime și să-și regleze sentimentele. Astfel, treptat, copilul va dezvolta o uşurinţă în relația cu lumea exterioară și nu va întâmpina blocaje majore: emoţiile profunde vor fi resimţite și vor curge fluid şi adaptat din interior către exterior, prin exprimarea verbală și fizică, mai ales prin cuvinte, dar şi prin privire, modificări la nivelul culorii pielii sau prin gesturi.
Emoțile secundare sunt numite și emoții de suprafată. Ele se dezvoltă mai târziu la copil, ca reacție la ceea ce trăiește în contact cu părinții, dar și cu mediul. La prima vedere, se aseamănă cu emoțile primare și doar persoanele cunoscătoare și sensibile le pot diferenţia. Printre emoțile secundare regăsim mânia, tristeţea, frica (pe care o vom numi mai degrabă anxietate), dar și rușinea și vinovăţia.
Termenul "emoție de suprafață" ne ajută să înţelegem mai bine despre ce este vorba. Emoţia secundară este copacul în spatele căruia se ascunde pădurea. Cu alte cuvinte, ceea ce exprimă şi arată la suprafață individul nu corespunde sentimentelor sale profunde, de cele mai multe ori fără să își dea seama.
De exemplu, este posibil să simţim furie mare faţă de o altă persoană, dar în spatele acestei furii să se afle o teamă, prezentă visceral. Imaginează-ţi un copil de trei ani care dă drumul mâinii mamei și aleargă în mijlocul străzii. Imediat ce îl ia de acolo și îl vede în siguranţă pe trotuar, mama, care mai tremură și acum, va țipa probabil la cel mic ca să îl facă să înţeleagă prin ce pericol a trecut. La prima vedere, este dominată de furie, însă frica este emoția de fond, care i-a declanșat emoțiile respective.
Marea majoritate a părinților, chiar și cei mai siguri pe ei, vor avea o reacție viscerală de furie în primele minute, proporţională cu nivelul fricii resimţite, însă părintele cu stil de atașament securizant îşi va regla rapid emoţiile și va exprima în cuvinte ceea ce a simţit cu adevărat, și anume frica din spatele furiei, având un discurs constructiv în faţa copilului.
Acesta va învăța mai multe lucruri importante: elemente de siguranţă fizică (nu mergi singur pe carosabil, îţi ții părinții de mână pe trotuar), dar si elementele de bază ale siguranţei psihoemoționale: că, indiferent că vorbim despre frică sau furie, în spatele unei emoții se poate ascunde o alta; că e posibil și de dorit să ne exprimăm și să ne împărtăşim emoţiile... dar și că tata şi mama îl iubesc cu adevărat, din adâncul sufletului.
Acest exemplu ne ajută să înţelegem ce se petrece cu noi în diferitele situaţii de viaţă: simţim și uneori exprimăm o emoție care este doar una de suprafaţă, în timp ce alte emoţii, mai profunde rămân ascunse undeva în interior. Este valabil pentru toți, inclusiv pentru cei cu stil de atașament securizant, findcă drumul înţelegerii sinelui și a bagajului interior este un proces lung și extrem de interesant. În același timp, persoanele cu un stil de ataşament insecurizant își ,,ascund" emoțiile primare mai des decât cele cu atașament securizant, acest lucru având consecinţe asupra nivelului de conexiune cu sine şi cu cei din jur."
Rana de atașament, Gwénaëlle Persiaux, Editura Philobia, pag 58-59.
Acuarela de Hossein Borojeni, Nisa, 2020. Via Pinterest.com
