19/06/2025
𝐀𝐦 𝐥𝐚̆𝐬𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆ 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐧𝐚𝐭𝐚𝐥𝐚̆.
Pentru că, la un moment dat, ceva în mine a început să spună: nu mai pot AȘA. Nu mai are sens, pentru oameni nu mai are sens. Îmi arată că nu are sens iar eu tot insist că ba da, are.
În ultimii doi ani financiar a mers din prost spre foarte prost.
Practic din octombrie 2023 încasările nu mi-au mai acoperit decât rata bancară, plata contabilei, taxele la stat și abonamentul la Zoom & la alte platforme de care aveam nevoie pentru a funcționa.
Niciun leu în plus. Nada, niente.
Eu nu cedez ușor când e greu. Mi-am suflecat mânecile și am muncit și mai mult. Am scris mai mult, am fost mai prezentă, am fost mai activă, am lansat cursuri peste cursuri, am început colaborări noi...
𝐀𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢.
Zece ani în care nu mi-am dat voie să mă opresc.
Mă trezeam cu mintea deja în lucru, ignoram familia, corpul, limitele personale.
Simțeam că ard de pasiune. De fapt, mă consumam încet, ca o lumânare.
𝑆̦𝑖 𝑐𝑢 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑚 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡, 𝑐𝑢 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑝𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑠̦𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑡𝑎𝑟𝑒.
Mai puține înscrieri la cursuri.
Mai mult efort.
Mai multă tăcere în cont.
Am tras tare, cm fac mereu când lucrurile se complică. Până am ajuns să muncesc 14-18 ore pe zi (!!!), fără pauze. Week-end-uri oricum nu cred că am avut mai mult de 4-5 în 10 ani. Vacanțe... niciuna.
Non stop cu mintea la nașteri, la cercetare, prezentă peste tot, în continuu să mă informez, în continuu să împărtășesc.
Îmi luam toată satisfacția din sentimentul de iubire pe care-l aveam pentru ceea ce făceam. De ce să-mi mai trebuiască și bani din munca mea dacă eu deja mă simt împlinită?
Și totul pentru ce?
Ca într-o zi, după un webinar GRATUIT de 5 ore, un tată să plece nervos din webinar pentru că atestatul de puericultură costa 47 RON.
Nu și-a luat nicio valoare din cele 5 ore petrecute împreună, unde eu îmi vărsasem tot sufletul, toată pasiunea, cunoașterea și experiența mea.
A ieșit nervos. El nu stătuse pentru cunoaștere ci voia să primească ceva gratuit. Iar eu îi eram datoare să îi ofer gratuit și atestatul, nu doar timpul și eforturile mele.
𝐶𝑒 𝑎𝑚 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖𝑡 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖?
𝑀-𝑎𝑚 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖𝑡 𝑣𝑖𝑛𝑜𝑣𝑎𝑡𝑎̆.
𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑐𝑒𝑟 𝑏𝑎𝑛𝑖. 47 𝑅𝑂𝑁!
Ba chiar au fost atunci oameni care au spus că în alte părți e gratuit.
În mine am simțit să aduc justificări.
Cei care țin evenimente gratuite au susținere masivă și fonduri aproape nelimitate în spate.
Oferă generalități într-o oră-două și apoi în restul timpului fac promovări și plasări intensive de produse.
Nu trăiesc din asta ci este un side stuff țintit pe promovare.
Noi, educatorii prenatali și doulele, care lucrăm în singurătate, în izolare, cu eforturi imense, cu sacrificii personale, cu investiție masivă în timp și bani și eforturi și dăruire necondiționată nu avem cm să ținem piept unui val de comercializare și de susținere instituțională și corporatistă a ”business-ului de nașteri”.
Nimeni nu se apucă de doua & prenatal work ca să se îmbogățească.
O face pentru că simte o chemare profundă, iubește ceea ce face și are disponibilitatea de a sacrifica orice altceva pentru a oferi sprijin și conținere femeilor și familiilor în momentele cele mai vulnerabile și mai importante din viața lor.
O fac poate din rana personală sau din salvator sau dintr-o viziune idealizată despre lume. Sau din alte motive profund personale.
Marea majoritate a celor care lucrează în domeniul ăsta sunt extrem de bine pregătite, cercetează și se perfecționează în continuu, citesc, participă la cursuri... fără sprijin, fără corporații în spate, fără producători din industria de baby care să le sponsorizeze.
Și se confruntă cu o cronică lipsă de recunoaștere, înțelegere și apreciere pentru munca lor, în special din partea personalului medical care nu înțelege complementaritatea muncii doulei & educatorului prenatal cu cea a personalului medical.
Există marginalizare, lipsă de recunoaștere, lipsă de respect, lipsă de susținere.
Nu e ușor să exiști în astfel de conjuncturi la nivel de societate.
În acel webinar, când viitorul tată a protestat că ”a stat degeaba 5 ore acolo că atestatul se plătește”, pe moment nici nu m-am gândit că merit să fiu plătită pentru toți anii pe care i-am investit în mine pentru a ajunge în punctul în care să pot oferi sprijin și cunoaștere.
Primul sentiment a fost de vinovăție că, după cele 5 ore pe care le-am petrecut vorbind în webinar, nu ofer gratuit și atestatul de puericultură.
Atunci mi s-a rupt ceva în mine. Nu imediat după acel moment ci în săptămânile care au urmat.
Nu m-a durut reacția lui. Ci faptul că eu nu mai aveam milă față de mine.
”Pe bune, tu te prinzi că TU te abuzezi? Cum să respecte alții timpul și eforturile tale dacă TU nu ți le respecți?”
Mă dădeam pe mine întreagă iar în schimb nu-mi mai rămânea nimic.
𝐒̦𝐢 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐚 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐟𝐮𝐫𝐢𝐚.
Aia curată. Care m-a trezit.
De ce mă chinui?
De ce îmi încalc singură toate limitele?
𝐷𝑒 𝑐𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑 𝑐𝑎̆, 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡, 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒?
De ce am învățat că datoria mea e să mă sacrific?
De ce cred că nu merit să trăiesc decât dacă e greu, frate, greeeeu?
Cum să mă aștept să aprecieze cineva ceea ce fac dacă EU nu apreciez și niciodată nu e suficient și mereu apăs și mai mult pedala?
De ce???
Pentru că nimeni nu m-a învățat altceva.
𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐨𝐩𝐫𝐞𝐬𝐜.
A fost nevoie să constat atunci că copiii au crescut cu mine permanent consumată de pasiunea asta pentru nașteri iar imaginea lor despre mama să fie aceea de ”mama e la laptop, lucrează” sau ”mama e într-un curs, nu poate fi deranjată”.
Nu eșecul m-a oprit.
Ci epuizarea aceea care te face să simți greață fizică când te gândești la ceva ce, altădată, iubeai.
Un proces de Constelații m-a ajutat să văd de ce toate astea: nu era doar despre mine!
Era un tipar vechi, dus din generație în generație. Iar eu l-am preluat fără să știu. Și l-am dus pe picioarepână m-a sfâșiat.
𝐀𝐩𝐨𝐢, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐚𝐦 𝐬̦𝐭𝐢𝐮𝐭 𝐜𝐥𝐚𝐫 𝐜𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐯𝐨𝐢 𝐨𝐩𝐫𝐢.
Că ultimul webinar din an va fi ultimul pe care-l voi mai ține vreodată.
Că nu mă mai întorc.
Și nu m-am mai întors.
Dar oamenii au continuat să mă caute. Să-mi spună că ar fi păcat. Că e nevoie de mine.
Că mă vor la nașteri. Că vor cursuri de pregătire pentru naștere.
Eu obișnuiesc să lupt până la ultima picătură de sânge. Renunț greu sau deloc. Iar când închid o ușă, de obicei rămâne închisă pentru totdeauna.
Toată ființa mea spunea un ”NU!” hotărât.
Dar de data asta am ascultat vocile care au venit către mine.
Nu ca să mă întorc.
Ci ca să mă uit obiectiv la situație și să-mi dau seama că nu este nevoie să dau foc la tot și să închid definitiv un capitol în viața mea după ce am dus lupta până la capăt.
𝐴𝑚 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑒𝑧 𝑛𝑖𝑚𝑎̆𝑛𝑢𝑖 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐.
𝐴𝑚 𝑑𝑎𝑡 𝑡𝑜𝑡. 𝐶𝑢 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑎̆.
𝐹𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑟𝑒𝑧𝑒𝑟𝑣𝑒. 𝐹𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑟𝑒𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖.
Și tot mie și familiei îmi datorez să nu dau foc la tot ce am creat până acum ci să le folosesc pentru a construi altceva.
Inima mea s-a desprins de etapa asta a vieții mele.
Totuși nu este nevoie să abandonez complet tot ceea ce am făcut 10 ani ci să le pun în folosul oamenilor și al meu și al familiei mele într-un fel care să nu mă mai consume, să nu-mi mai submineze încrederea și respectul față de mine.
Tot amân și tot promit și îmi tot propun să înregistrez TOATE cunoștințele pe care le am despre tot ce înseamnă sarcină, naștere, postpartum, îngrijirea bebelușului, alăptare, diversificare, remedii naturale pentru copii, toddlerhood etc etc.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡: 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑒𝑛𝑐𝑖𝑐𝑙𝑜𝑝𝑒𝑑𝑖𝑖 𝑣𝑖𝑑𝑒𝑜 𝑠̦𝑖 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑚𝑒 𝑠̦𝑖 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑖.
E un proiect masiv care-mi va lua mult timp. L-am început anul trecut și l-am abandonat pentru că am simțit că nu mai am nicio resursă să-l duc mai departe.
Acum însă există și motivație, și susținere, și cadrul perfect pentru a aduce darurile astea în lume.
Proiectul se va naște în ritmul care este potrivit acum pentru mine, fără a mai pune presiune pe mine, fără a mă mai biciui fără milă.
Poate nici nu se va naște, de fapt, cine știe...
Îmi datorez mie o viață întreagă.
Datorez familiei mele prezența mea.
Le datorez copiilor mei un model de adult care știe să se oprească.
𝐍𝐮 𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐧𝐮𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞.
𝐄 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐚 𝐧𝐮 𝐦𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚 𝐩𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞.
Nu am regrete, am doar învățăminte și experiențe valoroase în urma mea.
Am crescut din toate aceste greutăți. Iar Viața a fost darnică cu mine și mi-a deschis alte uși, pe care le credeam pe veci închise.
Și se simte cu adevărat magic.
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐦 𝐬𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚: 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐞𝐳𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚, 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐜 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐥𝐨𝐫.
Care își construiesc viața pe credințe curate și pe dorința de a lăsa lumea în urma lor un pic mai bună.
Susține o afacere locală.
Cumpără pâine de la brutărie nu de la supermarket.
Participă la evenimente mici, arată-ți aprecierea și susținerea atunci când le simți.
Pentru că, dacă tu nu o faci, toți acești oameni mici cu inima mare s-ar putea să nu mai fie mâine aici. Iar lumea va arăta tot mai mult ca și când toți s-ar îmbrăca de pe Temu și ar lectura doar din ChatGPT.
Și atunci te vei uita în jur și-ți va fi dor de tot ceea ce a fost cândva unic, cu arome dulci sau picante și care aducea culoare vieții.
Poate nu pe gustul tuturor (nici n-ar avea cum) dar FIX pe nevoile tale.
E ca și când cauți exact mărul ăla care are fix consistența, culoarea, gustul și ”zemoșenia” care sunt pe gustul tău, exact în felul ăla specific și în niciun alt fel.
𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐓𝐔.
𝐈𝐚𝐫 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐫𝐚𝐭𝐚̆, 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐢𝐭𝐨𝐫𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐭𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐭 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐢, 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢.
