Psiholog Simona Zlate

Psiholog Simona Zlate Psiholog clinician. Psihoterapeut în formare în Psihoterapie Sistemică de Familie și Cuplu.

23/02/2026

"Avortul este una dintre cele mai consumatoare și mai dureroase experienţe trăite de femei, care înglobează adesea multă vinovăție, rușine, tristețe (ce poate ajunge și la disperare) și toate par să se amplifice, mai ales dacă trebuie să treacă singură printr-un astfel de moment dificil.

Avortul este un mecanism multiconflictual. El vine, mai întâi, în conflict cu funcția femeii de a da viaţă, cu programarea ei genetică de a purta în pântec un copil și de a-l îngriji. Apoi poate intra în conflict cu propriile credințe și idei religioase, cu proprile convingeri personale despre viaţă, despre propria persoană ("eu nu voi face niciodată aşa ceva!"). Apoi poate intra în conflict cu ceea ce am crezut la nivel relațional, cu ceea ce mi-am imaginat, cu ceea ce am sperat, construit mental. Poate intra în conflict cu propriile planuri de viață, cu planurile sau angajamentele profesionale, cu viziunea despre propria viață și cu propriile alegeri.

Aşa că, o decizie de genul acesta nu este deloc ușoară și poate zgudui destul de bine o femeie.

Va trebui să învăţăm să trăim cu decizile noastre, cu alegerile noastre si cu consecinţele acestora. Este greu și nedrept să punen etichete pe decizii care au fost luate în anumite contexte de viață, cu presiunea acelui moment, cu informaţiile de atunci, dar o scrisoare de clarificare, de restituție, un demers simbolic, o îngrijire simbolică, pot să aducă liniştea şi împăcarea de sine."

Psih. Daniela N. Dumitrescu ▪︎ "Eu, tu și relațiile noastre"

Sursa imaginii: pinterest.com

21/02/2026

În contextul traumei de dezvoltare, e ușor să confundăm mecanismele de supraviețuire cu „defecte personale”. Nevoia de control, perfecționismul, retragerea, dificultatea de a pune limite sau de a avea încredere, toate pot părea semne că „ceva e greșit” în noi. În realitate însă, ele spun povestea modului în care am învățat să fim în siguranță atunci când nu eram în siguranță.

De aceea, NARM nu privește aceste reacții ca pe disfuncționalități, ci ca pe adaptări necesare la contexte care ne-au depășit puterea de înțelegere și posibilitatea de alegere. Când un copil simte că nevoile lui nu pot fi împlinite, că e prea mult sau că iubirea e condiționată, el va găsi o cale de a rămâne conectat cu părintele sau persoana semnificativă, chiar dacă asta înseamnă să se deconecteze de sine.

Aceste strategii - de a nu simți, de a controla, de a fi „bun” - devin mai târziu tipare de viață, care tipare nu sunt defecte. Sunt ecourile unui instinct de supraviețuire timpuriu care a făcut tot ce a putut pentru a păstra legătura aceea semnificativă.

Vindecarea nu înseamnă, deci a „repara” ceva defect. Înseamnă a recunoaște că adaptările noastre au avut un sens, că au fost răspunsuri firești la un context dificil. Apoi, pas cu pas, a ne îngădui să trăim și dincolo de ele.

De fapt, nu am fost niciodată „defecți”. Doar extrem de determinați să supraviețuim.

Oare ați dorit vreodată ca cineva să observe efortul pe care îl depuneți zi de zi în tăcere, să simtă oboseala din spate...
15/02/2026

Oare ați dorit vreodată ca cineva să observe efortul pe care îl depuneți zi de zi în tăcere, să simtă oboseala din spatele zâmbetului, să vadă bunătatea pe care o oferiți fără să cereți nimic în schimb?
Ați avut vreodată nevoie de confirmarea că existați în lumea celuilalt, că nu sunteți invizibil și că ceea ce sunteți contează?
Indiferența doare uneori mai mult decât respingerea. Respingerea ne spune că nu am fost aleși iar indiferența ne face să ne întrebăm dacă am fost vreodată văzuți. Și atunci începem să ne căutăm în oglinda celorlalți, sperând să găsim acolo o confirmare a propriei valori. Dar această căutare ne fragilizează, pentru că ne lăsăm identitatea în priviri care pot fi absente, grăbite sau nepăsătoare.
Modul în care ne privim pe noi înșine influențează stima de sine, echilibrul emoțional și felul în care trecem prin dificultățile vieții. De multe ori nu alegem să fim propriii noștri susținători și nu ne oferim înțelegerea și blândețea pe care le oferim altora fără ezitare, ba chiar suntem cei mai severi critici ai noștri. Observăm fiecare imperfecțiune, eșec, slăbiciune și ne vorbim cu o duritate pe care nu am folosi-o niciodată cu altcineva.
Actul curajos de a rămâne alături de noi înșine atunci când ne simțim insuficienți, obosiți sau invizibili, capacitatea de a nu ne privi cu judecată ci cu acceptare, este compasiunea față de sine. Este o formă de echilibru interior, este felul în care ne spunem „te văd, știu că îți este greu, sunt aici pentru tine.”
De aceea, cea mai grea și cea mai importantă lecție este să învățăm să devenim propria noastră oglindă. Să ne privim cu sinceritate și blândețe. Să ne recunoaștem eforturile, chiar și atunci când nimeni altcineva nu o face. Să ne oferim validarea pe care am așteptat-o atât de mult din exterior. În momentul în care învățăm să ne vedem cu adevărat, nu mai depindem de ceilalți pentru a ști cine suntem.
Relația cu noi înșine este fundamentul pentru celelalte relații. Vindecarea începe în clipa în care încetăm să ne judecăm și alegem să ne înțelegem. În clipa în care mâna pe care o întindem spre propria reflexie nu mai este una de corectare sau critică, ci una de alinare.

Văd în jurul meu tot mai multe mame cu fiice adolescente, bulversate și speriate la aflarea veștii că fetele și-au încep...
09/02/2026

Văd în jurul meu tot mai multe mame cu fiice adolescente, bulversate și speriate la aflarea veștii că fetele și-au început viața s*xuală, la 16 sau 17 ani. Înțeleg că celor mai multe dintre ele, chiar fiicele le-au spus cu sfială despre acest pas și acum vine întrebarea-catastrofală ”ce mă fac?”.
Ok....🙃ce să facem? Păi în primul rând, respirăm adânc și luăm o pauză dacă ne vine să spunem sau să facem ceva ce am putea regreta mai târziu.
Vă cred că sunteți dezorientate, speriate și în primă fază nu știți ce să faceți. Aș vrea să vă gândiți (după ce terminați de respirat de mai multe ori), că acest moment venea oricum doar că v-a luat prin surprindere faptul că a venit atât de devreme. Prima idee este să vă asigurați fiica de prezența și sprijinul vostru, este foarte important să îi fiți alături. Faptul că v-a spus, arată o deschidere către voi și felul în care gestionați situația acum este crucial, ca să spun așa. Apoi, ar fi ideal să aibă loc o discuție față în față, dar dacă ea nu se simte confortabil, discuția se poate purta și pe whatsapp în primă fază sau la telefon. O altă variantă, dacă nu se simte confortabil să vorbească cu voi față în față, ar fi să puneți două scaune spate în spate sau să stați pur și simplu spate în spate. Unii adolescenți se simt analizați când sunt priviți în timpul unei discuții importante și le este greu să se deschidă. Aș începe prin a o întreba cm se simte, dacă ar vrea să întrebe ceva anume sau dacă vrea să povestească experiența. Apoi aș întreba dacă o pot ajuta cu ceva concret, dacă are nevoie de ceva acum. Și abia apoi aș ruga-o să vorbim despre factorii de risc, ce implică viața s*xuală din punct de vedere fizic și emoțional. Mă gândesc că în acest fel i-aș da spațiu de discuție și aș evita pisălogeala inutilă despre ceea ce știe sau s-a mai discutat.

🔔Ce să nu faceți: să nu o umiliți (ei...ești femeie de acum, dacă faci s*x, poți să speli și vase), să nu generalizați (toți cei care fac s*x la vârsta asta sunt...), să nu o șantajați (te spun lui..., nu te mai las să te vezi cu....), să nu îi divulgați secretele, să nu îi judecați alegerea partenerului (dacă aveți un red flag, expuneți-l cumva ca o invitație la introspecție), să nu insistați pe detalii din relație sau despre partener, unii adolescenți sunt extrem de sensibili la întrebări care le pot evalua alegerea, țineți minte că nici ei nu sunt prea siguri pe ei acum, nu mai au nevoie de cineva pe care să îl simtă critic.

Cam asta îmi vine acum în minte, cu siguranță, pe parcurs o să mai vină și alte provocări. 🤗

Durerea unei mame care își pierde copilul la naștere este o durere mută și grea. Nu are amintiri concrete, nu are fotogr...
08/02/2026

Durerea unei mame care își pierde copilul la naștere este o durere mută și grea. Nu are amintiri concrete, nu are fotografii sau experiențe, dar are vise frânte și un gol care nu se închide. Pune într-o cutie toate visurile ei, speranțele, mângâierile și așteptarea fără răspuns. Acasă o așteaptă un pătuț gol, un carusel blocat și o viață oprită la bucuria nașterii. Durerea pierderii unui copil, e o durere fără calendar, nu trece „după un timp”, nu dispare când viața merge înainte, nu se evaporă când te ambiționezi să nu te gândești la tot ce a fost. Copilul acela rămâne prezent în inimă nu prin ceea ce a fost, ci prin tot ceea ce ar fi putut fi, prin toate planurile și visurile părinților lui.
O astfel de mamă trăiește adesea cu două realități în paralel: una în care își poartă doliul și alta în care trebuie să funcționeze, să zâmbească, să meargă înainte. Vinovăția se amestecă cu dorul, iar întrebările fără răspuns apasă ani întregi. Este important ca această durere să nu fie grăbită către o vindecare falsă, sau ascunsă sub mantia ”eu sunt puternică și o să trec peste”. Durerea trebuie să fie recunoscută, trăită și exprimată. Un copil pierdut nu se „depășește”, el se integrează în povestea de viață.
Când apare un alt copil, lucrurile devin și mai delicate. Acest copil nu vine să umple un gol și nu trebuie să poarte greutatea unei absențe. Pentru ca el să nu simtă că s-a născut „în locul cuiva”, e nevoie ca mama să-și fi făcut loc pentru durerea ei. Să fi spus: ”da, am pierdut un copil și mă doare, dar nu cer acestui copil să aline această durere”. Copilul care vine după o pierdere simte adesea lucruri pe care nu le poate numi, pentru că emoțiile nerostite ale părinților se transmit prin ton, priviri, gesturi, tăceri. Chiar și un copil foarte mic „știe” când poartă o poveste mai mare decât el.

În diferite etape ale vieții, el poate să simtă:
✨Un sentiment vag de datorie, ca și cm ar trebui să aducă bucurie, să repare ceva, să aline o tristețe pe care nu o înțelege pe deplin.
✨Frica de a dezamăgi, adică copilul poate simți că părinții au pierdut deja prea mult și că nu are voie să fie „dificil”, supărat sau diferit.
✨Confuzie identitară, care presupune întrebarea ”sunt eu dorit pentru mine sau pentru că era nevoie de cineva?”.
✨Vinovăție pentru propria existență, mai ales dacă află despre copilul pierdut fără un cadru emoțional sănătos, expresia fiind „eu trăiesc, el nu.”
✨Anxietate și hipervigilență, deoarece părinții temători pot transmite mesajul: „lumea nu e sigură”, ”am pierdut deja un copil”, iar copilul crește cu o atenție excesivă la pericole.
✨Nevoia de perfecțiune, dorința de a fi „copilul bun”, „copilul care nu creează probleme”, pentru a nu adăuga durere.
✨Sentimentul că iubirea e fragilă: dacă iubirea pare mereu însoțită de teamă, copilul poate învăța că atașamentul e riscant.
✨Furia fără obiect clar, existând riscul ca uneori să apară o revoltă: „de ce eu trebuie să port ceva ce nu am ales?”.

Nu toți copiii simt aceste lucruri și nu toți le simt la fel. Dar riscul e mare atunci când durerea pierderii rămâne nespusă, neprocesată sau când copilul devine, fără să vrea, un „răspuns” la traumă.

Ce este important de făcut:

❗ Separarea clară a poveștilor: copilul pierdut are locul lui în inimă, iar copilul nou-născut are dreptul la propria poveste, propriul nume, propria lumină. Are dreptul la o viață proprie, insoțită de așteptare, speranță, iubire. Toate, doar ale lui.

❗Fără comparații, nici măcar nerostite: „dacă ar fi trăit, ar fi avut 3 ani”, ”l-aș fi dat la aceeași școală”, ”poate ar fi fost mai cuminte”. Sunt gânduri automate care trebuie gestionate cu responsabilitate, pentru a nu crea o ”comparație în lipsă”, ce poate fi o povară pentru toți cei implicați.

❗Iubire fără frică: teama de a pierde din nou un copil, poate duce la hiperprotecție. Copilul simte că nu este lăsat să își trăiască viața, că trebuie să repare ceva ce nu al lui, să ofere ceva ce nu are.

❗Prezentarea adevărului: e mai sănătos să explici un adevăr decât să ascunzi un secret dureros. Copilul poate afla că a existat un frate sau o soră, și ar putea să fie debusolat, mai ales dacă a simțit că ”înlocuiește” pe cineva.

❗Sprijin emoțional pentru mamă: terapie, grupuri de suport, scris, rugăciune, orice ajută la procesarea durerii este un dar și pentru copilul care va veni.

Un alt copil după unul pierdut, nu este o a doua șansă. Este o viață diferită. Iar cea mai mare dovadă de iubire pe care o mamă i-o poate oferi este libertatea de a fi el însuși, nu un răspuns la o pierdere, ci o prezență deplină, dorită pentru ceea ce este.

E o amintire frumoasă. Nu se pierde. Amintirea pădurii din Muncelul de Sus, stă așezată încă în mintea mea. Copilăria nu...
07/02/2026

E o amintire frumoasă. Nu se pierde. Amintirea pădurii din Muncelul de Sus, stă așezată încă în mintea mea. Copilăria nu e doar un timp trecut, e un loc interior în care încă pot intra, ori de câte ori am nevoie de un cer senin.
În satul bunicilor, lumea stătea în loc și mi se părea că totul e veșnic. Pădurea nu mă speria, mirosul de flori de tei din tindă mă liniștea, ochii albaștri ai lui Tataie mă priveau cu iubire și blândețe. 🌼🌳

”Cea mai scurtă distanță dintre om și adevăr, este o istorioară”(Antony de Mello).Poate ați observat unii dintre voi, că...
29/01/2026

”Cea mai scurtă distanță dintre om și adevăr, este o istorioară”
(Antony de Mello).

Poate ați observat unii dintre voi, că îmi place că folosesc metaforele terapeutice. În general îmi plac metaforele, le-am folosit parcă dintotdeauna și îmi place felul în care le putem utilza pentru a ne face mai bine auziți, înțeleși, pentru a transmite informația mai specific prin creativitate. Acum mulți ani, scriam povestiri sau poezii, în mare parte despre emoții și natură, acum folosesc poveștile metaforă în cabinet și mă bucur când un client duce povestea mai departe, în viața lui.
Prima mea poveste, pentru mine, creată din bucuria copilăriei, a fost ”Fata lui tataie”. O țin în suflet, cu emoție și acum.

Metaforele terapeutice pot produce schimbări la nivel afectiv şi comportamental. Sunt narațiuni terapeutice sau educative, utilizate pentru a transmite mesaje indirecte, susțin vindecarea emoțională și depășirea blocajelor psihice. La nivelul asocierilor inconştiente, vechiul răspuns este întrerupt și se poate produce schimbarea terapeutică prin dezvoltatea unor noi aptitudini.
Pentru că ocolește rezistența conştientă, metafora stimulează creativitatea şi contribuie la rezolvarea conflictelor intrapsihice, făcând mai ușor drumul către tine însuți. Practic, metafora transformă experiențele dificile în pilde ușor de înțeles și asimilat.
Există cărți cu povești metaforă, o să las aici câteva titluri, poate o să vă inspire să le folosiți în comunicare. Copiii, mai ales, apreciază poveștile metaforă dar am întâlnit și mulți adulți cărora le-au plăcut.

🍀”101 povesti... pentru adulti. Folosirea metaforelor in terapie”
(George W. Burns)
🍀”101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti. Folosirea metaforelor in terapie”
(George W. Burns)
🍀”Ghid de povestiri terapeutice. Povești și metafore în psihoterapie, în terapia copilului și a familiei, în medicină, coaching și supervizare”
(Stefan Hammel)

27/01/2026
Despre comunicare....o punte între povești?Despre comunicare... știm cu toții să o definim, să o clasificăm, să o identi...
26/01/2026

Despre comunicare....o punte între povești?
Despre comunicare... știm cu toții să o definim, să o clasificăm, să o identificăm, s-au scris tratate și articole în toate domeniile. E bază, e interacțiune, dă viață și voce ființei noastre. Dincolo de asta, mă gândeam într-o dimineață, privindu-mi cafeaua aburindă, cm putem face să comunicăm mai bine.
Mă gândeam la pacienții mei din farmacie și la clienții din cabinet, la modul lor de comunicare, la felul în care eu, la rândul meu comunic cu ei, la toate studiile de psihologie, management, care se pare că uneori nu reușesc să mă aducă mai aproape de ei.
Si mi-a venit în minte comunicarea ca o poveste. Mi-a plăcut ideea care a răsărit în mintea mea:
„Comunicarea nu este doar un schimb de cuvinte. Este un dans al poveștilor.”
Într-adevăr, când vorbim, spunem povești. Despre noi, despre ceilalți și despre lume. În fiecare poveste există o fârâmă de adevăr personal și o invitație către celălalt de a ni se alătura. Ascultarea activă nu înseamnă a tăcea și a auzi, înseamnă a descoperi emoția dintre rânduri, din voce, din suflet. Cât de des am ascultat pentru a înțelege, în loc să răspunem imediat? Cât de des am privit dincolo de cuvinte, încercând să deslușim povestea nespusă? Cât de des am întrerupt povestea celuilalt cu presupuneri din mintea noastră? Poveștile noastre sunt minunate, așteaptă să fie auzite.
Ce poveste mi-ai spune azi doar pentru a ști ca cineva te ascultă? Ce poveste porți cu tine? Poate e una cu bucurie și împărtășind-o vei fi și mai bucuros? Poate că e una care te apasă și vorbind despre ea te mai eliberezi puțin de tensiune? Iar dacă ar veni cineva să îți spună povestea lui, l-ai putea doar asculta?

Comunicarea nu e doar despre ce spui ci și despre spațiul pe care îl creezi pentru povestea celuilalt. Poveștile se împletesc ca într-un dans, păstrând magia conexiunii chiar și printr-o privire. Puterea comunicării stă în conexiune. Este despre a construi punți de înțelegere între poveștile noastre și ale celor din jur.

07/01/2026

" Copiii mamelor traumatizate investesc o bună parte din propria energie vitală în relația cu mama lor. Ei se străduiesc din răsputeri să o țină în viață pe mama lor suprasolicitată de atâtea greutăți. Copiii încearcă astfel, cu voința lor vitală încă neînfrântă și cu forțele lor încă intacte să țină laolaltă elemente dintr-un sistem de atașament traumatizat. Din nevoia lor de iubire, copiii dezvoltă prea multă mărinimie și se atașează sufletește de toți cei aflați la necaz. Aceasta duce la cristalizarea unei identități complicate simbiotic a copilului în locul propriei identități. Practic copilul e ca mama lui traumatizată, trăiește în sentimentele ei traumatice și îi copiază strategiile de supraviețuire. Pentru băieți e o situație fatală, ei vor găsi cu greu accesul către identitatea lor masculină. Pentru fete este o povară considerabilă, pentru că traumele suferite de către mamă le împiedică să-și experimenteze într-un mod natural feminitatea și să o trăiască din plin."

Franz Ruppert. Traumă, anxietate și iubire.

03/01/2026

✍🏻 Servicii oferite în cadrul cabinetului:

🧠 Evaluări psihologice:
• evaluarea nivelului de dezvoltare;
• evaluarea nivelului de inteligență (IQ) și a abilităților neuro-cognitive;
• evaluare psihologică pentru dosare DGASPC și CJRAE;
• evaluarea riscului pentru tulburări de neurodezvoltare
(întârziere în dezvoltarea globală, tulburări specifice);
• evaluarea abilităților necesare pentru înscrierea la școală.
📄 În urma fiecărei evaluări, se oferă un raport de evaluare psihologică, care include:
• metodele utilizate;
• rezultatele detaliate;
• concluzii și recomandări personalizate.
Raportul este discutat fie în cadrul ședinței de evaluare, fie ulterior, împreună cu părinții.

🌱 Intervenție psihologică
• terapie pentru copii cu tulburare de spectru autist (TSA);
• intervenție pentru copii cu întârziere globală în dezvoltare;
• intervenție pentru copii cu întârziere de limbaj.
🧩 Intervenții specifice
• Teoria minții – intervenție destinată copiilor cu autism, cu vârstă mintală de minimum 5 ani;
• Dezvoltare personală – pentru copii cu vârsta de minimum 6–7 ani, adaptată nivelului de dezvoltare.
📌 Structura intervențiilor
Fiecare tip de intervenție presupune:
• evaluare inițială pentru stabilirea nivelului initial al copilului și stabilirea obiectivelor terapeutice;
• elaborarea unui plan de intervenție individualizat, actualizat periodic;
• feedback constant și sesiuni de consiliere parentală privind progresul copilului.

📞 Detalii suplimentare pot fi solicitate la:
Telefon: 0750 256 254
E-mail: psih.madalina.dominte@gmail.com

Address

Iași
Iasi

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Simona Zlate posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category