Sunt ghid, antrenor, mentor. Practic șamanismul. Te susțin să-ți creezi propriul destin, să te bucuri de viață! Cum am ajuns să fac asta? Voiam să fac ceva.
(2)
Prin ședinte 1:1, ceremonii, ateliere și tabere transformaționale îți arăt cm să te desprinzi de trecut și să te avânți fără frică în viitor. Lucrez la nivel de suflet, operez în câmp energetic și mă aștept să văd rezultatele în realitatea de zi cu zi. Ce fac, mai precis?
- tai legăturile nocive cu trecutul (persoane, condiții, sau tipare care nu-ți mai servesc);
- elimin blocaje, credințe limitative, frici, anxietăți sau emoții care te pot împiedica să trăiești pe deplin;
- te îndrum pe calea bucuriei, bunăstării și prosperității; o țin deschisă, pentru tine;
- schimb perspectivele ca tu să vezi singur/ă soluțiile problemelor și calea cea mai ușoară spre atingerea obiectivelor tale;
- te ghidez să procesezi pierderi sau să închizi contracte cu persoane care nu mai fac parte din viața ta;
- conduc pe cealaltă lume suflete sau invers, curăț câmpul înaintea celor care se vor naște;
- vindec rănile pântecului pentru a primi o nouă viață sau a găsi alinare după trecerea uneia în alte tărâmuri sau după o separare, un divorț, o despărțire;
- curăț cauzele spirituale și energetice ale bolilor și șterg din câmpul energetic urmele oricărui abuz;
- curăț memoria celulară de amintirea evenimentelor care ți-au alterat puterea, afectat liberul arbitru sau îngreunat calea de împlinire;
- te susțin pe drumul tău din loc în loc, te sfătuiesc și călăuzesc în propriile tale incursiuni, introspecții sau procese de autocunoaștere;
- restabilesc uniunea trup-minte-suflet-spirit și armonia ta cu tine și tot ce te înconjoară;
- binecuvântez. Călătoria mea spirituală a început pe 8 Noiembrie 2009, când am trecut prin așa-zisa ‘moarte clinică’, în urma unor peripeții chirurgicale. La Roma m-au salvat, în spitalul (și salonul) unde fusese internat, operat și vindecat ...Papa :) Doar asta dacă ar fi singura mea poveste din viață și tot s-a meritat ! Am cheltuit un an - să îmi reneg experiența, și încă doi - să reiau firul întâmplărilor și să le trec prin prisma cunoștințelor mele, încercând să îmi explic lucrurile pe care le vedeam, făceam sau știam, firesc. După trei ani am obligat mintea să mă urmeze și m-am înscris la cele mai provocatoare și inspiraționale (pentru mine) cursuri. Fără gram de experiență, am început în 2012 cu o tabără Vipassana de 10 zile, în Bali. Cei care ați trecut prin asta, știu că acum zâmbiți. Am continuat cu (sute, la propriu) cărți și (zeci de) cursuri fizice și online: Tony Robbins a fost pentru vreo trei ani preferatul meu (am participat la toate cursurile pe care le oferă, mergând prin State, UK, Olanda, după el); am devenit Master NLP învățând de la marele (și disputatul) Richard Bandler și m-am disciplinat cu Clubul de la ora 5 al lui Robin Sharma. Eram în tumultul căutărilor.
În 2019 am ajuns în Peru, să experimentez ceea ce povestirile amicilor mei îmi anticipaseră: un teritoriu cu energii viguroase, plante medicinale penetrante și cunoașteri de sine profunde. Expansiuni și evoluții, dincolo de verosimil. Șamani, tradiții, vindecări. Ei bine, experiența a fost diferită de ce auzisem, dar unică e puțin spus.
‘Dieta’ - tabăra de lucru care integrează regimul alimentar cu izolarea și meditația tipic Vipassanică și cu ceremoniile cu plantele medicinale, conduse de șamanii Shipibo într-o pădure de pe lângă Iquitos - a fost a treia provocare la limita capacității mele existențiale. Cursul intensiv ritualuri și ceremonii de vindecare (Shamanic BodyWorks) care a urmat a curățat surplusul de energii acumulate și mi-a acordat simțurile la cele mai fine expresii energetice. Asta se întâmpla în Valea Sacră, mai precis în Ollantaytambo, Peru.
În același an am întâlnit șamanii Q'ero, în Germania, care m-au inițiat. 'You are a healer' mi-au zis. 'Am I ?' deși speram să aud asta, ca dovadă a neînchipuirii mele. M-au curățat, m-au spălat, stropit și întors pe toate părțile și mi-au dat două pene. Am zburat, ce-i drept, imediat, dar nu pe geam cm crezusem ci în SUA, la școala de Medicină Energetică a lui Alberto Villoldo, Four Winds. De-a lungul anilor, am cumpărat tot ce a avut de vânzare - cursuri pentru începători, avansate, gratuite, expediții. Am trecut prin Roata de Vindecare de trei ori - de două ori fizic, în America de Nord respectiv Cile, o dată online. Găsind ce căutasem în toți cei 12 ani descriși aici, 'm-am potolit'. O clipă. Am continuat să îmi desăvârșesc inițierea: am făcut cursurile cu Sandra Ingerman și Munay Ki cu Marcela Lobos (inclusiv 'teachers' training', ca să dau inițierile mai departe); am devenit Grand Master Reiki (cu Punnu Wasu, la Viena); am fost în India să învăț și de la Sadhguru (the Grace of Yoga), apoi în Cancun, la Week Long Advanced Retreats cu Joe Dispenza. Pentru a mă armoniza mai bine cu mine și Universul în care mă scald am fost în Grecia, în tabăra Vocal Odyssey condusă de fantastica Nessi Gomez, în Spania la cursurile Healing Voice și Sound Healers' training, apoi în Guatemala pentru a a conduce Ceremoniile cu Cacao Sacră, după principiile și uzanțele maiașilor. Mai am pe listă cursuri - primul, al lui Abbagnano, "alchimia respirației". În Italia am să-l fac, să închid cercul cel mare. De ce 'tot învăț?"
Pe asta o zice Maya Angelou cel mai bine: tot ce putem face e să facem cât putem de bine lucrurile pe care le știm. Și când vom ști mai bine, așa să facem!
13/01/2026
CEEA CE FACI VALOREAZĂ MAI MULT DECÂT CEEA CE SIMȚI
CEEA CE VEZI CONTEAZĂ MAI MULT DECÂT CEEA CE AUZI
CEEA CE ÎI ÎNVEȚI PE ALȚII SĂ FACĂ, SPUNE TOTUL DESPRE TINE
photo by Nicolae Baltatescu
11/01/2026
M-am trezit azi cu o țestoasă la nici un metru de mine. M-a privit lung, apoi s-a scufundat vreme de câteva minute. A revenit la suprafață un pic mai încolo, dar tot prin preajmă a stat, toată dimineața.
În șamanism, spiritul ei transmite pacea, longevitatea, stabilitatea și înțelepciunea. Răbdarea.
Importanța pașilor mici dar siguri, conexiunea cu pământul și necesitatea de a rămâne ancorați.
Lentoarea de pe uscat și rapiditatea pe care o are în apă ne inspiră la adaptare, la o mișcare agilă între lumi diferite și la creșterea spirituală în etape.
Ne îndeamnă să fim calmi, să ne construim viața pe temelii solide și să îmbrățișăm călătoria cu încredere și serenitate.
Acum, (știu că e aproape opusul calului de foc, dar...) nu vi se pare că se potrivește întocmai perioadei?
Bine v-am regăsit în noul an ! Gata de muncă?
25/12/2025
Există o zi în fiecare iarnă când lumea suspină adânc, ca și când s-ar pregăti să rostească o incantație străveche.
Și, din gerul iernii și din scânteile focului, cei mai curajoși dau naștere basmelor.
Aceste ‘povești pentru copii’ acționează precum razele de lumină, atingând acele zone din suflet unde logica nu poate pătrunde. Corpurile vibrează, privirile se înalță sclipind de curiozitate și un val de speranță se întinde precum o mantie albă de nea, peste toți.
Iată, tocmai s-a format un portal !
(l-ați simțit?)
Legendele, basmele și miturile vin din alt timp și conduc ecourile altor lumi, îmbibând cu vise o țesătură invizibilă.
(a umanității)
Cu fiecare personaj, fiecare gest și fiecare scenă se descrie un miracol: un adevăr vechi, universal, cm că lumina renaște mereu din întuneric.
(promisiune să fie?)
Acolo unde se aude o poveste, se deschide o cale, zic bătrânii.
În jurul bradului împodobit, chiar și adulții care nu mai cred în minuni simt ceva aparte
(e semn că basmele lucrează în tăcere).
Moșul nu mai e doar un bătrân care cară cadouri cu sacul; steaua nu mai e doar o lumină firavă pe cer; iar magii … hehehe… sunt versiunile noastre, cele care încă mai caută un sens.
(în una, trinitatea... în întreg)
Iar dacă pentru copii aceste povești sunt inițierea în miracol, pentru adulți sunt o reamintire că există lumi suprapuse peste aceasta, nevăzute dar reale, care palpită.
(dacă alegem să ne așezăm în uimire)
Așadar, vă îndemn: acest decembrie, creați o poveste! Și când vă întâlniți pe la mese, mai în joacă mai în serios… spuneți-le. Nu știți ce portal veți deschide.
(măcar pentru cei care cred)
23/12/2025
În ziua a13-a ne-am adunat într-o ceremonie privată de vindecare a pântecului, pentru a împărtăși cel de-al13-lea ritual MunayKi - am fost un grup de 18 femei (9 în total, precum suma cifrelor anului 2025).
Zic legendele că biserica orașului care ne-a găzduit a fost ridicată în secolul al 13lea, iar că sub una din scările sale se află ascunse comori, de folosit pentru reconstruirea sa, în caz că s-ar distruge.
M-a dus cu gândul la biserica ridicată de catolici în Cusco, peste Templul Soarelui - locașul de cult, cu plăci de aur, al incașilor.
La religia pusă peste spiritualitate m-am gândit, la distanța dintre vorbe și fapte.
La teoria cu care sufocăm practica, zi de zi.
Așadar, am deschis cercul sacru chemând arhanghelii din ceruri în loc de vânturile, animalele și punctele cardinale ale pământului. Și am deschis lista subiectelor care se cereau aduse, din întuneric, la lumină, spre contemplare.
A fost o ceremonie demnă de anul șarpelui, care se vrea jupuit: desfășurată în jurul ipocriziei, neasumării, vinovăției, violenței domestice, credințelor și fricilor înrădăcinate, rușinilor.
În loc să fie despre femei, a fost din nou despre iubite, soții, mame și copii.
Mai ales despre cei din urmă...
Despre cm îi vom determina să devină din ce în ce mai abili să ne mintă, să se ascundă, să adune resentimente și să viseze la libertate, dacă îi vom întâmpina - pe ei și dorințele lor - cu ziduri de nepătruns, ticsite cu bune intenții, credințe, valori, condiții și limite.
Despre cum, pentru a-i cunoaște real - ca ființe independente și suverane care sunt, dotate cu un corp propriu și propria lor minte, capabili de simțire și de viziune - ar fi indicat să-i invităm la un dialog deschis, onest și sincer, menit să formeze o punte trasată peste roluri, ierarhie, sau timp.
Despre trădarea pe care un copil o simte când cel care a fost desemnat să îi poarte de grijă și șă-l protejeze e primul care-l lovește. Uneori fizic, alteori psihic, emoțional. Primul care îi judecă, ridiculizează, intimidează, primul care se coalizează cu societatea - amicii de familie, bătrânii, vecinii, ‘adulții’ din școală, necunoscuții de pe stradă - împotriva lor.
Despre scuzele urmate instantaneu de justificări și explicații, despre blamarea altora și dispensarea de responsabilitate. Despre formă și nu conținut. Despre excese. Despre dedicația femeilor simple, despre neimplicare. Despre cuvintele mărunte și goale, despre fuga de realitate, despre ne-profunzime.
Despre … noi și hainele pe care le-am ponosit, de atâta purtat.
Să le dăm jos, ne putem întreba cm am fi vrut să se comporte mamele noastre cu noi și am putea începe să ne urmăm sfaturile, aplicându-le în relația cu fiii și fiicele noastre.
Am putea să ne luăm timp să vorbim cu ei, să-i cunoaștem, să știm ce iubesc sau urăsc, ce le place să facă. Și mai ales, cm e pentru ei să crească în familia căreia aparțin, cm e să ne aibă ca mame.
Ar trebui să ne asigurăm că purtăm conversații care să nu pară la final capcane, să le promitem că nu ne vom servi de ceea ce ne vor spune pentru a-i pedepsi, ulterior, sau a le reproșa ceva.
Ar fi frumos măcar o vacanță pe an, măcar un weekend pe lună, măcar o oră pe zi, să mergem cu copiii afară, să stăm cu ei !
Rând pe rând (separat cu fiecare, dacă avem mai mult de unul), să ieșim la joacă, la o plimbare în parc, să găsim o activitate/ un hobby pe care să îl practicăm împreună.
Și ar fi ideal să ne regăsim respectul de sine, să acționăm din întregimea ființei noastre, cu demnitate.
Ca FEMEI, precum și în fiecare din rolurile noastre
18/12/2025
Și dacă nu se vede, nu înseamnă că nu există !
Uită-te la telefoanele fără fir, la undele radio,
la cm simte câinele un om înainte ca acesta să se apropie,
la cm pisica vede noaptea ca ziua și percepe o aură pe care noi o bănuim doar,
la cm șarpele detectează mirosul cu limba și 'vede' căldura corpului ca pe o hartă în infraroșu.
Și nici nu e nevoie să intrăm în lumea sălbatică, unde percepțiile depășesc cu mult limitele noastre senzoriale. Avem destule exemple și aici, în viața de zi cu zi, care ne arată că energia există, circulă, se schimbă, și mai ales, se simte.
Îmi dai un exemplu?
16/12/2025
Dacă nu-i problema ta nu poți face nimic.
Nu ai nicio posibilitate de intervenție asupra unui lucru care nu îți aparține: nu poți intra în curtea cuiva să tai crengile unui pom, să pui răsaduri noi, o băncuță pe care să te odihnești... cât ar fi ea de frumoasă, nu poți, pentru că nu e în curtea ta.
Așadar, atâta timp cât soțul /soția e de vină sau copilul, mama/ tata, soacra, colega, vecinul, etc... tu vei fi complet neputincios/oasă: o victimă a împrejurărilor din care nu poți ieși.
E alegerea ta.
Musai să știi că e doar cu aprobarea ta.
Te superi? Poți.
Te doare? Din nefericire, da.
Te pot ‘ajuta’? Pot.
Te costă? Desigur.
Dar ai putea și singur/ă, în mod complet gratuit.
Cum?
În primul rând, să declari că ‘așa nu mai merge’, că ‘te-ai săturat’.
Apoi - cât ar părea de nebunească ideea mea - orice problemă intră-n raza ta de acțiune, să ți-o însușești cu elan, zicând ‘a mea ești !!’
Pornind de la premisa că, fiind proprietate personală, ai drept legal de acțiune asupra ei, caută una sau mai multe soluții.
Rapide să fie, nu perfecte !
(căci lecția e alta, iar miza este mare).
Chiar să te întrebi ‘dacă doar eu aș avea puterea să decid, ce aș decide să fac?’
Și fă ca și când alții nu ar exista !
(realizezi că unde ați ajuns - oriunde ar fi acel loc - ați ajuns împreună, da??? însă momentan, nu te uita după-nțelesuri, căci nu o vei scoate la cap; atribuie din uficiu 50-50 la capitolul 'responsabilitate').
Ajuns/ă aici, e necesară puțină toleranță
(nu căuta vinovați și nu te lăsa pradă emoțiilor și sentimentelor de inadecvare, incapacitate, furie/resentiment, etc…)
și... focus pe obiectiv !
În funcție de posibilități (timp, abilități sau cunoștințe, bani, energie) alegi soluția, și - angajată 100% în proces - o aplici, urmând finalizarea,
care altcenva nu e decât ... cununa ta de lauri.
Nu e o glumă.
La început, când treci de la ‘nu pot face nimic’ la ‘am rezolvat’ orice reușită e în fapt, o victorie colosală.
Un pic de compasiune pentru tine să adaugi, să nu te vezi cumva victimă c-a ‘trebuit să faci’. Să nu rămâi cu ranchiună în loc de succes. 'Da, dar..." nu servește nimănui. Nici măcar ție.
Și te mai sfătuiesc ceva: ia un borcan gol de marmeladă. Pune-i o etichetă pe care scrie ‘încredere’. La fiecare problemă soluționată, lasă să cadă o pietricică albă în borcan. Și pe viitor, când vei avea dubii (căci vei avea o vreme, până când se va șterge amprenta neputinței din câmpul personal), uită-te câte ai strâns. Tu, singur/ă.
Fii mândru /mândră!
Și mergi mai departe, prin viață, cu curaj. Ca și când lumea ar fi a ta, cu probleme cu tot.
video by Mehmet Kılınç
11/12/2025
Tema de azi a fost să desenăm râul vieții și, de-a lungul lui, trei bolovani: trei baraje în calea devenirii noastre, fie ele persoane, emoții, tipare sau stări.
La mine, cel mai mare a fost încrederea.
Am pus-o fix în mijloc, mare de tot.
M-am gândit la toate persoanele, la mine, evenimentele și situațiile cu care m-am confruntat. 'Nu pot să cred...' ; 'Să crezi, că așa e!';'Eu, care cred în forțele invizibile'; 'Crezi pentru că vezi nu pentru că te încrezi'… Eu am întrebat, eu am răspuns.
Mâhnită, am ieșit și am mers la tabloul meu de nisip; am adăugat barajul și asta m-a indispus instant. Vedeam cm îmi bloca aproape orice posibilitate. ‘Ar trebui să îl mut măcar mai jos’, mi-am zis, dar nesimțind nimic altceva decât rațiunea, l-am lăsat acolo și, frustrată, m-am îndreptat spre cabană.
După nici trei pași, îmi sare în față un iepure, care paralizează când mă vede. Lasă urechile pe spate și o șterge. Mă uit după el și, la marginea drumului, văd un gușter. Și el blocat de venirea mea. La un cot distanță, o veveriță. Hm…
Joshua Tree Park (unde e centrul în care mă aflu, la curs), e un fel de zoo în aer liber, cm îl definesc eu. Sute de animale sunt aici, de tot felul, dar se ‘întâmplă’ să le vedem doar pe cele care, în acel moment, au un dar pentru noi (studenții), o învățătură.
'Care să fie'?? mi-am zis
'Toate animăluțele astea constituie hrana altor animale', am continuat în gând; 'sunt mici, puternice deloc (doar curajoase), și deloc precaute. Nu trăiesc într-un mediu unde pot fi în siguranță și nici nu au nici cm controla - de la înălțimea lor - împrejurimile.
Și totuși ies! Fac un pas către soare, își văd de drumul lor. Nu cred că se încred deloc în ele sau cei din jur dar… se arată. Spun 'da' vieții, fără să se gândească prea mult. Își dau o șansă. Și o fac repetat, de cine știe cât timp (nici timpul nu are relevanță, pentru ele).
Nu au nevoie de dovezi pentru a avea încredere. Trăiesc pur și simplu, fără iluzia asta mare în care ne aflăm noi, oamenii, a siguranței.
Atât de mult am auzit (în special de la autorități) că se fac lucruri pentru siguranța noastră încât am început să credem în ea, ca fiind reală, accesibilă.
În fapt, ne-am aruncat încrederea în vânt.
Iar evenimentele din zilele /săptămânile astea sunt o confirmare… despre ce siguranță sau precauție e vorba când un virus paralizează o lume întreagă? Trăim în frică, cu iluzia siguranței. (Trăim???)'
Am zâmbit și de data asta mi-am croit drum înapoi către tablou; am luat bolovanul din calea mea și l-am aruncat.
'Nu am nevoie de dovezi, ca să am încredere. Nu mai am nevoie să mă simt în siguranță, nu mai caut să evit falimentul... mai bine trăiesc din plin, asumându-mi riscurile'.
'Ca un gușter' ;)
(din jurnalul personal - MedicineWheel, South, martie 2020)
V-ați întrebat ce 'piedici' aveți în calea voastră? Ce anume vă afectează cursul existenței?
(tablourile șamanice de lucru sunt, pentru mine, cel mai eficient instrument)
09/12/2025
Partea 'feminină' din noi (bărbați, femei) - cea căreia îi atribuim funcții precum empatia, sensibilitatea, încrederea, creativitatea, iubirea și inocența - nu dispare când este rănită, ci se retrage în cele mai adânci zone ale psihicului și rămâne 'în așteptare'.
Pentru mulți oameni, această retragere are loc de timpuriu, în momente de durere sau traumă, când sufletul alege să ascundă ceea ce nu poate înțelege, susține... și, pentru a putea merge mai departe, lasă în urmă partea cea mai vulnerabilă și cea mai delicată pe care o are.
La maturitate, apare dorința noatră - a fiecărui individ - de a o regăsi și de a o aduce acasă.
Dar drumul spre acea parte pierdută nu trece pe la suprafață ci ne conduce în zonele întunecate și tulburi ale propriei istorii. Numai acolo, în acele ape neexplorate, putem găsi ceea ce am pierdut. În șamanism numim acest teritoriu 'the underworld'. Bruce Springsten îl definește 'the secret garden'. Jung, Freud, Janet... știți.
Dacă despărțirea s-a produs devreme, 'copilul interior' nu va deveni în mod miraculos adult: el are nevoie să fie văzut, înțeles, hrănit cu prezență și 'crescut' în siguranță. La fel cm are nevoie un adolescent de ex care stă pe marginea prăpastiei sau chiar un suflet din alte vremuri.
Când recuperăm fragmentele la care am renunțat când eram prea mici pentru a le proteja devenim oameni întregi și pășim în deplina maturitate și reactivăm în noi acele daruri particulare, pe care doar noi le deținem.
Uneori, procesul de integrare cere timp, răbdare și implicare, dar transformările pe care le aduce sunt profunde și valoroase.
Știți despre ce vorbesc? Ați auzit de călătoriile șamanice pentru reîntregirea sufletului?
06/12/2025
Zgârcenia !!!
Să știi, să poți (să-ți fie simplu de făcut !!!!) și să te abții.
Să dai cu lingurița ca la împărtășanie, din cunoașterea și experiența ta. Mură-n gură, să nu cumva să se îmbete lumea de ‘prea multă știință’.
Să stai la pândă, cot la cot cu viața, ‘să nu te bagi’. Să lași pe altul să ‘se dea cu capul de toți pereții’, să ‘învețe pe pielea lui’, să ‘vadă cm e’.
Și să ți se pară firesc. Aproape echitabil, gestul tău. Nobil !
…
Ne-am pierdut mințile, oameni buni !
Dar știți cm am făcut asta? NEFOLOSINDU-LE !
Tăcând, am consimțit la măcelul universal. Din frică, din durere, din vulnerabilitate, din rușine, vină… din dubiu, din prostie, chiar și din dorința de a fi
Urmând, am încetat să VEDEM; ascultând, am renunțat la SIMȚIRE.
Am dezamorsat semnalele corpului și le-am îngropat în cuvinte.
Ne-am încătușat în plăcere, și - căutând ușurința - ne-am întărit …slăbiciunea.
(cel mai repede, cel mai mult și mai bine, am învățat de la Bandler și Robbins - de la ‘detașații’ ăștia spirituali, care nu te ating nici cu o pană și te lasă-n ritmul tău… mai puțin; în plus, mi-a luat mai mult timp și m-a costat mai mulți bani.)
Liberul arbitru… :))
(și pe urmă, creștem)
ce vând în postarea asta? nimic. dau gratis, trezirea
02/12/2025
Da, înțeleg frustrarea care te cuprinde când nu pricepi ce fac, în munca mea.
Dar nu am cm să-ți explic în câteva cuvinte șamanismul sau ce se întâmplă într-o tabără de câteva zile, creată pentru a ta transformare.
Dacă aș vorbi minții tale, nu ai obține la final nimic concret.
Doar zeci de informații (peste zecile pe care le ai deja), pe care le-ai analiza, cataloga și arhiva, așteptând ca promisiunea ‘când vei înțelege mecanismul te vei elibera’ să se adeverească.
Ai tu acest timp la dispoziție?
Și siguranța că se va întâmpla?
Gândește-te la lucrurile pe care le-ai înțeles: și-au găsit rezolvarea?
Doar s-ar calma, ca după o doză (de orice, chiar și de somn).
Ori eu nu te chem pentru tratament, ci pentru vindecare.
Nu-ți dau pilula să calmez simptomul, nu explicațiile, să înțelegi rațional totul.
Am auzit și că îți e greu - fără să știi - să te încrezi cu adevărat.
E firesc să ai neclarități, să fii indecisă, aproape să te temi.
Pentru că ai petrecut 25 de ani în școli care au abolit curajul, gândirea critică, discernământul, plus alți câțiva în care s-au predat teorii și principii de uniformare.
O societate întregă a susținut că excepția este greșită, că individualitatea e un lucru rău, că autenticitatea e letală, iar caracterul unic… un detriment adus întregii omeniri.
Iar eu exact asta promovez.
Da, știu și că nu e vina ta.
Dar e meritul tău dacă decizi să faci ceva în privința asta.
Capitulezi, strivită de numărul provocărilor sau te ridici deasupra lor și evadezi?
O fracțiune de secundă îți trebuie ca să treci pragul dintre ceea ce ai fost și cine vei deveni, mă crezi?
Așa că.... oricât ți-ar fi de frică, dacă te-ai săturat să stai închisă-n cușcă (dacă dorința ta de libertate e mai mare), îndrăznește!
Fără să știi, fără să poți.
Eu te aștept dincolo de gratii, să te conduc mai departe, pe un drumul pe care-l cunosc ca-n palmă,
căci l-am făcut de o sută de ori.
Vii?
4 locuri disponibile
pm / wa pt înscriere
27/11/2025
Puterea preotului e validată de măicuțe.
Patriarhatul e perpetuat de femei.
Asta în condițiile în care pășim pe Terra, pântecul care continuă să ne hrănească, conțină, susțină.
Mizeriile le lăsăm în țărână, cristalinul ochiului ni-l îndreptăm spre Cer. Visăm la eternitate, la lumea de apoi și la nețărmurirea sufletului dar bagatelizăm lumea de aici, bucuria corpului, mărginirea vieții.
Căutăm încurajarea tatălui, nesocotim sfaturile mamei. Și femeile și bărbații respectă… bărbații !
Pe femei, cine ?
Sugerează șamanii ca - până ajungem la Dumnezeu (lucru care să sperăm că se întâmplă cât mai 'încolo’) - putem să ne desfătăm aici, acum, cu ce avem.
Crescuți cu cultul femeilor, ei - ca și triburile cu vechile rânduieli - au un cuvânt feminin pentru ce numim noi pământ: Pachamama. Și ne sfătuiesc să nu amânăm prea mult plimbările prin grădinile înverzite care ne încântă la tot pasul și ne trimit simțurile în extaz.
Edenul, în contextul actual, nu e decât cioara de pe gard.
25/11/2025
Clar că ne enervează 'mama' !!!
Cum să nu ne enerveze, când 'apasă toate butoanele' ?
Doar că noi, pierzându-ne-n durere, riscăm să nu observăm potențialul pe care îl pot activa.
Locurile unde e musai să ne uităm și să intervenim, ca să creștem, sunt întocmai
punctele noastre nevralgice, cele care ne dor - dar ne și mobilizează! - cel mai tare.
Aceleași puncte, dacă le lăsăm să ne limiteze, ne vor sabota întreaga existență.
Ați observat că pentru o femeie cele mai bune antrenoare sunt femeile, iar cei mai buni profesori, bărbații ?
(la bărbați e invers - antrenorii lor cei mai eficienți sunt bărbați, iar profesoarele, femei)
Cum altfel ?
Da, par mai pretențioase, mai exigente, dar… nu sunt ele și cele mai interesate în dezvoltarea femeilor, în evoluția lor?
Sincer.
Suntem - din naștere - detectoare vii de minciuni, ascunzișuri, tertipuri și născoceli. Găsim cu ușurință căile de a ajunge la un anumit (oricare) obiectiv. Căutăm adevărul și îl dezvelim deseori ignorând consecințele pe care le poate avea.
Ne știm a ‘măsura’.
Ne simțim slăbiciunile, dar și puterea pe care o avem.
Și nu prefacem că nu o vedem. De cele mai multe ori, acționăm în baza ei, chiar și când cele din fața noastră nu și-o (re)cunosc.
(uneori, nici chiar faptele nu o pot dovedi, dar... cumva, o 'vedem')
Dacă vreți confortul, alegeți-vă un bărbat. Predică, menținându-se detașat de rezultat. Dar dacă vreți schimbare, căutați o femeie.
(dacă vreți, începeți cu mama).
O să vedeți: dacă îi permiteți, inevitabil, o femeie vă va schimba!
Be the first to know and let us send you an email when Femeia colibri posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
My work is loving the world so let me keep my mind on what matters, which is mostly standing still and learning to be astonished
~ Mary Oliver
Povestea mea a început demult, dar am fost forțată să o citesc încă o dată în 2009, când împrejurările m-au dus ‘în prag de moarte’ după spusele medicilor. Dar dacă mă întrebați pe mine... ei bine, eu am fost ’dincolo de viață’.
Nu am să descriu acum întâmplările din noaptea aceea dar e important să le menționez, pentru că ele m-au condus aici și fără ele, nu aș fi fost niciodată ceea ce sunt.
Pe parcursul a câtorva ore din noaptea Arhanghelilor Mihail și Gavril am negociat pentru viața mea, punând pe taler orice dețineam la vremea respectivă, bune și rele deopotrivă. Spre uimirea mea cea mai mare, am fost susținută la masa tratativelor de spirite care ‘nu și-ar fi avut rostul acolo’ după credințele vremii. Mărturia lor a dat însă greutate rugilor și angajamentelor mele și astfel, mi-a fost încredințată pentru a doua oară, Viața.
Ca orice muritor de rând, următorii doi ani i-am petrecut renegându-mi experiența, servindu-mă atât de resursele științifice cât și de opinia fermă a celor din jur. Dar în final, îndrumată fiind spre alte meleaguri, am început să îmi reamintesc…
În Bali (unde am locuit trei ani) am început să mă deschid și să experimentez, în Peru să trag aer în piept, să cuget și să simt, în America de Nord să văd, să mă încred și să (mă) transform, iar în România… să mă reconectez cu Pământul care m-a plămădit și să mă ridic precum unui copac. Să trăiesc în uniune și împăcare cu ceea ce am fost și am experimentat vreodată, cu subconștientul și cu ceea ce - fără vreun merit - am moștenit de la strămoșii mei și ai neamului meu, cu ceea ce sunt - făptuitor și martor al clipei prezente, perceptor al materiei, corpului și al conștientului - și ceea ce voi fi, cu supraconștientul și învățăturile înălțaților, cosmosului și tuturor lucrurilor care din viitor, ne călăuzesc și îndrumă în devenirea noastră. Încetul cu încetul, am devenit ceea ce promisesem în acea cameră sumbră de spital că voi deveni.
De fapt am cutezat să îmi asum, să manifest și să mă expun. Căci devenirea în sine, nu a fost opera mea.
Ci a lor… al popoarelor cărora aparțin: al păstrătorilor de înțelepciune, al apărătorilor Pământului cu toate Ființele sale, al slujitorilor de Oameni și al Vindecătorilor. Al celor care lucrează cu lumină, în slujba Luminii și Vieții, al celor care transformă visele în Realitate și Materializează cuvintele, al celor care nu au astâmpăr niciunde pentru că merg peste tot. Al celor care se hrănesc cu seva plantelor, respiră eterul și înoată în Marele Ocean al Conștiinței. Al celor care pun Pasiune în ceea ce fac și, înainte de a face, SUNT.
Pentru cei care consideră textul de mai sus insuficient sau mult prea poetic, sunt consilier și formator autorizat în România, absolvent a patru cursuri marca Tony Robbins și două Joe Dispenza, dețin un master în NLP oferit de Richard Bandler (cofondatorul acestei discipline) în Londra, sunt terapeut energetician practicant în Medicina Energetică Șamanică educat la școala lui Alberto Villoldo din America de Nord, terapeut corporal pregătit la centrul Amaruanka din Peru și fost participant la nenumărate seminare și ateliere care vizează educația holistică sau mai bine zis, integrarea tuturor dimensiunilor și nivelurilor noastre existențiale (minte- trup- suflet - spirit).
