What are the opening hours?

Monday 09:00 - 19:00 Tuesday 09:00 - 19:00 Wednesday 09:00 - 19:00 Thursday 09:00 - 19:00 Friday 09:00 - 15:00

Psiholog Ramona Pascu, Timisoara (2025)

02/09/2025

Nu orice copil care tace „s-a adaptat”. Și nu orice copil care plânge „e nepregătit de grădi”.
Adaptarea reală nu se vede doar la ușă, când îl lași dimineața, ci în felul în care trăiește și acasă ce i se întâmplă.
Unii copii se liniștesc repede dimineața, dar „explodează” acasă.
Alții tac tot programul, nu deranjează pe nimeni, dar se sting încet pe dinăuntru.
Și sunt și copii care, după câteva săptămâni, încep să aducă acasă povești, cântecele, prieteni noi

Semne că începe să se adapteze cu adevărat:

Plânsul de dimineață scade treptat în intensitate și durată și puiul tău reușește să se liniștească din ce în ce mai repede și să intre în activități.
Îți povestește (pe limba lui) ceva ce i-a plăcut: un joc, un coleg, un cântecel.
Se joacă acasă de-a „grădinița” sau aduce în joaca lui fragmente din ce trăiește acolo (totuși acest aspect este de dorit, dar nu obligatoriu)
Începe să accepte rutina (știe că vii după el, chiar dacă încă protestează).
După program, chiar dacă e obosit, mai are energie pentru joacă sau conectare.

Semne că doar „supraviețuiește”:
– Se închide complet și nu povestește nimic (nu doar o perioadă scurtă, ci constant).
Devine mult mai agresiv, agitat sau, dimpotrivă, foarte retras și apatic.
Face crize mari acasă, mult mai intense decât înainte de grădi.
Refuză mâncarea, somnul sau activitățile de la grădi dar și acasă cele care îi plăceau înainte.
Îți spune repetat că nu vrea să meargă, fără să apară și mici momente de bucurie.

Nu te grăbi să tragi concluzia „nu se adaptează” după primele zile sau săptămâni. Adaptarea reală poate dura până la 6 luni.

E important să îți observi copilul cu răbdare și să privești nu doar ce face dimineața la despărțire, ci și cm trăiește el întreaga experiență.

Nu te învinovăți dacă vezi semne mai grele, de „supraviețuire”. Asta nu înseamnă că ai greșit sau că l-ai stricat. Înseamnă că are nevoie de mai mult timp, mai multă siguranță și de tine ca punct stabil.

PS: Știai că vineri, 5 septembrie, susțin un PsihoQ&A fix pe tema adaptării la grădiniță?

Scrie VREAU în comentarii și îți trimit formularul de înscriere 💚

01/09/2025

Dacă întrebi 10 părinți cât a durat adaptarea copilului lor la grădiniță/creșă, vei primi 10 răspunsuri diferite.

Pentru că nu există un „termen standard”. Adaptarea poate dura până la 6 luni.

Unii copii se vor obișnui și vor accepta în câteva săptămâni, alții au zis ”Nu vreau la grădi” până au mers la școală - yeap, sunt destui care n-au suportat niciodată grădinița.

Și nicio variantă nu-i ”greșită”.

Nu există un timp corect. Există ritmul fiecărui copil și contextul fiecărei familii.

Totuși te ajută să aruncăm o privire la ce „încurcă” și ce „sprijină” adaptarea, ca să fii cât mai pregătită.

Și atenție, că-i valabil la orice schimbare majoră, nu doar la intrarea în colectivitate. Poate fi mutarea într-o casă nouă, separarea de un părinte sau pierderea unui alt membru al familiei… orice cu impact mare pe viața de zi cu zi.

Ce o face mai grea?

1. Dacă despărțirea vine brusc, fără pregătire

Copiii au nevoie de povești și repere, deci dacă îl duci direct, dintr-o dată, fără să fi vorbit înainte despre cm arată grădinița, cine e educatoarea sau ce se întâmplă acolo, e ca și cm l-ai lăsa într-un loc necunoscut fără explicații. Și da, asta sperie.

2. Dacă nu există rutine clare și copilul nu știe la ce să se aștepte (program de somn, masă, despărțire, revenire a părintelui)

3. Dacă legătura dintre mamă și copil e foarte „lipită” și copilul nu a avut prea multe experiențe de separare (la bunici, la nași, prieteni) va fi mai provocator timpul petrecut acum departe unul de altul.
Și pentru copil și pentru tine.

Și nu e nimic în neregulă cu asta, doar îți spun ca să normalizezi și să îți dai seama că eforturile voastre e firesc să fie mai mari.

4. Așteptarea ca lucrurile să meargă perfect din prima ceea ce crește presiunea ca lucrurile să se așeze repede.
Știu că e dorința de a vă liniști repede, de a nu vă fi greu…dar anumite lucruri în viață nu merg pe fast forward. Mintea și sufletul au nevoie de timp să proceseze schimbarea, să accepte noutatea și să se obișnuiașcă.

5. Dificultatea părinților de a se autoregla - când pe tine te dărâmă plânsul, va fi de zece ori mai grea adaptarea. Vei pune eticheta „Dacă plânge, înseamnă că nu se adaptează” și vei ajunge să omiți fix etapele firești ale procesului.

Și tu ai nevoie de sprjin în această adaptare - cere-l, caută-l și acceptă-l.

Ok, so ce o face mai ușoară?

💫Pregătirea treptată: vizite scurte, povești, citit cărți despre grădiniță, desenat pe foaie cm arata o clasă de grădiniță ajută copilul să se familiarizeze mai bine

💫Ritualuri de despărțire scurte și clare - o îmbrățisare specială pe care o aveți doar voi doi, desenat o inimioară pe mâinile voastre, povești despre firul invizibil care vă leagă

💫Mesaje de încredere: nu-i spui „nu plânge”, ci „știu că ți-e greu și totuși te descurci”.

💫Rutine predictibile: să îi spui exact cine îl ia, după o anumită rutină, de exemplu masa de prânz sau după somn (nu ora, că nu o înțelege), ce faceți după grădiniță - toate sunt ancore de care el se agață pe timpul zilei.

💫Timp de reconectare acasă - la minim curățenie și alte activități, acum focusul este pe pui și nevoile lui. Dacă vezi că îl ajută rutina pe care o aveați înainte e ok, dacă vezi că are nevoie de mai mult ținut în brațe împlinește fix asta.

E un proces în care tu și copilul învățați împreună să aveți încredere că despărțirile sunt grele, dar sigure.

Nu căuta perfecțiunea. Caută consecvența.

Nu-ți propune să nu mai plângă deloc. Propune-ți să-i arăți că e în siguranță, chiar și atunci când plânge.

PS: Știai că vineri, 5 septembrie, susțin un PsihoQ&A fix pe tema adaptării la grădiniță?

Scrie VREAU în comentarii și îți trimit formularul de înscriere 💚

31/08/2025

Hai să-ți spun cm a început la mine…

Prima zi de grădi. Alex, 2 ani și 4 luni era cu rucsăcelul în spate, dar picioarele înfipte în pământ și cu mânuțele se agața de mine cu toată puterea lui.

Educatoarea îmi zâmbea și spunea: „E normal, toți plâng la început. O să se liniștească.”

Eu pe dinafară zâmbeam, dar pe dinăuntru mă rupem în milioane de bucăți.

Mergeam spre casă, cu ochii-n lacrimi și inima ca de plumb, iar în minte îmi veneau toate fricile:

”Dacă plânge fără oprire și nimeni nu știe să-l liniștească?”

”Dacă educatoarea nu are răbdare cu el sau nu are timp?”

”Sigur suferă, sărăcuțul, iar eu nu sunt acolo? De ce l-am dus? Dacă nu se descurcă? E așa de mic…”

Am ajuns acasă… era prea liniște, era gol și străin.

Cât îmi doream acele ore pentru mine și acum tot ce mai voiam era să se întoarcă la mine în brațe.

A fost dintre cele mai mari provocări și dureri: pleca puiul din cuib, și mi se rupea sufletul pentru el, dar și pentru mine.

Nu m-am simțit atât de singură niciodată în toată viața mea!

Mămico, știu cât poate fi de greu! De aceea vreau să-ți fiu alături și te invit la o întâlnire.

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎,𝟎𝟎, ne vedem ONLINE, pe zoom la:

𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐐&𝐀; - Adaptarea la grădiniță - drama copilului sau a ta?

Să vorbim deschis, cu onestitate și cu soluții reale, personalizate, despre adaptarea la grădiniță - o etapă care zdruncină întreaga familie.

Ca de fiecare dată, PsihoQ&A este 𝟏𝟎𝟎% 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭
NU vând nimic, nu e un curs mascat, nu e o prezentare cu oferte la final.

Fac asta pentru că știu cât de mult poate cântări un răspuns potrivit, o explicație clară și sentimentul că nu ești singură în ce trăiești.

Este modul meu de a contribui cu susținere reală, profesionistă și umană, exact atunci când ai cea mai mare nevoie.

Lasă-mă să-ți ofer un strop de liniște, claritate și speranța că lucrurile pot deveni mai ușoare pentru tine și copilul tău.

Iată cm se va desfășura:

15 minute – îți voi explica, simplu și din experiență, 3 idei-cheie despre adaptarea copilului la grădiniță și impactul asupra ta ca mamă.

45 de minute – voi răspunde la întrebările trimise în formularul de înscriere.

30 de minute – vom discuta liber cu cei prezenți live, ca să primești răspunsuri la situația ta specifică.

De ce să vii?

Pentru că e mai ușor când știi la ce să te aștepți, ce e normal și care sunt semnale de alarmă.

Pentru că ai nevoie de repere clare și să știi la ce să fii atentă.

Pentru că poți învăța cm să-ți păstrezi echilibrul chiar și când copilul plânge.

Pentru că poți transforma acest moment dificil într-un pas spre mai multă autonomie și pentru el, și pentru tine.

Pentru că și tu ai nevoie de susținere, nu doar copilul.

Pentru că nu există manual care să-ți șteargă lacrimile, dar există sprijin și înțelegere.

Pentru că NU trebuie să treci prin asta singură!

Ai un copil la început de grădi și multe întrebări? Hai să primești răspunsuri!

Scrie PARTICIP în comentarii și îți trimit mesaj cu formularul de înscriere.

Nu mai arde acest subiect pentru tine?
Ajută cu un share, să ajungă acolo unde este nevoie!

29/08/2025

Când Alex era bebe și, în plimbările noastre, vedeam în parc alte mame pe bancă, cu o carte-n mână și un cărucior lângă ele, mă duceam să văd dacă nu cumva au acolo păpuși nu copii.

Păi, dacă pe mine mă punea sfântu` să mă opresc chiar și la semafor, din cel mai profund somn, se pornea plânsul plânsului…nu avea voie să se oprească roata, nu nu.

De-a lungul anilor am trecut prin fel de fel de faze: scuipat, vorbit urât, lovit… și mereu am auzit gura lumii comentând. Dar asta o gestionam mult mai bine, decât gândul că eu nu reușesc așa de bine ca alte mame să îmi cresc copilul.

Ce liniște e la alte familii, ce frumos vorbesc, cm nu se enervează nici la al o țșpelea vreau… ”Eu de ce nu reușesc să fiu calmă? De ce doar eu simt că mă prăbușesc?” urla mintea mea!

Posibil să trăiești și tu toate astea, așa că hai să îți spun ceva:

În realitate, vezi doar vitrina celorlalți.

Dar uită-te la tine în culise mai întâi: nopțile nedormite, momentele de furie, vinovăția, oboseala, sprijinul care e sau nu, certurile care-ți pot apăsa sufletul și mânca nervii… orice ar putea consuma puterile și calmul tău.

Și dacă vrei să compari, fă-o cu culisele altcuiva, nu cu ce e afișat într-o poză pe social media.

Că altfel, balanța va fi mereu dezechilibrată în defavoarea ta.

Așa ajungi să te biciuiești pentru fiecare greșeală, să ascunzi cât de greu îți este, să pui un zâmbet fals și să trăiești cu senzația că toată lumea reușește, numai tu nu.

Și așa contribui și tu la chinul altei mame, care va gândi la fel când te vede!

Psihologia arată că acest tipar se leagă de schema de defect/rușine și comparație socială: ai învățat devreme că trebuie să fii „ca alții” ca să fii acceptată. Ai fost învățată de fapt…

”Uite ce cuminte e sora ta, și e mai mică decât tine… de ce nu poți fi și tu așa?”

”Vasilica a luat 10 la școală, tu de ce nu ești în stare?”

”Ce o să zică lumea dacă …” catralioane de situații, just pick one.

”Vezi? Așa se face, nu cm faci tu.”

Aceste fraze nu sunt doar comparații, sunt și mesaje subtile: „Tu, așa cm ești, nu ești destul. Ca să fii acceptată, trebuie să fii ca altcineva.”

Te gândești că o să îți spun acum să nu te mai compari cu alte mame, nu?

Nah uite că nu îți spun asta. Dacă tot eșți maestră pe o tehnică, de ce să irosim experiența, zic?

Fă asta în continuare dar :

1. Compară corect, mere cu mere - vezi o mamă machiată, aranjată, veselă și zâmbitoare? Mergi și întreab-o cât a dormit ea noaptea trecută și de abia atunci să mai comentezi de tine.

(Dacă și ea e praf și pulbere, atunci zi să nu se mai prefacă și stați pe o bancă să vă susțineți reciproc.)

2. ObservaTe și rulează aceste întrebări?

Ce simt când mă compar cu celelalte?
A cui voce o aud când îmi spun că nu sunt destul?

„Toate mamele se descurcă mai bine” - ce ți-ar prinde bine să vezi și în tine?

Dacă te regăsești aici, respiră.

Nu ești singura mamă care simte că „nu face destul”.

Și adevărul e că nimeni nu se descurcă perfect. Toți ne luptăm cu frici și îndoieli, doar că unii le ascund mai bine.

Remember: O mamă care rupe tipare greșite schimbă generații.

28/08/2025

Poate când copilul nu ascultă, primul tău gând e: „Ce am făcut greșit? De ce nu reușesc să fiu o mamă bună?”
Poate mergi cu inima strânsă atunci când urmează să faci ceva nou
Poate îți faci planuri peste planuri, verifici de zece ori și tot parcă se putea mai bine
Poate la serviciu îți e teamă să pui întrebări, ca să nu pari nepregătită.
Poate te copleșesc deciziile - ce grădiniță aleg, ce reguli pun acasă - de frică să nu „strici” viitorul copilului.

Dacă te regăsești, înseamnă că teama de eșec se strecoară în fiecare colț al vieții tale și îți pune bețe-n roate.

Uneori apare ca vinovăție. Alteori ca perfecționism. Și, de multe ori, e atât de bine mascată, încât pare doar „responsabilitate”.

Orice formă ar lua, atârnă ca o piatră de moară agățată de sufletul tău.

Psihologia ne arată că relația noastră cu greșeala se formează foarte devreme. Și e modelată de oamenii care ne cresc și de experiențele de viață.

Dacă în copilărie ai fost criticată, pedepsită sau făcută de rușine pentru greșeli.
Dacă ai trăit cu ”ce zice lumea?”.
Dacă ți-au ieșit pe ochi întrebările despre notele mai mari ale colegilor.

Creierul tău a învățat un lucru simplu și dureros: „Greșeala nu e sigură. Greșeala aduce ceva rău”
Iar corpul reacționează ca și cm ar fi un pericol real: inima bate mai tare, stomacul se strânge, apare rușinea sau panica.

Nu pentru că ești „slabă”, ci pentru ai fost ”programată” că-i pericol.

Analizează dacă frica de greșeală e adevărul absolut sau o lentilă veche, ce s-a pus pe ochii tăi în copilărie.

Întreabă-te:
„Ce simt în mine când greșesc sau îmi imaginez că aș putea greși?”
„Ce s-ar schimba dacă aș privi greșeala ca pe un pas de învățare, nu ca pe un pericol?”

Remember: O mamă imperfectă, care învață din greșeli schimbă generații.

27/08/2025

CE DIN TINE ține minte fiecare ceartă, dar uită toate îmbrățișările?

Stai și îți privești copilul cm doarme și plângi.
Te gândești doar cât de rău l-ai certat, cm îi șiroiau lacrimile pe obraz și tu nu te puteai opri când simțeai că explodezi de nervi.
Ți se tot derulează în cap scena cu vocea ta ridicată, el trântind jucăriile și cuvintele tale spuse la nervi.

Și în tumultul ăsta apare cea mai mare frică a sufletului tău, cu o voce ce urlă și șoptește în același timp: ”Îl traumatizezi, o să țină minte doar urletele tale, nu se simte în siguranță cu tine - ești o mamă groaznică!”

Chiar încerci să reții și momentele bune, de veselie și calm, dar lor le pui eticheta: ”așa-i normal, nu trebuie să primesc o medalie - e datoria mea să fac copilul fericit!”

Și în loc să te încarci din râsete și-mbrățișări, te biciuiești cu amintirea fiecărei greșeli.

Și simți că pierzi teren, că tot ce e frumos se șterge, iar tu rămâi doar cu vina și frica.

ObservaTe

Vezi cm mintea ta e ca un magnet pentru momentele grele?

Vezi cm se estompează momentele când a venit la tine, ți-a zis „te iubesc, mami” și a adormit pe pieptul tău?

Adevărul e că mintea are un bias natural: reține mai puternic ce doare.
Într-un mod bizar, face asta ca să te protejeze - ai impresia că te pregătești mai bine pentru alte situații grele, parcă ai mai multă motivație să faci mai bine ca să eviți din nou durerea...

Iar tu nu ești doar mama de azi.
Ești și copilul de ieri care poate a învățat că e mai ‘sigur’ să reții greșelile decât momentele bune.
Poate atenție ai primit doar când făceai ceva ”rău” și când erai cuminte erai invizibilă.

Poate. Tu știi mai bine. Trebuie doar să te uiți la tine, omul nu doar mama.

Remember: O mamă care se vindecă schimbă generații

26/08/2025

Spui «da» la sărbători în familie, deși îți doreai doar să stai acasă în pijamale?
Spui «da» la proiecte de serviciu, deși agenda ta e deja plină ochi?
Spui «da» la a cumpăra jucăria din magazin, doar ca să eviți criza de nervi?
Spui «da» la convorbirea lungă cu prietena ta, deși tu aveai nevoie să dormi?

Și, de fiecare dată, te simți strivită în această luptă interioară. Tot oscilezi: când ești furioasă pe toți și toate, când ți-e milă de tine, când te simți vinovată și iar furioasă, că, la naiba, ți-ai promis iarăși că „data viitoare o să spun nu” – și n-ai făcut-o.
Te mai șigândești cu amărăciune și tristețe: „Dar pe mine cine mă întreabă ce vreau? Oare ei nu văd că eu nu mai pot?”

Și partea grea abia aici începe: gândul că și copilul tău învață lecția asta te roade și te macină, seară de seară.

Te gândești cu groază că va accepta lucruri care nu îi fac bine, doar ca să nu supere pe cineva.
Îți și imaginezi cm va pune nevoile altora mereu deasupra lui și ți se pune pe suflet.

Și s-ar putea să ai dreptate!

Dacă tu spui mereu „da” ca să eviți un conflict sau ca să nu fii judecată, copilul tău ce poate învăța?

Că nevoile tale nu contează. Că limitele nu se pun. Că trebuie să faci altora pe plac ca să fii iubit(ă).

Și exact asta e lecția pe care o va duce mai departe.

Îți propui să fii mai hotărâtă, mai înfiptă, mai adult, mai puțin copil ascultător… și din nou nu îți iese prea bine?

Pentru că nu te uiți unde trebuie.

Nu e despre voință. E despre tiparele care s-au format în tine, candva demult. E despre acele NU pe care le-ai spus adulților din viața ta și care nu au fost respectate.

De asta e important să te oprești și să te întrebi:

”De unde am învățat că „trebuie să fii cuminte, să asculți”?”
”Ce se întâmpla dacă nu făceam ce spun alții?”

”Ce sper să evit atunci când accept, deși nu vreau (o ceartă, un reproș, să nu par „rea”)?”
”Care e frica mea cea mai mare când mă gândesc să pun o limită sau chiar să refuz o cerere?”

Conștientizarea e primul pas. Și de acolo poți să alegi altfel.

Remember: O mamă care spune „ajunge” schimbă generații întregi.

25/08/2025

Știu că poate sună a clișeu. Știu că ai mai auzit asta, dar îți este greu să accepți.

Realitatea simplă și crudă este că nicio carte de parenting, niciun podcast, nicio teorie sau regulă nu funcționează… dacă tu nu ești bine în interiorul tău.

Și știu și cât e greu ajungi să fii bine în interior.
De 5 ani, de când am devenit mamă, simt pe pielea mea cât este de greu.

Dar ce am învățat și vreau să te ajut și pe tine să vezi și să crezi este că echilibrul NU înseamnă perfecțiune.

Nu înseamnă să nu mai greșești niciodată sau să rămâi zen ca un călugăr tibetan.

Echilibrul înseamnă să îți cunoști limitele, să știi când ești obosită, să îți dai voie să te enervezi și… să îți revii.

Înseamnă să accepți că vei mai ridica tonul uneori, dar să poți repara relația.

Să nu rămâi blocată în vină.

E un proces de autoreglare, de acceptare și de învățare continuă.

Și, mai ales, e un drum pe care nu ești singură.

Ca eu să fiu alături de tine nu doar cu vorbe frumoase, ci și cu exerciții, soluții și idei aplicabile în viața ta de zi cu zi, pregătesc o toamnă plină și tare mi-ar plăcea să stai prin preajmă.

Începem cu - urmărește postările următoare și notează-ți undeva cm se așează la tine povestea ta, pe măsură ce te uiți în sufletul tău

PS: Dacă nu ești în lista mea de contacte, scrie scrie ACCES în comentarii și îți asiguri locul, ca să nu ratezi nimic important.

22/08/2025

E greu de explicat sentimentul ăsta.

Probabil că dacă ai încercat să le spui celor din jur, s-au uitat pătrat la tine, dacă nu ți-or fi și spus că ai luat-o razna, că nici tu nu știi ce vrei.

Când e la grădi sau doarme sau e plecat cu altcineva, îți vine să-i pupi toate pozele, să te uiți la filmulețele cu el de 100 de ori, să-l strângi în brațe de parcă nu l-ai văzut de o lună.

De abia aștepți să se întoarcă acasă (be carefull what you wish for, ar zice karma)

Și apoi se întoarce.
Și începe.

Țipă. Sare. Se preface că nu te aude. Se agață de tine. Nu vrea nimic din ce ai.
Te scoate din sărite în 3 minute jumate.

Și tu te simți vinovată că îți ieși din pepeni.
Frustrată că vrei să te bucuri de copilul tău și el îți pune bețe-n roate.
Nerecunoscătoare că e lângă tine, bine, sănătos și tu te enervezi pe el.
Vinovată că ai avut nevoie de o pauză și vrei să scapi de el
Amărâtă că poți fi zen și blândă mereu.

Și ia uite cm iți iei tu porția zilnică cu supă concentrată de vinovăție, nervi și oboseală. Doar crutoanele-s din momente de bucurie :)

Multe mame se bicuie zilnic. Pentru că nu e cm au crezut.
Pentru că nu seamănă cu reclamele la scutece.
Pentru că nu știu că și alte mame trăiesc fix asta.
Și pentru că dacă ar fi știut cât de greu e pe bune, poate nu ar fi făcut copilul atunci. Și pac, iar izbește vinovăția…

Ce vreau să spun e:

Nu ești singura.
Și nu ești o mamă rea dacă îți iubești copilul până la cer și totuși simți că îți explodează capul după o oră cu el.

Atât.

20/08/2025

”Voiam să fac totul “ca la carte”. Dar cartea nu zicea nimic despre cm mă simt când nu mai am spațiu nici să gândesc.”

Când ai devenit mamă, poate ai simțit că trebuie să fii acolo non-stop.
Mereu cu el. Mereu disponibilă. Mereu prezentă.

Pentru că dacă nu ai fi fost… copilul s-ar fi simțit abandonat, ar fi suferit după tine, nu s-ar fi acomodat cu altcineva, nu ar fi fost în stare alții să aibă grijă de el.

Și, fără să-ți dai seama, ai început să crezi că dacă iei o pauză, greșești.

Că dacă respiri singură două minute, îl abandonezi emoțional.
Că dacă nu ești tot timpul „acolo”, ești o mamă denaturată.

Dar în toată grija asta… poate te-ai pierdut pe tine.

Poate îl iubești enorm și, totuși, după 5 minute împreună, simți cm îți sar toate siguranțele.
Poate îți vine să plângi după o noapte nedormită, dar tot tu îți zici: „Hai, că nu e așa grav.”
Poate visezi doar la 10 minute de liniște, și apoi te simți vinovată că ai visat asta.

Nu ești singura. Și nu greșești.

A iubi copilul nu înseamnă să fii lipită de el 24/24.
A fi o mamă suficient de bună înseamnă și să știi când ai nevoie de spațiu ca să te liniștești și să revii la copilul tău cu aceea energie bună și drăgălășenie pe care oboseala ți-o răpește.

Nu trebuie să pleci în lume cu zilele, nu trebuie să stai la coafor cu orele!

Poate faci o plimbare singură până la magazin.
Poate îți iei 5 minute pe balcon, cu o cafea caldă.
Poate , pur și simplu, îl lași în brațele tatălui sau a bunicilor, în timp ce tu… respiri, te odihnești, fără presiune și încordare.

Nu confunda prezența constantă cu dragostea adevărată.

E ok să ai nevoie de pauză.
E ok să simți și drag, și iritare.
E ok să vrei să fii cu copilul și, în același timp, să ai nevoie de spațiu.

Asta nu te face o mamă mai puțin bună.

Te face o mamă vie, reală, umană.

18/03/2024

Am mai multă grijă de mine, de energia mea, de resursele mele.

Ehh, așa cresc oamenii și devin mai înțelepți 😉

Și vorbesc acum ca un "om mare" și spun: sunt tot mai conștientă că timpul este o resursă prețioasă, așadar aleg să o consum cu înțelepciune:

𝑷𝒂𝒏𝒂 𝒍𝒂 𝒔𝒇𝒂𝒓𝒔𝒊𝒕𝒖𝒍 𝒂𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒗𝒐𝒊 𝒇𝒊 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒑𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒊𝒍𝒖𝒍 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒐𝒏𝒂𝒍.

În activitatea mea de cabinet este , dar simț că pe cât este acolo, pe atât de mult haos este în online.

Și pentru mine online-ul contează, TU care îmi acorzi atenție și timp în online, contezi.

Așa că trec la "curățenia de primăvară", la un proces întreg de rebranduire - un proces cu multe lucruri faine și surprize, și pentru mine și pentru tine 🫂

Platformele sociale sunt cele care îmi oferă spațiul să îți arăt ție:

💫 cine sunt ca om și ca profesionist
💫 ce știu și ce informații am de dat
💫 cm gândesc, cm trăiesc și cm lucrez

Și mai ales, cm toate aceste lucruri despre Mine, te pot ajuta pe TINE!

Aleg să activez doar pe profilul personal, pentru că acolo mă simt mai liberă și mai EU.

Pentru că deși am multă energie, nu vreau să o risipesc, împrăștiindu-mă în toate direcțiile.

Pentru ca stiu că e mai confortabil și mai cu sens pentru TINE, sa găsești toate informațiile într-un singur loc.

Așadar, ne vedem, comunicăm și vă țin la curent cu noutățile, aici ➡️ https://bit.ly/RamonaPascu

Ce zici, vii alături de mine, să mă descoperi?

Mereu cu 💚 deschisă
R.

13/03/2024

Mi-a fost dor de aeroport... Mie mi se pare cel mai fain, cosmopolit, natural și real loc din lume... ca să observi omenirea.

Întâlnesc toate felurile de oameni, aud toate limbile, văd toată paleta de emoții, și mă întreb:

Care o fi fiecare poveste de viață?

De unde vin aceste suflete și unde se duc?

Cine ii iubește, cine ii așteaptă (sau nu..)

Ce își doresc ei, ce vise au sau ce dureri și supărări?

e cea care îmi dă energie și mă mână să îmi fac meseria de și serios că îmi place de numa'.

Gând la ceas de seara... noapte bună!

Mereu cu 💚 deschisă
R.

Psiholog Ramona Pascu

02/09/2025

01/09/2025

31/08/2025

29/08/2025

28/08/2025

27/08/2025

26/08/2025

25/08/2025

22/08/2025

20/08/2025

18/03/2024

13/03/2024

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 19:00
Tuesday	09:00 - 19:00
Wednesday	09:00 - 19:00
Thursday	09:00 - 19:00
Friday	09:00 - 15:00