Psiholog Carla Carmen Diaconu

Psiholog Carla Carmen Diaconu Psiholog clinician
Psihoterapie individuala si de grup
Psihoterapia copilului, de familie si cuplu

Psiholog cu drept de libera practica in specializarile: psihologie clinica si siguranta nationala. In prezent in supervizare in Psihoterapie adleriana si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala

Decembrie – alegerea mea pentru inimăPentru mine, decembrie nu este despre agitație, ci despre pace.Nu este despre perfe...
07/12/2025

Decembrie – alegerea mea pentru inimă

Pentru mine, decembrie nu este despre agitație, ci despre pace.

Nu este despre perfecțiune, ci despre acceptare.

Este luna în care aleg să respir mai încet,
să mă judec mai puțin și să mă ascult mai mult.

Decembrie este liniște în suflet, echilibru în gânduri și împăcare cu tot ce sunt.

Nu aleg aceste valori doar pentru o lună pe an, le aleg pentru viață.

Pace. Liniște. Echilibru.
Le aleg în decembrie și în fiecare lună, pentru că decembrie poate fi zilnic!

În seara de Moș Nicolae, magia nu vine doar în ghete.Coboară tăcut, pe scări de gânduri, prin ferestre de suflețel și se...
05/12/2025

În seara de Moș Nicolae, magia nu vine doar în ghete.
Coboară tăcut, pe scări de gânduri, prin ferestre de suflețel și se așază, ușor, în inimile copiilor.

Unii își doresc dulciuri colorate.
Alții visează jucării cât camera de mari.
Unii vor cărți care să-i plimbe în lumi fermecate.
Și sunt copii care nu cer nimic…
dar se roagă în șoaptă să conteze în viața părinților lor.

Sunt copii care și-ar dori să primească, măcar o dată,
nu cadouri — ci priviri care rămân,
mâini care nu pleacă,
voci care să-i strige pe nume cu dragoste,
nu cu graba lumii în ele.

În seara asta, nu toate ghetele sunt goale de lucruri.
Unele sunt goale de timp,
altele de prezență,
altele de siguranță.

Și totuși… copilul minunat din fiecare inimă mică
continuă să creadă.
Continuă să spere.
Continuă să lase ușa deschisă pentru un Moș
care poate nu vine cu jucării,
dar vine cu întrebarea:
„Mă vezi?”
„Mă alegi?”
„Sunt important pentru tine?”

În noaptea de Moș Nicolae, nu se îndeplinesc doar dorințe.
Se pot vindeca tăceri.
Se pot aprinde lumini în locuri stinse.
Se poate întoarce iubirea acasă.

Poate că adevăratul dar nu încape în ghete…
ci în clipele petrecute împreună,
în promisiunea că „sunt aici”,
în îmbrățișarea care spune fără cuvinte
„Ești tot ce contează.”

În seara asta, dacă ai un copil lângă tine,
fă-i acest dar rar și neprețuit:
FII acolo.
Cu inima întreagă.

Pentru că sunt copii care nu-și mai doresc nimic altceva
decât să fie iubiți…
nu când e sărbătoare,
ci în fiecare zi.

Pentru toți copiii care speră încă,
Pentru toți părinții care pot deveni, chiar și azi, miracol.

Scrisoare către România anului 2025Astăzi am cunoscut o femeie...O femeie care duce pe umerii ei o lume întreagă...O fem...
03/12/2025

Scrisoare către România anului 2025

Astăzi am cunoscut o femeie...
O femeie care duce pe umerii ei o lume întreagă...
O femeie care își crește singură emoțional trei copiii dar o face cu iubire, blândețe și o responsabilitate prea mare pentru un singur suflet...

Trei copii.
Unul adolescent.
Unul la granița dintre copilărie și maturitate.
Și un pui de opt ani, sensibil și vulnerabil. Un copil care are nevoie de mai mult decât dragoste: de terapii, de sprijin specializat, de timp, de bani, de o răbdare care nu se termină niciodată.

Am auzit o mamă spunând încet, ca o rugăciune:
„Sunt copiii mei și nu pot decât să iubesc.”
„Trebuie să fiu puternică.”

Mi-a vorbit despre soțul ei cu respect. Un bărbat care muncește. Care aduce bani. Care face ceea ce crede el că trebuie să facă un bărbat: să asigure.

Și totuși, în timp ce el ține casa, ea ține sufletele.
În timp ce el obosește fizic, ea obosește în adâncul inimii.
În timp ce el numără cheltuielile, ea numără lacrimile pe care nu are voie să le verse.

Și apoi… a plâns.

Nu pentru copil, nu pentru neputințe ci pentru că a realizat un adevăr crunt:
că nimeni nu a întrebat-o vreodată cm este ea,
cum doarme,
cum mai respiră și cm mai poate să le ducă ea pe toate.

Și atunci am înțeles ceva dureros:
În România anului 2025, mama unui copil vulnerabil este adesea invizibilă.
I se spune că este „puternică”.
Un cuvânt frumos.
Și atât de singur.

România anului 2025,
te rog ceva:
Când vezi o mamă cu un copil altfel, nu te uita doar la copil și, te rog uită-te la mamă.

Și întreab-o, simplu, omenește:
„Tu ce faci?”
„La tine în suflet cm este?”

Pentru că aceste mame duc lupte pe care nu le veți vedea niciodată.
Nu apar în statistici.
Nu primesc aplauze.
Dar frâng oameni.

Acesta este un manifest blând,pentru mamele care tac și merg mai departe, pentru cele care nu mai cer, pentru cele care au învățat să fie „puternice” ca să supraviețuiască.

Și dacă nu știi ce să spui, spune doar atât:
„Te văd.”
„Contezi.”
„Nu ești singură.”

Uneori, o întrebare adevărată vindecă mai mult decât o mie de terapii.

Închei aici cu speranța că într-o zi aceste mame vor fi văzute, auzite și i ținute în brațe!

Și eu am fost acolo – o explicație din interiorul vindecăriiȘi eu am fost într-o perioadă din viața meaîn care corpul me...
02/12/2025

Și eu am fost acolo – o explicație din interiorul vindecării

Și eu am fost într-o perioadă din viața mea
în care corpul meu păstra mai mult decât putea duce.

Nu era despre poftă, era despre supraviețuire.

Atunci nu știam, dar trăiam cu sistemul nervos mereu în alertă.
Cu corpul pregătit să reziste, nu să se bucure.

Din punct de vedere psihologic, când trăiești mult timp în stres emoțional, singurătate, nesiguranță sau pierdere, creierul caută instinctiv un calmant.
Pentru mine, mâncarea a devenit acel calmant.

Nu pentru plăcere.
Ci pentru liniște.

Mâncarea crește temporar serotonina și dopamina – pentru câteva minute, lumea devine suportabilă.
Nu pentru că am fost slabă,ci pentru că am avut nevoie de o pauză de la durere.

Cu timpul, corpul învață acest drum scurt spre pace.
Și începe să-l repete.

Kilogramele mele au fost rezultatul acestei învățări.
Nu un defect.
Ci o soluție.

Mult timp m-am certat.
M-am forțat.
M-am corectat.

Și cu cât mă luptam mai tare, cu atât corpul se apăra mai mult.

Apoi, într-o zi, mi-am dat voie să mă văd.

Nu cu ochi critici, ci cu ochii curați.

Am realizat ceva esențial: nu eu eram problema, ci povara pe care nu o mai puteam duce singură.

Când mi-am schimbat felul în care mă vorbeam, s-a schimbat și felul în care corpul meu se apăra.

Siguranța emoțională a început să înlocuiască lupta.

Și când sistemul nervos s-a simțit mai puțin amenințat, corpul n-a mai avut nevoie să adune.

Din punct de vedere psihologic, slăbitul sănătos nu începe în farfurie, ci în senzația de „sunt în siguranță”.

Când mintea nu mai este într-o stare de alertă permanentă, metabolismul se resetează treptat.

Nu pentru că „slăbești mai tare”.
Ci pentru că nu mai e nevoie să te aperi.

Kilogramele mele n-au plecat din constrângere.
Au plecat când au înțeles că nu sunt necesare.

Nu vorbesc despre magie.
Vorbesc despre neurobiologie.

Despre un corp care știe să renunțe
abia atunci când e ascultat.

Și dacă ești acum acolo unde am fost eu:
obosit/ă, plin/ă de rușine, confuz/ă…

Vreau să știi ceva adevărat: NU e nimic în neregulă cu tine.

Ai făcut ce a știut corpul tău ca să te țină în viață.

Și într-o zi, când nu vei mai fi nevoit/ă să te aperi…
Corpul va ști singur cm să devină mai ușor.

Crede în tine!

În ultimele două zile am trăit una dintre acele experiențe care rămân cu tine dincolo de timp. Am fost alături de 15 cad...
01/12/2025

În ultimele două zile am trăit una dintre acele experiențe care rămân cu tine dincolo de timp.
Am fost alături de 15 cadre didactice care mi-au reamintit, cu simplitate și adevăr, cât de importantă este emoția din spatele artei predării și, dincolo de programe, planificări și obiective, ne-am întâlnit ca oameni. Cu poveștile noastre, cu oboseala noastră, cu nevoile pe care, de multe ori, le punem pe ultimul loc.

Am vorbit despre cât de necesar este să ne uităm întâi la noi, la ce ne doare, la ce ne apasă, la ce ne lipsește, înainte de a încerca să înțelegem comportamentele copiilor. Despre „butoanele” noastre emoționale, acele locuri sensibile care se aprind în relația cu elevii și care nu vorbesc despre ei, ci despre noi. Pentru că un profesor care se aude pe sine va putea să-i audă și pe copii mai bine. Iar o inimă îngrijită educă mai profund decât orice manual.

Zilele acestea mi-au confirmat că educația adevărată nu începe cu materia, ci cu omul:
- că arta predării este, înainte de toate, o artă a relației,
- că în fiecare clasă nu se predau doar lecții, ci se clădesc vieți,
- și, că, gesturile mici făcute cu inimă pot schimba destine.

Astăzi este 1 Decembrie, Ziua României...
Și, simt mai limpede ca niciodată că România nu este doar o sărbătoare, un steag sau un cântec. România este felul în care ne purtăm unii cu alții. Este siguranța pe care o oferim copiilor. Este calitatea inimii cu care intrăm în fiecare clasă. România se construiește zilnic, prin fiecare profesor care alege să rămână om într-o profesie care cere enorm și oferă adesea prea puțin.

România de mâine se vede deja în ochii copiilor de azi: în cât sunt ei de încrezători, de liberi, de văzuți.
Iar voi, profesorii, sunteți arhitecții ei invizibili.

Mulțumesc pentru aceste două zile care m-au umplut de sens, de emoție și de recunoștință.
Mulțumesc pentru deschidere, curaj și sinceritate.
Mulțumesc pentru că ați ales să educați nu doar minți, ci și suflete.

La mulți ani, România, prin voi!
Prin fiecare profesor care educă cu inimă.
Prin fiecare copil care va duce mai departe ceea ce noi sădim azi.

Astăzi nu e doar o zi cu nume în calendar…e o zi în care cerul se apleacă puțin spre inimile noastre.E o zi în care ne a...
30/11/2025

Astăzi nu e doar o zi cu nume în calendar…
e o zi în care cerul se apleacă puțin spre inimile noastre.

E o zi în care ne amintim să respirăm mai încet, să iertăm mai mult și să sperăm din nou.

Sfântul Andrei să ne atingă sufletul cu lumină, să ne așeze pace în locurile unde a fost furtună și să pună nădejde acolo unde inima simte oboseala…

Să ne fie casa adăpost, rugăciunea – sprijin iar ziua de mâine – promisiune.

La mulți ani tuturor celor care poartă acest nume sfânt!
Să vă fie viața liniște,iar pașii binecuvântare!

Cum începe un weekend minunat!🌞☀️🌟
29/11/2025

Cum începe un weekend minunat!🌞☀️🌟

„Nu-mi vine să cred că 2025 e aproape gata…”O aud peste tot.Și o aud ca un oftat,ca o mirare sau chiar ca o oboseală spu...
28/11/2025

„Nu-mi vine să cred că 2025 e aproape gata…”

O aud peste tot.
Și o aud ca un oftat,ca o mirare sau chiar ca o oboseală spusă pe fugă.

Și nu e doar despre timp.
E despre cât am dus în 2025.
Despre cât ne-am grăbit în 2025.
Despre cât ne-am pus pe pauză ca să-i ținem pe alții în mers!

Nu anul a trecut repede, ci noi ne-am trăit pe repede-înainte.

Când spui „aș vrea să opresc timpul”, de fapt spui: „Aș vrea să mai fie timp pentru mine.”

Poate 2025 nu a fost anul marilor reușite.
Poate a fost anul în care ai învățat cât valorezi, unde te pierzi și cât de mult ai nevoie să te întorci la tine.

Și asta contează, asta e cel mai important: să înveți să te întorci la tine.

Pentru că 2026 nu te așteaptă obosit.
Te așteaptă viu.
2026 nu te așteaptă perfect, ci te vrea prezent.

Cu mai puțin „trebuie” și mai mult "simt".

Uneori, cea mai mare dovadă de putere nu este să mai reziști puțin…ci să îți permiți o pauză.O pauză scurtă.Cât să respi...
26/11/2025

Uneori, cea mai mare dovadă de putere nu este să mai reziști puțin…
ci să îți permiți o pauză.

O pauză scurtă.
Cât să respiri.
Cât să te așezi în tine.
Cât să-ți aduci aminte cine ești dincolo de obligații, roluri și liste.

Pauzele nu sunt abandon.
Sunt întoarceri la tine.
Sunt felul în care îți spui, fără cuvinte: „și eu contez.”

Astăzi, fă-ți cadou o pauză.
Nu ca să fugi de viață,
ci ca să te întorci la ea întreagă.

Mă uit în urmă cu o blândețe pe care nu am avut-o mereu.Ani de zile am privit trecutul ca pe o povară, ca pe o listă de ...
25/11/2025

Mă uit în urmă cu o blândețe pe care nu am avut-o mereu.
Ani de zile am privit trecutul ca pe o povară, ca pe o listă de „aș fi putut”, „aș fi vrut”, „de ce nu am fost mai atentă cu mine?”.
Astăzi îl privesc ca pe o hartă.
O hartă pe care am mers uneori desculță, alteori în întuneric, dar mereu înainte.

Și în această privire înapoi descopăr ceva ce nu am știut să numesc până acum: m-am ales.
Poate nu de fiecare dată, poate nu în modul potrivit, poate nu în timp util… dar de fiecare dată când am ajuns la punctul de cotitură, am întins mâna către mine.

În ultima vreme însă… ceva s-a schimbat.
Nu m-am mai ales doar când nu mai puteam.
M-am ales preventiv. Conștient. Intenționat.
Mi-am făcut din mine prioritate, nu refugiu.
Casa unde mă întorc, nu terenul de luptă.

Pentru unii, asta poate părea egoism.
Poate chiar izolare.
Dar cei care simt asta sunt adesea obișnuiți cu versiunea mea obosită, disponibilă, care se frângea în bucăți ca să le fie lor bine.
Nu pot să-i condamn – au privit prin lentilele lor, nu prin rănile mele.

Eu însă văd altceva.
Văd maturitate.
Văd iubire.
Văd fetița din mine care, în sfârșit, este luată de mână de femeia care am devenit și dusă undeva unde e liniște.

Am înțeles târziu, dar definitiv, că nu pot salva pe nimeni atâta timp cât mă înec.
Și nici nu e treaba lumii să-mi înțeleagă procesul.
E treaba mea să-mi respect drumul și adevărul.

De aceea, 2026 nu va fi despre supraviețuire, despre compromisuri sau despre alergat după aprobări.
Va fi despre reconstrucția mea interioară.
Despre spații curate în minte și în inimă.
Despre iertări uitate.
Despre limite puse nu din teamă, ci din iubire.
Despre alegeri care par mici, dar care schimbă totul.

2026 va fi anul în care nu mai cer nimic ce nu pot oferi mie însămi întâi.
Anul în care învăț că binele nu e un accident, ci o practică zilnică.
Anul în care renunț la vuiet și aleg sensul.
Anul în care nu mă mai las ultima pe listă.

Alegerea mea de acum nu rănește pe nimeni.
Alegerea mea de acum mă așază pe mine acolo unde am lipsit prea mult timp:în centrul propriei mele vieți.
Și de acolo, abia de acolo, pot să dăruiesc lumii ce e mai bun din mine.

2026 nu mă așteaptă, EU îl creez:în ritmul meu, în numele meu, și cu o inimă care se întoarce, în sfârșit, la ea!
Ce zici ai curajul să vii lângă mine și împreună să ne creem anul 2026?!

Luni, 24 noiembrie 2025 Astăzi începe o săptămână care aduce cu ea aer proaspăt, idei noi și un fel de liniște bună, din...
24/11/2025

Luni, 24 noiembrie 2025

Astăzi începe o săptămână care aduce cu ea aer proaspăt, idei noi și un fel de liniște bună, din aceea care te face să crezi din nou în tine.

Luni nu mai este despre graba cu care pornești,
ci despre intenția cu care alegi să pășești.

Azi ne așezăm frumos în energia începuturilor:

- încredere că tot ce urmează poate fi mai blând,
- curaj să deschidem uși noi,
- inspirație să ne apropiem de visurile noastre,
- recunoștință pentru cât am crescut până aici.

E o zi în care Universul parcă ne spune:
„Ia-o ușor. Ai timp. Ai potențial. Ai direcție.”

Și poate tocmai de aceea, 24 noiembrie e perfectă pentru:
- o idee pusă în mișcare,
- o decizie care te aștepta,
- un pas mic dar important spre ceea ce îți dorești,
- un zâmbet dăruit cuiva drag,
- o bucurie pe care să o creezi cu mâinile tale.

Astăzi nu ne grăbim.
Astăzi ne deschidem.

Începem săptămâna cu speranța că totul se așază exact acolo unde trebuie —
și cu încrederea că ne așteaptă un final de an mai luminos decât ne imaginăm.

Bună dimineața, luni!
Hai cu binele care știe deja drumul spre noi!

Address

Iasi

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Carla Carmen Diaconu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Carla Carmen Diaconu:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category