29/07/2025
Centrul Naţional de Formare Profesională în Psihologie
🗓 Înscrieri și informații privind supervizarea în psihologie clinică
Data de începere: septembrie 2025
Dragi colegi,
Vă invit să parcurgeți cu atenție următoarele precizări înainte de a vă înscrie în cadrul unui proces de supervizare profesională în psihologie clinică:
🔎 Precizări importante:
Verificați autorizarea supervizorului
Înainte de semnarea unui contract de supervizare, asigurați-vă că supervizorul este atestat de Colegiul Psihologilor din România (CPR) în specialitatea pentru care oferă supervizare.
Condiții prealabile pentru supervizare
Pentru a putea intra în supervizare în specialitatea psihologie clinică, este necesar:
să fi absolvit ciclul de licență în psihologie (3 ani);
să fi depus dosarul pentru dreptul de liberă practică la CPR;
să fi fost admiși la un master acreditat în Psihologie clinică.
Durata și structura supervizării
Supervizarea se desfășoară pe o perioadă de 2 ani, cu un total de 100 de ore obligatorii.
Prelungirea perioadei de supervizare
În situații justificate, supervizarea poate fi extinsă până la maximum 5 ani, cu condiția încheierii unui act adițional la contract, care trebuie înregistrat la CPR de către ambele părți (supervizor și supervizat).
Termenul limită pentru obținerea atestatului de autonomie
Dacă, în decurs de 10 ani de la obținerea atestatului de liberă practică, nu reușiți să finalizați procesul de atestare pentru treapta Autonom în psihologie clinică, va fi necesar să reluati întregul proces de atestare de la zero.
Exercitarea profesiei prin CIP (Cabinet Individual de Psihologie)
Deschiderea unui CIP este posibilă imediat după obținerea atestatului de liberă practică în supervizare, fiind chiar recomandată în perioada de supervizare.
❗ Pentru a putea depune ulterior dosarul de atestare pentru treapta Autonom, este necesară o vechime efectivă de practică în cabinet de cel puțin 1 an și câteva luni.
📍 Modalități de desfășurare a supervizării
Format:
Online (Zoom)
Față în față, în cadrul Cabinetului Individual Tudora Sima
Sesiuni individuale sau de grup (maximum 10–12 participanți)
Frecvență:
O sesiune pe lună
Durata: 4 ore
📬 Înscrieri și informații suplimentare
Pentru înscrieri sau întrebări legate de procesul de supervizare, mă puteți contacta:
📧 tudora_sima@yahoo.com
📱 0723 540 116
🌐 Facebook / WhatsApp
Vă aștept cu deschidere și susținere pentru a construi împreună un parcurs profesional solid și responsabil!
Prof. Dr. Tudora Sima
Psiholog clinician – Supervizor acreditat CPR