01/08/2025
Despre tristețe și rădăcina ei nevăzută
Un gând pentru cei care simt greul unei pierderi, al unui dor sau al unei lumi care nu s-a așezat așa cm visau...
Tristețea nu e doar un efect al unei pierderi. Nu e doar lipsa cuiva sau a ceva. E, mai adânc, o încercare a sufletului de a rămâne într-un timp care a fost… dar nu mai este.
Ea apare uneori când nu vrem să dăm drumul. Când ne lipim, cu toată ființa, de imaginea unei realități apuse. Și, fără să ne dăm seama, refuzăm să o transfigurăm. Ne încordăm în fața curgerii vieții, ca și cm am putea opri toamna, suflul, ritmul lucrurilor care vin și pleacă.
În spatele tristeții se află adesea o întrebare nespusă: "Cum de nu a fost lumea așa cm am visat-o?" Sau: "Cum să nu mi se mai întâmple mie acel lucru frumos?" Iar aceste întrebări trădează o formă tăcută de rezistență, de mândrie subtilă — dar omenească.
Tristețea, în adâncul ei, e o chemare. Nu la vină, nu la pedeapsă. Ci la transformare. La o nouă înțelegere. La o eliberare de atașamentele care ne țin blocați între ce-a fost și ce-ar fi putut fi.
În lucrul meu cu oamenii, am văzut că tristețea nu trebuie alungată cu forța. Ea cere privită, înțeleasă, metabolizată. Când e înțeleasă, începe să se topească — nu dispare brutal, ci se transformă într-o altă lumină.
Nădejdea deschide viitorul. Iubirea leagă toate lucrurile. Iar smerenia ne așază în ritmul viu al vieții.
Poate că vindecarea nu înseamnă să nu mai simțim tristețea niciodată. Ci să învățăm să o traversăm cu o altă conștiință.
Cu mai multă blândețe.
Cu mai multă încredere.
Cu o inimă care a învățat că a lăsa să plece nu e o pierdere, ci o tainică eliberare.
—
Dacă te regăsești în aceste rânduri, poate e un moment bun să îți oferi un spațiu în care să lucrezi cu ceea ce simți.
Cu ghidaj. Cu grijă. Cu rost.
0753 453 262
---
Vrei și o variantă mai scurtă pentru Instagram sau un vizual cu un citat-cheie?