Cabinet individual de psihologie Andreea Maria Rez

05/12/2025

Există momente în viață care nu dor fizic, dar pe care sufletul le ține minte ca pe arsuri. Respingerea este o emoție universală, inevitabilă și, paradoxal, una dintre cele mai formative experiențe umane.

Află cm poți începe procesul de vindecare aici: https://shorturl.at/4jWMq

28/11/2025

Tehnologia, și ușurința cu care ne este accesibilă zi de zi, ne face mai conectați ca niciodată cu alți oameni, alte valori și cu informații despre orice, oricine, oricând. Paradoxal, însă, ne limitează în activitate. Folosim timpul pe care l-am petrece uitându-ne ...

30/10/2025

La invitația lui Bogdan Marta de la articulat.ro, am scris despre un subiect la care ne gândim mulți dintre noi: Cât de departe poate merge AI-ul în psihoterapie?

Inteligența Artificială oferă soluții deja învățate, dar ce se întâmplă când în joc intră emoțiile, traumele și nevoia fundamentală de conexiune umană? Unde se termină algoritmul și unde începe sufletul?

Vă las link în comentarii, dacă vreți să citiți articolul.

17/09/2025

🔶 Ultimele locuri disponibile pentru formarea în psihoterapie de orientare sistemică!
📌 18–19 octombrie 2025, Timișoara – începe noua serie de formare acreditată, un program complex care te pregătește să intervii terapeutic la nivel de individ, cuplu și familie.

Dacă ești psiholog, medic sau asistent social și cauți o formare cu aplicabilitate clinică reală, acesta este momentul să te înscrii.

🔶 Ce oferim:
✔️ Teorie și practică cu tehnici aplicative: simulări, jocuri de rol și cazuri reale
✔️ Dezvoltare personală inclusă
✔️ Mentorat internațional – formatori din România și din străinătate
✔️ Supervizare de grup și individuală
✔️ Module fizice, cu posibilitate de participare online

📎 Înscrieri: https://forms.gle/5bZNjwVJTnS2KkcL6
📲 Detalii: 0772 008 156 | www.atfct.ro

06/08/2025

❤️ We are family 🙏

11/07/2025

Gărâna 2025 ❤️

02/07/2025

25/06/2025

Condția umană: între fragilitate și putere
„Acum ești întreg, însă imprevizibilitatea vieții te poate lăsa pe jumătate.” Această frază surprinde esența existenței umane: o combinație subtilă între stabilitate și vulnerabilitate, între control și imprevizibilitate. În contextul condiției umane, această stare de balans delicat devine fundamentul pentru reflecție asupra sensului vieții și a capacității noastre de adaptare.
Omul, în esența sa, se naște fragil. Corpul nostru, mintea și sufletul sunt susceptibili la schimbări, la suferință și la transformare. Imprevizibilitatea vieții – fie ca urmare a evenimentelor externe, fie a propriilor noastre alegeri – ne poate pune în situații de vulnerabilitate, de multe ori imprevizibile, dar care ne invită totodată la introspecție și reevaluare. Este această fragilitate o condamnare sau o oportunitate? Răspunsul, cred, depinde de modul în care alegem să percepem și să reacționăm la provocările vieții.
Puterea de adaptabilitate devine astfel o virtute esențială pentru a găsi sens într-o realitate schimbătoare. Când lumea se răstoarna și certitudinile dispar, noi avem în noi resurse neașteptate pentru a ne regăsi, pentru a ne redefini și pentru a merge mai departe. Diversitatea experiențelor și capacitatea de a învăța din ele ne arată că sensul vieții nu este o stare fixă, ci un proces dinamic, un drum pe care îl construim zi de zi. În fața adversităților, răbdarea, curajul și flexibilitatea devin instrumente pentru a reconstrui și pentru a găsi fericirea în noua realitate.
Dar unde se află această sursă de putere? Răspunsul poate fi găsit în interiorul nostru, în capacitatea de a ne reconecta cu valorile, pasiunile și speranțele noastre. În ciuda fragilității, omul are un potential inepuizabil de reziliență și de creație. Această forță interioară, adesea nevăzută, ne permite să ne ridicăm după fiecare căzătură și să începem din nou, cu înțelepciune.
În concluzie, condiția umană este un echilibru între fragilitate și putere, între incertitudine și speranță. Viața ne invită să fim adaptabili și să căutăm sensul în fiecare moment, iar această abilitate de a ne transforma și de a reveni în fața imprevizibilului este ceea ce ne face, cu adevărat, umani.
În această luptă, răbdarea, curajul și înțelepciunea devin aliații noștri cei mai de preț.

27/05/2025

„Oare câte dintre dorințele mele... îmi aparțin cu adevărat?”
E o întrebare simplă. Dar răspunsul e rareori simplu.

Poate că ți-ai ales meseria pentru că „așa trebuie”.
Poate că îți refuzi iubirea pentru că „nu e cm ar vrea mama”.
Poate că te porți impecabil, nu din libertate, ci din frică să nu dezamăgești.

Toate acestea nu sunt alegeri. Sunt loialități invizibile.

În terapia sistemică, loialitatea invizibilă e firul tăcut care ne leagă de familie, chiar și când vrem să fim liberi. Ne îmbrăcăm cu visele părinților, ne luăm deciziile cu vocea lor în minte. Și uneori, în adânc, ne îmbolnăvim pentru că nu ne permitem să trăim altfel.

„Simptomele pot fi vocea loialității față de cineva căruia nu i-am putut spune ce simțim.” – Ivan Boszormenyi-Nagy

Când apare autonomia?
Când ne dăm voie să punem întrebarea:
„Aleg asta pentru mine sau pentru altcineva?”

Uneori, primul pas în terapie nu e schimbarea – ci curajul de a pune această întrebare. Nu pentru a rupe legătura cu trecutul, ci pentru a o vindeca.

„Autonomia nu e lipsa atașamentului, ci capacitatea de a-l trăi cu alegere.” – Murray Bowen

În cabinet, descoperim adesea că simptomele emoționale sunt… ecouri ale iubirii nespuse, din lipsa curajului de a spune :
„Te iubesc. Dar îmi aleg drumul.”

Tu ce alegeri ai făcut din loialitate, nu din libertate?

06/05/2025

Am simțit să scriu și eu câteva rânduri despre ora actuală și starea din țară. Nu despre partide ci despre oameni. Despre decență, despre cm alegem și mai ales, despre cm ne purtam unii cu alții.

„Caracterul este ceea ce ești când nu te vede nimeni.” – Heraclit

Trăim vremuri în care cuvintele se rostesc mai tare decât se ascultă. În care imaginea cântărește mai mult decât caracterul. Și în care decența pare, din păcate, un cuvânt demodat. Dar oare nu tocmai de asta am plecat în căutarea unui nou mod de a fi?
Ne dorim schimbare. Vrem „altceva”.
Dar între dorința de nou și reala transformare stă o alegere:
!!! Alegerea unui om care respectă sau a unuia care domină….
Alegerea unei voci calme, dar coerente, sau a unei voci tari, dar goale. .
Decența nu înseamnă slăbiciune.
Înseamnă forța de a nu te pierde în fața mulțimii.
Înseamnă să nu te cobori la nivelul batjocurii, chiar și atunci când ai putea câștiga ușor făcând-o.
Înseamnă să știi că respectul nu se urlă, se oferă.
Sunt oameni care construiesc tăcut, fără să se înalțe peste ceilalți.
Și sunt oameni care strigă, gesticulează, râd zgomotos... dar în ochii lor nu vezi liniște, ci un gol.
Un om decent nu umilește. Nu ironizează. Nu joacă teatru.
Ca popor, suntem obosiți. Obosiți de aroganță, de promisiuni deșarte, de spectacolul puterii goale.
Dar uneori, însetați de schimbare, uităm că nu orice contrast e o soluție.
Să nu uităm: decența nu e despre imagine, e despre prezență. Despre cm te porți cu cei slabi, cu cei tăcuți, cu cei care nu-ți pot da nimic înapoi.
A alege un om decent înseamnă a alege pentru tine. Pentru copilul tău. Pentru felul în care vrei să arate lumea mâine.
Iar dacă încă mai credem în onoare, bun-simț, rigoare și demnitate, poate că tocmai în aceste vremuri e cel mai important să le rostim din nou: blând, clar, cu fruntea sus.