Informaţii documentare existente, chiar şi puţin numeroase ne dau suficiente temeiuri să considerăm Lieştiul ca pe unul din cele mai vechi sate din sudul Moldovei. Sigur e că Lieştiul poartă acest nume dintotdeauna şi nu a fost schimbat vreodată. În decursul istoriei sale, Lieştiul a fost sat de răzăşi până la dispariţia răzăşiei. Primul document care întemeiază existenţa îndepărtată a Lieştiului
a fost emis la 15 iulie 1448 şi reprezintă un uric emis în scaunul domnesc de la Suceava de către Petru II, domn al Moldovei, prin care se dăruieşte şi se întăreşte boierului Cernat Ploscaru şi fratelui acestuia pe nume Ştefu vreo patruzeci de sate, silişti, locuri de pustie, mori, iazuri ş.a., pentru "dreapta şi credincioasa lor slujbă". Între toate acestea este numit şi satul Lieşti. Un al doilea document a fost emis de Ştefan cel Mare în scaunul său de la Suceava la 23 octombrie 1493, prin care se întăreşte lui Petru Dănău şi rudelor sale "siliştea lui Dănău, unde au fost Lieştii pe Putna". Este incontestabil că Lieştiul are o veche existenţă, situată cu mult înainte de emiterea actului din 1448 deoarece în acel uric se vorbeşte direct sau indirect despre juzi ("Voico care fusese jude în Lieşti") ceea ce arată că la data emiterii lui exista aici o comunitate veche, bine organizată, cu o stabilitate şi evoluţie bine determinată. O hartă cu satele dăruite şi întărite boierului Cernat o puteţi vedea aici. Tot aici trebuie să amintim de cei cinci "bătrâni" ai Lieştiului: Frăţilă şi nepoţii lui Mareş, Florea, Danciu şi Bădea. Numele acestora apare într-un uric dat de Ştefan cel Mare la Vaslui în 12 ianuarie 1495, document recunoscut de Isprăvnicia Tecuci.
În ceea ce priveşte hotarele Lieştiului putem spune că iniţial acestea au fost aceleaşi cu cele de astăzi satul fiind traversat chiar prin mijloc de drumul intre Tecuci şi Galaţi (ulterior devenit şosea naţională), numai că din cauza urgiilor năvălitorilor (tătarii şi alţii) vatra satului s-a mutat între Siret şi Bârlad. Aceeaşi soartă au împărtăşit-o şi cei din satele vecine. Nici acolo pe noua vatra lieştenii nu au scăpat de probleme, acestea venind din partea naturii şi mai precis a inundaţiilor produse de unirea celor două râuri Siret şi Bârlad. Astfel în jurul anului 1881 lieştenii au revenit în fosta vatră de pe deal cm e şi în zilele noastre. Referitor la drumurim de remarcat ca "Haţaşurile" au existat şi pe acele vremuri. Vechile drumuri sau "uliţe" aşa cm le zic lieştenii înainte de mutarea satului pe malul Siretului poartă numele familiilor care stăpâneau partea respectivă de teren: Chitaru, Buliche, Panaite, Dănăilă, Ciorâţă, Borşan, la Zaharia, la Autu, Tăbăcaru, Dolea, Enache. Din 1872 estre contruită calea ferată care trece prin localitate.
