23/07/2025
🖤𝘾𝙚 𝙞̂𝙣𝙨𝙚𝙖𝙢𝙣𝙖̆ 𝙨𝙖̆ 𝙤𝙗𝙨𝙚𝙧𝙫𝙞 𝙥𝙤𝙫𝙚𝙨𝙩𝙚𝙖 𝙥𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙧𝙪𝙡𝙚𝙯𝙞 𝙨̦𝙞 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙨𝙪𝙣𝙩 𝙚𝙛𝙚𝙘𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙤𝙗𝙨𝙚𝙧𝙫𝙖̆𝙧𝙞𝙞 ♥️
Așa cm am mai scris în postările mele (nu de la mine știință că n-am inventat apa caldă), noi ne creăm realitatea și funcționăm în viața de zi cu zi în baza acestei realități. Ce conține ea? Conține niște povești pe care le dobândim transgenerațional, dar și povești pe care ni le creăm cu mânuța noastră. Transgeneraționalul îl dau deoparte, azi scriu despre cele create.
Să zicem că are loc un eveniment (poate fi orice: o întâmplare, o discuție, o întâlnire, un examen, o ședință, un accident, o despărțire, etc). Acest eveniment stârnește în tine o emoție mai mult sau mai puțin plăcută. Cu cât evenimentul respectiv te impactează mai tare, cu atât emoția este mai puternică, mai profundă, mai intensă, simțită și trăită în fiecare celulă. Evenimentul se încheie, viața curge mai departe, dar trăirea aceea rămâne stocată în interiorul tău (să zicem subconștient). Această trăire este a ta proprie și personală și mintea ta croșetează niște gânduri. Mintea conștientă întotdeauna vrea răspunsuri, vrea logică, vrea claritate și… și le oferă! Așadar, în urma trăirii tale, mintea și-a oferit sieși un răspuns legat de persoana/personalitatea ta!
Cum în viață există repetitivități și ciclicități (fără detalii despre acest subiect acum), la un moment dat va apărea un alt eveniment, similar sau nu, de aceiași intensitate sau nu, dar care va produce aceiași emoție, aceiași trăire. Mintea nu e în pauza de masă și o să-ți amintească gândul/părerea creată la primul eveniment. O să-ți răsune în căpșor același gând, un fel de “ți-am zis eu că ești …așa și pe dincolo?” Vine ca o confirmare!
Sunt sigură că ai observat cm se înmulțesc și ramifică gândurile! Astfel se țese o adevărată poveste în mintea ta despre tine, căci tu ești personajul principal! Cu fiecare trăire de acel gen, vine confirmarea și reconfirmarea gândului inițial și în plus cu “floricele și beteală și globulețe“! Îți amintești poveștile copilăriei? Cu cât erau mai multe detalii, mai multe descrieri ale locației sau personajelor, cu atât era mai fascinantă povestea! Exact așa se întâmplă și în mintea noastră: se “îmbunătățește” povestea 🤦♀️!
Dar această poveste atât de clară, de detaliată și “confirmată” în mod repetat consideri că este realitatea ta! Și e plauzibilă! Tu vei funcționa, te vei comporta având ca ancoră realitatea ta, de fapt această poveste pe care mintea ta a țesut-o cu o măiestrie unică! Pentru unii există un moment de “trezire”, pentru alții nu 🤷♀️.
Acel moment este când începi să trăiești în prezent și devii observatorul tău.
Mă opresc din teorie și continui cu exemplul personal:
Punctul meu “forte” a fost/este devalorizarea- nu sunt suficient de …orice (bună, dășteaptă, ‘teligentă, capabilă și alte multe). Cine mă cunoaște cu adevărat știe despre ce vorbesc 🫠.
Povestea asta am creat-o cândva, în copilărie, pe vremea când am fost comparată cu alții, când notele dădeau valoare, când efectiv dureau cuvintele “autorității” care spunea direct sau indirect “nu ești în stare”. În situația asta ce poate gândi mintea unui copil care mai avea și răni emoționale active? Iei de bun ce ți se spune și îți creezi povestea “nu sunt în stare”!
⚠️ 𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲 ⚠️: 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀𝗰 𝘀𝘁𝗿𝗶𝗰𝘁 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗺𝗶𝗻𝗲! 𝗡𝗨 𝗷𝘂𝗱𝗲𝗰, 𝗡𝗨 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰, 𝗡𝗨 𝗶̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗼𝘃𝗮̆𝘁̦𝗲𝘀𝗰, 𝗡𝗨 𝗮𝗰𝘂𝘇! 𝗡𝘂 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲 𝗮𝗹𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗲, 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗲𝘂 𝘀̦𝗶 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗺𝗲𝗹𝗲!
Revin: de la primul gând mi-am creat povestea de bază. Pe parcursul anilor eu am rulat având ca realitate faptul că nu sunt destul de bună. Ca observație importantă menționez că dacă în anii de școală accentul era pe a nu fi suficient de bună la învățătură, odată cu înaintarea prin viață a nu fi suficient de bună s-a dezvoltat în toate domeniile vieții: prietenă, iubită, amantă, parteneră, mamă, angajată, colegă, vecină, etc. Precum o caracatiță și-a întins tentaculele peste tot și povestea era tot mai fascinantă!
Am căutat soluții să astup buba, doar că de fiecare dată foloseam plasturi de unică folosință 🩹 ce îmi ofereau zvâcul de “mamă, ce meseriașă sunt”, după care în secunda doi reveneam în narativ: “nu sunt în stare de nimic “ sau “nici măcar de asta nu sunt aptă”. Felul în care vorbeam eu cu mine, cm mă etichetam, cm mă biciuiam și cât de mult mă înjoseam nu mi-a fost de niciun ajutor, dar erau gândurile mele frumos lăsate să zburde.
Sunt ani de când am recunoscut în mine devalorizarea; știam că e “prietena mea de suflet” veșnic cu și în mine și am lucrat în fel și chip să mă eliberez, fără vreun rezultat major, vizibil.
Până zilele trecute. Ce s-a întâmplat diferit? Păi pentru cei care înțeleg că Universul, Creatorul, Dumnezeu sau cm vrei să-l numești este măreț, maiestuos, îți pune pe tavă tot, absolut tot ce ai nevoie, exact atunci când ai nevoie doar să fii pe fază, că astrele au și ele energia lor minunată și de care e bine să te folosești, că ceea ce emiți ca energie vei primi, că pe ce te focusezi poți manifesta dacă este conform binelui divin, deci pentru voi pot spune simplu: au fost provocate evenimente astfel încât să pot conștientiza povestea. Pentru cei care nu înțeleg ce am enumerat mai sus, luați-o ca atare: m-o pălit click-ul 😂.
Este efectiv fascinant cm s-au așezat lucrurile, cm au venit pe bandă rulantă completând puzzle-ul 🧩. Pentru a ieși la suprafață ceva este nevoie să retrăiești. Am avut “oglinda” în față care a apăsat butonul “nu ești suficient de bună”. Pe lângă asta m-am simțit respinsă brutal și trădată la maxim. Ceva din interiorul meu m-a determinat să apăs butonul de urgență majoră🚨 și să mă vulnerabilizez total pentru a putea fi călcată în picioare, făcută preș, și pentru a mi se confirma că “nu sunt în stare de absolut nimic”. Ar fi fost cumva bomboana de pe colivă, sentința definitivă.
Cu toate că am retrăit acele stări, emoții deloc plăcute, eram într-o stare de liniște și pace interioară. Era ceva ce simțeam că se sfârșește, dar nu mă interesa în ce fel.
Și din această stare am putut observa, cred că pentru prima oară cu detașare totală. Un fel de “je m’en fiche”, mai jos de atât nu am unde să cad.
Surpriză!!! Nu am primit confirmarea faptului că nu sunt suficient de bună, ci am primit blândețe, empatie, compasiune, iubire, încurajare.
A fost momentul wow!
WTF? Cum adică? Ce se întâmplă?
Și în acea secundă am realizat că eram detașată de poveste și doar observam. A fost clipă de înțelegere profundă, de trezire, de a spune stop 🛑 acelei povești creată în mintea mea. Îi mulțumesc poveștii, sunt conștientă de intenția bună pe care a avut-o, dar drumurile noastre s-au despărțit.
Aș mai avea de spus multe căci după această conștientizare a urmat un tăvălug de amintiri pe care le-am văzut dintr-o altă realitate, cea actuală, în care povestea “nu sunt suficient de “ a ajuns la “am încălecat pe-o șa”!
Deja s-a așternut mai multă claritate, s-au deschis alte uși, și e doar începutul 😊
M-am străduit să scriu cât mai puțin 🫣, să mă fac înțeleasă fără să dau prea multe detalii, scopul fiind să te ajut să înțelegi că este NECESAR să îți afli acea poveste care îți ține frâna apăsată, că poți să schimbi acea poveste indiferent la ce pagină a ei te afli!
Dacă și tu te-ai regăsit în devalorizare nu te mai întreba de ce ai provocări pe partea osoasă, pe mușchi, de fapt în întreg țesutul conjunctiv- sunt conflictele de auto-devalorizare.
Află-ți povestea, vezi cât adevăr conține și câtă fabulație, vezi unde ai amplificat-o peste măsură și schimb-o! Crede-mă că se poate!
Cu tot dragul, să-ți fie de folos! Oana
