Femeia colibri

Femeia colibri Lucrez la nivel de suflet, operez în câmp energetic și mă aștept să văd rezultatele în realitatea de zi cu zi. Ce fac, mai precis? Cum am ajuns să fac asta?
(2)

Prin practici și terapii șamanice(ședinte 1:1, ceremonii, ritualuri, ateliere și tabere transformaționale) te ghidez să te desprinzi de trecut și să te avânți fără frică în viitor; să îți creezi propriul destin, să te bucuri de suveranitatea ființei tale Tai legăturile nocive cu trecutul (persoane, condiții sau tipare care nu-ți mai servesc); elimin blocaje, credințe limitative, frici, anxietăți

sau emoții care te pot împiedica să trăiești pe deplin; îți arăt calea bucuriei, bunăstării și prosperității și deschid pentru tine un nou început; schimb perspectivele ca tu să vezi singur/ă soluțiile problemelor și calea cea mai ușoară spre atingerea obiectivelor tale; te ghidez să procesezi pierderi sau să închizi contracte cu persoane care nu mai fac parte din viața ta; conduc pe cealaltă lume suflete sau invers, curăț câmpul înaintea celor care se vor naște; vindec rănile pântecului pentru a primi o nouă viață sau a găsi alinare după trecerea uneia în alte tărâmuri sau după o separare, un divorț, o despărțire; curăț cauzele spirituale și energetice ale bolilor și șterg din câmpul energetic urmele oricărui abuz; curăț memoria celulară de amintirea evenimentelor care ți-au alterat puterea, afectat liberul arbitru sau îngreunat calea de împlinire; te susțin pe drumul tău din loc în loc; te sfătuiesc și călăuzesc în propriile tale incursiuni, introspecții sau procese de autocunoaștere; restabilesc uniunea trup-minte-suflet-spirit și armonia ta cu tine și tot ce te înconjoară; binecuvântez. Călătoria mea spirituală a început pe 8 Noiembrie 2009, când am trecut prin așa-zisa ‘moarte clinică’, în urma unor peripeții chirurgicale. Mi-a luat un an să îmi reneg experiența, dând-o pe seama dozelor masive de medicamente la care doctorii mă supuseseră de mai bine o lună de zile și următorii doi ani să reiau firul întâmplărilor și să îi trec prin prisma cunoștințelor mele, încercând să îmi explic unele lucruri pe care le vedeam, făceam sau știam, în mod natural. După trei ani am hotărât să las mintea să își facă treaba pentru care a fost creată și m-am înscris la cele mai provocatoare și inspiraționale (pentru mine) cursuri. Fără gram de experiență, am început în 2012 cu o tabără Vipassana, în Bali. Cei care ați trecut prin asta, știu că acum zâmbiți. Am continuat cu (sute, la propriu) cărți și (zeci de) cursuri fizice și online - cu Sandra Ingerman, Marcela Lobos, Tony Robbins, Sadhguru, Joe Dispenza, Richard Bandler, Punnu Singh Wasu, Robin Sharma - în căutarea unei definiții.
În 2019 am ajuns în Peru, să experimentez ceea ce povestirile amicilor mei îmi anticipaseră: un teritoriu cu energii viguroase, plante medicinale penetrante și cunoașteri de sine profunde. Expansiuni și evoluții, dincolo de verosimil. Șamani, tradiții, vindecări. Ei bine, experiența a fost diferită de ce auzisem, dar unică e puțin spus.
‘Dieta’ - tabăra de lucru care integrează regimul alimentar cu izolarea și meditația tipic Vipassanică și cu ceremoniile cu plantele medicinale, conduse de șamanii Shipibo - a fost a treia provocare la limita capacității mele existențiale. Cursul intensiv de ritualuri și ceremonii de vindecare care a urmat a curățat surplusul de energii acumulate și mi-a acordat simțurile la cele mai fine expresii energetice.
În același an am întâlnit șamanii Q'ero, care m-au inițiat. 'You are a healer' mi-au zis. 'Am I ?' deși speram să aud asta, ca dovadă a neînchipuirii mele. M-au curățat, m-au spălat, stropit și întors pe toate părțile și mi-au dat două pene. Am zburat, ce-i drept, imediat, dar nu pe geam cm crezusem ci în SUA, la școala de Medicină Energetică a lui Alberto Villoldo, Four Winds. Găsind ce căutasem în toți cei 12 ani descriși aici, 'm-am potolit'. O clipă. Continui să îmi desăvârșesc inițierea: am făcut cursurile Munay Ki (cu Marcela Lobos) și am devenit Grand Master Reiki, între timp, să mă acordez mai bine. Și tot pentru a mă armoniza mai bine cu mine și Universul în care mă scald am fost într-o Odisee Vocală cu fantastica Nessi Gomez, într-una să îmi formez Vocea Vindecătoare, într-una pentru a a conduce Călătorii pe sunet și în alta, pentru a conduce Ceremoniile cu Cacao Sacră, după principiile și uzanțele maiașilor. Am pe listă și cursul lui Abbagnano, "alchimia respirației". Căci tot ceea ce fac, vreau să fac 'așa cm scrie la carte'. Cum zice Maya Angelou, tot ce putem face e să facem cât putem de bine lucrurile pe care le știm. Și când vom șt mai bine, așa să facem: mai bine.
În fiecare clipă.

Asta e… bărbatul bun vrea ca tu - femeie - să crești, să te realizezi, să te simți împlinită și fericită. Te susține să ...
21/08/2025

Asta e… bărbatul bun vrea ca tu - femeie - să crești, să te realizezi, să te simți împlinită și fericită. Te susține să îți urmezi visele și investește în procesul de creație al afacerii tale și de aducere a acesteia pe pământ. În funcție de posibilități, poate contribui și material, dar în mod cert preia din sarcinile tale/voastre pentru o bună bucată de timp, are grijă, e prezent și atent la nevoile tale/ familiei/casei și îți pune la dispoziție cunoștințele /resursele pe care le are, dorind să reușești în ce ți-ai propus. Te va încuraja constant, se va informa despre progresul tău și va face tot ce-i va sta-n putință, exact ca și când ar face pentru el.
Îi cunosc pe unii care uită de ei pentru iubitele lor (nu recomand). Mai în glumă mai în serios le zic că sunt ca grădinarii care aruncă semințele pe terenul vecinului. Ați auzit de ei? (claro que no, pentru că nu prea există) :))

Bărbatul rău te va dori aproape, la program scurt sau flexibil, pe cât se poate lângă casă, sau unde mai are cunoștințe, la o muncă lejeră, doar ‘să simți și tu că faci ceva’. Să taci, să nu te vaieți, să ‘ai o ocupație’ alternativă statului acasă, mersului la sală / salon / plimbare / întâlnire cu prietenele. Va dori ceva pentru tine care să nu te implice prea mult, să nu te țină peste program și nicidecum pe weekend (dacă el e acasă). Îți va reduce așteptările pe care le ai de la viață și te va ‘readuce cu picioarele pe pământ’ dacă te ridici peste nivelul lui de acceptabilitate. Îți va ridiculiza visele și-ți va găsi o mie de motive pentru care să nu alegi xx loc de muncă, xx colectiv… și bineînțeles, va fugi de investiții. Va chema copiii în ajutorul lui, iar dacă nu sunt, va invoca inutilitatea unui asemenea gest. Iar dacă vei insista, se va sustrage, lăsându-te ‘să te descurci’, și - nu te mira dacă - te va sabota, va intensifica cererile sau invoca urgența necesităților sale/ familiei/casei. Va deveni nervos și nemulțumit. În sinea lui își va dori să eșuezi ca să-ți poată reproșa ‘ți-am zis eu!’ și ulterior (dacă vei mai avea alte încercări) îți va reaminti de fiecare nereușită. Sau te va redirecționa spre ‘altceva’ mai 'potrivit' ție (sau ‘potrivit fetelor’, în general, așa chiar se va exprima). Ceva care să-l țină pe el mare și tare și pe tine mică și slabă. Ceva care îți va consolida starea de neputință, de insuficiență, nepregătire, insucces. Va veni cu frici fel de fel, cu proiecții, va apela (și el) la toate resursele sale… dar pentru a te ține ‘la locul tău’.

Pe bărbatul bun îl recunoști după vorbă, după port 🙂 Rareori ridică vocea și pumnul niciodată. Caută căi de a se înțelege cu oamenii sau cel puțin, de a nu intra în discuții inutile. Are grijă de el, de tine, de familie - și nu că îi faci tu educație, ci pentru că ‘a venit cu ea de acasă’ ; o are deja 🙂 Își vede de treaba lui, e onest. Curajos, merge liniștit pe stradă, surâde când e cazul. Nu fuge de responsabilități, ci se bucură că le poate îndeplini. Are onoare, își ține promisiunile. E cumpătat (iar asta nu ține de sumele de bani pe care le deține ci e o trăsătură caracterială). Și nu e - chiar deloc - iute la mânie. Își cunoaște limitele și vede paharul (dacă nu juma’ plin) în proces de umplere. Sau, dacă știe că nu-l poate umple repejor, nici sete nu-i e. Și nu se ia după prima adiere de vânt. Cugetă, iar când decide să facă, își adună toate forțele. E dedicat. Are hobbiuri, gusturi muzicale, culinare, etc … Știe ce vrea și nu se sfiește să spună. E fairplay. Sincer să-i zicem? Și simplu de interpretat, de mulțumit. Plăcut de stat aproape.

Pe celălalt nu ți-l descriu.. e tot ce ‘bunul’ nu e. Verifică tu pe cine ai acasă

și ia aminte: să te ferești de bărbatul rău câtă viață vei avea! Să fugi de el ca de ciumă!

(noroc că se schimbă timpurile, că au fost destul în vogă 'băieții răi'. acuș, se gată și cu moda asta… ia să vezi!)

Am pus un picurător în fața curții căci am și acolo o mulțime de flori: trandafiri, ghimpe pădureț, salbă japoneză și câ...
18/08/2025

Am pus un picurător în fața curții căci am și acolo o mulțime de flori: trandafiri, ghimpe pădureț, salbă japoneză și câteva soiuri de flori de piatră (să îmi bucure ochii și iarna… căci pe vară ‘almost anything can do’ - adică e relativ ușor).
Și cm nu am vrut să pun o folie opacă, iată că s-a umplut pământul și de buruieni, care mai de care !

Pe unele le-am smuls ușor, căci se-nrădăcinaseră timid, sau erau ele mai firave, dar altele - în răstimpul meu de odihnă (și/sau îngăduită neatenție) - își înfipseseră adânc tentaculele-n sol și-a trebuit să trag de ele, să le scot. Li se păruse (_lor_) suficient - când au găsit un petec de teren și-au avut pace ca să se ridice - să se împuternicească cu un ‘drept de vot’ mizând chiar la un ‘titlu de posesie’. L-au invocat pe bunul Dumnezeu care le-a lăsat pe toate să se bucure de viață… dar nu m-au îmbunat. ‘În curtea Domnului să stați cât vreți dar în a mea, eu decretez'. Că deh, așa-i cu planul pe care și-l face omul pe pământ. Iar insistența și pretențiile lor m-au înverșunat mai tare și-am tras cu mai mult rost.

Dar sincer, la îndepărtat, mai greu mi-a fost cu celelate: cu cele înșelătoare ca aspect… anume buruieni mici dar drăguțe, tot verzi, care mai fac și floricele! M-am îndoit de mine, de ce știu și am citit în cărți. Le-am judecat (_pe ele_) după aparență ('e plăcută'); m-am judecat pe mine că judec și discriminez. Un ghimpe m-a-nțepat în mână și asta m-a trezit. Indiferent cât de mult mi-au înduioșat inima, le-am scos. Pentru că altfel, celelalte, ar fi suferit.

Și-am înțeles așa:

1) nu e vina mea că buruienile apar dar e responsabilitatea mea să le curăț, cu promptitudine (altfel, li se pare că li se cuvine)

2) pe un teren fertil și mângâiat de soare, udat cu apă, hrănit cu îngășământ.. cresc plantele. Firesc. De ce nu și buruienile? De unde așteptarea mea 'ele să nu’? E soiul și dexteritatea lor, de a culege orice oportunitate și de a-și pleda cauza. Până la urmă, își protejează existența - e complet ok.

3) nu am niciun motiv intemeiat de supărare. Nu sunt nici pedepsită dar nici nu cred că trebuie să-mi duc vreo cruce (numita ‘soartă’, adică ce-mi e dat fără să intervin). E cursul natural al vieții, când eu las lucrurile să se întâmple și nu le stăvilesc. E haosul - sau mai plăcut spus - e ‘abundența creației’.

4) plantele de soi nu apar spontan (sau rareori, dar tind să și dipară fără îngrijire). Ca să mă bucur de ele trebuie să am o dorință și un plan; să mă informez, să fac alegeri, apoi să investesc. Și mai ales, să mă dedic lor (să le dau timp, atenție și să le am în grijă). Tot ce e valoros cere mult tact.

5) nu e suficientă o singură intervenție. Curățarea grădinii e o acțiune deliberată și constantă. Adoptarea unei măsuri restrictive (folia) ar putea reduce (nu elimina) frecvența sau amploarea activităților de remediere.

6) nu am vorbit doar de plante 🙂 Însă metaforele se acceptă mai ușor și sunt pe înțelesul tuturor.

7) am sesizat și că tindem să tolerăm prezența ‘buruienilor’ când credem ori că ‘ne e dat’, ori că servește la ‘ispășirea unui păcat’, ori că ‘primim ceea ce merităm’, ori că ‘avem aceeași măsură’ ori 'lecții de-nvățat'.

(e greu și să citim, și câte judecăți apar! dacă vorbim de oameni și nu flori... Să fie din cauza credinței, a limbajului dictat de ideologia politică/regulile acceptabilității sociale/sensul civic sau 'umanitatea' fiecăruia din noi ? Sau simpla, buna știință?)

10) 🙂 de la înălțimea noastră, vedem atât cât reușim; ar trebui întrebați brazii ce părere au. Deși ... am unul în curte care și-a retras crengile de jos și s-a schimonosit, să facă loc trandafirilor. Ce să zic? I-am separat, să fie confortabili și-unul și-alții.

(mai viețuiesc și-i mai întreb pe alții: sequoia, mușețelul și fără doar și poate, spicele de grâu)

Într-un final ajungem să înțelegem cm ‘totul e deșertăciune’. Această frază bibilică se așază în mine cu o greutate ap...
14/08/2025

Într-un final ajungem să înțelegem cm ‘totul e deșertăciune’.

Această frază bibilică se așază în mine cu o greutate aproape eliberatoare. Nimic nu contează cu adevărat decât ceea ce suntem.
Rolurile pe care le jucăm - că suntem politicieni, sudori, șoferi sau grădinari, medici ori artizani - sunt doar forme temporare prin care aducem în lume o scânteie din ceea ce suntem.
O mie de feluri de a ajunge la sine și tot atâtea de a merge de acolo spre lume.
Diferențele dintre variatele noastre funcții pălesc atunci când esența din care vin e vie și autentică.

Adevărul nu se lasă prins de forma profesiei, ci de felul în care alegem să fim în aceasta.

Cunoașterea, în mod paradoxal, se arată abia atunci când nu mai avem nevoie de ea.
La aceeași profundă înțelepciune poate ajunge cel care a citit ‘toate cărțile’ ca și cel care decide să nu citească niciuna și lasă înțelegerea să izvorască dintr-un spațiu de prezență, deschidere spre și experimentare a vieții.

Căutăm calea, să ne dăm seama la un moment dat că toate căile duc în același punct.

Așa cm ne putem regăsi vocea în tumultul unui cor imens, făcându-ne loc printre ele sau vibrând la unison cu sute de inimi, la fel de bine putem în liniștea absolută a unei singurătăți care nu mai doare.

Conștiința e cea care animă gestul
(nu gestul contează).

Restul... e decor.

Și în final, ESTul: direcție a maturității spirituale, a înțelepciunii străvechi și a integrării experiențelor. Este spa...
11/08/2025

Și în final, ESTul: direcție a maturității spirituale, a înțelepciunii străvechi și a integrării experiențelor.

Este spațiul în care nu mai căutăm adevărul în afară, ci îl recunoaștem în noi. Cuprinzând totul, reușim să identificăm fără greutate calea cea mai scurtă și cea mai lipsită de obstacole, pentru devenirea noastră. Ridicându-ne deasupra impedimentelor, lipsurilor, fricilor, îndoielilor, etc … căpătăm o viziune de ansamblu și o mai mare claritate.

De la condor învațăm să nu ne lăsăm prinși în haos, ci să ne detașăm de dimensiunea micro a vieții și să privim totul din perspectiva sufletului, înaltă.

La altitudinile amețitoare în care el trăiește, și-a antrenat privirea și a eclipsat zgomotul provocat de lucrurile mărunte; are mișcări coordonate, precise, care îi garantează o planare plină de eleganță dar și o rapiditate de intervenție uluitoare, atunci când vine vorba de a capta oportunitățile care i se prezintă. Gândește strategic și alege acțiunile cele mai potrivite, ajungând la un rezultat dificil de imaginat, pentru noi, cu un consum minim de resurse/energie.

Dacă îl luăm ca exemplu de viață, atunci vom fi nevoiți să ridicăm capul din drame, să ne îndreptăm umerii și să ne ridicăm în zbor; să ne ascuțim privirea - ca să vedem ce contează cu adevărat - și să acționăm. Și să ajungem la un așa nivel de cunoaștere, atenție, introspecție, expresie, etc… încât ceea ce facem să pară o nimica toată 🙂

1 - să păstrăm legătura Spiritul, să comunicăm cu universul care naște creația, învăluită în mister
2 - să ascultăm tăcerea născătoare de adevăr
3 - să abandonăm identitățile artificiale, nevoia de control și iluzia separării. Să înțelegem că suntem parte dintr-un întreg extrem de complex, în care fiecare gest face diferența
4 - să ne detașăm fără a ne pierde compasiunea: să observăm, înțelegem și acționa cu dexteritate dar și grație iar unde e cazul,
5 - să ne implicăm fără a fi/a ne lăsa consumați
4 - să fim (și să fim conștienți de semnificațiile acestui ‘statut al ființei’)

Relația dintre minte și corp (și, respectiv, suflet) e mai strânsă decât putem conștientiza iar promisiunea care le leag...
07/08/2025

Relația dintre minte și corp (și, respectiv, suflet) e mai strânsă decât putem conștientiza iar promisiunea care le leagă - de într-ajutorare și susținere reciprocă - mai fermă decât toate angajamentele care există.

Așa cm mintea afectează corpul - vezi emoțiile care se traduc în reacții somatice imposibil de ignorat - corpul induce un proces de transformare majoră, comandând minții să se conformeze unei realități pe care ea, de una singură, nu o (pre)vedea.

Asta e responsabilitatea sufletului, care hrănește ambele structuri cu aer, asigurându-le permanența (viața). El dirijează o ulterioară aliniere, la un destin mai înalt, o condiție superioară a existenței, în directă relație cu Spiritul, tărâmul conștiinței universale.

Dacă înțelegeți asta, și _mai ales_ dacă doriți să vă faceți bine, atunci vă puteți servi de ce vă e mai la îndemână, pentru a vă atinge scopul. Puteți merge de-a bușilea dacă nu vă simțiți suficient de… (orice), puteți exersa urcușul pe munte ca să vă antrenați pentru succes; să coborâți într-o vale adâncă să vă temperați la eșec; intrați în pădure când sunteți în tranzit și înotați ca să vă depășiți emoțiile. Târâți-vă pe pământ când aveți un obicei de lăsat și dați-vă cu parapanta dacă sunteți în impas și nu știți ce cale să alegeți. Călăriți (asta am mai spus-o, cândva) dacă vreți să fiți cu adevărat lider, cântați dacă nu știți cm (sau vă e greu) să vă exprimați. Mergeți la zumba dacă vi se pare că timpul curge fără vlagă și vă năpădește tristețea, sau la dansurile populare. Să bateți cu forță pământul să chemați resursele lui și să vă schimbați soarta, scututându-vă din moștenirile ce le purtați în călcâie și glezne. Mergeți la dansurile sudamericane, să vă învingeți timiditatea, și la salsa/bachata sau fado dacă aveți probleme de relaționare în cuplu. La aceleași dansuri mergeți și dacă apropierea de un bărbat (femeie) vă creează stres căci nu știți să puneți limite, să fiți asertivi/ve. Ridicați-vă capul, scoateți pieptul în afară și îndreptați-vă umerii - astea sunt primele modificări de făcut ca să ieșiți din rolul de victimă (o zice T Robbins) și alergați, dacă vreți să evadați din situații greu de susținut/ de reglat. Rescrieți poveștile care v-au definit existența, distrați-vă inventând diferite scenarii… creați-vă ocazii de vis ! Dați-vă voie să vă vedeți în alte posturi, lăsați corpul să simtă preț de o clipă 'cum ar fi să...' Și va fi.

Sute de alte activități puteți născoci, dacă ați înțeles ce am scris.

Aceasta este numita ‘hummingbird medicine’, adică modul în care colibriul mijlocește vindecarea, de la nivelul sufletului. Acesta este nivelul ‘mistic’, cel ‘de neînțeles’ … pus pe înțelesul tuturor ;)

NORDUL :) reprezintă, în roata vindecării, noile începuturi. Este spațiul unde sufletul renaște și privește totul cu och...
04/08/2025

NORDUL :) reprezintă, în roata vindecării, noile începuturi. Este spațiul unde sufletul renaște și privește totul cu ochi de copil. Colibriul - care guvernează această direcție - ne invită să vedem viața ca pe o călătorie sacră, unde miracolul nu trebuie crezut, ci observat. El ne învață să ne păstrăm inima pură în orice situație și să alegem ca nord pe busolă, bucuria.

Calea inimii rareori e o linie dreaptă :) Ați observat cm arată căutările noastre ? Înainte de termen, lucrurile pe care le facem par un ghem de ațe încălcite din care unele sunt considerate de minte chiar iraționale. Însă pentru inimă, sunt perfect coerente :) Sufletul își urmează chemarea, indiferent cât de lung, inexplicabil sau delicat ar părea drumul. Pentru că duce, incontestabil, la noi.

Deși este o pasăre fragilă, colibriul zboară mii de kilometri cu încredere absolută (în sine), arătându-ne că adevărata putere nu are legătură cu mărimea sau condițiile exterioare, ci cu direcția și scopul călătoriei. Nu cu resursele de care dispunem, cât cu abilitatea de a ni le procura din mers (!)

Ne învață reziliența și forța interioară, întreținerea acelui foc viu care ne alimentează și ne catalizează toate căutările și regăsirile. Și ne îndeamnă să ne hrănim doar cu nectar adică adevăr, puritate, esență. Căci doar ce e viu și rafinat ne hrănește și ne înalță (restul, ne îngreunează).

Cu aripile bătând de 80/100 de ori pe secundă, colibriul rămâne suspendat în aer într-o stare de imponderabilitate activă. E o metaforă a prezenței profunde în ‘acum’, acolo unde trecutul nu contează și viitorul nu apasă. Un miracol, tradus în termenii noștri, nu?

Ce avem noi de luat aminte de la această pasăre minusculă?

1- să selectăm cu grijă mediul și oamenii în mijlocul cărora trăim, gândurile și amintirile pe care ni le îngăduim. Pentru că sunt hrană pentru sufletul nostru.
2 - să sorbim din experiența bătrânilor dar să alegem cu inocența copiilor; să ne comportăm în așa fel încât să fie mândri de noi
3 - să facem tot ce putem, cu ceea ce avem, încrezători că suntem ‘suficient de…’ (și avem suficient/e...) pentru etapa în care ne aflăm; să nu ne pierdem în trecut sau viitor
4 - să lăsăm bucuria să ne conducă fiecare pas și să privim fiecare zi ca și când ar fi totul o noutate
5 - să ne luăm avânt în această călătorie miraculoasă care se numește viață, pentru care avem responsabilitatea
6 - să nu încetăm să visăm

Te-ai gândit vreodată să-ți descoperi și să-ți manifești vocea interioară? Să te exprimi pe deplin, prin cuvinte rostite...
03/08/2025

Te-ai gândit vreodată să-ți descoperi și să-ți manifești vocea interioară? Să te exprimi pe deplin, prin cuvinte rostite sau scrise, prin cântece sau sunete? Sau printr-o tăcere profundă, ancorată?

Vocea ta este la fel de autentică precum corpul, mintea, sufletul și spiritul tău: la fel de revelatoare, la fel de pură. Este mai mult decât un sunet. Este vibrație, emoție și, mai presus de toate,
memorie.

Ești aici ca să-ți amintești și să-ți revendici vocea care știe să vorbească fără frică, să plângă fără rușine, să pună limite fără vină, să cânte fără să trebuiască să fie 'bună.

Nu este (doar) ca să fie auzită de ceilalți ci ca tu să o simți și să te vindeci prin ea.

Poate că ți-a fost redusă la tăcere de timpuriu, de frică sau de judecăți, de părinți sau profesori, de frați sau pur și simplu de o lume care ți-a spus 'ești prea gălăgioasă/vorbești prea tare/prea-ți dai cu părerea' (ești prea mult sau niciodată destul, prea vocală, prea dură sau dimpotrivă, tăcută, timidă).

Poate că în timp vocea ta s-a micșorat, încercând să se adapteze spațiilor în care 'aveai voie' să exiști. Dar în adâncul tău, nu a dispărut niciodată. A așteptat să fie dezvăluită, exprimată.

O să vezi: când o găsești (nu pe cea șlefuită, ci pe cea adevărată!) începi să respiri mai adânc, să te miști altfel, să te conectezi mai sincer. Pentru că exprimarea nu e despre perfecțiune cât e despre eliberare.

Prima dată când o auzi, s-ar putea să apară și tristețea, poate chiar o durere veche sau ceva ce ai uitat. Nu te teme: bucuria care va veni în cele din urmă îți va aduce darurile și scopul vieții...

LIBERTATEA

Tu vino cu respirația și cu adevărul tău.
Ne vom ridica împreună.

Scrie așa de clar Berne (creatorul analizei tranzacționale) în ‘Ce spui după bună ziua?’:‘pacientul se împotrivește să d...
31/07/2025

Scrie așa de clar Berne (creatorul analizei tranzacționale) în ‘Ce spui după bună ziua?’:
‘pacientul se împotrivește să devină învingător, pentru că nu de asta a venit la terapie, ci pentru a fi transformat într-un învins curajos: un continuator al acelorași scenarii, dar într-o manieră mai confortabilă. Dacă ar vrea să devină un învingător, ar trebui să arunce la gunoi întregul scenariu, sau o mare parte din el, și să înceapă de la zero (lucru pe care majoritatea oamenilor ezită să-l facă)’.

Oameni și oameni.

Unora le trebuie un îndemn și iată-i că zboară, iar altora, nimic nu le e potrivit sau destul.
Sunt cei care vin să cunoască / să crească, iar ceilalți, doar să vadă cm e. Sunt unii care-și fac planuri și - greu sau ușor - le urmează, și alții care au un ritm și un mod pe care le pun mai presus de orice. Sunt cei care vin și revin (mai puternici de fiecare dată), și sunt cei care după primul efort, se retrag.

Oameni și cei care, sacrificându-și confortul, își pun liberul arbitru în folosul lor, oameni și cei care se folosesc de acesta pentru menținerea stării de confort.

Partea bună e că toți învățăm: uneori din greșelile noastre, alteori de la cei mai bătrâni și /sau mai știutori decât noi, profesori sau cărți și/sau cursuri.

Cei mai deștepți, din greșelile altora. Și din profunda cunoaștere de sine.

(și 'Jocurile noastre de toate zilele' e o carte la fel de bună, pentru descifrarea umbrelor noastre)

Direcția vest a roții de vindecare este asociată cu moartea simbolică, confruntarea cu ‘proprii demoni’ (nimic mai mult ...
28/07/2025

Direcția vest a roții de vindecare este asociată cu moartea simbolică, confruntarea cu ‘proprii demoni’ (nimic mai mult decât umbrele personale) și trecerea prin întuneric, având ca ghid și însoțitor al traversării, jaguarul.

Prima sa învățătură e măiestria, sau capacitatea de a ne gestiona mintea și emoțiile în diferite situații.

Îndemnul acestuia este să nu fugim de conflict dar nici să nu îl căutăm cu lumânarea, ci să ne stăpânim (să alegem acțiunea conștientă, nu reacția impulsivă) favorizând înțelegerea și soluționarea problemelor.

Să nu ne temem nici de pierdere - căci vor fi presărate pe drumul nostru multe, ca note de aducere aminte a impermanenței noastre pe pământ, a transcedenței sufletului - ci să trăim pe deplin ceea ce ne-a fost acordat prin pură grație.

Să ne găsim confortul și în necunoscut, să îl ascultăm cu atenție până înțelegem ce spune. Adică să avem curajul să stăm cu ceea ce este greu și să ieșim de acolo cu demnitate și dobândită înțelepciune.

Să renunțăm la așteptări și la garanții, căci asta ar însemna să ne dispensăm de puterea pe care o avem pentru a ne defini stările prin care trecem. Să ne găsim resursele și atunci când ne simțim slabi.

Să fim (din nou) prezenți, tăcuți și siguri în cine suntem. Să ne mișcăm cu agilitate, ‘să facem ceea ce trebuie făcut’, în orice moment. Să trăim cu impecabilitate.

Mai simplu de atât?
1- să stabilim ceea ce vrem și să ne facem un plan
2 - să ne adunăm resursele de care dispunem și să luăm informații și de la alții - doar de la cei care au reușit!
3 - să ne antrenăm și noi (vedem dacă ne lipsește ceva și remediem, unde e cazul) pentru succes
4 - când hotărâm că începem, să nu lăsăm frica să ne blocheze ci să acționăm, ținând-o de mână (pentru asta, ‘ochii la picior’ ca pe cărările de munte, dacă ne ia cu leșin: nu admirăm înălțimile de la care am putea cădea și nici îngustimea potecii, ci ne menținem prezenți în respirație, așezând cu grijă un pas după altul; adunăm încrederea din fiecare metru parcurs și ne conservăm energia pentru a ajunge la final)
5 - să înaintăm cu curaj
6 - să celebrăm reușita

Cu cât ne binecuvântăm mai mult pântecul, cu atât avem mai multe șanse să vindecăm planeta și invers: cu cât binecuvântă...
26/07/2025

Cu cât ne binecuvântăm mai mult pântecul, cu atât avem mai multe șanse să vindecăm planeta și invers: cu cât binecuvântăm mai mult planeta, cu atât avem mai multe șanse ca pântecul nostru să fie vindecat.

Cel puțin, aceasta este credința mea, iar ceremonia pe care am ‘croșetat-o’ în jurul celui de-al 13-lea ritual Munay Ki (care mi-a fost transmis de Marcela Lobos), se bazează pe acest gând al meu.

Deoarece suntem conectate la Mama-Pământ și la ciclurile ei mai mult decât putem exprima în cuvinte, și la Lună și fazele ei într-un mod pe care îl observăm, ca femei, în fiecare lună a anului, de la aprox 12 ani până în jurul vârstei de 50, cred că una o ajută pe cealaltă. Literalmente.

'Ce servește stupului, servește și albinei', spunea Marcus Aurelius acum câteva secole.

Cu alte cuvinte, bunăstarea individului este strâns legată de bunăstarea întregii comunități. La fel ca albinele, noi, oamenii, suntem ființe sociale, cu o identitate colectivă puternică: individul îndeplinește roluri specifice pentru a susține colectivul, iar colectivul oferă la rândul său individului, resursele și mediul necesar pentru ca el să supraviețuiască și să prospere.

Microcosmosul este interconectat cu macrocosmosul (o idee grecească care a stat ulterior la baza unor filozofii). Cu alte cuvinte, ființa umană reflectă structura și principiile universului și are un impact asupra acestuia.

Rănești stupul, rănești albina.

Marea Mamă - cea care nu încetează niciodată să hrănească, să sprijine, să susțină, să ancoreze, să accepte, să aibă grijă de noi și să ne permită să fim așa cm suntem, necondiționat - a inspirat mamele pământene să facă același lucru.

Observați vă rog cm ‘mamă’ este un termen diferit de ‘femeie’.

Femei suntem toate, alegând (sau nu) să dăm naștere unui prunc, sau unei afaceri, unei ‘creații’ (unui tablou, unui poem, etc). Dar mamele (similar mamei pământ) se dedică copiilor lor, modelându-le mințile, hrănindu-le sufletele ş.a.m.d. Cineva poate avea instincte materne chiar și fără a avea copii.

Despre asta este ceremonia: despre femei, armonie, echilibru, ajutor și sprijin reciproc. Despre vindecarea tuturor mamelor și a rănilor materne.

Este pentru mamele care și-au pierdut copiii și pentru femeile care își doresc un copil;
pentru femeile însărcinate,
pentru fiicele și mamele care suferă și trăiesc în trecut;
pentru tinerele fecioare ajunse la vârsta pubertății și pentru femeile mature și înțelepte,
pentru femeile a căror inimă nu a încetat să doară,
pentru surori și prietene,
pentru femeile care și-au pierdut speranța și pentru cele care nu s-au simțit niciodată demne, pentru cele mai timide și cele foarte îndrăznețe,
este pentru cele care se simt fără rădăcini, sau simt că nu aparțin unei familii, unei țări, unui loc de muncă sau oricărui alt ‘loc’,
pentru cele care se compară și simt că nu sunt niciodată destul... sau că sunt prea mult,
pentru femeile care a în vocabular cuvinte precum ‘vinovăție’, ‘durere’ sau ‘rușine’,
pentru cele care au voci mici, neauzite de ceilalți,
și pentru cele care intră într-o cameră precum un tunet.....este pentru toate femeile care vor să transforme durerea și frica în creație și viață.

Așaaa că... dacă simți că ar trebui să vii, atunci trebuie să vii; (dacă ai îndoieli, scrie-mi, te rog) și trimite-mi un mesaj când/dacă ești dornică să participi.

Am ieșit din ședință cu o urgență de a scrie, să mă citească (încă o dată) toți cei care își trăiesc viața copleșiți de ...
24/07/2025

Am ieșit din ședință cu o urgență de a scrie, să mă citească (încă o dată) toți cei care își trăiesc viața copleșiți de privirile, cuvintele sau respingerile celor din jur. Să ajungă cuvintele mele la toți cei care s-au rătăcit călcând pe urmele pașilor …altora.

Am lucrat cu un om care se caută dar în timp ce o face, continuă să se îndoiască de sine, nereușind să iasă din cerc. Un om care s-a definit prin comparație, ajustându-se după fiecare dezaprobare, remarcă, gest, până când nu se mai recunoaște în propria-i oglindă. Un om care, evitând conflictul cu alții, a demarat un război civil căruia nu îi mai face față.

În timp ce îl ascultam, simțeam durerea surdă angrenată de nevoia de a fi nu numai acceptat dar ALES. Din fericire, o altă nevoie (acută, de sinceritate față de sine) și o durere cauzată de sfârșenie, de oboseală, l-au adus la mine.
Ce bine că ne epuizăm, uneori, nu?

Și am văzut _și mai bine azi_ că loialitatea față de sine nu e un moft, un act de egoism sau o formă de izolare narcisică. E o dovadă de igienă psihică, o condiție vitală pentru sănătatea și bunăstarea personală, pe termen lung.

Când nu ne mai recunoaștem după voce sau reacții, când începem să jucăm roluri pentru a ne menține iubiți sau aproape de cineva, când începem să devenim tăcuți sau invizibili, doar să nu ne trezim dintr-o dată singuri… esența noastră se pierde. Într-așa măsură încât nici alții nu ne mai văd, nici noi nu ne mai simțim acasă în propria piele. Și dacă trăim într-un dialog permanent cu gândurile și observațiile celorlalți, după o vreme nu mai vedem nici valoarea păcii, nici a bunului-simț.

‘Nu e nici liniște, nici claritate totală’ mi-a scris, spre seară. ‘Dar e ceva ce seamănă cu recuperarea unui spațiu interior pe care îl ocupasem cu vocile alor mei. Nu știu cm de m-am lăsat prins în toate comentariile lor, cât m-am schimbat pentru a mă conforma așteptărilor … cât le-am permis să mă facă să mă îndoiesc de ce simt, de cine sunt, de ce contează pentru mine cu adevărat. Acum parcă mă învinovățesc mai mult. Unde mi-a fost mintea?’

Poate că nu toți putem ajunge în același spațiu, în același timp, dar e imperios să facem primii pași în direcția asta. Să ne rămânem fideli, chiar dacă asta înseamnă asumarea neînțelegerilor, conflictelor, distanțierii, poate chiar pierderii... Dar sunt de preferat - dacă mă întrebați pe mine - în locul deformării / renunțării la sine.

Însă asta e o decizie care aparține fiecăruia.

Address

Slatina
Olt

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40759109633

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Femeia colibri posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category

My work is loving the world so let me keep my mind on what matters, which is mostly standing still and learning to be astonished ~ Mary Oliver

Povestea mea a început demult, dar am fost forțată să o citesc încă o dată în 2009, când împrejurările m-au dus ‘în prag de moarte’ după spusele medicilor. Dar dacă mă întrebați pe mine... ei bine, eu am fost ’dincolo de viață’.

Nu am să descriu acum întâmplările din noaptea aceea dar e important să le menționez, pentru că ele m-au condus aici și fără ele, nu aș fi fost niciodată ceea ce sunt.

Pe parcursul a câtorva ore din noaptea Arhanghelilor Mihail și Gavril am negociat pentru viața mea, punând pe taler orice dețineam la vremea respectivă, bune și rele deopotrivă. Spre uimirea mea cea mai mare, am fost susținută la masa tratativelor de spirite care ‘nu și-ar fi avut rostul acolo’ după credințele vremii. Mărturia lor a dat însă greutate rugilor și angajamentelor mele și astfel, mi-a fost încredințată pentru a doua oară, Viața.

Ca orice muritor de rând, următorii doi ani i-am petrecut renegându-mi experiența, servindu-mă atât de resursele științifice cât și de opinia fermă a celor din jur. Dar în final, îndrumată fiind spre alte meleaguri, am început să îmi reamintesc…