Bodici Ioan Psiholog Clinician

06/08/2025

☕Cafea cu gust de... Romantism.

Înca o dimineață liniștită, același balcon, o nouă cafea...si noi gânduri. Iar gândul de astazi este despre romantism.

Romantismul e amețitor. E acel fior de început. Fluturii în stomac. Privirea care te caută într-o cameră plină. Mesajele lungi. Atingerea întâmplătoare. Promisiunea nerostită că, de data asta, poate o să fie bine.
Romantismul nu doare (la început). Îți oferă iluzia completitudinii fără să ceară efort. Te face să te simți văzut fără să te expui cu adevărat. Te învăluie în mister și proiecții. E visul din care nu vrei să te trezești.

Dar dragostea?
Dragostea adevărată nu e vis. E real. E viu. Și uneori… e greu.

Pentru că dragostea nu se hrănește din gesturi frumoase, ci din prezență constantă. Nu din promisiuni, ci din alegeri. Nu din declarații, ci din maturitatea de a rămâne chiar și când e incomod.
Adevărul e că mulți dintre noi spunem că vrem dragoste, dar când ea apare, o respingem. Pentru că nu arată ca în filme. Pentru că nu ne face să simțim fiori non-stop. Pentru că, uneori, scoate din noi exact ce am încercat să ascundem toată viața.
Ce căutăm, de fapt, nu e iubirea matură. Ci romantismul.
Pentru că romantismul nu ne pune la muncă. Ne oferă emoție fără vulnerabilitate profundă.
E plăcut. E familiar.
Și, cel mai important… nu ne cere să ne confruntăm cu rănile noastre.

Dragostea, în schimb, cere să te vezi. Să lași măștile jos.
Să te lași iubit nu pentru ceea ce oferi, ci pentru cine ești când nu mai e nimic de demonstrat.
Și asta sperie. Pentru că acolo e copilul din noi care încă se întreabă:
„Oare sunt destul, așa cm sunt?”

Așa că data viitoare când spui că vrei dragoste, întreabă-te sincer:
Ești pregătit să iubești cu totul, cu răni și limite, sau doar ți-e dor de romantism?

Una e ușor de găsit.
Cealaltă… e greu de dus.

04/08/2025

📖☕ Cafea cu gust de infidelitate
Luni dimineață. Rar am parte de liniștea asta — cafeaua fierbinte, balconul gol, și o carte care te face să nu mai vezi lucrurile la fel.

„Infidelitatea nu vorbește întotdeauna despre absența iubirii, ci despre dorința de a ne regăsi pe noi înșine.” — spune Esther Perel. Și recunosc că mi-a rămas gândul acolo.
Cât din ceea ce numim „trădare” este, de fapt, o formă disperată de a evada dintr-o viață care a devenit prea mică pentru cine suntem?
Câte infidelități se nasc nu din lipsa celuilalt… ci dintr-o ruptură de sine?
Nu justific. Dar încep să înțeleg.
Că uneori, rana nu e unde credeam.
Și că poate, infidelitatea e o întrebare: Cine am ajuns să fiu? Și cine n-am mai avut voie să fiu?

☕ Azi, cafeaua are gust de libertate. Dar și de adevăruri amare.
Și le beau încet, fără să fug de ele.

01/08/2025

💬Gânduri din cabinet: Despre iubirea necondiționată - adevărul pe care nu ne place să-l auzim

Dacă ar fi să aleg un singur termen care este, în mod constant, folosit greșit de oamenii care suferă profund, ar fi acesta: „iubirea necondiționată”.
De atâtea ori l-am auzit rostit în cabinet, cu lacrimi în ochi și vocea frântă:
„Dar eu îl iubesc necondiționat…”
„Încă o iubesc, orice ar face…”
„Nu pot să plec, pentru că dragostea adevărată nu are limite…”
Și de fiecare dată, m-am uitat în ochii acelor oameni și am văzut nu iubire, ci durere cronică, nevoia de validare, frica de a fi părăsit, copilul interior care speră că, dacă va iubi destul, va fi iubit înapoi.
Adevărul?
Iubirea necondiționată, așa cm o înțelegem noi din cărți, filme și traume nerezolvate, NU există între doi adulți.
Poate exista între părinte și copil, într-o formă pură și instinctivă.
Dar între doi parteneri, între doi oameni egali, maturi, care aleg să se iubească — iubirea sănătoasă are condiții.
Și prima este: respectul reciproc.
A doua: responsabilitatea emoțională.
A treia: limitele clare.
Când spui „te iubesc necondiționat”, dar de fapt rămâi lângă cineva care te minte, te rănește, te ignoră sau te face să te pierzi pe tine… atunci nu e iubire. E atașament dureros. E confuzie între iubire și dependență emoțională.
E o formă mascată de a spune: „Dacă te iubesc destul, poate n-o să mă părăsești.”
Și poate că nimeni nu ți-a spus asta până acum, dar iubirea adevărată nu presupune sacrificiul propriei demnități.
Nu presupune să taci când suferi.
Nu presupune să te înveți să te mulțumești cu firimituri.
A iubi cu adevărat pe cineva înseamnă să fii acolo când le e greu — dar să știi și când să pleci, dacă refuză să crească.
Înseamnă să ai compasiune — dar și coloană vertebrală.
Să spui: „Îți înțeleg rănile, dar nu le voi lăsa să mă rănească pe mine.”
Iubirea matură nu e despre a rămâne cu orice preț.
E despre a rămâne doar atunci când există un spațiu sigur, reciproc, în care doi oameni pot evolua, se pot repara și își pot da voie să fie văzuți fără să se piardă pe ei înșiși.
Așa că data viitoare când spui „îl/o iubesc necondiționat”, oprește-te puțin.
Și întreabă-te: Iubesc cu adevărat? Sau doar sper că, dacă ofer totul, nu voi fi din nou lăsat baltă?

Uneori, cel mai profund act de iubire este să spui: „Te iubesc… dar mă aleg pe mine.”

30/07/2025

Când ai prea multe idei, nu-ți explodează capul. Îți explodează mâinile.
Nu poți sta locului, nu-ți mai ajunge timpul, nu mai ții pasul cu tot ce ai de spus.
Și-atunci... scrii. Pentru că altfel n-ai cum.
Așa a început tot.
Fără un plan. Fără o strategie. Doar cu o neliniște care cerea să fie pusă în cuvinte.
Am scris noapte după noapte, în timp ce viața mergea mai departe. Am strâns emoții, întrebări, revelații.
Și din toate astea s-a născut un proiect care azi, pentru prima dată, iese la lumină.

“Între aplauze și abandon” – o carte despre roluri, identitate și cine devenim când ne pierdem pe noi înșine, încercând să fim „destul”.
Nu e încă finalizată. Mai are pagini de trăit și cuvinte de găsit.
Dar azi simt că merită să iasă la vedere, măcar puțin.
Pentru că unele lucruri nu trebuie să fie gata ca să fie vii.

O mică părticică din ce urmează să fie:

"Unele roluri se nasc din haos – în case în care iubirea era imprevizibilă, zgomotoasă sau dispărea complet atunci când aveai mai multă nevoie de ea. Altele se nasc din laudă – din așteptările uriașe puse pe umerii copilului „cuminte”, „puternic”, „ușor de crescut”, acel copil care învață prea devreme că nu are voie să greșească. Dar, indiferent dacă rolul s-a născut din frică sau din flatare, rezultatul este același: un copil care a fost nevoit să își sacrifice autenticitatea pentru a aparține. Un copil care a învățat că trebuie să se editeze, să se micșoreze, să se controleze, doar pentru a fi iubit.
Și nu, acestea nu sunt doar mecanisme de adaptare. Sunt actele unui geniu emoțional. Sunt felul în care sufletul a știut să supraviețuiască acolo unde trupul n-a avut nicio cale de scăpare. Doar că, odată cu trecerea anilor, aceste strategii care cândva ne-au salvat încep să doară. Devin grele. Se fisurează sub greutatea unei vieți trăite din reflex, într-un rol care nu ne mai încape.
Și vine o zi – poate o zi tăcută, obișnuită – în care simțim pentru prima dată acel gol în piept. O oboseală pe care nu o putem numi. O întrebare care ne urmărește, ca un ecou venit din adâncuri: „Ăsta sunt eu? Sau doar ceea ce am învățat să fiu ca să nu pierd iubirea?”"

15/07/2025

🙏 Te invit cu blândețe să distribui această postare. Poate fi acel pas mic care schimbă viața cuiva.

Poate ai pe cineva în listă care are nevoie de ajutor, dar nu știe că există și această opțiune.

Psihoterapia nu e un moft. E sprijin, e spațiu sigur, e vindecare. Iar acum, pentru mulți, poate fi accesată gratuit, prin Casa de Asigurări de Sănătate.

Dacă această informație ajunge măcar la o persoană care are nevoie de ea, înseamnă că ne-am făcut treaba.

09/07/2025

09/07/2025

🪞 Gânduri din cabinet
Adulții nu cer validare în cuvinte.
O fac prin gesturi subtile, prin pauze lungi între propoziții, printr-un „știu că exagerez” spus prea repede, sau printr-un „știu că sunt prea sensibil” rostit cu un zâmbet stins.

Și nu, nu e pentru că sunt imaturi.
Ci pentru că, undeva pe drum, au învățat că trăirile lor nu merită spațiu.
Că dacă le exprimă, sunt slabi.
Că dacă se arată, vor fi respinși.

Adultul care simte nevoia de validare nu e un om care cere prea mult.
Este un om care n-a primit aproape deloc.
Și care, poate pentru prima dată, începe să-și audă propria voce și se întreabă: „Oare am voie să simt asta?”

Dar nu e vorba doar despre voie.
E vorba despre nevoie.

Pentru că dacă ai crescut fără un spațiu în care emoțiile tale să fie întâmpinate cu blândețe, e firesc ca azi să tânjești după confirmarea că nu ești nebun, nu ești „defect”, nu ești exagerat.

Când un adult cere validare, e de fapt copilul din el care n-a fost niciodată întrebat: „Cum te simți cu adevărat?”
Și care, după ani de tăcere, are nevoie să fie recunoscut. Nu judecat. Nu reparat. Doar văzut.

Validarea nu e slăbiciune.
E primul pas spre întoarcerea acasă, spre sinele tău abandonat.
E gestul prin care spui: „Ce trăiesc contează. Chiar dacă nimeni nu mi-a spus asta până acum.”

Asta e vindecarea:
Nu să nu mai ai nevoie de validare,
ci să nu te mai rușinezi pentru faptul că o ai.

06/07/2025

Te simți vinovat când nu faci nimic?
Ca și cm ai trăda pe cineva... sau ai pierde ceva important?

Vinovăția asta nu vine din lene.
Vine din anii în care ți s-a spus că trebuie să „faci” ca să meriți.
Că doar dacă te străduiești destul, ești suficient.
Că odihna e un premiu – nu un drept.

Dar nu e așa.
Ești om, nu funcție.
Și ai voie să obosești.
Ai voie să te oprești.
Ai voie să respiri fără să dai explicații.

📌 Salvează postarea pentru zilele în care simți că nu ai voie să încetinești.
📥 Trimite-o cuiva care are nevoie să audă asta.
💬 Și spune-mi în comentarii... tu când ai simțit ultima dată că n-ai voie să te oprești?

04/07/2025

„Ai fost crescut bine.”
E o frază spusă cu admirație… dar care uneori ascunde o neînțelegere dureroasă.
Pentru că mulți dintre cei care par bine, au învățat să supraviețuiască, nu să trăiască.
Au învățat să tacă, nu să ceară. Să zâmbească, nu să simtă.
Să fie „buni”, nu autentici.

Aceste cuvinte sunt pentru toți cei care au fost nevoiți să se repare singuri.
Care au dus haosul în tăcere, ca să nu deranjeze.
Care au învățat să fie „bine” înainte să știe ce înseamnă asta cu adevărat.

Dacă te-ai regăsit, lasă un semn.
Sau distribuie.
Poate azi, cineva are nevoie să vadă că nu e singur.

03/07/2025

„Cum iertăm pe cineva?”

Mi-a fost pusă întrebarea asta cu o simplitate care ascundea toată greutatea ei.
Și, pentru o clipă, tăcerea mea a fost singurul răspuns pe care l-am avut.
Pentru că iertarea nu e un gest ușor de explicat. Nu e o hotărâre pe care o iei dimineața și o păstrezi până seara. Nu e o treaptă pe care o urci și gata, ai ajuns.
E un drum. Uneori drept și blând. Alteori întortocheat, dureros, cu pași înapoi și rătăciri.
Și niciodată nu seamănă cu al altcuiva.

Unii învață să ierte fără să audă vreodată un „îmi pare rău”.
Alții nu pot ierta până nu își dau voie să simtă toată furia care i-a mistuit în tăcere.
Unii iartă când încep să înțeleagă.
Alții, pur și simplu, când nu mai pot duce povara.
Sunt oameni care iartă și aleg să rămână.
Și sunt oameni care iartă tocmai ca să poată pleca.

Iertarea nu înseamnă că rana a fost mică, că durerea a fost exagerată, sau că ceea ce s-a întâmplat poate fi șters.
Nu înseamnă acceptare oarbă, nici uitare.
Uneori, înseamnă doar că ai obosit să mai trăiești cu inima strânsă, că nu mai vrei să-ți legi viitorul de ce a fost.

Dar iertarea nu vine când vrem. Nu se dăruiește la comandă.
Și nu are același chip pentru toți.

Poate că singurul răspuns sincer la întrebarea „cum iertăm pe cineva?”
e acesta:
În ritmul nostru. Atunci când suntem pregătiți. Și nu pentru ceilalți. Ci pentru noi.

25/02/2025

Emoțiile sunt răspunsuri naturale la evenimentele din viața noastră, influențându-ne gândurile, comportamentele și starea de bine. Gestionarea sănătoasă a emoțiilor este esențială pentru menținerea echilibrului emoțional și a relațiilor armonioase. Iată câteva sfaturi practice:

1. Identifică și acceptă emoțiile: Conștientizează ceea ce simți și permite-ți să experimentezi aceste trăiri fără a le reprima.

2. Analizează cauzele: Reflectează asupra factorilor declanșatori ai emoțiilor tale pentru a înțelege mai bine sursa lor.

3. Evaluează opțiunile de reacție: Înainte de a acționa, gândește-te la consecințele posibile și alege un răspuns adecvat.

4. Reformulează perspectiva: Încearcă să privești situațiile din unghiuri diferite pentru a găsi soluții constructive.

5. Adoptă strategii sănătoase de coping: Implică-te în activități care îți aduc bucurie și relaxare, precum exercițiile fizice, meditația sau hobby-urile preferate.

Prin aplicarea acestor tehnici, poți dezvolta o relație mai armonioasă cu propriile emoții și cu cei din jur.

19/02/2025

❗❗❗Ședințe de Psihologie 100% GRATUITE, decontate prin Casa de Sănătate!

Ai nevoie de ajutor, dar îți faci griji pentru costuri? La Medic 1, îți oferim ședințe de psihologie complet gratuite, fără taxe ascunse, fără costuri suplimentare!

Cum poți beneficia?
✔ ZERO COSTURI – Totul este decontat prin Casa de Sănătate
✔ PROCES SIMPLU – Ai nevoie doar de un bilet de trimitere de la medicul de familie către psihiatru
✔ AJUTOR PROFESIONIST – Colegii noștri sunt aici să te sprijine

După ce obții biletul, programează-te la medicul nostru psihiatru, care te va redirecționa către psiholog – totul GRATUIT.

💡 Sănătatea ta mentală contează! Nu trebuie să treci singur prin perioade dificile, iar acum ai acces la sprijin fără niciun cost.

📍 Medic 1 – Servicii de psihologie GRATUITE pentru tine!

☎️ Pentru detalii și programări sună la: 0737954467