26/10/2025
Adunam vineri printre ultimele flori de hortensia din grădină şi mă tot minunam ce bordo minunat ajung să aibă ultimele flori. De obicei ele sunt roz, chiar am mai gasit una timidă, însă restul erau pictate în culorile maturității şi al încheierii unui ciclu.
A fost un an rodnic şi darnic, plin de expresii ale creativității, dar şi provocări care ne-au pus în nevoia ascultării profunzimilor.
Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la co-creație şi creştere împreună, fie la gruprile de art terapie & eco art terapie, cercurile de femei, cele de contemplare a morții, cercurile de cântat sau serile de celtic core cellular healing. E tare emoționant să ne văd în proces şi să primesc mesajele voastre de recunoştință şi conştientizări.
🐚Încet-încet, încetinesc motoarele pentru următoarele 3-4 luni, ultimele evenimente sunt cele din 30 octombrie •Rugăciune Ancestrală ° Onorarea energiei masculine, 7 noiembrie •🎶SING IN circle şi 21-23 noiembrie •Spiritul Tobei - Sibiu| Devino un ”Păstrător al Tobei”. Aştept deja cu nerăbdare coborârea şi îmbrățişarea întunericului. Acolo unde ceea ce nu îmi mai foloseşte se dezintegrează, acolo unde se întâmpla regenerarea şi curățenia şi abandonul…
🍁Sfârșitul lunii octombrie aduce cu sine o respirație grea și adâncă a Pământului. Tot ceea ce a fost viu, verde, plin de mișcare și de cântec începe să se retragă înapoi în pântecele său. Este vremea când seva se întoarce în rădăcini, când lumina se micșorează și umbrele cresc, iar în aer plutește mirosul de frunze umede și pământ reavăn, semnele clare ale unui sfârșit care se transformă.
Moartea nu vine ca o amenințare, ci ca o chemare. Ea ne amintește că tot ceea ce trăiește are nevoie, la un moment dat, să se stingă puțin, să se dizolve, să coboare, să se predea reînnoirii. În acest spațiu al întunericului fertil, moartea își face locul ei sacru, dincolo de ideea despărțirii, sub forma promisiunii reînceperii.
🖤Acum, la pragul anului nou celtic, pășim în întuneric cu pași conștienți. Este o coborâre ritualică în adâncurile noastre, acolo unde trăiesc oasele ființei, adevărurile grele, nedigerate, emoțiile pe care le-am tot ascuns sub straturi de activitate și lumină. Acolo, în zonele umede și tăcute ale sufletului, ne așteaptă tot ceea ce am evitat să simțim. Aceste părți îşi cer recunoaștere. Ele cer o atingere blândă, o privire care spune: te văd, te aud, îți dau voie să fii.
A coborî nu e o pierdere de direcție, e defapt o întoarcere la sursă. A te opri și a lăsa totul să moară pentru o vreme în tine înseamnă a pregăti spațiul pentru germinarea viitorului. Așa cm pământul primește semințele sub stratul de frunze moarte, și noi avem nevoie de acest timp de tăcere, de odihnă, de descompunere creatoare.
A onora ciclurile anului înseamnă a ne aminti că și noi suntem natură, că trupul nostru știe ritmul anotimpurilor, că sufletul nostru respiră în acord cu respirația pământului. Nu putem fi mereu în plină primăvară, nici mereu în focul verii. Avem nevoie de toamnă și de iarnă, de spațiul în care totul tace și se reconfigurează în adâncime.
A recunoaște moartea ca parte din viață înseamnă a ne recunoaște pe noi ca ființe ciclice, supuse marelui ritm universal. Fiecare sfârșit este o fundație. Fiecare pierdere e o brazdă nouă în care se va așeza o altă sămânță.
Și poate că acum, când noaptea devine mai lungă și lumea se retrage în sine, e timpul să ne retragem și noi. Să ne lăsăm atinşi de întuneric, nu ca de o amenințare, ci ca de o îmbrățișare. Să respirăm în ritmul pământului și să ascultăm, în liniște, șoapta morții care nu cere altceva decât locul ei firesc •acel loc de început, acolo unde viața se pregătește să reînceapă, din nou.
