Fiziokinetoterapeut Lavinia-Elena Codiță

29/07/2025

29/07/2025

02/07/2025

📌Despre Boala Parkinson

👉Boala Parkinson este o tulburare progresiva a sistemului nervos care afecteaza miscarea. Simptomele incep incet, uneori debutand cu un tremur abia vizibil, intr-o singura mana. Tremorile sunt frecvente, dar, de asemenea, tulburarea cauzeaza in mod obisnuit rigiditatea sau incetinirea miscarii.

In stadiile incipiente ale bolii Parkinson, este posibil ca fata dumneavoastra sa nu arate prea multe semne sau deloc. Bratele tale nu pot sa legana cand mergi. Discursul dvs. poate deveni moale sau neclar. Simptomele bolii Parkinson se inrautatesc pe masura ce starea progreseaza in timp.

Majoritatea persoanelor cu aceasta afectiune sunt diagnosticate cand au varsta de 60 de ani sau mai mult, dar exista cazuri in care boala poate debuta mult mai devreme. Boala are cinci etape:

Etapa 1. Simptomele sunt usoare si nu interfereaza cu calitatea vietii bolnavului;

Etapa 2. Simptomele se inrautatesc si activitatile zilnice devin mai dificile si necesita mai mult timp pentru a fi indeplinite;

Etapa 3. Este echivalenta cu stadiul mediu al bolii. Persoana isi pierde echilibrul, se misca mai incet, iar caderile sunt frecvente;

Etapa 4. Simptomele devin grave, iar individul are nevoie de asistenta pentru mers si activitati zilnice;

Etapa 5. Este stadiul cel mai avansat al bolii Parkinson in care individul nu este in masura sa mearga si va avea nevoie de ajutor permanent.

Desi boala Parkinson nu poate fi vindecata, medicamentele va pot imbunatati semnificativ simptomele.

📌Cauzele bolii Parkinson

In boala Parkinson, anumite celule nervoase (neuroni) din creier se descompun treptat sau mor. Multe dintre simptome se datoreaza unei pierderi de neuroni care produc un mesager chimic in creier numit dopamina.

Dopamina actioneaza ca un mesager intre doua zone ale creierului - substantia nigra si striatum - pentru a produce miscari controlate. Majoritatea simptomelor legate de miscare ale bolii Parkinson sunt cauzate de lipsa de dopamina ca urmare a pierderii celulelor producatoare de dopamina in substantia nigra. Atunci cand cantitatea de dopamina este prea mica, comunicarea intre substantia nigra si striatum devine ineficienta, iar miscarea devine afectata. Cu cat este mai mare pierderea dopaminei, cu atat simptomele legate de miscare sunt mai rele.

Progresia bolii Parkinson si gradul de afectare variaza de la persoana la persoana iar studiile privind persoanele cu si fara Parkinson sugereaza ca speranata de viata pentru persoanele bolnave este aproximativ aceeasi cu populatia generala.

Factori de risc pentru boala Parkinson

Varsta. Adultii tineri au rareori boala Parkinson. In mod normal, incepe in viata mijlocie sau tarzie, iar riscul creste odata cu varsta. Oamenii dezvolta de obicei boala in jurul varstei de 60 de ani sau mai mult;

Ereditatea. Avand o ruda apropiata cu boala Parkinson creste sansele de a dezvolta boala. Cu toate acestea, riscurile sunt inca mici, daca nu aveti multi membri din familia dumneavoastra cu boala Parkinson;

Sexul. Barbatii au mai multe sanse de a dezvolta boala Parkinson decat femeile;
Expunerea la toxine. Expunerea continua la erbicide si pesticide poate creste usor riscul de aparitie a bolii Parkinson.

Complicatiile bolii Parkinsoi

Boala Parkinson este adesea insotita de aceste probleme suplimentare, care pot fi tratabile:

Probleme cognitive (dementa) si dificultati de gandire. Acestea apar, de obicei, in stadiile ulterioare ale bolii Parkinson. Astfel de probleme cognitive nu sunt foarte receptive la medicamente;
Depresie si schimbari emotionale. Este posibil sa aveti depresie, uneori chiar in fazele foarte timpurii. Primirea tratamentului pentru depresie poate face mai usor pentru a face fata celorlalte provocari ale bolii Parkinson;
Schimbari emotionale, cm ar fi teama, anxietatea sau pierderea motivatiei. Medicii va pot oferi medicamente pentru a trata aceste simptome;
Probleme de inghitire. Puteti dezvolta dificultati in inghitire pe masura ce starea dumneavoastra progreseaza. Saliva se poate acumula in gura datorita incetinirii inghititului, ducand la slabire;
Problemele de mestecat si de mancare. Stadiul bolii Parkinson afecteaza muschii din gura, ceea ce face ca mestecarea sa fie dificila. Acest lucru poate duce la sufocare si nutritie necorespunzatoare;
Probleme de somn si tulburari de somn. Persoanele cu afectiuni Parkinson au adesea probleme de somn, inclusiv trezirea frecventa in timpul noptii, trezirea devreme sau adormirea in timpul zilei;
Probleme ale vezicii urinare. Boala Parkinson poate provoca probleme ale vezicii urinare, incluzand imposibilitatea de a controla urina sau dificultati de urinare;
Constipatie. Multe persoane cu boala Parkinson dezvolta constipatie, in principal datorita unui tract digestiv mai lent.

Cauzele bolii Parkinson

In boala Parkinson, anumite celule nervoase (neuroni) din creier se descompun treptat sau mor. Multe dintre simptome se datoreaza unei pierderi de neuroni care produc un mesager chimic in creier numit dopamina.

Dopamina actioneaza ca un mesager intre doua zone ale creierului - substantia nigra si striatum - pentru a produce miscari controlate. Majoritatea simptomelor legate de miscare ale bolii Parkinson sunt cauzate de lipsa de dopamina ca urmare a pierderii celulelor producatoare de dopamina in substantia nigra. Atunci cand cantitatea de dopamina este prea mica, comunicarea intre substantia nigra si striatum devine ineficienta, iar miscarea devine afectata. Cu cat este mai mare pierderea dopaminei, cu atat simptomele legate de miscare sunt mai rele.

Progresia bolii Parkinson si gradul de afectare variaza de la persoana la persoana iar studiile privind persoanele cu si fara Parkinson sugereaza ca speranata de viata pentru persoanele bolnave este aproximativ aceeasi cu populatia generala.

Semnele initiale ale bolii Parkinson

Primele semne ale maladiei Parkinson pot fi subtile si pot fi confundate cu alte conditii. Acestea includ:

Tremuratul - agitarea usoara a unui deget, mana sau picior;
Dificultati la mers;
Dificultatea de a va ridica de pe scaun;
Scris de mana mic, aglomerat;
Incovoierea spatelui.
Simptom: tremuratul. Tremuratul este un simpotm precoce pentru aproximativ 70% din persoanele cu Parkinson. Senzatia apare, de obicei, la un deget sau atunci cand mana este in repaus. In mod normal, mana se va agita ritmic. Tremuratul constant poate fi si simptomul altei conditii.

Simptom: bradichinezie. Pe masura ce oamenii imbatranesc isi incetinesc ritmul de la sine. Dar, in cazul in care au bradichinezie, miscarea lenta poate afecta viata de zi cu zi. In cazul acestor persoane, organismul nu raspunde imediat la comenzile de miscare.

Simptom: probleme cu echilibrul. Persoanele afectate de boala Parkinson au tendinta de a dezvolta o incovoiere a spatelui, cu umerii cazuti si capul inainte. Pe langa problemele de circulatie, acestia pot avea probleme si cu echilibrul.

Simptome ale bolii Parkinson ce nu au legatura cu miscarea

Exista si alte simptome comune, dar nu toata lumea cu Parkinson le prezinta. Acestea pot include:

Somn agitat sau oboseala in timpul zilei;
O voce moale sau vorbire neclara;
Dificultati la inghitire;
Probleme de memorie, confuzie sau dementa;
Ten gras si matreata;
Constipatie.
Diagnosticul bolii Parkinson
O serie de tulburari pot provoca simptome similare cu cele ale bolii Parkinson. Persoanele cu simptome asemanatoare cu cele ale Parkinson, care rezulta din alte cauze, sunt diagnosticate uneori cu aceasta boala Asadar, desi aceste tulburari initial pot fi diagnosticate gresit ca Parkinson, anumite teste medicale, precum si raspunsul la tratamentul medicamentos, pot ajuta la distingerea lor de Parkinsons. Avand in vedere ca multe alte boli au caracteristici similare, dar necesita tratamente diferite, este important sa se faca un diagnostic exact cat mai curand posibil.

In prezent nu exista teste de sange sau de laborator pentru a diagnostica cazurile de boala Parkinson nongenetica. Diagnosticul se bazeaza pe istoricul medical al unei persoane si pe un examen neurologic. Imbunatatirea d**a initierea medicatiei este un alt semn important al bolii Parkinson.

Tratamentul bolii Parkinson

In prezent nu exista tratament pentru a vindeca boala Parkinson. Insa sunt disponibile mai multe terapii pentru intarzierea aparitiei simptomelor motorii si ameliorarii acestora. Toate aceste terapii sunt concepute pentru a creste cantitatea de dopamina din creier, fie prin inlocuirea dopaminei, imitarea dopaminei sau prin prelungirea efectului dopaminei.

Medicamentele prescrise pentru Parkinson includ:

Medicamente care maresc nivelul de dopamina din creier;
Medicamente care afecteaza alte produse chimice din creier in organism;
Medicamente care ajuta la controlul simptomelor nonmotorii.
Persoanele cu Parkinson nu trebuie sa renunte la administrareamedicamentelor fara a ii spune medicului. Oprirea brusca a medicamentului poate avea efecte secundare grave, cm ar fi imposibilitatea de a se misca sau dificultati de respiratie.

Alte medicamente utilizate pentru tratamentul simptomelor Parkinson includ:

Agonistii dopaminei pentru a imita rolul dopaminei in creier;
Inhibitori ai MAO-B pentru a incetini o enzima care descompune dopamina in creier;
Inhibitori COMT care ajuta la descompunerea dopaminei;
Amantadina, un medicament vechi antiviral, pentru a reduce miscarile involuntare;
Medicamente anticholinergice pentru reducerea tremurului si a rigiditatii musculare

Stimularea creierului profund in boala Parkinson

Pentru persoanele cu Parkinson, care nu raspund bine la medicamente, poate fi adecvata stimularea profunda a creierului sau DBS. DBS este o procedura chirurgicala care implanteaza chirurgical electrozi intr-o parte a creierului si le conecteaza la un mic dispozitiv electric implantat in piept. Dispozitivul si electrozii stimuleaza fara durere creierul intr-un mod care ajuta la stoparea multora dintre simptomele Parkinson legate de miscare, cm ar fi tremurul, incetinirea miscarii si rigiditatea.

Alte terapii in boala Parkinson

Alte terapii pot fi utilizate pentru a ajuta la simptomele bolii Parkinson. Acestea includ terapii fizice, ocupationale si de vorbire, care ajuta la tulburari de mers si voce, tremor si rigiditate, precum si scaderea functiilor mentale. Alte terapii de sustinere includ o dieta sanatoasa si exercitii pentru intarirea muschilor si imbunatatirea echilibrului.

06/03/2025

30/01/2025

Ai grijă la picioare (Ruptura de ligament încrucişat anterior)

Reprezintă ruptura unuia dintre ligamentele mari prezentele în genunchi, ce au ca şi scop stabilitatea articulară.

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie a corpului uman. Ea este constituită din trei oase: femurul, tibia şi rotula, precum şi dintr-o serie de structuri cartilaginoase (meniscurile), capsulare, respectiv ligamentare. Sunt patru mari ligamente care stabilizează articulaţia genunchiului. Două sunt în articulaţie şi alte două în afara ei. Intraarticular se află două ligamente care au o poziţie unul faţă de celălalt încrucişată: unul se inseră anterior şi poartă numele de ligament încrucişat anterior (LIA), iar celălalt se inseră posterior şi poartă numele de ligament încrucişat posterior (LIP).

Ȋn timpul mersului, sau alergatului se produc mişcări de translaţie şi rotaţie a componentelor articulare osoase, respectiv a tibiei faţă de femur. Rolul LIA este în principal să impiedice translaţia anterioară a tibiei fată de femur, pe când rolul LIP este de a bloca translaţia posterioară. Ȋn lipsa acestor doi stabilizatori interni capetele osoase s-ar freca unul de celalalt necontrolat şi s-ar distruge suprafeţele cartilaginoase, ceea ce ar duce la artroză. Cu ocazia practicării diferitelor sporturi, aceste ligamente sunt tensionate şi se pot rupe: parţial, sau total. LIA este mai subţire ca LIP şi prin urmare este mai vulnerabil în faţa traumatismelor ca LIP.

Mecanismele cele mai frecvente care duc la ruperea LIA sunt:
- torsiunile bruşte pe genunchi,
- decelerările bruşte,
- aterizările pe genunchi în poziţie incorectă,
- contactul direct ca în placajul de la rugby.

Femeile sunt mai expuse decât bărbaţii să facă rupturi, datorită unor particularităţi anatomice ce ţin de aliniamentul oaselor ce alcătuiesc genunchiul şi a unor factori de ordin hormonal.

De cele mai multe ori, ruptura de LIA este asociată cu alte leziuni: rupturi meniscale şi a altor liagamente, ceea ce face ca şi tratamentul, respectiv recuperarea să fie mai dificile. Odată rupt acest ligament, mişcarea de translaţie anterioară a tibiei faţă de femur nu mai este stopată, ceea ce determină instabilitate în ariiculaţia genunchiului.

Simptomatologie
Ȋn momentul traumatismului mulţi pacienţi acuză durere şi o pocnitură în genunchi, urmate de o senzaţie de slăbiciune (simt că “li se duce”, “se înmoaie”) ca urmare a instabilităţii ce apare. De asemenea articulaţia poate fi tumefiată câteva zile. Ȋn cazul asocierii şi a altor leziuni (menisc, ligamente colaterale), poate apare blocajul articular.
După ce durerea şi tumefacţia dispar, pacientul rămâne cu instabilitatea de genunchi, care-i dă un discomfort la mers şi îl împiedică să practice activităţi sportive (mai ales cele de performanţă).

Diagnostic
Se pune pe baza istoricului traumatic, a examenului fizic şi a investigaţiilor imagistice (RMN de genunchi)

Tratament
Acesta depinde de statusul fizic, nivelul ocupaţional, tipul de activitate sportivă efectuat, determinarea de a face kinetoterapie postoperator.

a)Tratamentul conservator se adresează pacienţilor sedentari, la care instabilitatea se manifestă în forme fruste, la pacienţii care au deja artroză şi la care este mai indicată punerea unei proteze, respectiv la cei necooperanţi, deoarece fără o recuperare asiduă timp de câteva luni de zile rezultatele operaţiei sunt asemănătoare cu cele obţinute prin tratament funcţional. Acesta constă în:
- aplicaţii locale cu gheată, repaus şi administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene în faza acută, imediat după traumatism
- purtarea unei orteze de genunchi poate fi salutară atât imediat după traumatism, cât şi ulterior, oferind un plus de stabilitate articulaţiei genunchiului.
- kinetoterapia începe după ce fenomenele antiinflmatorii s-au remis şi presupune antrenarea musculaturii coapsei, în special a porţiunii anterioare care este responsabilă şi ea într-o mare măsură de stabilitatea articulară. Se consideră că o musculatură bine dezvoltată la un pacient “cu genunchi de stradă” (nepracticant de activităţi sportive), poate suplini cu succes funcţia LIA.

b) Tratamentul chirurgical se adresează tinerilor şi sportivilor. Scopul său este de a reface stabilitatea genunchiului necesară reluării activităţii sportive, şi prevenirii apariţiei artrozei (secundară mobilităţii articulare necontrolate).
Sutura simplă a ligamentului rupt este tehnic dificilă şi nu poate reface integritatea şi rezistenţa ligamentului iniţial de aceea este necesară recoltarea unuia, sau mai multor tendoane care se introduc în articulaţia genunchiului şi se fixează cu şuruburi speciale (ligamentoplastie). Ȋn timp capetele acestora se integrează osos făcând ca tendonul introdus să se comporte ca un adevărat ligament. Aceste tendoane, sau grefe, se pot recolta de la aceeaşi persoană (autogrefe), sau de la cadavru (allogrefe). Mai există şi ligamente sintetice, dar rezultatele obţinute cu ele sunt mai slabe. Fiecare procedură are avantajele şi dezavantajele ei.

1.Ligamentoplastia cu tendon rotulian presupune recoltarea unei fâşii din tendonul rotulian
(1/3 internă) împreună cu câte o porţiune osoasă la capetele acestuia (de aceea se mai numeşte tehnica os-tendon-os) şi introducerea lui în articulaţie pe două tunele făcute în tibie, respectiv în femur şi fixarea cu şuruburi.
2. Ligamentoplastia cu tendoane de ischigambieri (tehnica soft tissue) presupune recoltarea unor tendoane mai puţin importante pentru funcţionalitatea genunchiului, sutura lor unul de celălalt realizând un şiret tendinos care se introduce ca şi la tehnica precedentă în articulaţia genunchiului şi se fixează la tibie cu un şurub, iar la femur cu un buton terminal special.
3. Ligamentoplastia cu allogrefă presupune folosirea unei grefe de la cadavru.

Toate aceste proceduri se pot realiza pe cale chirugicală deschisă, sau artroscopică. Actualmente datorită tehnologiei avansate şi a antrenamentului dobândit, aproape toate procedurile se desfăşoară pe cale artroscopică. Acesta are multiple avantaje: incizii mici, cicatrici estetice, ditrugeri ale ţesuturilor mici cu posibilitatea de recuperare rapidă. Singurele cicatrici mai mari sunt cele de la locul recoltării autogrefelor. Fixarea grefelor se face cu şuruburi speciale (metalice, sau resorbabile), cu butoni terminali (endobutton), sau cu pini.

Spitalizarea este redusă 1-2 zile în majoritatea cazurilor, iar postoperator pacientul va purta o orteză de genunchi pentru protecţia grefei.

Recuperarea
Timpul de recuperare este destul de îndelungat, chiar dacă mobilizarea este precoce. Ȋnainte de operaţie este necesară antrenarea musculaturii coapsei (în special mecanismul extensor) pe o perioadă de minim 6 săptămâni, recuperarea fiind mai uşoară şi cu rezultate mai rapide la pacienţii cu tonus muscular adecvat.

Postoperator trebuie să se aibă în vedere că timpul necesar pentru integrarea grefei este de minim 3 luni până la 1 an, o perioadă critică reprezentând primele 6 săptămâni. De aceea vor fi permise doar anumite mişcări, în funcţie de tipul de intervenţie ales, cu scopul pe de o parte de a obţine o bună mobilizare a genunchiului şi pe de altă parte de a proteja grefa implantată în articulaţie. De aceea pacientul va purta orteza de genunchi pe perioada integrării şi nu se va sprijinii pe el în primele 6 săptămâni postoperator.

Recuperarea se face urmând protocoale precise sub stricta supraveghere a medicului curant şi a kinetoterapeutului. Reluarea sprijinului precoce înainte ca grefa să se integreze, sau manevrele de recuperare intempestive pot duce la ruperea grefei, deci la eşecul operaţiei.


Riscuri
Sunt destul de mici când se operează artroscopic. Acestea sunt reprezentate de: hematoame la nivelul genunchiului, redori (înţepeniri) ale genunchiului, infecţii. Fiecare tip de complkicaţie necesită tratament specific.

Rezultate
Sunt bune şi foarte bune la pacienţii care respectă indicaţii medicului curant.

22/01/2025

👉IMPORTANȚA STRETCHING-ULUI MUSCULAR!
- Atunci când auzim cuvântul „stretching”, majoritatea dintre noi ne gândim la mai multe tipuri de exerciții destinate oamenilor foarte activi sau sportivilor de performanță. Cu toate acestea, sportivii nu sunt singurii care ar trebui să practice astfel de exerciții de încălzire și flexibilitate.

Exercițiile de stretching sunt indicate atât pentru sportivii și amatorii de sport care vor să-și pregătească mușchii pentru efortul fizic susținut de la sala de forță, cât și pentru alte categorii de public (persoanele cu probleme de mobilitate, cei care petrec mult timp la birou etc.).

În prezent, stretching-ul este recomandat și aplicat de fizioterapeuți, de kinetoterapeuți în cazul unor probleme de mobilitate sau pentru recuperare după un accident dar și de antrenori sportivi.

Este important pentru majoritatea dintre noi să ne menținem flexibilitatea indiferent de vârstă, dar foarte multe persoane nu fac stretching pentru că nu știu ce exerciții să facă și cm să le execute corect.

Pentru a elimina confuzia, în continuare vom afla împreună mai multe detalii despre stretching.

👉CE ESTE STRETCHING-UL?

Termenul de stretching se referă la o gamă de exerciții de întindere a mușchilor, care au efecte și asupra tendoanelor sau ligamentelor, însă în principal sunt vizați mușchii. Aceștia sunt acționați printr-o presiune ușoară, astfel că exercițiile de stretching executate corect nu trebuie să solicite foarte tare corpul, ci să îl pregătească pentru efortul fizic sau să-l dezmorțească după o zi lungă de muncă.

👉CUI I SE ADRESEAZĂ EXERCIȚIILE DE STRETCHING?

În general, majoritatea exercițiilor de stretching sunt recomandate persoanelor de toate vârstele, indiferent de aptitudinile sportive sau de nivelul de pregătire. Cu toate acestea, vârstnicii și copiii sub 16 ani trebuie să evite anumite tipuri de exerciții sau să-și ia anumite precauții când le execută, pentru că fiecare exercițiu de stretching presupune respectarea unor reguli.

Următoarele categorii de persoane ar trebui, cu precădere, să practice stretching-ul regulat:

Persoanele care suferă de tendinită, întinderi musculare sau rupturi musculare
Sportivii de performanță, dar și persoanele active
Persoanele care vor să se bucure de o viață sănătoasă și să preîntâmpine anumite probleme de mobilitate și flexibilitate
Persoanele care vor să combată stresul sau sedentarismul generate de stilul de viață modern
Persoanele care suferă de probleme de mobilitate sau flexibilitate a mușchilor și articulațiilor

👉REGULI DE BAZĂ ÎN STRETCHING

Exercițiile de stretching sunt împărțite pe grupe de mușchi și constau în menținerea mușchiului întins într-o anumită poziție timp de 10-30 secunde. Rolul acestor exerciții este de a izola zone specifice, de aceea se utilizează mișcări precise.

După ce este obținută poziția potrivită, întinderea este menținută 1,5-2 secunde, apoi se eliberează. Această mișcare poate fi repetată de 8-10 ori într-un set, în funcție de mobilitatea persoanei.

În cazul stretching-ului asistat, terapeutul este cel care controlează mișcările și stabilește presiunea asupra articulațiilor și grupelor musculare. Important de reținut este că nu trebuie să se atingă pragul durerii.

👉TIPURI DE STRETCHING

În funcție de mișcările utilizate, stretching-ul se împarte în mai multe categorii:

📍Stretching dinamic – mușchiul este contractat în timp ce zona vizată este implicată într-un anumit tip de mișcare. Acest tip de exercițiu fluidizează mișcările generale ale corpului și este indicat la începutul antrenamentului.

Exemple de exerciții de stretching dinamic:

mersul pe jos cu pași mai mari și mișcări alternative ale brațelor, rotații ale articulațiilor, exerciții de mobilitate pentru gât, aplecări laterale, rotiri ale bazinului și umerilor.

📍Stretching static – presupune unui mușchi sau a unei grupe de mușchi și menținerea poziției respective pe o anumită perioadă de timp. Este indicat să fie executat la finalul antrenamentului.

📍Stretching balistic – presupune mișcări viguroase, întinderile depășesc forțat raza normală a mișcării iar apoi se revine în poziția inițială. Acest tip de stretching duce la contractarea mușchilor, dar are și un risc crescut de accidentare, de aceea astăzi este mai puțin practicat.

📍Stretching asistat – este o metodă științifică dezvoltată de Aaron Mattes, un maseur și kinetoterapeut american. În cazul acestui tip de stretching, antrenorul sau fizioterapeutul este cel care te ajută să intri în poziție și execută mișcările de întindere a mușchilor.

👉BENEFICIILE STRETCHING-ULUI

Exercițiile de stretching aduc un aport semnificativ asupra sănătății și stării generale de bine a organismului. Iată câteva dintre avantajele stretching-ului realizat corect, cu respectarea regulilor impuse de fiecare exercițiu:

Susține o postură corectă a corpului;
Contribuie la îmbunătățirea stării psihice prin eliminarea stresului și creșterea nivelului de energie și de relaxare;
Îmbunătățește performanțele fizice ale corpului;
Crește mobilitatea și flexibilitatea articulațiilor și mușchilor;
Îmbunătățește circulația sangvină;
Previne întinderile și crampele musculare;
Favorizează transportul oxigenului și nutrienților la nivel celular;
Îmbunătățește respirația și mărește capacitatea pulmonară.
Fie că ești sportiv de performanță, o persoană activă care vrea să-și îmbunătățească starea generală de sănătate sau doar cauți să-ți îmbunătățești flexibilitatea și mobilitatea, exercițiile de stretching ți se adresează.

➡️Toate beneficiile enumerate mai sus reprezintă argumente convingătoare pentru a te apuca de stretching indiferent de nivelul de pregătire sau de vârstă

19/09/2024

👉Sindromul "Coada de cal"

📍 Reprezinta compresia unei colectii de radacini nervoase ce formeaza ,,coada de cal’’. Acesti nervi trimit si primesc semnale electrice din intreg organismul. Acest manunchi nervos, in forma de coada de cal, este localizat in partea inferioara a maduvei spinarii.

Datorita nervilor ce constituie coada de cal, puteti sa simtiti senzatiile membrelor inferioare, sa le miscati si sa controlati vezica urinara. Atunci cand nervii sunt comprimati apar simptome specifice. Desi nu este un sindrom amenintator de viata, acesta va poate impacta semnificativ calitatea vietii.

-Tipologie

Sindromul de coada de cal poate fi clasificat in functie de doua criterii principale, obtinandu-se mai multe tipuri de sindrom: acut sau cronic, complet sau incomplet.
Sindromul acut se manifesta prin simptome ce apar rapid si brusc, necesitand interventie chirurgicala in 24-48 de ore.

Sindromul cronic de coada de cal se refera la un sindrom indelungat, cu evolutie lenta. Acesta trebuie tratat chirurgical pentru a preveni leziunile permanente.

Daca sindromul este complet, pacientii experimenteaza retentie sau incontinenta urinara sau re**ala. Aproximativ 60% dintre pacienti au acest tip de sindrom. Pe de alta parte, pacientii cu sindrom incomplet au simptome urinare si intestinale, insa acestea nu ajung la retentie sau incontinenta.

- Prevalenta

Sindromul de coada de cal afecteaza 1 din 65,000 de persoane, cu incidenta egala intre cele doua sexe.

-Cauze

Exista multiple motive pentru care radacinile nervoase ce constituie coada de cal sa fie comprimate.

Cauzele includ:
• Anomalii congenitale
• Stenoza de maduva lombara
• Traumatisme la nivelul coloanei vertebrale inferioare
• Hernie de disc lombara, cea mai comuna cauza
• Complicatii post-operatorii, in urma interventiilor asupra coloanei lombare
• Malformatii arteriovenoase spinale
• Hemoragii spinale
• Infectii precum meningita
• Tumori spinale

-Semne si simptome

Exista cateva semne specifice ce ar trebui sa ridice un semnal de alarma.

Semnele si simptomele intalnite la pacientii cu sindrom de coada de cal includ:
• Amortire sau senzatii neobisnuite in partea posterioara a picioarelor, la nivelul feselor, in partea interna a coapselor si la nivelul soldurilor
• Durere de spate care iradiaza in membrele inferioare (sciatica)
• Probleme in actul sexual
• Incontinenta urinara/re**ala
• Retentie urinara (incapacitatea de a urina)
• Slabiciune, parestezii sau paralizia membrelor inferioare
• Abolirea reflexelor

Mergeti imediat la medic daca experimentati aceste simptome. Acestea vor fi investigate de catre medicul neurolog, medicul neurochirurg si medicul ortoped. Simptomele pot debuta lent, aparand unul cate unul, sau pot avea un debut mai brutal si rapid.

- Diagnostic

Echipa medicala este, cel putin initial, multidisciplinara. Medicii va vor adresa cateva intrebari si vor evalua ulterior unele capacitati fizice, senzitive si motorii. Astfel acestia pot orienta diagnosticul catre o problema neurologica (ce tine de maduva spinarii) sau ortopedica (ce tine de coloana vertebrala).

Acestia va vor ruga sa faceti unele miscari precum:
• Sa va ridicati in picioare
• Sa va asezati
• Mergeti pe calcaie
• Mergeti pe varfuri
• Aplecare inainte
• Aplecare in spate
• Aplecare in lateral, pe ambele parti
• Intindeti si ridicati doar membrele inferioare

Astfel medicii vor evalua functii ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos, precum stabilitatea, sensibilitatea, forta musculara, motricitatea, alinierea si reflexele.

Urmatorul pas este evaluarea sistemului urinar si digestiv. Medicul poate efectua un tuseu re**al si teste imagistice precum CT sau RMN, pentru a vizualiza intestinul gros si vezica urinara. Cu ajutorul testelor imagistice se vor evidentia si structura osoasa, radacinile nervoase, aspectul maduvei, eventualele hernii de disc.

Pentru ca diagnosticul sa fie suspicionat si ulterior confirmat paraclinic, pacientii trebuie sa aiba ambele seturi de simptome:
1. Simptome intestinale, urinare si sexuale
2. Simptome neurologice ale membrelor inferioare, soldurilor si feselor

- Tratament

Tratamentul sindromului de coada de cal este in principal chirurgical, fiind o patologie anatomica.

Sindromul de coada de cal, in forma sa acuta, reprezinta o urgenta medicala. Daca diagnosticul este confirmat, veti trece prin interventia chirurgicala in primele 24 de ore. Aceasta are rol curativ de cele mai multe ori. Operatia se numeste laminectomie lombara, este realizata de catre medicul neurochirurg si va indeparta orice comprima radacinile nervoase.

In forma cronica a sindromului se aplica aceeasi interventie chirurgicala, iar cu cat mai repede este realizata, cu atat mai bun este prognosticul pacientului.

Se pot administra medicamente pentru incontinenta urinara sau fecala, de asemenea. D**a operatie este ideal sa lucrati impreuna cu un fizeoterapeut pentru a va recastiga puterea musculara, mobilitatea si echilibrul.

- Preventie

Este aproape imposibil sa preveniti fiecare cauza a acestui sindrom. Va puteti insa reduce riscul de a face hernie de disc, cea mai comuna cauza a sindromului de coada de cal.

Incercati sa:
• Evitati incaltamintea cu toc inalt. Aceste incaltari va pot altera alinierea coloanei.
• Evitati fumatul. Produsele cu tutun va pot slabi discurile intervertebrale
• Faceti sport. Exista exercitii fizice speciale pentru a intari musculatura spatelui si a abdomenului, pentru un trunchi stabil si puternic
• Aveti grija atunci cand ridicati o greutate. Ridicati intotdeauna folosind musculatura picioarelor, nu a spatelui inferior. Pentru acest lucru luati pozitia de ,,genuflexiune’’ si mentineti spatele drept atunci cand ridicati un obiect.
• Mentineti o greutate optima. Greutatea in plus a corpului pune presiune asupra coloanei vertebrale.
• Practicati o postura corecta
• Faceti exercitii de intindere periodic, in special d**a perioade de stat mult jos pe un scaun.

- Prognostic

Pentru a evita complicatiile si leziunile permanente, mergeti la medic imediat ce apar simptomele acestui sindrom. Fie ca acestea apar treptat si nu sunt foarte intense, fie ca apar brutal, apelati la ajutor medical imediat.

Daca diagnosticul si tratamentul chirurgical se realizeaza precoce, aveti sanse ca radacinile nervoase sa fie complet decomprimate iar prognosticul sa fie unul bun. Din pacate insa interventia chirurgicala nu garanteaza ca nu pot aparea alte probleme pe termen lung. Totul depinde de cauza comprimarii nervoase, de starea generala a pacientului si de particularitatile anatomice ale maduvei spinarii.

Cea mai buna metoda si singura metoda de a avea un prognostic bun este prin prezentarea precoce la medic. Cu cat mai repede este realizata operatia, cu atat mai scurta va fi recuperarea functiilor nervoase.

Controlul total asupra vezicii urinare, asupra rectului si asupra membrelor inferioare va fi recapatat in cateva saptamani de la operatie, insa pot ramane simptome permanente, precum durerea sau slabiciunea.

- Concluzie

Sindromul de coada de cal este o afectiune neurochirurgicala, in care un obstacol comprima radacinile unor nervi ce formeaza ,,coada de cal’’. Nervii sunt responsabili in principal de functiile urinare, de defecatie si functiile membrelor inferioare, astfel ca simptomele vor fi specifice acestor organe. Tratamentul chirurgical este esential, iar cu cat este realizat mai repede, cu atat prognosticul este mai bun.