Psihoterapeut Mirela Zetu

20/12/2025

După ce m-am văicărit toată ziua de condiția femeii, de Sărbători, în România, mi-am făcut un ceai și mi-am pus Andrieș. Și cm mă bucuram eu de simplitatea momentului, mi-am dat seama că muzica lui Andrieș e una dintre cele mai faine lumi posibile, care m-a însoțit din adolescență până acum, în plin midlife crisis si mi-a fost loc de întâlnire cu tot ce frumos în mine și în tine. Și e atâta frumusețe și lumină in versurile lui și in atitudinea lui față de muzică încât mi-a venit in minte acest joc. Ce-ar fi muzica lui, dacă ar fi....ceva...Evident, subiectiv, așa cm le ticluiește mintea mea.
Dacă ar fi o culoare, garantat ar fi alb. Dacă ar fi o textură, ar fi moale, pufoasă.
Dacă ar fi o stare psihologică, ar fi autenticitatea in starea ei pură. Și o stare foarte jucăușă a unui adult fără resentimente.
Dacă ar fi o emoție, ar fi tandrețea (care e o expresie a unui amestec de emoții, de fapt, dar așa mi-a venit)
Daca ar fi o valoare fundamentală, cred că ar fi decența. Tare o prețuiesc.
Și libertatea interioară, da.
Și umor cât cuprinde.
Dacă ar fi o relație, ar fi una simplă in care pur si simplu ți-e bine și nu ai nevoie să te explici prea mult.
Dacă ar fi un gust, pentru mine muzica lui are gustul cireșelor.
Dacă ar fi un gest, muzica lui Andrieș ar fi o mână întinsă sau ar spune "ia-mă de mână".
Si ce-ar mai fi muzica lui Andries pentru mine? O întoarcere spre copilărie, refuzul compromisului, ironia aia bună, fără răutate, în care spui adevărul, realitatea care se cere recunoscută, chiar și un fel de răbdare amuzată.
Dacă nu ar fi deja clișeu, ar mai fi și un tablou cu ceai și pisică (care nu e cine știe ce simbol sofisticat, ci doar o mâță leneșă și atât)..Și poezie.

Berlioz se uită cu reproș. Cum adică clișeu ? Eh, unul frumos...măi, Berliozel, măi. Nu mai fi și tu așa supărăcios.

https://youtu.be/MhoRnmrrjUM?si=PXbQjIK2WAXgztFP

Si ca sa fie experiența completă, un pic de blues neaoș de Crăciun, dacă ți s-a luat de altceva. Dar promite ca dai tare...si enjoy the moment.

În imagine: Iarna senina ( acuarelă, creion) Alexandru Andries, 1995.

19/12/2025

"Știm că majoritatea oamenilor au acest sentiment, cu frecvență diferită, desigur. O părere personală este că pentru a apela (pînă la urmă este un proces adesea controlabil) la nostalgie, condiția este să ai un trecut referențial cu amintiri frumoase, din care te poți adăpa ca dintr-o fîntînă a istoriei personale, eu așa văd lucrurile. Nu putem fi siguri că absolut toți oamenii trăiesc momente/perioade de nostalgie. Cei cu un trecut marcat de traume învață în timp să evite evocarea de amintiri care le provoacă durere, anxietate sau nesiguranță.

Ce frecvență? Ei bine, nostalgia poate fi foarte frecventă, spuneam că este cumva controlabil cît de des evoci stări nostalgice. Pentru mine, ca scriitor, spre exemplu, este un mecanism esențial de precondiționare – pot fi nostalgic în fiecare zi, atunci cînd scriu. Cum să fiu, dacă aștern „frică, tu – prietenă bună / am scris o mie de poeme împreună”? Episoadele de nostalgie normală nu durează mult, întrucît sînt întrerupte de activitățile specifice. Dacă pleci la mare în vacanță, o săptămînă, la sfîrșit de sezon (citez dintr-un prieten), poți fi nostalgic aproape neîntrerupt, dacă mai și scrii de dimineața pînă seara. Dacă însă ai de dus copilul la o activitate sau trebuie să construiești un buget, nostalgia se întrerupe.

Pe de altă parte, este clar că sînt oameni mai nostalgici (să zicem așa-numiții visători, artiști) și alții mai puțin nostalgici (așa-zișii pragmatic, cu picioarele pe pămînt)." (Bogdan O. Popescu intervievat de Marius Chivu)

Astăzi se consideră că nostalgia are un efect benefic asupra stimei de sine, dispoziției, relațiilor sociale, chiar și a stării de sănătate fizică.

19/12/2025

Un articol liniștitor la cafeaua de dimineață, din Psychology Today, care m-a oprit la ceva esențial: echilibrul și compasiunea de care avem nevoie, atunci când sărbătorile dor.

Am avut o mică revelație ieri, cm stăteam eu si așteptam culoarea verde la semafor, că adevărata semnificație a Crăciunului nu are legătură cu nimic din tot ce ne obosește și ne consumă în aceste zile. Alergatura, aglomerația, zgomotul, stimularea vizuală și tot consumul inutil de energie ...față in față cu lentoarea, solitudinea, liniștea unui moment cu candela aprinsă. Când ne întoarcem la Sens, apare pacea.

"Așteptările blânde și grija de sine pot aduce mai multă liniște în sezonul sărbătorilor.

Un articol din Psychology Today.
Autor: Elizabeth A. Grill, Psy.D.

Articolul pe scurt

- Sărbătorile pot amplifica stresul și durerea. Respectă-ți trăirile și protejează-ți binele emoțional.

- Stabilește așteptări și limite realiste. Perfecțiunea nu este un scop. Autenticitatea contează mai mult.

-Prioritizează grija de tine fără vinovăție. Nevoile tale merită aceeași compasiune pe care o oferi celorlalți.

Articolul pe lung 😀

Sărbătorile și începutul unui nou an vin adesea cu presiunea de a te alinia unei imagini omniprezente: un sezon plin de bucurie, căldură, recunoștință și sărbătoare. Pentru mulți oameni, însă, această perioadă este una apăsătoare, marcată de stres, singurătate, doliu sau epuizare emoțională. Fie că te confrunți cu dinamici familiale complicate, cu presiunea de a crea momente „perfecte”, cu lupte interioare pe care sezonul le amplifică sau cu anxietatea legată de obiectivele pentru noul an, e important să îți amintești că nu ești singur și că este în regulă să pui pe primul loc grija față de tine.

De ce ne este atât de greu să ne protejăm propria stare de bine așa cm îi protejăm pe cei pe care îi iubim?

Avem tendința de a oferi compasiunea noastră în exterior mult mai ușor decât practicăm autocompasiunea, mai ales în perioada sărbătorilor. Ajungi să îți ignori tristețea și oboseala, să îți încalci limitele sau să te forțezi să „fii prezent” în moduri pe care nu le-ai cere niciodată cuiva drag... Să cultivi binele emoțional înseamnă să înveți să schimbi acest scenariu: să recunoști că meriți aceeași blândețe, aceeasi protecție și susținere pe care le oferi atât de firesc altora.

Mai jos sunt câteva strategii care te vor ajuta să traversezi perioada sărbătorilor și să intri în noul an cu mai mult echilibru, compasiune și sens.

- Stabilește așteptări și limite realiste

Cărțile poștale, postările și imaginile de sărbători creează o realitate idealizată, care de multe ori nu are absolut nicio legătură cu viața ta concretă. Așteptările nerealiste deschid un spațiu dureros între ceea ce crezi că „ar trebui” să fie și ceea ce simți cu adevărat.

-Încearcă să te ancorezi în ceea ce este posibil și suportabil:

Renunță la presiunile exterioare și rămâi conectat la valorile tale. Tu decizi cm și dacă sărbătorești. Nu ești obligat să împlinești așteptările altora.

- Cunoaște-ți limitele. Protejează-ți capacitatea emoțională spunând „nu” evenimentelor sau interacțiunilor care te copleșesc sau te expun unor dinamici stresante. La început e greu, dar cu timpul devine profund eliberator.

- Lasă perfecțiunea. Goana după perfecțiune este o formă de autosabotaj. Planurile se schimbă, oamenii pot dezamăgi, nu toate momentele vor fi "magice" și este în regulă să fie si așa.

Exersează bunătatea față de tine.

Amintește-ți că ceea ce poți oferi în acest sezon este suficient. Gândește-te ce i-ai spune celui mai bun prieten și spune-ți si ție aceleași lucruri.

Prioritizează grija față de tine (fără vinovăție)

În agitația sărbătorilor, grija față de tine este adesea prima sacrificată, pentru că atenția se mută pe ceea ce facem pentru ceilalți. Dar sa ai grijă de nevoile tale (odihnă, conexiune, retragere) nu este egoism ci este o formă de echilibru. Ține cont de asta.

Alege conștient cm îți petreci timpul. Implică-te în activități care te liniștesc sau te inspiră.

Ia pauze atunci când ești supra-stimulat, epuizat emoțional sau, pur și simplu, iritat de ceilalți.

Păstrează rutine previzibile - somn, mișcare, momente de prezență conștientă- pentru a da structură și a crea un sentiment de normalitate.

Vorbește cu tine în fiecare zi. Nu intra pe pilot automat. Întreabă-te: Oare de ce am nevoie astăzi? Câteva minute de respirație conștientă, scris sau liniște chiar iti reîncarca bateriile.

Recunoaște-ți emoțiile

Mulți oameni trăiesc emoții amestecate în timpul sărbătorilor: entuziasm împletit cu tristețe, dor, dezamăgire sau doliu. Aceste trăiri merită validate, nu reprimate.

- Este în regulă dacă nu te simți festiv.
- Este în regulă dacă simți emoții opuse în același timp.
- Este în regulă să cauți sprijin, la prieteni de încredere, într-un jurnal, în comunitatea ta de la biserică sau la un specialist în sănătate mintală.

Demontarea poverii ascunse a rezoluțiilor de Anul Nou

Trecerea într-un nou an aduce alt tip de tensiune emoțională. Deși ianuarie este văzut adesea ca un „nou început”, ideea de restart vine cu presiune și adâncește stările de doliu, urgență sau auto-învinovățire. Schimbarea simbolică a calendarului reînvie speranțe care poartă, în același timp, teamă.

În locul unor obiective rigide, ia în considerare intenții mai blânde, care lasă loc si pentru incertitudine și pentru grija față de starea ta emoțională . Fă-ți un cadou și dă-ți voie - să te odihnești, să plângi și totodată să speri, să-ți stabilești propriul ritm, independenta de așteptările altora.

O sărbătoare mai blândă și un An Nou mai bun cu tine

Sezonul sărbătorilor și începutul unui nou an scot la suprafață emoții complexe. Însă, cu așteptări realiste, grijă de sine asumată, limite clare și permisiunea de a simți exact ceea ce simți, poți crea o experiență de sărbătoare - și un nou an - mai ancorate, mai echilibrate și mai adevărate pentru tine."

When the holidays feel heavy, you’re not alone. Navigate the season with balance, self-compassion, and realistic intentions.

17/12/2025

"In ziua în care mama mea a murit am scris în jurnal: „O mare nenorocire s-a abătut asupra vieții mele.” Am suferit mai bine de un an după plecarea ei. Dar într-o noapte, în ținuturile înalte ale Vietnamului, când dormeam în coliba din pustnicia mea, am visat-o pe mama. M-am văzut stând lângă ea și vorbind minunat. Era tânără și frumoasă, părul îi curgea în valuri. Era atât de plăcut să stăm acolo, să vorbim, ca și cm n-ar fi murit niciodată.
Când m-am trezit, era în jur de ora două dimineața, și am simțit, cu o intensitate covârșitoare, că nu mi-am pierdut niciodată mama. Impresia că ea era încă cu mine era limpede, puternică, fără umbră de îndoială. Am înțeles atunci că ideea de a-mi fi pierdut mama era doar o idee. În acel moment mi-a fost limpede că mama mea trăiește mereu în mine.

Am deschis ușa și am ieșit afară. Întreg versantul era scăldat în lumina lunii. Era un deal acoperit cu tufe de ceai, iar coliba mea se afla în spatele templului, la jumătatea pantei. Si cm mergeam încet în lumina lunii, printre rândurile de plante de ceai, am simțit că mama era încă acolo, cu mine. Era lumina lunii care mă mângâia, așa cm o făcuse de atâtea ori, atât de blândă, atât de dulce... minunat! De fiecare dată când tălpile mele atingeau pământul, știam că mama este acolo, cu mine.
Știam că acest trup nu-mi aparține doar mie, ci este o continuare vie a mamei mele, a tatălui meu, a bunicilor și străbunicilor mei. A tuturor strămoșilor mei. Picioarele pe care le vedeam ca fiind „ale mele” erau, de fapt, „ale noastre”. Împreună, eu și mama mea lăsam urme în pământul umed.

Din acel moment, gândul că mi-aș fi pierdut mama a încetat să mai existe. Tot ce trebuia să fac era să-mi privesc palma mâinii, să simt adierea vântului pe față sau pământul sub tălpi, ca să-mi amintesc că mama mea este mereu cu mine, mereu prezentă, mereu aproape."

Thich Nhat Hanh - No Death, No Fear. Comforting wisdom for life.

15/12/2025

Știai că dacă îți imaginezi intens o interacțiune pozitivă cu cineva, lucrul acesta îți modifică percepția, in sensul că îți amplifică simpatia față de acea persoană și modifică modul în care creierul tău stochează informațiile despre ea? Probabil ca explică cm de unii oameni se adaptează foarte ușor in interacțiuni sociale noi...sau chiar de ce erau posibile căsătoriile aranjate, în trecut sau inclusiv cm așteptările și imaginația modelează imaginea cuiva cunoscut in online.

De fapt, articolul povestește despre o cercetare in care, in cadrul unor întâlniri imaginare, participanții au dezvoltat preferințe mai puternice față de persoanele imaginate, iar imagistica cerebrală a arătat că există tipare de activitate similare celor implicate în învățarea din experiențe reale, plăcute.

Rezultatele arată că imaginația este un proces activ, capabil să modeleze așteptările, motivația și alegerile viitoare.

Mie îmi confirmă că felul în care ne gândim unul pe celălalt și ne imaginăm unul pe celălalt modelează relația înainte ca ea să se manifeste concret. In funcție de gândul pe care il așezăm intre noi, se schimbă așteptările, reducem sau amplificăm reacțiile emoționale și efectiv scriem sau rescriem harta internă a relației.

Articolul științific integral aici:
https://www.nature.com/articles/s41467-025-66396-2

Rezumatul aici și tradus, mai jos
https://neurosciencenews.com/positive-imagining-social-neuroscience

Pe scurt...

- Imaginația modelează preferințele: oamenii ajung să placă mai mult persoanele cu care își imaginează interacțiuni pozitive.

- Activarea circuitelor de recompensă: experiențele imaginate activează aceleași mecanisme neuronale ca și cele reale.

- Aplicații practice: imageria ghidată poate susține sănătatea mintală, relațiile și performanța.

Pe lung...

Studiul, publicat pe 10 decembrie în Nature Communications, a fost realizat de cercetători de la University of Colorado Boulder și Max Planck Institute for Human Cognitive and Brain Sciences. El oferă dovezi solide că imaginația produce efecte reale, atât la nivel neuronal, cât și comportamental.

„Putem învăța din experiențe imaginate, iar creierul folosește mecanisme similare celor implicate în învățarea din experiențe reale”, afirmă autorul principal, Roland Benoit.
„Imaginația nu este pasivă, ea modelează activ ceea ce anticipăm și ceea ce alegem”, adaugă autoeul Aroma Dabas.

Imaginația, memoria și învățarea

Memoria și imaginația implică aceleași rețele cerebrale. Ele se dezvoltă și se degradează în paralel de-a lungul vieții, iar afectarea memoriei îngreunează și capacitatea de a imagina experiențe noi. Pornind de aici, cercetătorii au testat ipoteza că oamenii pot învăța și din evenimente doar imaginate.

Cincizeci de participanți au fost supuși unui experiment de imagistică cerebrală centrat pe eroarea de predicție a recompensei ( mecanismul prin care creierul învață atunci când o experiență este mai plăcută decât se anticipa).

Participanții au evaluat persoane cunoscute, apoi, în timpul unui RMN, si-au imaginat interacțiuni pozitive sau negative cu persoane considerate neutre. Ulterior, au raportat o preferință crescută pentru cei cu care își imaginaseră experiențele plăcute.
(...)

Aplicații și limite

Imaginația poate fi folosită terapeutic - de exemplu, în lucrul cu fobii sau în reducerea tensiunilor relaționale - prin simularea mentală a unor experiențe pozitive. Totuși, imaginația are și un potențial negativ: persoanele cu anxietate sau depresie tind să își imagineze scenarii negative, ceea ce poate amplifica suferința.

Studiul nu a arătat că imaginarea unor experiențe negative duce automat la antipatie, un aspect care rămâne de explorat.

Concluzie

Imaginarea unor relații mai bune poate modifica preferințele, motivația și alegerile reale. Imaginația nu este doar un refugiu interior, ci un mecanism activ de învățare și schimbare."







Sursa imagine. Moonassi, korean artist., (1980 - )
https://www.moonassi.com/

14/12/2025

"Omul a simțit dintotdeauna nevoia de a exprima ceea ce nu poate fi cuprins complet în cuvinte. De la picturile rupestre la poeziile care încearcă să surprindă frumusețea unui apus, de la simfonii care transmit bucurie și melancolie, simultan, la meme-urile moderne care încearcă să comprime un sentiment infinit, nevoia de a da formă neexprimabilului a fost mereu prezentă. Ne dorim să traducem viața într-o formă percepută de ceilalți și, inevitabil, aproape tot ce spunem sau facem e doar o aproximare. Această discrepanță între interior și exterior este comică și tragică în același timp. Imaginează-ți: vezi un răsărit care-ți taie respirația, dar atunci cînd încerci să-l descrii cuiva, fraza ta sună de parcă ai povesti vremea de afară. Sau încerci să explici iubirea, și fraza iese ca o recenzie de film mediocră. Sau încerci să redai un sentiment complex și rămîne doar: „E complicat”. Această luptă între ce simțim și ce putem spune creează dilema de care vorbesc: cm să trăiești între limitele propriilor cuvinte și libertatea infinită a emoțiilor și gîndurilor? Probabil de-asta și există arta: o metodă de a trișa limitele limbajului. Fiecare generație a încercat să reinventeze felul în care spune același lucru imposibil: că viața e ciudată, că iubirea doare, că frumusețea nu ține de reguli. Noi doar schimbăm fontul, paleta de culori și platforma pe care o postăm. Uneori mă gîndesc că toată istoria omenirii e o încercare de a formula corect un singur sentiment: „Uite, asta simt eu acum, și sper să înțelegi”. Și poate că umorul e exact mecanismul prin care acceptăm că nu vom reuși niciodată complet și rîdem, pentru că altfel ar fi prea frustrant." (Alexandru Teodor Bichis)

Această dorință de a exprima imposibilul nu e doar personală, e fundamental umană. Toți oamenii încearcă să-și facă simțită prezența, să transmită ceea ce simt și gîndesc.

12/12/2025

Am crescut într-o lume aproape dispărută azi. O lume în care, de Sărbători, oamenii își trimiteau felicitări atent alese și scrise caligrafic de mână. Imagini-gând-bun aterizate în cutia poștală, deschise și citite cu bucurie, apoi păstrate o vreme pe dulapul din bucătărie, pe frigiderul nu foarte înalt, iar mai târziu în vreun sertar. Ele conțineau, cel mai adesea, același mesaj convențional, însoțit de tradiționala urare de La mulți ani. În timp, am învățat pe de rost toate Fie ca...-urile sau Cu ocazia...-urile. (Și astăzi ador cărțile poștale și mulțumesc, cu această ocazie, tuturor celor care m-au bucurat cu câte un gând bun, cu sau fără ocazie specială, din călătorii sau nu.)

Cu timpul, aparent din cauză că îi slăbise vederea, Maia nu le-a mai scris ea însăși, ci mi le încredința mie, nu pentru că vedeam mai bine, ci, cm spunea ea, pentru că scriam "mai frumos". Așa a devenit, încet-încet, o mică misiune a mea să trimit felicitări de Sărbători. Un obicei care pare desuet azi, dar care îmi plăcea foarte mult, cu tot cu ritualul mersului la librărie, alesul felicitărilor, apoi la Poștă, cumpăratul timbrelor, lipitul lor cu lipici adevărat, fiindcă de obicei timbrele nu erau suficient de lipicioase.

Probabil că făceam asta chiar în perioada aceasta a anului, pentru ca destinatarul să se bucure de primirea plicului cu urări chiar înainte de Sărbători. Poate de aceea, din memoria mea procedurală a țâșnit tocmai acum această amintire. Aceeași memorie procedurală care te face să-ți închei șireturile la fel, să faci aceeași prăjitură delicioasă din An in Paște, să mergi pe bicicletă sau să patinezi, deși n-ai mai făcut asta din copilărie.

Iată cum, chiar dacă nu mai mergem pe ele, potecile nu dispar. Creierul meu a păstrat traseul acesta neuronal ca pe un drum familiar și îmi reamintește ceva ce pot face și am făcut ani în șir, deși azi totul e diferit și nimic din trecut nu mai există: nici Maia, nici destinatarele ...alte doamne în vârstă care trimiteau la rândul lor felicitări... și nici măcar cutia poștală nu mai e acolo unde era, așa cm o știam cândva. Rutinele noastre de lungă durată sunt stocate nu doar ca informații, ci ca secvențe întregi de gesturi, timpi, senzații, ordini, lumi magice, aproape ca niște amprente.

Când îți revine în minte cu precizie ceva ce ai făcut ani la rând, mintea ta nu îți arată doar acțiunea concretă, CE făceai, ci CUM erai atunci și cm era lumea ta, ritmul tău, felul tău de a trăi, oamenii de care erai înconjurat, cm simțeai, cm te bucurai sau cm sufereai. Azi lumea aceea există doar în mine.

În terapie, astfel de reamintiri periodice sunt văzute ca un soi de mesaje al unor părți vechi din tine, care încă au ceva de spus și care nu au fost uitate sau lăsate în urmă.
Poate chiar o identitate de -a ta care a funcționat mult timp și a fost abandonată brusc - cm se întâmplă de exemplu când vine Revoluția, pleacă cei dragi, dispare Poșta, totul se reconfigurează, trece copilăria, trece adolescența, când viața se transformă cu repeziciune și tu, pur și simplu, crești. De fapt, memoria procedurală e o formă de loialitate față de vechile tale strategii de supraviețuire, față de cine știai tu că ești. Și nu mă miră că acum, când nici bunicii, nici părinții nu mai sunt, mă trezesc ducându-mă cu gândul acolo unde știam exact pe ce coordonate se desfășura viața mea.

Așa că îți spun aici ce spun și în cabinet: obiceiurile repetate ani la rând sunt și strategii de reglare emoțională. Chiar dacă azi nu le mai practici, partea din tine care s-a simțit cândva în siguranță datorită lor continuă să le păstreze. Creierul nu uită ce te-a ajutat cândva să știi cine ești și ce treabă ai de făcut. Poate chiar să te bucuri. Și îți trimite remindere, pentru că aceste reamintiri sunt de fapt un mod blând de a dialoga cu tine.

Ție ce anume îți lipsește azi?







Sursa imagine. Grupul For those who kept their child soul. Jenny Nystrom, pictorița si ilustratoare suedeză (1854 - 1946)

11/12/2025

Am primit de la un suflet bun si frumos un text pe măsură. S-a cerut așezat aici..E o pildă despre stima de sine și sursa textului pare pierdută în marea largă a internetului. Mie mi-a amintit parcă, la alt nivel, de Basmele lui Hauff, pe care le-aș tot reciti.

"Într-o dimineață, un tânăr a ajuns la Maestrul său, cu sufletul frânt. Se simțea descurajat, lipsit de valoare, prăbușit sub greutatea etichetelor primite de la cei din jur: bun de nimic, neîndemânatic, ratat, idiot. La rândul său, era convins că nu mai are nimic de oferit lumii și că face umbră pământului degeaba.
Maestrul, înțelept, se prefăcu prins într-o treabă urgentă care il împiedica să-l asculte chiar atunci, dar i-a propus un lucru simplu: să-l ajute mai întâi într-o chestiune care nu suferea amânare. Și-a scos de pe deget un inel cu piatră și i-a cerut tânărului să meargă degrabă în târg, să-l vândă pentru cât mai mult, dar sub nicio formă sub prețul unei monede de aur.
Tânărul a pornit în galop, convins că va duce treaba la bun sfârșit. Însă piața s-a dovedit necruțătoare. Negustorii priveau inelul cu interes doar până auzeau prețul. Apoi râdeau, îl luau peste picior sau își vedeau pur si simplu de drum. Numai un bătrân, singurul mai omenos, i-a explicat tânărului că inelul nu ar valora, în ochii târgului, mai mult de o monedă de argint.
Pe măsură ce străbătea piața, tânărul simțea cm își pierde elanul și încrederea în reușită i se prăbușește cu totul. Fiecare refuz îi întărea convingerea că Maestrul îi ceruse imposibilul. S-a întors la el, cu capul plecat, copleșit de rușine, convins că a dat greș.
Maestrul însă l-a trimis mai departe, nu în bazar, ci la un bijutier adevărat. Doar el ar fi putut stabili valoarea reală a inelului. Tânărul a dus inelul la un bătrân bijutier, care l-a examinat cu atenție, l-a cântărit, l-a întors pe toate fețele, iar l-a cântărit, a calculat. Verdictul a fost neașteptat: valorează nu mai puțin de cincizeci și opt de monede de aur, iar dacă ar mai lăsa puțin timp, i-ar crește valoarea și ar obține chiar șaptezeci de monede de aur.
Cu inima ușoară și ochii strălucind de uimire, tânărul a revenit la Maestrul său. Abia atunci a înțeles în ce capcană căzuse. Își lăsase valoarea judecată de oameni care nu aveau nici pregătirea, nici finețea, nici bunăvoința, nici ochiul necesar să o recunoască.

Maestrul i-a spus simplu, că oamenii sunt asemenea inelului: prețioși, unici, dar complet nevăzuți, nerecunoscuți, fără șansa de a fi recunoscuți de cei care privesc doar superficial, la suprafață. I-a reamintit că niciun târg, niciun trecător ironic, niciun necunoscător, niciunul nu poate hotărî cât valorează un om.
Cu alte cuvinte, nu-ți măsura valoarea prin ochii oricui. Nu lăsa etichetele celor prea grăbiți să-ți decidă parcursul si să îți definească viața. Cunoaște-ți prețul, ai încredere în tine și alege oamenii și locurile unde ești înțeles cu adevărat. Acolo unde există cunoaștere, există apreciere; acolo unde există respect, înflorește stima de sine."

Morala asta m-a trimis cu gândul la Winnicott (pe care văd că îl amintesc des pe aici...) și la ideea sa conform căreia valoarea de sine și imaginea despre sine a unui copil nu se formează în ochii oricui, ci doar în ochii unui adult capabil să reflecte cu adevărat, asemeni unei oglinzi, ființa din fața lui.... la fel cm doar bijutierul poate stabili prețul unui inel rar, nicidecum orice trecător sau negustor grăbit sau neștiutor din târg. În absența unei astfel de oglindiri corecte, ajungem să ne evaluăm greșit, distorsionat, pierzându-ne sentimentul propriei valori. De reflectat, nu?

Sursa imagine: Pinterest.
Moonassi, korean artist.

10/12/2025

Exercițiu de respirație. Hai, încearcă!

09/12/2025

Când filosofia întâlnește psihoterapia. Un articol din Psychology Today la ceas de seară.

"Lecții de la Marcus Aurelius pentru lumea de astăzi. Despre cm îmbrățișarea disconfortului poate hrăni reziliența și caracterul.

Un articol de Bradley Murray.

Pe scurt :

- Viața modernă pare tot mai mult construită în jurul căutării plăcerii și evitării disconfortului.

- Filosofia deschide o fereastră către alte perspective, unele neobișnuite, care ne obligă să ne întoarcem spre noi înșine și să ne înțelegem impulsurile.

- Stoicii, iar Marcus Aurelius în special, vedeau disconfortul ca pe un instrument pentru cultivarea virtuții și a rezilienței.

- Schimbarea cadrului mental - să consideri disconfortul ca pe o oportunitate - întăresc perseverența și disponibilitatea de a risca, în spirit stoic.

Pe lung:

Astăzi, mulți oameni trăiesc ca și cm fericirea ar fi sinonimă cu acumularea de senzații plăcute. Ne construim viața în jurul experiențelor care ne răsfață: mâncare bună, băuturi fine, călătorii nemaivăzute, momente de confort. Chiar și munca ne-o dorim atât de satisfăcătoare încât să pară un joc. Iar uneori, această cursă a plăcerii se transformă într-o competiție nerostită cu cei din mediul online: câștigă cine posteaza cele mai impresionante imagini ale propriei bunăstări.

Unul dintre marile daruri ale filosofiei este tocmai acesta: ne invită să contemplăm și alte feluri de a vedea lumea. Ne provoacă să îndrăznim să privim dincolo de obișnuință, să luăm în serios perspective pe care, fără acest impuls, nu le-am fi imaginat. În felul acesta, ne ajută să devenim mai conștienți de noi înșine - de motivațiile, fricile și dorințele care ne pun în mișcare.

O întrebare firească, pornind de aici, este: Ce alte moduri de a trăi există, dincolo de narațiunea dominantă a plăcerii ca scop al vieții?

Stoicii au oferit un răspuns radical și profund. Pentru ei, virtutea era miezul vieții, iar disconfortul devenea un instrument de creștere interioară.

Marcus Aurelius nu a fost un filozof retras într-un fotoliu, pierdut în abstracțiuni. Filosofia lui era una trăită, aplicată în plină acțiune. A condus Imperiul Roman între anii 161 și 180, iar Meditațiile - opera lui emblematică - este scrisă între 170 și 180, în intervalele de pauză dintre campaniile militare.

Încă de copil, Aurelius a ales o viață aspră, care să-i formeze caracterul. La doisprezece ani dormea pe podea și purta o mantie din stofă rugoasă, spre disperarea mamei sale. Știa intuitiv că există un câștig în acest fel de renunțare voluntară. Asprimea stilului de viață îl ajuta să-și concentreze atenția pe virtuțile care, în ochii lui, contau cu adevărat. E o imagine greu de suprapus peste preocupările noastre actuale pentru confort.

Una dintre ideile lui fundamentale este aceea că obstacolul în sine nu reprezintă problema. Disconfortul provine din judecățile pe care le formulăm despre evenimente. În Meditații scrie: „Dacă neliniștea ta are o cauză exterioară, nu lucrul în sine te tulbură, ci judecata ta despre el - iar această judecată poate fi anulată pe loc.”

Această perspectivă rezonează puternic cu psihoterapia contemporană, în special cu terapia cognitiv-comportamentală (CBT). Aceasta îi învață pe oameni să gestioneze disconfortul schimbând felul în care gândesc despre ceea ce li se întâmplă.

Un studiu recent a venit în sprijinul ideii stoice in ceea ce privește „îmblânzirea” frustrării. Cercetătorii au vrut să vadă dacă oamenii se descurcă mai bine în situații inconfortabile atunci când își privesc disconfortul ca pe o șansă. Pentru a testa ipoteza, au ales mediul perfect: un curs de improvizație teatrală, de departe unul dintre cele mai intimidante spații pentru majoritatea oamenilor.

Participanții au primit o instrucțiune neașteptată: scopul lor nu era să se simtă relaxați, ci stânjeniți, nesiguri, in disconfort. Reușita nu era măsurată prin confort, ci prin capacitatea de a sta în disconfort.

Două grupuri au fost comparate: unul a primit instrucțiunile despre acceptarea disconfortului, celălalt nu. Rezultatele au fost clare: cei din primul grup au perseverat mai mult și și-au asumat mai multe riscuri creative.

Într-o clasă de improvizație, îmbrățișarea disconfortului pare să fie o strategie câștigătoare. Dar lecția depășește cu mult spațiul teatrului.

Intrăm într-o epocă în care viața noastră se va desfășura tot mai mult în prezența chatboturilor, a roboților care ne oferă servicii și a lumilor virtuale modelate perfect după dorințele noastre. Unii numesc această eră „algomodernă”. Paradoxul este că tocmai aceste tehnologii menite să ne ușureze existența ne pot eroda toleranța la frustrare și ne pot răpi ocaziile de a ne cultiva virtuțile.

Marcus Aurelius, în loc să se lase purtat de confortul aproape regal la care avea acces, a ales disconfortul ca formă de șlefuire interioară.
Această perspectivă ar putea deveni esențială pentru orice filozofie de viață capabilă să ne susțină în lumea ce vine - o lume în care înțelepciunea va depinde, poate mai mult ca oricând, de capacitatea noastră de a rămâne prezenți, curajoși și deschiși în fața a ceea ce nu ne este comod.

Referințe.

Marcus Aurelius (2006). Meditations (M. Hammond, Trans.). London, England: Penguin Classics.

Woolley, K., & Fishbach, A. (2022). Motivating personal growth by seeking discomfort. Psychological science, 33(4), 510-523."

Can we find true fulfillment in a world obsessed with comfort and pleasure? Discover how the wisdom of Marcus Aurelius and Stoic philosophy can guide us toward a life of virtue.