Trăiesc și ma bucur

Trăiesc și ma bucur Psiholog, absolvent licențiat din 1995 la Universitatea din București. Specializare Psihologie Cli

Va ofer psihoterapie online de cuplu, de familie, individuala sau premaritala
Pentru programari apelati la 0723813839.

20/04/2026

Citatul lui Mircea Eliade scoate in evidenta un adevar incomod: atunci cand toti oamenii adopta aceleasi idei fara sa le mai puna la indoiala, gandirea reala dispare.

A gandi cu adevarat inseamna sa pui intrebari, sa cauti raspunsuri si sa ai curajul de a iesi din tiparele impuse de ceilalti. In momentul in care doar repetam ce spun majoritatea sau ce este “acceptat”, nu mai gandim, ci doar copiem.

Uniformitatea de idei poate parea confortabila, dar ea ucide creativitatea si adevarul. Progresul nu vine din consens orb, ci din diferente, din opinii curajoase si din oameni care aleg sa vada lucrurile altfel.

Eliade ne atrage atentia ca adevarata gandire este un act individual. Nu este suficient sa fii de acord cu ceilalti – trebuie sa intelegi de ce esti de acord sau, uneori, sa ai curajul sa nu fii.

In esenta, citatul este un indemn la luciditate si autenticitate: gandirea reala incepe acolo unde inceteaza imitarea.

20/04/2026

Ieri am chemat un taxi, iar la mine a venit un om care m-a impresionat până în adâncul sufletului. Atât de profund, încât de două zile nu încetez să le povestesc tuturor despre el:

Mă așez în mașină. Șoferul îmi zâmbește. Îi răspund la fel, dar rămân cu ochii în telefon, ocupată cu niște chestiuni de serviciu.
— Nu vă bate curentul?
— Nu, mulțumesc, totul este în regulă.
— Nu vă este frig?
— Nu, chiar mă simt bine.
— Doriți niște bomboane? Le-am cumpărat chiar acum din magazin. Sunt delicioase! Gelatinoase. Le ador! De obicei nu le ofer pasagerilor, nu e prea delicat. Dar dumneavoastră parcă mi-ați inspirat acest gest. Înțeleg perfect dacă refuzați. Le doriți?
— Le doresc!

Mi-a întins întreaga cutie. Am glumit că înțeleg de ce are un rating atât de bun. Ne oprim la semafor, iar printre mașini trec niște tineri care vând flori.
— Vă plac florile?
— Îmi plac.

Îi oprește pe băieți și îmi cumpără flori.

Am rămas pur și simplu uluită.

Stau în mașină și zâmbesc... e atât de plăcut...

Încerc să înțeleg ce se întâmplă — e dimineață, încă sunt somnoroasă.

Începem să vorbim despre copii. Are o fiică în anul al doilea la universitate, în Polonia. Iar când a rostit următoarea frază, am rămas fără cuvinte.

„Știți, Zoya, simt o bucurie imensă că am un copil. O soție. Un loc de muncă. Îmi place cu adevărat viața mea.

Când mă sună fiica mea și îmi cere bani pentru diverse lucruri — e acolo, în Polonia, îi este dor de casă — eu îi încarc cardul și simt o liniște atât de profundă în suflet. O adevărată fericire! Pentru că am făcut ceva bun pentru copilul meu. Îmi imaginez cm își va cumpăra ceva drăguț, cm va comanda o pizza cu prietenii, că îi vor ajunge banii pentru toate. Și inima mi se umple de căldură.

Și mai e ceva: când o duc pe soția mea la manichiură — imaginați-vă — plătesc eu. Și simt o plăcere incredibilă! Pentru că apoi, timp de două săptămâni, îmi va arăta unghiile și va zâmbi. Și acest lucru îmi aduce o bucurie pe care nici nu v-o puteți imagina. Pentru că am făcut ceva frumos pentru familia mea. Și sufletul mi se umple de bine.”

În acel moment, uitasem complet de notificările telefonului meu.

„Știți ce mai observ? Sunt atât de puțini oameni fericiți pe stradă! Privesc pietonii și aproape că nu văd chipuri luminoase, zâmbitoare. Toți par triști, tensionați. Dumneavoastră sunteți prima persoană care mi-a zâmbit în ultimele zile dintre pasageri.

Recent m-am întâlnit cu niște cunoștințe. Au doi copii — unul în clasa întâi, celălalt în a treia. Și se plângeau cât de costisitor este să pregătești copiii pentru școală: rechizite, manuale, uniformă, cursuri... Aproape cincisprezece minute au vorbit, cu fețele apăsate de griji.

Iar eu le-am propus o soluție. Știți care?

Le-am spus: duceți-vă la cel mai apropiat orfelinat și lăsați-vă copiii acolo, dacă pentru voi reprezintă o povară. Astfel nu veți mai avea nicio problemă nici cu școala, nici cu uniforma, nici cu manualele. Ei mi-au răspuns: „Nu, cm să facem asta... nu se poate... îi iubim, sunt copiii noștri...”

Ei bine, dacă sunt copiii voștri, atunci fiți recunoscători pentru faptul că Dumnezeu v-a dăruit copii sănătoși, vii, frumoși. Sunt oameni care ar da orice în lume pentru un asemenea dar, iar voi îl aveți deja. Un adevărat dar al destinului.

Iubiți-i — faceți totul pentru ei. Și faceți astfel încât nici măcar să nu-și dea seama de acest „tot”. Iar dacă nu îi iubiți, atunci duceți-i la orfelinat.”

„De ce vă plângeți?

Sunteți atât de fericiți, și totuși nu vă conștientizați deloc propria fericire.

Și majoritatea oamenilor trăiesc la fel, nu-i așa?...”

A mai continuat să vorbească despre diverse lucruri.

Eu am rămas tăcută, ascultându-l (ceea ce mi se întâmplă rar), iar în mintea mea răsunau neîncetat fraze precum: „îi plătesc soției manichiura și simt o bucurie profundă”, „fac ceva pentru copilul meu și trăiesc o adevărată încântare”.

Atunci am înțeles că acest Șofer nu este antreprenor, nici investitor, nici politician. Nu figurează în niciun top al celor mai influenți 100 de bărbați, asemenea multora dintre cunoscuții mei. Nu apare pe coperte de reviste. Nu i se iau interviuri. Nici măcar nu câștigă cât mine.

Și totuși, în el există mai multă viață decât în toți ceilalți la un loc! Mai multă iubire, mai multă lumină — o lumină autentică, nu una artificială, de ecran! — decât în toți oamenii pe care i-am întâlnit vreodată.

Priveam bărbații din cercul meu și credeam că este normal: să fii mereu posomorât (doar ești în afaceri mari), să nu zâmbești, să fii permanent ocupat și nemulțumit, incapabil să te bucuri, sau să-i spui unei femei: „ah, iar îmi storci bani pentru saloanele tale”, ori să privești viața ca pe o luptă continuă și o încercare fără sfârșit.

Am coborât din mașină cu flori, bomboane și însoțită de o avalanșă de complimente. Mă întreb: oare își răspândește această lumină asupra tuturor oamenilor? Am coborât și am simțit, literalmente, că sunt învăluită de lumină! O lecție atât de profundă. O atitudine aproape cosmică față de viață.

Niciodată nu am trăit asemenea revelații și momente de claritate nici după cele mai elaborate traininguri.

Adevărații învățători sunt lângă noi!

©️ Zoya Torokhova

20/04/2026

Copiii noștri nu mai sunt copii și noi privim o filmare ca asta, unii cu zâmbetul pe buze, alții cu o lacrimi în ochi.

Filmarea în cauză e facuta la un banchet de clasa a VIII-a. COPII. Nu adolescenți rebeli, nu tineri „cu experiență”, ci copii. În jurul unei cântărețe, cântând cu foc o manea cu un conținut care nu lasă loc de interpretări: sexualitate explicită, atitudini de adult, unduiri de solduri la fete de nici 12 ani unele din ele, gesturi copiate fără filtru. Și, inevitabil, apare întrebarea: unde sunt părinții?

Pentru că nu e doar despre o melodie, nu e despre un gen muzical. Și nici despre teribilismul vârstei sau libertate și distracție. Este despre context, despre moment, despre VÂRSTĂ.. Este despre cm alegem, ca adulți, să ne lăsăm copiii să sară etape, sau, mai grav, despre cm îi împingem noi să o facă.

Ne place să spunem că „așa e generația”, dar generația nu apare din neant, ea este crescută, educată, modelată. Dacă la 14-15 ani copilul cântă despre lucruri pe care ar trebui abia să le descopere, atunci cineva i-a spus, direct sau indirect, că e în regulă si poate că exact acolo e problema reală: NORMALIZAREA.
Normalizăm orice, doar ca să nu fim „demodați”, normalizăm pentru că ne e mai ușor să fim prieteni cu copiii noștri decât părinți. Normalizăm pentru că ne temem să punem limite, acele limite care, paradoxal, oferă siguranță. Doar ca, din păcate, EXISTĂ UN PREȚ.

Fetele acelea, care astăzi cântă și dansează fără să înțeleagă pe deplin ce exprimă, vor crește și lumea nu va mai fi la fel de indulgentă, lumea nu va spune „e doar o joacă”, vor considera asta NORMALITATEA și DISTRACȚIA, va fi firescul lor când va veni vorba de limbaj, de gesturi, de VALORI, de VISELE pe care si le vor face. Iar băieții de lângă ele învață, fără să-și dea seama, CUM SĂ PRIVEASCĂ O FEMEIE. Nu din cărți, nu din filme, nu din modele sănătoase, ci dintr-o scenă de banchet.

Asta e, de fapt, miza: CE MODEL OFERIM.
Și nu-mi spuneți, vă rog, automatismul că toată lumea ascultă manele la petreceri. NU, nu toată lumea o face și NU, nu cu părinții de mână, NU la 12 ani, NU acestea sunt mesajele sanatoase pentru un copil în formare. Pentru că acolo e mai mult, părinții sunt lângă, validează, aprobă, zâmbesc fericiți uitându-se la ei cm se distrează.

Nu putem controla tot ce văd copiii noștri, internetul e acolo, tentațiile sunt peste tot, dar putem controla ce validăm. Putem spune: „NU AICI, NU ACUM!”.

Chiar nu mai putem păstra acel spațiu spațiu în care copilăria să existe?
Pentru că, dacă o pierd prea devreme, ei nu o mai recuperează niciodată și atunci, poate că întrebarea nu e „cum am ajuns aici?”, ci mai degrabă, când am încetat să mai fim adulții din cameră?

UNDE SUNTEM?
CARE E PREȚUL ABSENȚEI NOASTRE?
VREM SĂ PLĂTIM ACEST PREȚ?

Sursa de la care a plecat totul: https://www.instagram.com/reel/DXPKu0gCJwl/?igsh=MWlnYTQxYm8xaGd2ag==

19/04/2026

Acest citat, asociat cu spiritul acid al lui Ion Luca Caragiale, reflecta o realitate care pare sa nu se schimbe niciodata: prostia nu dispare, ci doar isi schimba forma. Fiecare generatie crede ca este mai evoluata, dar greselile se repeta, doar ambalate diferit.

Caragiale a surprins perfect acest mecanism in operele sale, unde personajele nu sunt neaparat lipsite de inteligenta, ci de luciditate. Ele traiesc intr-o lume a aparentei, unde superficialul domina si adevarul este ignorat.

Citatul nu este doar o ironie, ci si un avertisment. Ne arata ca prostia nu inseamna lipsa de informatie, ci incapacitatea de a o folosi corect. Intr-o lume in care avem acces la tot mai multa informatie, riscul de a fi manipulati sau de a gandi superficial ramane la fel de mare.

De multe ori, prostia se ascunde sub forme elegante: discursuri bine construite, idei populare sau opinii acceptate fara gandire critica. Tocmai de aceea pare ca „se reinventeaza” – pentru ca nu mai arata la fel, dar esenta ramane aceeasi.

Responsabilitatea nu este doar a celor care influenteaza, ci si a celor care aleg sa nu puna intrebari. Atunci cand renuntam sa gandim, lasam loc aceleiasi prostii sa revina, doar cu un alt nume.

In final, citatul lui Caragiale ne provoaca sa fim mai atenti, mai lucizi si mai greu de pacalit. Pentru ca, daca prostia nu moare niciodata, macar putem invata sa nu o mai acceptam atat de usor.

19/04/2026

Acest citat surprinde una dintre cele mai profunde nevoi ale omului: dorinta de a fi acceptat asa cm este, fara masti, fara pretentii si fara teama de a fi judecat. Intr-o lume in care multi incearca sa para altceva decat sunt, iubirea autentica devine un dar rar si pretios.

A fi iubit pentru ceea ce esti inseamna sa nu mai fie nevoie sa te ascunzi. Inseamna sa poti vorbi liber, sa poti gresi fara frica si sa stii ca cineva ramane langa tine nu pentru imagine, ci pentru esenta ta.

Multi cauta fericirea in lucruri exterioare – bani, succes, validare – dar Hugo ne aminteste ca adevarata implinire vine din relatii sincere. Din acele legaturi in care nu trebuie sa demonstrezi nimic.

Iubirea adevarata nu incearca sa schimbe, ci sa inteleaga. Nu conditioneaza, nu compara si nu cere perfectiune. Ea accepta imperfectiunile si le transforma in ceva uman, cald si real.

In acelasi timp, acest citat este si o provocare: nu doar sa cautam sa fim iubiti astfel, ci sa oferim si noi acelasi tip de iubire. Sa vedem dincolo de aparente si sa acceptam oamenii asa cm sunt.

Pentru ca, in final, cea mai mare fericire nu este sa fii admirat pentru ceea ce pari, ci sa fii iubit pentru ceea ce esti cu adevarat.

Address

Ploiesti

Telephone

+40723813839

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Trăiesc și ma bucur posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Trăiesc și ma bucur:

Shortcuts

Share

Category