
03/05/2024
Te-ai rătăcit, îi rătăcești și pe alții?
Poate că azi, mai mult ca în orice altă zi, această mărturie deschide o nouă perspectivă, asupra căreia ar fi tare bine să ne deschidem inimile. Doar atât, nimic mai mult…inimile!
Această ,, zeiță“ spune povestea multor ,, zeițe “ contemporane, care își doresc să lucreze în Lumină. Care adună practici magice de vindecare și care își cultivă mândria de a fi mai presus de ceilalți/celelalte.
Care înnoadă și deznoadă destine, folosind o putere nefiltrată de smerenia propriului sine.
Această femeie spune, dincolo de povestea redescoperirii lui Hristos, povestea rătăcirii într-o lume plină de tentații, înnebuniți după putere și faimă, năuciți de drogul lui ,, Vreau să fiu cineva! “ și afundați în ,, Știu eu calea spre evoluția ta! “.
Ce m-a atins pe mine nu e această regăsire, ci mai degrabă această falsă putere, pe care poți crede că o ai, atunci când ai acces la o formă de cunoaștere ocultă, la care alții au acces mai puțin și pe care tu vrei să îi inițiezi în marea ta mărinimie.
Dincolo de toate, cu toții suntem de fapt, însetați de iubire și bântuim după vindecare și fericire, căutând-o de multe ori, în locuri unde nu există.
PS: Această postare nu vine dintr-un spațiu de judecată, ci mai degrabă dintr-un spațiu de trezire.
Această postare e doar un alt punct de vedere, o altă formă de a ne uita la realitatea unei lumi ce se dilată și se umflă de sine.
Această postare, e doar o formă personală de reîntoarcere din nou și din nou la smerenie, iubire și recunoștință. Și la perpetua întrebare:
,, Doamne, îmi este îngăduită această cunoaștere? Îmi face bine mie și celor cu care lucrez? E prin Tine ceea ce vine la mine? “
#✝️
⚡️ Călătoria mea de la Spiritualitatea New Age la Ortodoxie. Abonează-te la canal pentru a vedea și celelalte postări: ➡️ https://www.youtube.com/...