Femeia colibri

Femeia colibri Creez cadre simbolice, structurate, care produc rezultate concrete, măsurabile. Cum am ajuns să fac asta? Voiam să fac ceva. O clipă.
(2)

Lucrez cu persoane aflate în tranziții profunde de viață, pregătite să-și asume întreaga responsabilitate și să facă tot ce e necesar pentru a schimba cursul existenței lor. Lucrez la nivel de suflet, operez în câmp energetic și mă aștept să văd rezultatele în realitatea de zi cu zi. Ce fac, mai precis?

- tai legăturile nocive cu trecutul (persoane, condiții, sau tipare care nu-ți mai servesc);



- elimin blocaje, credințe limitative, frici, anxietăți sau emoții care te pot împiedica să trăiești pe deplin;

- te îndrum pe calea bucuriei, bunăstării și prosperității; o țin deschisă, pentru tine;

- schimb perspectivele ca tu să vezi singur/ă soluțiile problemelor și calea cea mai ușoară spre atingerea obiectivelor tale;

- te ghidez să procesezi pierderi sau să închizi contracte cu persoane care nu mai fac parte din viața ta;

- conduc pe cealaltă lume suflete sau invers, curăț câmpul înaintea celor care se vor naște;

- vindec rănile pântecului pentru a primi o nouă viață sau a găsi alinare după trecerea uneia în alte tărâmuri sau după o separare, un divorț, o despărțire;

- curăț cauzele spirituale și energetice ale bolilor și șterg din câmpul energetic urmele oricărui abuz;

- curăț memoria celulară de amintirea evenimentelor care ți-au alterat puterea, afectat liberul arbitru sau îngreunat calea de împlinire;

- te susțin pe drumul tău din loc în loc, te sfătuiesc și călăuzesc în propriile tale incursiuni, introspecții sau procese de autocunoaștere;

- restabilesc uniunea trup-minte-suflet-spirit și armonia ta cu tine și tot ce te înconjoară;

- binecuvântez. Călătoria mea spirituală a început pe 8 Noiembrie 2009, când am trecut prin așa-zisa ‘moarte clinică’, în urma unor peripeții chirurgicale. La Roma m-au salvat, în spitalul (și salonul) unde fusese internat, operat și vindecat ...Papa :) Doar asta dacă ar fi singura mea poveste din viață și tot s-a meritat ! Am cheltuit un an - să îmi reneg experiența, și încă doi - să reiau firul întâmplărilor și să le trec prin prisma cunoștințelor mele, încercând să îmi explic lucrurile pe care le vedeam, făceam sau știam, firesc. După trei ani am obligat mintea să mă urmeze și m-am înscris la cele mai provocatoare și inspiraționale (pentru mine) cursuri. Fără gram de experiență, am început în 2012 cu o tabără Vipassana de 10 zile, în Bali. Cei care ați trecut prin asta, știu că acum zâmbiți. Am continuat cu (sute, la propriu) cărți și (zeci de) cursuri fizice și online: Tony Robbins a fost pentru vreo trei ani preferatul meu (am participat la toate cursurile pe care le oferă, mergând prin State, UK, Olanda, după el); am devenit Master NLP învățând de la marele (și disputatul) Richard Bandler și m-am disciplinat cu Clubul de la ora 5 al lui Robin Sharma. Eram în tumultul căutărilor.

În 2019 am ajuns în Peru, să experimentez ceea ce povestirile amicilor mei îmi anticipaseră: un teritoriu cu energii viguroase, plante medicinale penetrante și cunoașteri de sine profunde. Expansiuni și evoluții, dincolo de verosimil. Șamani, tradiții, vindecări. Ei bine, experiența a fost diferită de ce auzisem, dar unică e puțin spus.
‘Dieta’ - tabăra de lucru care integrează regimul alimentar cu izolarea și meditația tipic Vipassanică și cu ceremoniile cu plantele medicinale, conduse de șamanii Shipibo într-o pădure de pe lângă Iquitos - a fost a treia provocare la limita capacității mele existențiale. Cursul intensiv ritualuri și ceremonii de vindecare (Shamanic BodyWorks) care a urmat a curățat surplusul de energii acumulate și mi-a acordat simțurile la cele mai fine expresii energetice. Asta se întâmpla în Valea Sacră, mai precis în Ollantaytambo, Peru.

În același an am întâlnit șamanii Q'ero, în Germania, care m-au inițiat. 'You are a healer' mi-au zis. 'Am I ?' deși speram să aud asta, ca dovadă a neînchipuirii mele. M-au curățat, m-au spălat, stropit și întors pe toate părțile și mi-au dat două pene. Am zburat, ce-i drept, imediat, dar nu pe geam cm crezusem ci în SUA, la școala de Medicină Energetică a lui Alberto Villoldo, Four Winds. De-a lungul anilor, am cumpărat tot ce a avut de vânzare - cursuri pentru începători, avansate, gratuite, expediții. Am trecut prin Roata de Vindecare de trei ori - de două ori fizic, în America de Nord respectiv Cile, o dată online. Găsind ce căutasem în toți cei 12 ani descriși aici, 'm-am potolit'. Am continuat să îmi desăvârșesc inițierea: am făcut cursurile cu Sandra Ingerman și Munay Ki cu Marcela Lobos (inclusiv 'teachers' training', ca să dau inițierile mai departe); am devenit Grand Master Reiki (cu Punnu Wasu, la Viena); am fost în India să învăț și de la Sadhguru (the Grace of Yoga), apoi în Cancun, la Week Long Advanced Retreats cu Joe Dispenza. Pentru a mă armoniza mai bine cu mine și Universul în care mă scald am fost în Grecia, în tabăra Vocal Odyssey condusă de fantastica Nessi Gomez, în Spania la cursurile Healing Voice și Sound Healers' training, apoi în Guatemala pentru a a conduce Ceremoniile cu Cacao Sacră, după principiile și uzanțele maiașilor. Mai am pe listă cursuri - primul, al lui Abbagnano, "alchimia respirației". În Italia am să-l fac, să închid cercul cel mare. De ce 'tot învăț?"

Pe asta o zice Maya Angelou cel mai bine: tot ce putem face e să facem cât putem de bine lucrurile pe care le știm. Și când vom ști mai bine, așa să facem!

Dacă nu vrei să aștepți luni sau ani ci preferi să lucrezi profund, intens, pe o perioadă scurtă de timp, pentru a vedea...
29/05/2026

Dacă nu vrei să aștepți luni sau ani ci preferi să lucrezi profund, intens, pe o perioadă scurtă de timp, pentru a vedea un rezultat concret, a te simți ‘gata de drum’

(de vrei să începi de undeva ‘în forță’, ca la sală, căci mentenanța o poți face eventual și singură, ulterior)

Sau dacă îți e greu ACUM, sau chiar de o vreme, dar ai tot amânat dar greul nu a trecut (ci dimpotrivă) iar tu ți-ai pierdut entuziasmul sau mai rău, speranța

Sau invers, ai făcut o mulțime de cursuri și ateliere și ai participat în tabere de nici nu le știi numărul și parcă nimic nu s- a schimbat sau prea puțin sau da, te-au adus din aproape în aproape dar nu tocmai unde dorești să fii …

Dacă - iată- te obosesc atâtea cuvinte și nu mai știi pe cine să crezi și încotro să te îndrepți căci toți par a le ști pe toate iar tu te îndoiești și îți vine să nu mai faci nimic

Dacă te-ai săturat să auzi de mama, tata, să derulezi în mintea ta povești dar totuși când te întâlnești cu lumea să nu fii chiar OK și să încetinești, să simți cat îți ia inima la goană, că te înmoi, că amețești

Dacă te apasă și gândurile tale și te afunzi în muncă, ca să le oprești, dacă fugi de singurătate și nu știi să fii decât în cuplu (oricum ar fi de bun sau invers, nefuncțional) sau invers, dacă ai vrea să pleci de acasă (oh, dacă ai putea să dai timpul înapoi!)

Dacă te-ai rătăcit și nu mai vezi care e calea

Și nici tu nu mai știi ce ești, cm să te definești
iar de iubit, concret, te-ntrebi cm ar trebui să fie

Dacă oricare din aceste fraze a rezonat în tine, hai !
Vino să lucrezi (și) cu mine

(E luna albastră, oferă o a doua șansă;) )

Pm pt înscriere pe wa

El are undeva în jur de 12/13 ani și poartă un tricou ale cărui culori îmi aduc aminte de un jecko. Peste puțin i se va ...
07/05/2026

El are undeva în jur de 12/13 ani și poartă un tricou ale cărui culori îmi aduc aminte de un jecko. Peste puțin i se va îngroșa vocea și pomul lui Adam va deveni proeminent, dând tuturor de înțeles că pubertatea și-a terminat treaba. Dar momentan e un tânăr, un băiat, în aparență firav.

Tatăl are pomeții ridicați și ochii mici, albaștri, îndesați sub sprâncenele-i aproape blonde. Părul scurt, bine frezat, de culoarea mierii, și brațele care ies musculoase din mânecile tricoului negru, modest, dovedesc grija pe care el o are față de sine și de pregătirea lui pentru viață.

Nu am idee ce spun, căci vorbesc rusește (ucraineni or fi ?) dar băiatul se foiește în scaun și se uită nerăbdător pe geam.

Conversează cu cuvinte puține, stăpânindu-și emoțiile, dar zâmbesc amândoi, împărtășind un eveniment la care mă socotesc norocoasă să asist.

Ne pregătim de decolare. Închidem măsuțele, aerul se răcește și suflă din ce în ce mai tare, bruindu-ne timpanele.

Cei doi zâmbesc cu complicitate.

Aeronava începe să ruleze și când atinge viteza ideală, se ridică.

Tânărul deschide gura și își lipește nasul de geam și, furat de experiență, uită o clipă de tată, admirând de la distanță acoperișul roșiatic al caselor și lanurile întinse de rapiță.

Tatăl surâde si ochii i-au devenit mai mici dar s-au aprins precum un foc. Băiatul se întoarce rapid către el doar cât să se asigure că simt amândoi la fel, apoi continuă să se lase uimit.

Mama e între ei, cu ochelarii fumurii în creștetul capului și părul întins ca firul de plumb. Are ochii verzi și buzele pline și își plimbă privirea agale, de la unul la celălalt.

Când avionul ajunge la înălțime și spiritele se mai temperează un pic, își lasă capul pe umărul soțului.
(Posibil să-i facă fiului ei o poză dar mi se părea cam nepotrivită eventualitatea pentru tabloul care mi se desenează în față)

Unele lucruri băieții le fac bine cu tații lor.

(sau, ca să crească frumos, băieții au nevoie de un anumit fel de tată)

Adulții se privesc topiți de plăcere. ‘Au făcut o treabă bună’, gândesc.

Ne îndreptăm spre Porto. Mă întreb … am să îi văd și pe Camino? Atât ar mai lipsi 🙂

Băiatul roșește intimidat.

Prima dată nu se uită. Indiferent despre ce ar fi vorba.

(Mama s-a mutat la geam pe o altă banchetă, băiatul merge după ea. Îi miroase părul, o mângâie pe braț, o îmbrățișează și … fuge din nou lângă tata.)

Reușești să stai lângă mine fără să calculezi, cântărești, să măsori? Fără să mă consumi, ești dispusă să fii? Să îți în...
28/04/2026

Reușești să stai lângă mine
fără să calculezi, cântărești, să măsori?
Fără să mă consumi, ești dispusă să fii?

Să îți îneci lacrimile în râsul meu zgomotos și să pregătești mâncarea pe care o mâncăm împreună, cu mine; să le uiți pe-ale tale timp de o oră, o seară, o zi de vacanță; să te bucuri de mine, cu mine…
reușești?

Să-ncetezi văicăreala; să-mi faci ziua mai frumoasă (sau măcar să nu o faci mai grea) decât era, înainte să vii; nu ca să îți umplu timpul, nici să pretinzi de la mine ceva să mă cauți, ci să fii umăr la umărul meu…reușești?

Să mă aperi când nu sunt de față și să mă alegi deschis, dacă ai opțiunea, și (exact așa cm fac eu cu tine) să mă ridici, să îmi spui când greșesc, să mă înveți gratis ce știi;

să fii la-nălțime cu mine, nu doar să te simți la egalitate… reușești?

Să nu-mi ceri azi sfatul dacă mâine nu vrei să mi-l dai; să nu mă-ntrebi câți ani am, ascunzându-i pe ai tăi; să nu mă provoci pentru a-ți domoli curiozitatea sau a obține ce vrei, reușești?

Reușești să pui întrebările clar, vorbind la rându-ți cu onestitate; să asculți fără nerăbdarea de a-mi răspunde ; să spui adevărul, să taci…
fără să minți, să te sustragi, furișezi … reușești?

Reușești să nu ne folosești apropierea ca monedă de schimb; să nu ceri favoruri în numele meu, să fii fair-play, deschisă, să ții o singură față, să prețuiești relația în sine,

chiar poți?

Căci, pentru mine, acesta reprezintă singurul tip de prietenie în care voi dori să rămân.

Photo by Guide 攝影

În ședințele private pe care le ofer, spațiul de lucru este pregătit cu atenție (nu ca decor, ci ca mediu funcțional) pe...
23/04/2026

În ședințele private pe care le ofer,
spațiul de lucru este pregătit cu atenție (nu ca decor, ci ca mediu funcțional) pentru protecție, clarificare, pentru amplificarea unei anumite calități a prezenței.

Intenția este formulată explicit, pentru a orienta mintea și a-i oferi un punct de stabilitate.

Deschiderea procesului este perceptivă, ca simțurile să se ajusteze, rafineze, răspundă.

Respirația devine ritm comun. Corpul anticipează și, în măsura în care se relaxează … elimină, modifică, integrează.

Sunetul, culoarea, elementele naturale și mirosul nu sunt adăugiri teatrale, ci instrumente precise prin care experiența capătă profunzime și coerență.

Astfel, fiecare întâlnire depășește nivelul unei simple ședințe, devenind un proces de cunoaștere, relaționare cu ceea ce nu este imediat explicabil și mai ales, de recalibrare.

De aceea, este nevoie de un element esențial: încrederea
..ca deschidere către ceea ce încă nu e pe deplin înțeles.

Foto di Anna Tarazevich

Există în șamanism un model conceptual de reflecție și comunicare bazat pe Chakana (roata șamanică), conform căruia oame...
21/04/2026

Există în șamanism un model conceptual de reflecție și comunicare bazat pe Chakana (roata șamanică), conform căruia oamenii pot fi văzuți ca și elemente (foc, apă, pământ și aer). Acest instrument poate fi folosit în scop orientativ, pentru a observa tendințele dominante de funcționare emoțională, cognitivă și relațională ale unei persoane, și a decide modalitățile sau aspectele de intervenție.

În virtutea celor anticipate, oamenii-foc sunt cei pe care îi definim intenși, pasionali și impulsivi. Trăiesc rapid, nu au nevoie de motivație pentru a-și împlini planurile, sunt focusați și ‘ard de nerăbdare”.

Sunt plini de energie și inițiativă, au curaj și capacitate de mobilizare însă și reactivitatea lor poate fi mare, având deseori dificultăți în reglarea emoțiilor. Datorită consumului crescut de energie, riscul de epuizare (sau de a intra în conflicte) e considerabil.

La ce le-ar putea servi terapia (de orice fel) ? La mărirea capacității de autoreglare, a toleranței la frustrare, precum și la creearea unui spațiu sigur, lipsit de judecată, pentru descărcare emoțională. În plus, le poate oferi o structură în gestionarea impulsurilor.

Oamenii-Apă - precum sugerează numele, sunt empatici, sensibili și conectați emoțional, lucru lesne de observat datorită deschiderii și ușurinței pe care le au când vine vorba de exteriorizarea emoțiilor.

Sunt persoane care ‘curg odată cu viața’, având capacitate de atașament, intuiție și profunzime afectivă. Din păcate, pot fi hipersensibili, pot avea dificultăți în stabilirea limitelor și o tendință accentuată spre suprasolicitarea emoțională sau dependența relațională.

La ce le-ar putea servi terapia ? La consolidarea limitelor, dezvoltarea unei identități emoționale stabile, reglarea anxietății relaționale și bineînțeles, la înțelegerea importanței individuației (diferențierii de ceilalți).

Cei mai ‘solizi’: oamenii-pământ. Cum să fie, dacă nu stabili, practici și ancorați în realitate?

Îi apreciem pentru consecvență, responsabilitate, reziliență și marea capacitate de împământare pe care o au, de creare a unui spațiu de conținere și incluziune, propice tuturor. Ne plac și pentru organizare, pentru abilitatea de materializare a ideilor, pentru resursele pe care le găsesc și pentru modurile variate în care le pot folosi pentru îndeplinirea planurilor lor. Și pentru generozitate, da, ne mai plac.

Ne putem ciocni (zdravăn) de rigiditatea lor, pe alocuri, și de convingerile lor; de rezistența la schimbare, precum și de greutatea pe care o au (sau o emană) când își exprimă emoțiile.

În terapie pot ajunge la acea flexibilizare cognitivă și emoțională care să le permită accesarea și exprimarea trăirilor în mod ‘soft’, la explorarea diferitelor perspective, la contemplarea sensului, dincolo de funcționalitate. Mișcându-se mai greu, pot avea nevoie de motivație și de o ‘declarație de valoare’ care să îi convingă că merită să se urnească, ‘să facă tot efortul’.

În antiteză, oamenii-aer: analitici, creativi, orientați spre noi idei și posibilități inovatoare.

Au gândire abstractă, o adaptabilitate demnă de invidiat, viziune și o ușurință remarcabilă de a trece de la un subiect la altul. Dar pot petrece un pic cam mult timp ‘cu capul în nori’ și pot lăsa lucrurile neterminate.

Dacă ‘aleargă după fluturi’, pot apărea deconectați emoțional, instabili și pot avea dificultăți de ancorare (în realitate sau în relații). I-am numi evazivi, ‘împrăștiați’(deși, vai ce ne place! să petrecem timp în prezența lor, cu modurile lor amiabile).

În terapie ar reuși să se ancoreze mai mult, ‘să crească rădăcini’, să se centreze și să integreze experiențele afective, să facă pașii necesari de la gândire la acțiune. Adică, să devină coerenți.

Ce ziceți, vă regăsiți pe ici-colo?

(În realitate, fiecare persoană conține toate aceste elemente, însă unul sau două tind să fie dominante. Și mai e de spus că toate elementele sunt fundamentale vieții; deci nicio terapie nu ar trebui să încerce să ‘schimbe natura’ omului, ci să faciliteze atingerea unui echilibru psihologic, temperând excesele și promovând dezvoltarea aspectelor neutilizate).

Photo by Dmitry Demidov

În esență, ritualul nu aparține nici religiosului, nici profanului. Nu îl putem defini nici exotic, nici inaccesibil. Es...
16/04/2026

În esență, ritualul nu aparține nici religiosului, nici profanului.
Nu îl putem defini nici exotic, nici inaccesibil. Este, mai degrabă, o formă de a împlini conștient un gest, oricât de simplu ar fi.

Dacă vă gândiți, existența noastră cotidiană este deja alcătuită din ritualuri latente: ni s-a spus deja că podeaua spălată cu prezență devine meditație, că prin îngrijirea cultivăm energie, că mersul are o funcție de reglare interioară, iar grija față de propriul corp se transformă într-o formă concretă de relaționare cu sinele.

În aceste condiții, ritualul nu introduce nimic străin vieții, doar îi schimbă calitatea.

Urmează aceeași acțiune, înzestrând-o cu atenție deliberată, ritm, intenție și o anumită formă de reverență față de ceea ce nu poate fi măsurat imediat.

În diferitele tradiții există aceeași invitație, repetată în registre aparent opuse, de a aduce conștiința în prezent.

Fie că este vorba de observarea respirației sau de un act mai detaliat de grijă într-un moment de tensiune, structura ritualului rămâne aceeași, ca și scopul pe care îl urmărește, și anume revenirea la centru (la sine, în armonie) prin gesturi repetate, asumate.

Puterea lui nu stă așadar în complexitate cât în coerența cu care este susținut, precum și în capacitatea de a transforma un act aparent obișnuit într-un spațiu de reașezare.

În practica mea, acest principiu devine cadrul propice de lucru, pe care l-ați simțit toți cei care mi-ați călcat pragul.

Foto di Kimmoria Style

Există un tip de absență atât de rafinat, încât ajunge să semene cu prezența. Ați observat? :)Ne mișcăm corect, spunem l...
14/04/2026

Există un tip de absență atât de rafinat, încât ajunge să semene cu prezența.

Ați observat? :)

Ne mișcăm corect, spunem lucrurile potrivite, repetăm gesturile vieții zi după zi și totuși, ceva esențial din noi rămâne în afară, ca și cm am participa cu grijă, dar nu pe de-a-ntregul.

Corpul este acolo, însă mintea oscilează. Rămânem parțial în expectativă, observând, corectând, dozând. Păstrând o distanță față de ceea ce trăim, probabil pentru că implicarea totală ar însemna pierderea sinelui. Ne sperie, expunerea excesivă (dacă e din adevăr, clar ! nu mă refer la cazurile de aparentă confesiune/încredere fățarnică).

De exemplu, mâncăm fără să ne lăsăm cu adevărat atinse/atinși de gust și dansăm cu o conștiință rigidă a propriei imagini, de parcă un martor interior ar nota fiecare mișcare, reacție sau dialog, împiedicând abandonul. Lucrăm fragmentat, cu fidelitate mai mare față de distrageri decât față de sarcina în sine.

Participarea asta parțială la viață nu este deloc întâmplătoare, ci funcționează ca protecție.

Be friendly, not friends. Look as if you cared. Smile. Menține un comportament degajat. Do not mind. And do not take it personally :) hehe...

A fi pe deplin prezent într-un gest, oricât de banal ar părea, înseamnă să renunțăm la orice refugiu (în gânduri, amânări, justificări, motivații). Prezența cere asumare, iar asumarea elimină distanța convenabilă între noi și facerea noastră.

Ne economisim din prudență, evitând intensitatea. Poate și pentru că ne obligă să vedem că în realitate funcționăm pe jumătăți de măsură, că ne e frică (sau rușine) și deseori în locul trăirii alegem siguranța.

Și totuși, există remediu: acela de a nu ne mai retrage din propriile noastre gesturi. Să mâncăm fără grabă, lăsând fiecare senzație să existe, așa cm e. Să dansăm fără privirea aceea care ne ține în limitele acceptabilului, să lucrăm fără nevoia constantă de a ne dispersa atenția.

Nu este o schimbare de decor (nici una de context), ci de poziționare față de realitatea însăși.

Pentru că, în momentul în care încetăm să ne mai împărțim, apare o formă de coerență rară: ceea ce simțim, ceea ce gândim și ceea ce facem încep să se alinieze. Nu perfect, dar suficient cât să nu mai existe fisura între intenție și acțiune.

Prezența noastră absolută nu adaugă nimic spectaculos vieții pe care o trăim, dar face ceva mult mai semnificativ: ne pune în contact direct cu ceea ce este. Din acel moment, viața nu mai poate fi trăită pe jumătate.

Iar asta, este cea mai înaltă formă de spiritualitate. În opinia mea.

Foto di Luis Quintero

Contrar credințelor (speranțelor, poate?), pășirea pragului de maturitate nu are loc la o anumită scadență a anilor sau ...
09/04/2026

Contrar credințelor (speranțelor, poate?), pășirea pragului de maturitate nu are loc la o anumită scadență a anilor sau la îndeplinirea reperelor sociale acceptate în mod convențional (încheierea studiilor, angajarea în câmpul muncii, căsătoria și chiar maternitatea/paternitatea), ci se desfășoară după un proces-fulger de reconfigurare, deseori ireversibil.

Acesta este antrenat de un moment de luciditate absolută, în care mecanismele de proiecție, justificare și delegare a responsabilității își pierd eficiența, iar realitatea nu mai poate fi explicată (sau amânată) după vechile tipare.

Iar dacă înaintea pragului de maturizare, deciziile erau influențate de contexte, reacțiile erau determinate de exterior, iar sensul vieții individului era negociat în raport cu ceilalți, după ‘eveniment’, așteptarea, delegarea, tolerarea, validarea exterioară, etc… devin insustenabile.

Reconfigurarea poziției interioare coincide așadar cu asumarea progresivă a faptului că viața nu poate fi trăită prin intermediari.

După această schimbare structurală, primul lucru care devine evident este renunțarea definitivă la iluzia salvării externe, ceea ce permite raportarea directă la propriile alegeri. Libertatea, ca atare, nu mai apare ca un spațiu vag, al posibilităților infinite, ci ca un teritoriu limitat de consecințe, ceea ce face ca fiecare gest să capete greutate.

Se poate spune că maturitatea constă în capacitatea persoanei de a susține incertitudinea (indiferent de complexitatea ei), fără a o delega.

În mod esențial, maturitatea introduce și ‘etica prezenței’, făcând ca participarea parțială la propria viață să nu mai fie posibilă. Fiecare încercare de evitare devine vizibilă, fiecare decizie capătă importanță, fiecare alegere are o semnificație aparte.

Această claritate de care vorbim nu simplifică existența, dar îi conferă o certă densitate (în opoziție cu superficialitatea obișnuită).

Negocierile încetează brusc, iar acest lucru (departe de a constrânge!) instituie condiția unei autenticități veritabile.

——————————————————
(‘tăierea cordoanelor energetice’ pe înțelesul tuturor)

Foto di Mukhtar Shuaib Mukhtar

Și dacă următoarea… nu există?Dacă nu mai există încă o rundă după asta, nici un moment mai potrivit ca acesta și nici o...
07/04/2026

Și dacă următoarea… nu există?

Dacă nu mai există încă o rundă după asta, nici un moment mai potrivit ca acesta și nici o versiune mai pregătită a ta decât cea de acum?

Dacă 'acum' e tot ce ai și e cel mai apropiat de 'perfecțiune'?

Adevărul e că nu amânăm pentru că avem planuri mai bune, ci pentru că ne mișcăm la întâmplare. Ne ținem ocupați, plutind la suprafață. Alegem ce nu doare, ce nu schimbă prea mult.

Lucrăm la noi, dar moderat. Ne implicăm, dar controlat. Fugim de profunzime.

Lăsăm pe 'data viitoare'.

Dar dacă data viitoare te va găsi exact cm ești acum?

Atunci, poate nu contextul trebuie schimbat, ci felul în care alegi să fii în el.

Începe simplu: spune adevărul !
În loc de 'nu e acum momentul', asumă-ți pe de-a-ntregul, acel 'NU' .

Cu el începe integritatea, și cu ea, transformarea .

Prima ceremonie de pântec pe care am oferit-o a fost pentru  femei și bărbați, și așa mi-am propus să și închei seria ac...
02/04/2026

Prima ceremonie de pântec pe care am oferit-o a fost pentru femei și bărbați, și așa mi-am propus să și închei seria acestor ceremonii vindecătoare, cu una dedicată deopotrivă femeilor și bărbaților.

Căci dintr-un pântec venim toți, iar relația cu mama ne definește la fel.

O ediție aparte, purtătoarea numărului 34, cu o semnificație majoră pentru mine (despre care veți afla).

Cu ea completăm procesele de curățare, eliberare, asumare și afirmare prin care am trecut fiecare din noi și ne așezăm în coerentă, conștientă prezență și integritate.

Așadar, vă aștept, pentru ultima ceremonie a anului 2026
sau/și a anilor care vor veni :)

Femei și bărbați, să ne regăsim în armonie și aliniere

înscriere prin mesaj privat

Dacă ai putea alege, azi, ai învăța din greșelile trecutului sau ai sorbi din înțelepciunea viitorului?Idealistic, ai pu...
31/03/2026

Dacă ai putea alege, azi,
ai învăța din greșelile trecutului sau ai sorbi din înțelepciunea viitorului?

Idealistic, ai putea face în așa fel încât viitorul să nu fie nevoit să-ți repare trecutul,
iar nepoții să fie mândri că te-au avut ca bunic/ă.

Gândește.

photo by Cottonbro studio

Address

Slatina
Olt

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40759109633

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Femeia colibri posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share