Vlad Moldovan Terapeut Holistic, Târgu Mureș, Targu-Mures (2025)

07/09/2025

În această seară, cerul ne oferă un spectacol cosmic rar: eclipsa totală de Lună. Dar dincolo de frumusețea astronomică, pentru cei care privesc viața cu ochi spirituali, astfel de momente sunt adevărate porți energetice.

Se spune că atunci când Pământul se așază între Soare și Lună, se creează o aliniere nu doar fizică, ci și simbolică: lumina și umbra se întâlnesc, vechiul și noul se ating, iar noi suntem invitați să privim în interiorul nostru, acolo unde există încă umbre de care ne agățăm.

Eclipsa totală de Lună a fost mereu văzută în tradițiile ezoterice ca un timp al încheierilor. Este momentul perfect să renunțăm la tipare vechi, la relații care ne țin pe loc, la frici care ne-au fost profesori, dar nu ne mai ajută acum.

Energia de azi ne spune: închide ușa trecutului cu recunoștință și deschide-o pe cea a unui nou ciclu. Dacă simți neliniște sau agitație, e normal... corpul și sufletul reacționează la aceste frecvențe puternice.

Cea mai bună practică în această seară? Stai câteva minute în tăcere, poate chiar sub cerul nopții. Respiră adânc și spune-ți: „Tot ce nu mai îmi servește se dizolvă acum. Fac loc pentru ceea ce este menit să vină.”

Eclipsa nu e doar pe cer. E în tine. Și e șansa ta să lași lumina să treacă din nou, mai clară, mai curată, mai adevărată.

06/09/2025

De ce frica și vinovăția nu pot fi porțile către Dumnezeu...

De secole, religiile organizate au construit în jurul sufletului uman un zid de vinovăție și teamă. Ți s-a spus că te-ai născut păcătos. Că ești vinovat înainte să ai vreo vină. Că trebuie să te târăști prin viață, cu fruntea plecată, așteptând iertarea unui Dumnezeu care, paradoxal, e și iubire infinită, dar și judecător nemilos.

Această teologie a fricii creează generații întregi de oameni deconectați de la puterea lor interioară. Oameni care nu se mai simt demni să caute adevărul direct, pentru că li s-a spus că sunt prea „mici”, prea „păcătoși”, prea „slabi”. În realitate, nu divinitatea cere asta. Sistemele religioase o cer, pentru că un om care trăiește în vină și rușine este ușor de controlat.

Spiritualitatea autentică, cea care transcende dogmele spune altceva: nu te-ai născut păcătos, ci liber. Cu potențialul de a greși, da, dar și cu potențialul infinit de a iubi, de a crea, de a vindeca. În viziunea tradițiilor mistice din toate culturile de la creștinismul esoteric la budismul tibetan și până la învățăturile sufi, păcatul nu este o etichetă pe viață, ci o rătăcire temporară. O lecție. O experiență din care te ridici mai conștient, nu mai vinovat.

Când ți se repetă obsesiv că ești „nevrednic”, apare o dizociere interioară: începi să cauți în afara ta aprobarea, mântuirea, puterea. Devii dependent de intermediari spirituali. Dar marile învățături universale au spus mereu: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru. Nu într-o clădire. Nu într-un ritual. Nu într-o ierarhie care decide cine e „curat” și cine nu.

Din perspectivă holistică, a trăi toată viața cu frica de pedeapsă divină înseamnă a-ți bloca centrii energetici ai inimii și ai creativității. Psihicul tău rămâne blocat în rușine și vină cele mai joase frecvențe emoționale, cm arată și cercetările lui David R. Hawkins în „Harta Conștiinței”. La aceste niveluri, omul nu mai evoluează. Se adaptează. Supraviețuiește. Dar nu trăiește cu adevărat.

Adevărata spiritualitate nu te micșorează, ci te trezește. Nu te face dependent, ci liber. Nu te ține cu capul plecat, ci îți arată că ești co-creator al realității tale, împreună cu o inteligență divină care nu pedepsește, ci îți dă lecții prin experiență.

Poate că de asta mii de oameni se îndepărtează azi de biserici, dar nu de Dumnezeu. Pentru că sufletul știe: adevărata sursă nu e acolo unde e frică, vină și rușine. Adevărata sursă e acolo unde e iubire, libertate și adevăr interior.

Și poate că despre asta ar trebui să vorbim mai mult. Nu despre cm să ne simțim „nevrednici”, ci despre cm să redevenim întregi.

Vlad Moldovan

28/08/2025

În timp ce mă plimbam cu gândurile mele, prin dealurile line și nesfârșite de pe Valea Gurghiului, undeva între păduri și poienile unde cerul pare mai aproape, privirea mi-a fost atrasă de.... un copac....

Un singur copac, pe un deal gol. Nimic special la prima vedere. Dar apropiindu-mă, am simțit că nu e un copac oarecare. Trunchiul său purta urme adânci. Erau urme de gloanțe. Într-un colț de lume în care puțini se mai opresc să simtă, acest copac stătea drept, întreg și viu, de peste 100 de ani.

A rezistat războaielor, a fost martor al istoriei nerostite a acestui pământ. A fost lovit, poate de furtuni, de trăsnete, poate de mâini omenești. Și totuși, este acolo. Încă respiră. Încă oferă umbră. Încă susține viață.

Stând la rădăcina lui, nu m-am gândit doar la istorie. M-am gândit la oameni. La cm și noi, la fel ca el, trecem prin războaie personale. Poate nu se aud în afară, dar în interiorul nostru se poartă lupte care lasă urme. Poate că și noi am fost loviți, trădați, înfrânți. Dar dacă acest copac a putut să rămână în picioare timp de un secol, fără să se plângă, fără să se teamă, atunci și noi putem.

În fiecare dintre noi există o putere tăcută, o esență care nu se stinge.... indiferent cât de mult ne-au înfrânt circumstanțele. Copacul acela nu a avut terapeuți, nu a avut motivație externă. Dar a avut rădăcini. Iar asta l-a ținut.

Și tu ai rădăcini. Chiar dacă le-ai uitat. Rădăcinile tale sunt acolo: în ceea ce iubești, în tot ce ai supraviețuit, în tot ce ai învățat. Nu trebuie să te înalți rapid. E de ajuns să stai în picioare și să respiri. Viața va face restul. Precum pământul hrănește un copac, și sufletul tău e hrănit în tăcere, în fiecare clipă în care alegi să reziști fără să renunți la cine ești.

Poate că acest copac nu va fi niciodată într-un ghid turistic. Poate că nimeni nu va ști ce a îndurat. Dar eu știu. Și tu știi. Pentru că și tu ești acel copac.

Puterea ta nu stă în ceea ce spui. Stă în faptul că încă ești aici, în ciuda a tot ce ți s-a întâmplat.

Și dacă azi simți că vrei să cedezi, întoarce-te spre tine. Nu spre lumea care te-a rănit, ci spre tine... cel care a supraviețuit.

Aceasta este terapia pe care nicio carte nu o poate învăța: a rămâne vertical atunci când toți se așteaptă să cazi.

24/08/2025

Hipocrizia energetică... Degeaba te îmbraci în lumină dacă tot cu venin rănești

Imaginea cu șarpele furios toată săptămâna și smerit duminica la biserică e, la prima vedere, un pamflet amuzant. Dar realitatea pe care o ilustrează este cât se poate de serioasă.

Mulți oameni trăiesc într-o disonanță spirituală profundă. Trec prin săptămână cu resentimente, cuvinte tăioase, judecăți, invidii și frustrări exprimate sau reprimate. Iar când vine duminica, se îmbracă frumos, aprind o lumânare și își pun masca smereniei în fața icoanelor, a altarului sau a celorlalți credincioși.

Aceasta nu este spiritualitate. Este un mecanism de evitare. Este o încercare de a spăla o vină care nu dispare doar pentru că ai trecut pe la biserică. Este un mod de a te ascunde de tine, sub pretextul credinței.

Terapia holistică nu înseamnă doar sesiuni de meditație sau cuvinte liniștitoare. Este despre cm trăiești zilnic. Este despre ce energie lași în urma ta după o conversație. Despre cm reacționezi atunci când lucrurile nu ies cm vrei. Despre cât din ceea ce afirmi spiritual e prezent cu adevărat în acțiunile tale.

Dacă toată săptămâna te porți toxic, iar duminica te consideri curat doar pentru că te-ai rugat, nu ești pe un drum de vindecare. Ești într-un cerc de autosabotaj spiritual.

Adevărata transformare începe în momentul în care îți dai voie să vezi toate aspectele tale, și lumina, și umbra. Nu pentru a le judeca, ci pentru a le înțelege și transforma. Nu mai căuta iertare în exterior. Caută responsabilitate în interior.

Dacă ai simțit că imaginea respectivă te atinge într-un fel, poate că este timpul să cobori masca. Nu e o rușine să nu fii vindecat. Rușinea e doar să nu faci nimic pentru asta.

Aceasta este munca adevărată. Nu în fața altarului, ci în fiecare gest pe care îl faci în tăcere, atunci când nimeni nu te vede.

Vlad Moldovan

09/08/2025

De multe ori ne întrebăm de ce oamenii par să caute și totuși rămân pierduți. De ce merg la biserică, se roagă, dar nu simt nici vindecare, nici pace interioară.

Răspunsul nu e în rugăciunea în sine, ci în rădăcina din care ea pornește.

Religia, așa cm este predată de mii de ani, a pus accent pe închinare, reguli, dogme și teamă. A cultivat ideea că Dumnezeu e undeva departe, iar noi trebuie să ne târâm până la El prin vină, sacrificii și supunere.

Spiritualitatea, în schimb, nu are nevoie de intermediar. Nu cere ritualuri, ci prezență. Nu impune, ci dezvăluie. Te învață să sapi înlăuntrul tău, nu să cauți în afara ta. Să pui mâna pe sapa conștiinței, să u*i cu prezență și iubire, nu doar să aștepți un miracol.

Una se roagă pentru rod, cealaltă cultivă rodul.
Una vorbește despre păcat, cealaltă despre lecție.
Una te face să crezi că nu ești suficient, cealaltă îți amintește că ești deja întreg.

Diferența nu e între bine și rău, ci între a trăi pe pilot automat și a trăi treaz. Între a urma ceva din frică și a simți totul din iubire.

Suntem ființe spirituale care au ales să trăiască o experiență umană. Nu invers.

Și când începem să trăim din acest adevăr, nu mai e nevoie să credem în miracole. Începem să le trăim.

28/07/2025

Te-ai întrebat vreodată de ce porți în tine dureri care nu-ți aparțin?

De ce simți poveri pe care nu le poți explica, frici care nu-și au rădăcina în prezent, sau blocaje care nu se vindecă nici cu voință, nici cu logică?
Adevărul e că nu ești doar fiul părinților tăi. Ești ecoul unui neam întreg.

ADN-ul nostru nu poartă doar trăsături fizice. El înmagazinează suferințele nespuse ale străbunilor, traumele nerostite, rușinea, durerile, vinovăția, sacrificiile și credințele care i-au frânt pe cei dinaintea noastră.

Când spui „curăț arborele meu genealogic”, nu e o metaforă. E un act de eliberare profundă. Este alegerea de a nu mai transmite mai departe ceea ce ți-a fost transmis fără ca tu să ceri.

Această rugăciune nu este o poezie. Este o intervenție energetică directă asupra memoriei celulare.
Când o rostești cu intenție, ea desface noduri invizibile, rupe jurăminte de suferință, dizolvă programe moștenite de boală, vină și lipsă.

O rostești pentru tine, dar se simte în tot neamul tău. Se simte până la miezul viitorului.

Nu ești „rupt” sau „blestemat”. Ești doar încărcat.
Dar ai acum ocazia să îți iei puterea înapoi.
Să ștergi din sângele tău tot ce nu-ți mai servește.
Să nu mai transmiți durerea mai departe.

Aceasta este adevărata moștenire pe care o poți oferi: un sânge curat. O inimă eliberată.
Un neam întreg iertat.

CURĂȚAREA ADN-ului

Rup, elimin, dezintegrez și dizolv toate negativitățile care aduc instabilitate în arborele genealogic al tatălui meu și al mamei mele, din prima generație în care s-au format familiile lor până la moștenirea pe care am primit-o de la ei în această viață.

Elimin orice blestem care a căzut asupra mea cât și asupra descendenților: minciuni, suferințe, necazuri, singurătate, traume ale cuplurilor, vicii de tot felul (droguri, s*x, alcool, jocuri de noroc, pofte, obezitate), excese de anxietate, mizerie , frici, sclavie sau dependență de muncă, nefericire, tragedii, stima de sine scăzută sau lipsa de stimă de sine, depresie, egoism, despotism, boli moștenite de tot felul, fobii, depravare de orice fel, lipsa unei vieți normală și armonioase în cuplu, revoltă față de familie, maltratare, sadism,cru*ime,crize de inimă, sinucideri spirituale și fizice, dependențe de conflicte, sacrificii, accidente, dogme religioase greșite.

Elimin orice spirit competitiv negativ care generează invidie, ură și resentimente față de ceilalți, elimin și eliberez toate pagubele spirituale cauzate de resentimente, eliberez sărăcia mentală și fizică care a fost generată sau moștenită trăită în această viață și în alte vieți, așa cm șterg orice amintire din memoria mea celulară, care este gravată în subconștientul meu de la prima mea reîncarnare în planul pământesc până în prezent, tot ce este negativ, traumatic, orice program de teroare, panică, frică sau fobie, dăunător, problematic, distructiv, care generează memorie conștientă în această viață.

Îmi scot toate acestea din ADN-ul meu.
DECRET ȘI INSTAUREZ ,un sistem de sănătate plin de dragoste, abundență, prosperitate, seninătate, încredere, fericire ghidată de legi universale.

ELIBEREZ AICI ȘI ACUM.
S-A ÎMPLINIT
AȘA ESTE, ȘI AȘA SĂ FIE
MULTUMESC, MULTUMESC, MULTUMESC.

Vlad Moldovan

24/07/2025

Aud adesea oameni spunând: "Dumnezeu te bate!" Ai păcătuit, de aia te-a bătut Dumnezeu!” Sau „Dumnezeu a trimis boala ca să te pedepsească.” Sau și mai grav: „Ne merităm suferința, că am supărat pe Dumnezeu.”etc... Cred că reprezintă cele mai mari minciuni transmise din generație în generație.

Oameni dragi... dacă Dumnezeu este IUBIRE, și toți o spunem, o repetăm în rugăciuni, o scriem pe pereții bisericilor...atunci cm poate acea iubire să pedepsească, să provoace suferință, să trimită boli, accidente sau cataclisme? Este un paradox toxic, adânc înrădăcinat în dogme care au slăbit omul, nu l-au eliberat.

Adevărul este simplu și eliberator:
Dumnezeu nu pedepsește. Nu se răzbună. Nu cere frică. Nu are nevoie de umilința noastră. Dumnezeu ESTE în noi. Dumnezeu ESTE noi.

Catastrofele naturale, bolile, suferința...toate sunt părți ale unei lumi duale, unde liberul arbitru și alegerile colective modelează realitatea. Dumnezeu nu intervine să „dea cu biciul”. Omul, prin lipsa de conștiință, distruge natura. Omul, prin deconectare, își pierde sănătatea. Dumnezeu doar susține, iubește, dă viață constant și necondiționat. Iar acele voci care proclamă un „Dumnezeu furios”, care cere genunchii tăi la podea și lacrimi de vinovăție, sunt voci formate în frică, nu în lumină. Frica ține mintea în lanțuri.
Iubirea, în schimb, eliberează. Este timpul să ne dezvățăm de imaginea acelui Dumnezeu sever, cu toiag în mână. Este timpul să învățăm că adevărata credință nu se bazează pe frică, ci pe conexiune. Pe prezență. Pe iubire necondiționată.

Nu ești iubit mai puțin când greșești.
Nu ești pedepsit când treci prin suferință.
Nu ți se „dă” o boală ca să înveți ceva.
Învățarea vine din alegere, nu din pedeapsă.

Dumnezeu nu este sus, undeva, într-un cer al judecății care îți cere să te închini ori să pui sute de lei în cutia milei, că, vezi Doamne, îți faci aur în cer...
Dumnezeu este în tine. În respirația ta. În ochii tăi. În bunătatea ta. În blândețea pe care o dai altora.

Și dacă e să crezi într-un Dumnezeu real, viu și prezent învață să te iubești.
Căci acolo începe totul.
Acolo începe vindecarea.
Acolo încetează frica.

Gânduri bune tuturor!🙏🏻

17/07/2025

Am văzut multe până acum.
Dar nimic nu m-a obosit mai tare decât privirea aceea fals blândă a omului care zâmbește cu gura, dar mușcă cu sufletul.

Trăim într-o societate în care răutatea nu mai e ascunsă.
E afișată cu mândrie.
E convertită în glumă, „opinia mea sinceră”, „doar am spus ce gândesc” sau, preferata mea: „am dreptul să-mi spun părerea”.

Ce nu spune nimeni e că părerea aia vine, de cele mai multe ori, din frustrare, neîmplinire, invidie și un orgoliu pe care nici ei nu și-l mai pot duce.

Sunt oameni care nu pot dormi liniștiți până nu sapă puțin în viața altuia.
Oameni care se hrănesc cu bârfă așa cm tu te hrănești cu liniște.
Oameni care dacă văd că ești bine... trebuie musai să pună o etichetă, un „lasă că știu eu cm a ajuns acolo”, un „prea fericit ca să fie sincer”.
Le face bine. Îi hrănește. Îi urcă un pic peste golul lor.

Și poate ai crezut că dacă ești bun, dacă ești corect, dacă ai intenții frumoase… o să fie iubiți pentru asta.
Greșit.
Pentru unii, bunătatea e ca o oglindă.
Îi face să se vadă pe ei înșiși și să nu le placă ce văd. Așa că încep să te distrugă.

Am întâlnit oameni care confundă sarcasmul cu inteligența.
Care te înțeapă și apoi râd că „n-ai simțul umorului”.
Care te coboară subtil doar ca să se ridice ei cu un centimetru.

Și uite adevărul: nu ești obligat să stai în preajma lor.

Nu e evoluție să iubești tot ce te rănește.
Nu e lumină să stai în întuneric, sperând că tu îl vei lumina.
Nu e maturitate să înghiți venin doar pentru că „așa sunt oamenii”.

Este sănătate emoțională să spui: „de aici nu mai pot duce. Și nici nu mai vreau.”

Unul dintre cele mai subtile forme de abuz este cel care vine învelit în familiaritate:
prieteni care te compară, rude care îți explică „cum e mai bine”, colegi care-ți fac agenda și străini care îți analizează viața ca și cm ai fi la concurs.

Dar să nu-i judecăm.
Nu pentru că ar merita blândețea noastră, ci pentru că, în realitate, oamenii care fac rău sunt cei mai răniți.
Nu știu altă formă de exprimare. Nu știu cm e să trăiești fără frică.
Pentru că dacă ar ști... n-ar mai fi așa.

Totuși, nu e treaba ta să-i salvezi.
E treaba ta să te salvezi pe tine.
Să te vindeci de nevoia de a fi acceptat de cei care nu se acceptă pe ei.
Să te rupi de cei care te frâng încet.
Să te oprești din a încerca să te explici celor care nici măcar nu te ascultă cu adevărat.

Nu toți oamenii sunt răi. Dar nici toți oamenii merită acces la viața ta.

Alege-ți cercul cu aceeași grijă cu care îți alegi mâncarea sau aerul.
Pentru că energia cu care te înconjori… devine sănătatea sau boala ta. Psihică, emoțională, uneori și fizică.

Sufletul tău nu e o sală de așteptare.
Nu oricine are ce căuta acolo.

16/07/2025

Există o formă de vindecare despre care nu vorbește aproape nimeni.
Nu se vinde în farmacii. Nu vine în flacoane. Nu are reclamă. Nu cere ritualuri complicate.

Se numește recunoștință.

Recunoștința nu e doar „mulțumesc” spus din politețe.
E o trăire profundă care schimbă structura corpului.
Unii i-ar spune energie. Alții ar zice emoție pozitivă.
Eu am văzut-o vindecând oameni. Tăcut. Fără spectacol. Fără teorie.

Când ești recunoscător cu adevărat, corpul tău se relaxează.
Tensiunea dispare. Frica se domolește.
Creierul începe să elibereze alți hormoni, iar inima bate altfel.

Recunoștința nu schimbă neapărat realitatea
dar îți schimbă modul în care o porți în tine.

Nu e nevoie să ai totul perfect ca să fii recunoscător.
De fapt, tocmai când nu mai e nimic perfect,
recunoștința devine cel mai puternic act de prezență.

Mulți oameni așteaptă „să li se întâmple ceva”
ca să simtă fericirea.
Dar cei care învață să fie recunoscători
fără motiv
descoperă că fericirea nu vine.
Este deja acolo.

Ai băut apă azi?
Te-ai ridicat singur din pat?
Ți-ai putut îmbrățișa copilul?
Ai avut pe cineva care ți-a scris un mesaj?
Ai înțeles un lucru despre tine?
Ai respirat fără aparat?

Sunt oameni care plâng în spitale doar pentru unul din aceste lucruri.

Recunoștința nu e doar vindecare.
E maturitate spirituală.
E dovada că ai înțeles esența:
nimic nu ți se cuvine.
Totul ți se oferă.

Și dacă alegi să primești conștient ceea ce deja ai,
viața începe să-ți ofere și ceea ce încă aștepți.

Recunoștința nu este slăbiciune.
Este forma tăcută a inteligenței sufletului.

Cine învață să mulțumească în mijlocul haosului,
ajunge să creeze ordine în propria viață.

Asta nu e doar înțelepciune.
E o lege subtilă.
Pe care o știu puțini. Dar toți o simt.

Și poate... poate nu e prea târziu
să închizi ochii chiar acum și să spui:
„Mulțumesc. Pentru ce am. Pentru ce sunt. Pentru ce nu înțeleg încă.”

Acolo începe o altă viață.

13/07/2025

Azi am ocazia să EXIST. Mulțumesc.🙏🏻❤️

Există o clipă, una singură, în care toată viața se poate concentra. Nu este în trecut, nici în viitor. Este acum. Este această respirație. Acest gând. Această bătaie de inimă.

Mulți trec prin viață fără să fie cu adevărat vii. Se trezesc, muncesc, se agită, dar uită să simtă. Uită să existe. Uită că simplul fapt că sunt este un dar sacru.

A spune „mulțumesc” fără motiv aparent este, în realitate, cel mai înalt gest spiritual. E o recunoaștere a prezenței tale ca ființă între cer și pământ. E un act de smerenie și de putere, în același timp.

Astăzi, poate nu ai tot ce vrei. Dar ai ceea ce contează: ai ocazia să trăiești.
Poți privi cerul, poți atinge inima cuiva, poți schimba o gândire, o destinație, un suflet. Doar pentru că exiști.

Îți reamintesc: viața nu îți este datorată. Ți-a fost oferită.

Așadar, trezește-te. Fii atent. Fii viu.
Și spune: „Mulțumesc. Azi am ocazia să EXIST.”

13/07/2025

„Beach, Please" sau cm un festival aparent inofensiv produce o degradare spirituală în masă...

De Vlad Moldovan, terapeut holistic și explorator al conștiinței umane...

Ce este un festival precum „Beach, Please”? Un simplu eveniment mu*ical? O petrecere pe plajă cu lumini colorate și sunete vibrante? Sau poate ceva mult mai profund, mai periculos...o formă modernă de ritual colectiv prin care mii de tineri își pierd, subtil, câte o bucată din suflet?

În această lume modernă, unde zgomotul a devenit religie și distracția o formă de evadare spirituală, festivalurile de tipul „Beach, Please” sunt ca niște holograme strălucitoare ale unui paradis fals, în care euforia este doar o mască a golului interior. Holistic vorbind, nu vorbim despre mu*ică. Vorbim despre programare emoțională, despre desensibilizare spirituală și despre disoluția treptată a sinelui autentic.

Mu*ica nu este doar sunet. Mu*ica este vibrație. Iar vibrația creează realitate.

Studiile psihologice arată ceea ce misticii au știut de secole: mu*ica modelează conștiința. Iar atunci când mu*ica promovată este infestată cu mesaje de abuz, dependență, violență și nihilism, sufletul tinerilor încă fragil în construcția sa este deviat de la drumul său originar.

Adolescența este vârsta alchimiei interioare. Acolo se toarnă fundația identității. Iar ceea ce consumă mintea prin simțuri devine hrană pentru suflet sau otrava lui. La „Beach, Please”, artiștii principali au istorii penale, versuri care glorifică drogurile, s*xualizarea excesivă și crima. Nu e doar o mu*ică. E un set de frecvențe care dictează subconștientului: asta e cool, asta e viața.

„Nu o să mă droghez, merg doar pentru vibe…” ai mai au*it fraza asta, nu?

Realitatea este că majoritatea tinerilor care ajung la astfel de festivaluri nu pornesc cu intenții distructive. Dar contextul este cel care decide adesea comportamentul. Într-o atmosferă euforică, în care alcoolul curge, drogurile se oferă din palmă în palmă, iar presiunea socială face ravagii, acel „NU” spus acasă se topește ca gheața în soare.

Creierul, în fața sunetelor asociate cu experiențe euforice anterioare, devine un câmp de reacție. Studiile în neuropsihologie o numesc cue reactivity. Sunetele și versurile devin declanșatori ai poftelor de alcool, de droguri, de evadare. Și atunci, tinerii consumă nu pentru că sunt „răi” sau „slabi”, ci pentru că sunt prinși într-un experiment psihologic de masă, sub forma unui show.

Din perspectiva holistică, ce se întâmplă cu sufletul lor?

Se produce o fracturare energetică. Sufletul nu moare, dar se retrage. Se adâncește în tăcere. Rămâne prezent doar corpul dansând, râzând, filmând stories, dar în gol interior.

Iar după festival? Vine căderea.

Toate stările euforice artificiale vin la pachet cu un recul: oboseală cronică, anxietate, gânduri negre, gol sufletesc. Mulți nu vor realiza niciodată de ce. Dar din punct de vedere holistic, explicația este simplă: vibrațiile joase ale acelor zile și nopți rămân impregnate în câmpul energetic și emoțional, și provoacă dezechilibre pe termen lung.

Cei mai afectați? Cei care vin acolo ca să uite durerea.

Mu*ica devine un anestezic. Un pansament pe răni nevindecate. Cei care suferă emoțional, care trec prin despărțiri, traume, sau lipsă de sens, găsesc în astfel de festivaluri o scăpare temporară. Dar exact aceștia sunt cei mai vulnerabili. Pentru că dincolo de beat-uri și lumini, acolo îi așteaptă tentații sub forma alcoolului, substanțelor sau s*xualității compulsive.

Ce putem face ca părinți, terapeuți, sau suflete trezite?

Nu să interzicem, ci să CONȘTIENTIZĂM.

Să le vorbim despre energie, nu doar despre reguli. Să le explicăm că fiecare experiență lasă urme în câmpul lor subtil. Că sunt ființe de lumină, și că au dreptul la bucurie, dar nu la orice preț. Că distracția nu trebuie să vină la pachet cu autodistrugerea. Că libertatea adevărată e să spui „NU” în fața unui „DA” colectiv manipulat.

Închei cu un adevăr simplu:

Fiecare festival este un portal. Ori te înalță, ori te coboară.

„Beach, Please” nu este doar un nume. Este un joc de cuvinte. Un mesaj codificat. O chemare superficială către distracție, dar care ascunde o realitate mai adâncă: marea îți spală trupul, dar îți poate lua și sufletul dacă nu ești atent.

Alege înțelept. Vibrează înalt. Gânduri bune, tuturor!🙏🏻

07/07/2025

Nu îți lipsește nimic. Doar ai fost învățat să cauți afară ceea ce locuiește înăuntru.

Am stat mult cu mine în tăcere și mi-am dat seama de ceva:
Toată viața am crezut că îmi lipsește ceva… că trebuie să găsesc, să ating, să obțin.
Să devin "cineva".
Să fiu validat, iubit, înțeles.

Am căutat sensul în priviri străine.
Am așteptat acceptarea din vorbe goale.
Am sperat că liniștea va veni din afară.

Dar nu a venit. Pentru că nu putea veni de acolo.

Adevărul e că nimeni nu m-a învățat să mă uit în mine.
Să rămân.
Să nu fug când doare.
Să ascult tăcerea, nu zgomotul.

Și atunci am înțeles:
Tot ce am căutat în lume era deja în mine.
Dar eu eram în altă parte.

Nu e ușor să te întorci la tine.
Uneori pare mai simplu să continui să cauți.
Dar când îți aduci privirea spre interior, ceva se aliniază.
Nu imediat. Dar profund.

Nu îți mai cauți sufletul în alții.
Nu mai ceri iubirea pe care nu ți-o dai.
Nu mai aștepți să vină cineva să te repare.

Ești acasă. În tine. Și nu-ți mai lipsește nimic.

📿 Am scris asta pentru mine, dar poate ajunge și la tine. Dacă ai simțit ceva citind, înseamnă că o parte din tine se pregătește să se întoarcă acasă. 🌿

Vlad Moldovan Terapeut Holistic

07/09/2025

06/09/2025

28/08/2025

24/08/2025

09/08/2025

28/07/2025

24/07/2025

17/07/2025

16/07/2025

13/07/2025

13/07/2025

07/07/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category