23/10/2025
EXPLORAND LUMEA COMPLEXA A AFECTIVITATII UMANE.
(pe înțelesul tuturor)
Afectivitatea – adică lumea emoțiilor și a trăirilor noastre – este una dintre cele mai fascinante și complexe teme ale psihologiei. Emoțiile ne însoțesc în tot ceea ce facem: de la decizii mărunte până la marile alegeri ale vieții.
Unii filosofi, precum Descartes sau Kant, credeau că emoțiile ne încurcă și ne pot face să greșim. Alții, precum Nietzsche sau Freud, considerau că tocmai emoțiile ne definesc ca oameni și dau sens existenței noastre. Adevărul este undeva la mijloc: fără emoții, nu am putea trăi, dar fără rațiune, emoțiile ne-ar copleși.
Ce este afectivitatea?
Afectivitatea este capacitatea de a simți, de a trăi emoții și sentimente în legătură cu ceea ce ni se întâmplă.
Ea ne arată cm ne raportăm la lume: dacă un eveniment ne împlinește o nevoie interioară, trăim bucurie; dacă o frustrează, simțim tristețe, furie sau frică.
De exemplu:
Dacă primești o veste bună, apare bucuria.
Dacă pierzi ceva important, apare tristețea.
Dacă simți o amenințare, apare frica.
Emoția, Gândirea și Motivația – o echipă inseparabilă
Emoțiile, gândurile și motivația lucrează împreună:
Gândirea interpretează situația („Am fost criticat”).
Emoția dă culoare trăirii („Mă simt rușinat sau furios”).
Motivația ne împinge la acțiune („Vreau să mă apăr sau să mă îmbunătățesc”).
Uneori, însă, emoția apare înaintea gândului, mai ales în situații neașteptate. De pildă, tresari înainte să-ți dai seama ce s-a întâmplat – corpul reacționează înaintea rațiunii.
Caracteristicile Emoțiilor
Au un sens clar (referențialitate) – ne raportăm fie la ceva din exterior („mă supără cineva”), fie la interior („mă simt vinovat”).
Pot trai bucurii sau pot trai tristețe, mâhnire, suferință, polaritatea intre iubire, bucurie, recunoștință vs. teamă, tristețe, furie.
Au intensitate diferită – de la o emoție ușoară (nemulțumire) până la una copleșitoare (furie explozivă).
Au durată variabilă – unele trec repede, altele se mențin și pot evolua (supărarea devine resentiment).
Se pot transforma (conversiune) – iubirea intensă se poate schimba în ură, dacă este trădată.
Pot coexista (ambivalență) – poți iubi și urî o persoană în același timp, dacă ți-a făcut și bine, și rău.
Tipuri de Trăiri Afective
Emoțiile primare – reacții scurte și intense: frică, furie, bucurie, dezgust, surpriză. Exemplu: te sperii când auzi un zgomot brusc.
Emoțiile de zi cu zi – mai echilibrate și mai controlate: tristețe, satisfacție, jenă, mândrie.
Sentimentele – trăiri stabile, care implică relații și valori: iubire, respect, stimă, ură. De exemplu, iubirea față de un copil sau recunoștința față de cineva care te-a ajutat.
Pasiunile – emoții puternice și de lungă durată, care pot domina întreaga viață a unei persoane. Când pasiunea se combină cu talentul, apare vocația (ex: pasiunea pentru pictură sau psihologie).
Dispozițiile afective – stările de fond care colorează viața noastră: optimismul, pesimismul, serenitatea, iritarea.
Emoțiile în relațiile cu ceilalți
Afectivitatea este „liantul” relațiilor umane. Ea stă la baza simpatiei, empatiei, prieteniei, iubirii – dar și a conflictelor, geloziei sau respingerii. Uneori, afișăm emoții contrare celor pe care le simțim în realitate (zâmbim, deși suntem triști) – un mecanism de adaptare socială.
Agresivitate și Toleranță
Agresivitatea este o emoție negativă canalizată distructiv – verbal, atitudinal sau fizic.
Toleranța, în schimb, înseamnă înțelegere și acceptare, bazate pe emoții pozitive. De exemplu, în loc să reacționezi cu furie la o critică, poți alege să o înțelegi și să răspunzi calm – transformând o emoție negativă într-o reacție constructivă.
Stresul, Anxietatea și Angoasa
Stresul este reacția organismului la o presiune sau o provocare. "Stresul bun" (eustres) – te motivează, sau rău "stresul rau" (distres) – te epuizează, te consuma emotional. Secătuiește energiile psihologice.
Anxietatea este o teamă difuză, fără un motiv clar – o neliniște interioară.
Angoasa este o formă intensă de anxietate, care produce reacții fizice (palpitații, transpirații, senzația de sufocare).
Aceste trăiri sunt normale în doze mici, dar dacă persistă sau devin copleșitoare, pot necesita sprijin psihologic.
Mecanismul de formare a emoțiilot, (scurt istoric).
Teoria James-Lange (sec. XIX) spunea că întâi reacționează corpul, apoi simțim emoția: „Sunt trist pentru că plâng”.
Teoria Cannon-Bard a arătat că emoția și reacția fizică apar simultan, fiind controlate de creier (talamus, hipotalamus).
Cercetările moderne vorbesc despre rolul neurotransmițătorilor (dopamină, serotonină, norepinefrină) și al interpretării cognitive – felul în care gândim o situație determină emoția trăită.
De exemplu, dacă vezi o umbră și o interpretezi ca un pericol, apare frica; dacă îți dai seama că e doar o haină atârnată, neidentificând niciun pericol mintea va trece ușor la alceva.
CONCLUZIE:
Afectivitatea este motorul vieții noastre psihice.
Ea ne pune amprenta umanității, ne conectează de ceilalți. Emoțiile nu sunt slăbiciuni, sunt mesaje interioare care ne arată ce contează pentru noi.
A învăța să le recunoaștem, să le exprimăm și să le controlam nu este doar una dintre cele mai importante forme de autocunoaștere este si un drum pe calea cunoașterii si modelarii noastre ca ființe care gândim, deci existam!
