Psiholog Carla Carmen Diaconu

30/11/2025

Astăzi nu e doar o zi cu nume în calendar…
e o zi în care cerul se apleacă puțin spre inimile noastre.

E o zi în care ne amintim să respirăm mai încet, să iertăm mai mult și să sperăm din nou.

Sfântul Andrei să ne atingă sufletul cu lumină, să ne așeze pace în locurile unde a fost furtună și să pună nădejde acolo unde inima simte oboseala…

Să ne fie casa adăpost, rugăciunea – sprijin iar ziua de mâine – promisiune.

La mulți ani tuturor celor care poartă acest nume sfânt!
Să vă fie viața liniște,iar pașii binecuvântare!

29/11/2025

Cum începe un weekend minunat!🌞☀️🌟

28/11/2025

„Nu-mi vine să cred că 2025 e aproape gata…”

O aud peste tot.
Și o aud ca un oftat,ca o mirare sau chiar ca o oboseală spusă pe fugă.

Și nu e doar despre timp.
E despre cât am dus în 2025.
Despre cât ne-am grăbit în 2025.
Despre cât ne-am pus pe pauză ca să-i ținem pe alții în mers!

Nu anul a trecut repede, ci noi ne-am trăit pe repede-înainte.

Când spui „aș vrea să opresc timpul”, de fapt spui: „Aș vrea să mai fie timp pentru mine.”

Poate 2025 nu a fost anul marilor reușite.
Poate a fost anul în care ai învățat cât valorezi, unde te pierzi și cât de mult ai nevoie să te întorci la tine.

Și asta contează, asta e cel mai important: să înveți să te întorci la tine.

Pentru că 2026 nu te așteaptă obosit.
Te așteaptă viu.
2026 nu te așteaptă perfect, ci te vrea prezent.

Cu mai puțin „trebuie” și mai mult "simt".

26/11/2025

Uneori, cea mai mare dovadă de putere nu este să mai reziști puțin…
ci să îți permiți o pauză.

O pauză scurtă.
Cât să respiri.
Cât să te așezi în tine.
Cât să-ți aduci aminte cine ești dincolo de obligații, roluri și liste.

Pauzele nu sunt abandon.
Sunt întoarceri la tine.
Sunt felul în care îți spui, fără cuvinte: „și eu contez.”

Astăzi, fă-ți cadou o pauză.
Nu ca să fugi de viață,
ci ca să te întorci la ea întreagă.

25/11/2025

Mă uit în urmă cu o blândețe pe care nu am avut-o mereu.
Ani de zile am privit trecutul ca pe o povară, ca pe o listă de „aș fi putut”, „aș fi vrut”, „de ce nu am fost mai atentă cu mine?”.
Astăzi îl privesc ca pe o hartă.
O hartă pe care am mers uneori desculță, alteori în întuneric, dar mereu înainte.

Și în această privire înapoi descopăr ceva ce nu am știut să numesc până acum: m-am ales.
Poate nu de fiecare dată, poate nu în modul potrivit, poate nu în timp util… dar de fiecare dată când am ajuns la punctul de cotitură, am întins mâna către mine.

În ultima vreme însă… ceva s-a schimbat.
Nu m-am mai ales doar când nu mai puteam.
M-am ales preventiv. Conștient. Intenționat.
Mi-am făcut din mine prioritate, nu refugiu.
Casa unde mă întorc, nu terenul de luptă.

Pentru unii, asta poate părea egoism.
Poate chiar izolare.
Dar cei care simt asta sunt adesea obișnuiți cu versiunea mea obosită, disponibilă, care se frângea în bucăți ca să le fie lor bine.
Nu pot să-i condamn – au privit prin lentilele lor, nu prin rănile mele.

Eu însă văd altceva.
Văd maturitate.
Văd iubire.
Văd fetița din mine care, în sfârșit, este luată de mână de femeia care am devenit și dusă undeva unde e liniște.

Am înțeles târziu, dar definitiv, că nu pot salva pe nimeni atâta timp cât mă înec.
Și nici nu e treaba lumii să-mi înțeleagă procesul.
E treaba mea să-mi respect drumul și adevărul.

De aceea, 2026 nu va fi despre supraviețuire, despre compromisuri sau despre alergat după aprobări.
Va fi despre reconstrucția mea interioară.
Despre spații curate în minte și în inimă.
Despre iertări uitate.
Despre limite puse nu din teamă, ci din iubire.
Despre alegeri care par mici, dar care schimbă totul.

2026 va fi anul în care nu mai cer nimic ce nu pot oferi mie însămi întâi.
Anul în care învăț că binele nu e un accident, ci o practică zilnică.
Anul în care renunț la vuiet și aleg sensul.
Anul în care nu mă mai las ultima pe listă.

Alegerea mea de acum nu rănește pe nimeni.
Alegerea mea de acum mă așază pe mine acolo unde am lipsit prea mult timp:în centrul propriei mele vieți.
Și de acolo, abia de acolo, pot să dăruiesc lumii ce e mai bun din mine.

2026 nu mă așteaptă, EU îl creez:în ritmul meu, în numele meu, și cu o inimă care se întoarce, în sfârșit, la ea!
Ce zici ai curajul să vii lângă mine și împreună să ne creem anul 2026?!

24/11/2025

Luni, 24 noiembrie 2025

Astăzi începe o săptămână care aduce cu ea aer proaspăt, idei noi și un fel de liniște bună, din aceea care te face să crezi din nou în tine.

Luni nu mai este despre graba cu care pornești,
ci despre intenția cu care alegi să pășești.

Azi ne așezăm frumos în energia începuturilor:

- încredere că tot ce urmează poate fi mai blând,
- curaj să deschidem uși noi,
- inspirație să ne apropiem de visurile noastre,
- recunoștință pentru cât am crescut până aici.

E o zi în care Universul parcă ne spune:
„Ia-o ușor. Ai timp. Ai potențial. Ai direcție.”

Și poate tocmai de aceea, 24 noiembrie e perfectă pentru:
- o idee pusă în mișcare,
- o decizie care te aștepta,
- un pas mic dar important spre ceea ce îți dorești,
- un zâmbet dăruit cuiva drag,
- o bucurie pe care să o creezi cu mâinile tale.

Astăzi nu ne grăbim.
Astăzi ne deschidem.

Începem săptămâna cu speranța că totul se așază exact acolo unde trebuie —
și cu încrederea că ne așteaptă un final de an mai luminos decât ne imaginăm.

Bună dimineața, luni!
Hai cu binele care știe deja drumul spre noi!

21/11/2025

Sunt femei care duc în spate lumi întregi fără să scoată un sunet. Femei care fac, repară, țin, organizează, salvează, îngrijesc, alină și, când nu mai pot… continuă. Nu pentru că ar avea superputeri, ci pentru că nu au învățat încă să spună: „Nu mai pot.”

Dar poate că exact aici începe adevărata transformare.

Haidem, "împreună", să rescriem povestea lui 2026.
Un an în care a nu mai putea nu mai înseamnă slăbiciune, ci devine curaj.
Curajul de a te opri.
Curajul de a te privi în oglindă și de a vedea femeia, nu rolurile.
Curajul de a-ți pune mâna pe inimă și de a spune fără frică:
„Azi am nevoie de mine.”

Pentru că atunci când o femeie recunoaște că nu mai poate, nu se prăbușește — se ridică.
Se ridică din performanțe inutile, din sacrificii ascunse, din așteptări strânse în pumni.
Și începe, în sfârșit, să trăiască o viață reală, nu un manual de supraviețuire.

2026 poate fi anul în care învățăm să respirăm din nou.
Anul în care învățăm să cerem, să primim, să punem limite și să ne așezăm pe primul loc.
Anul 2026 poaate fi anul în care ne scriem povestea cu mai multă blândețe și mai puțină vină.

Pentru că, uneori, cea mai puternică femeie nu este cea care duce totul…
ci cea care are curajul să spună:
„Acum mă aleg pe mine!"

17/11/2025

A fost un proiect excepțional!

Lansarea proiectului „Colaborarea previne discriminarea”
Penitenciarul Iaşi, în parteneriat cu Asociația Alternative Sociale şi InterCultural Iceland, au lansat proiectul „Colaborarea previne discriminarea”.

Proiectul urmareste dezvoltarea unui mecanism de colaborare interinstituțională pentru îmbunătăţirea măsurilor antidiscriminatorii, de prevenire a excluziunii sociale şi de susținere a reintegrării în comunitate a foștilor deținuți la nivelul județului Iași.

Valoarea totală a proiectului este de 545881,90 lei şi este finanțat in cadrul Apelului Coerent, parte a Programului RO10 - CORAI, program finanţat de EEA Grants şi administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala.

Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe d-na inspector principal Topoliceanu Gabriela, telefon 0332/425865, fax 0232/216700, e-mail: gabriela.topoliceanu@anp.gov.ro.

15/11/2025

După ultimele zile am învățat și mi- am reamintit că visul se îndeplinește doar dacă ai curajul să-l împărtășești cu acei oameni care se pot bucura de procesul ajungerii visului, adică de acei oameni care își permit să te creadă!

Sunt oameni care își ating visul.
Nu pentru că au avut noroc și nu pentru că viața i-a ținut în brațe ci pentru că, în ciuda tuturor furtunilor, au ales să creadă în ei și în drumul lor. În chemarea aceea care nu i-a lăsat niciodată să doarmă.

Oamenii care reușesc nu sunt cei mai puternici — sunt cei care nu au renunțat când lumea le repeta că „nu se poate”.
Nu sunt cei mai liniștiți — sunt cei care au învățat să danseze cu frica.
Nu sunt cei mai bogați — sunt cei care au înțeles că adevărata avere este curajul de a face primul pas, apoi încă unul, și încă unul… chiar și când nimeni nu-i aplaudă.

Ei sunt cei care au căzut de o mie de ori și s-au ridicat de o mie și una.
Cei care au plâns în baie, dar au ieșit cu fruntea sus.
Cei care au zis „nu mai pot”, iar în secunda următoare au mai încercat o dată.

Visul nu e o întâmplare.
Visul e o alegere.
E o sumă de renunțări, de riscuri, de tăceri, de începuturi, de „hai că pot” spus în șoaptă.

Iar când, într-o zi, visul devine realitate… nu e magie, deși așa pare.
E doar povestea unui om care a crezut în el cu toată ființa lui.

Așa se naște reușita.
Așa se scriu destinele frumoase.
Și așa devine un OM… inspirație pentru alți oameni.