28/08/2022
Se spune ca nu e bine sa te compari cu altii, ci doar cu tine insati.
Comparatia cu altii poate fi foarte nociva, insa este destul de ignorant sa crezi ca e ok sa te compari cu tine insati in situatia in care ti-ai setat niste asteptari inalte de la tine, niste obiective foarte ridicate, iar toate aceste obiective si asteptari au fost setate nu neaparat pe baza a ceea ce poti tu si ceea ce ai cu adevarat nevoie...
Nu. Obiectivele setate sunt influentate tot de mediul din jur de cand ai fost mititel sau mititica, doar ca tot ce ai facut a fost sa le mai adaptezi la tine, trecandu-le prin niste filtre. Atat.
Iar cand nu ti le indeplinesti e posibil sa te trezesti cu niste goluri. Chiar si de timp. Sa te trezesti ca esti cu 1,2,3 ani in urma sau mai mult.
Cand de fapt ce ar fi bine sa-ti amintesti este ca ai facut tot ce ai stiut si ce ai putut de-a lungul timpului.
Timpul este doar o dimensiune conceptuala valabila doar la nivel de intelect, creeata cu scopul de a ne orienta mintea si mintea la randul ei sa ne orienteze pe noi in viata. Doar ca s-a cam exagerat pe alocuri in ultimii zeci de ani, poate ultimul secol.
Trecutul nu exista propriu-zis. Timpul nu schimba nimic, ci ceea ce se schimba, se schimba in timp - aceasta dimensiune creeata de noi si impartita in metrice (secunde, minute, ore, zile etc.)
Daca timpul nu ar conta atat de mult pentru noi, nici regretele nu ar exista. Care este rostul lor pana la urma?
Oricum uneori nu esti suficient de bun, indiferent cm ai traduce asta (nu crezi ca te-ai plictisi la un moment dat daca ai fi tot timpul suficient?) si ca poti fi in ACCEPTARE cu asta, pentru ca nu te-ai nascut ca sa dai DEMO-uri.
O persoana complet ok cu sine insasi, n-are nevoie sa demonstreze nimanui nimic. Nici macar siesi.
Iar daca simte ca are de demonstrat, ii urez mult succes sa dea tot ce are mai bun de dat. Sigur il/o va ajuta si poate candva va ajunge la concluzia ca acele nevoi de demonstrare, cauta sa compenseze niste goluri din urma.
A accepta nu inseamna neaparat sa-ti placa si nici sa te resemnezi, ci sa accepti faptul ca pentru linistea si pacea ta interioara, nu poti schimba ceva. Cel putin nu pentru o perioada.
Acceptarea face parte dintr-un proces mai mare si anume cel al maturizarii si de asta uneori e al naibii de greu acest sub-proces, ca sa-i zic asa...
Important e sa suferi doar atunci cand e spre binele tau (ca sa te vindeci, sa te transformi in bine, cand faci sport etc.) si nu inutil, ca sa te complaci de dragul de a-ti turna cenusa in cap.
Suferinta e un fenomen din viata unui de care nu poate scapa si constant o va intalni.
Victor Frankl a gasit sens in suferinte uriase pe toate fronturile tot a reusit sa supravietuiasca (chiar sa traiasca pana la 90 de ani) si sa ajute apoi mai multi oameni decat ar fi crezut vreodata! ;)
Fiecare suferinta isi are scopul final in integrarea ei prin cel putin o transformare pozitiva, una foarte importanta dintre ele, fiind MATURIZAREA!
Unde este maturitate, lipseste suferinta.
Spor la setat si indeplinit obiective, vise si scopuri, dar nu uita ca si acestea se pot schimba odata cu tine, cu evolutia sau involutia ta si ca desi intotdeauna se poate mai bine, vei face doar ce vei fi capabil pe moment sa faci :)
Da-i te rog un share, daca aceasta postare ti se pare utila si crezi ca ar putea ajuta macar putin pe cineva. Multumesc!
