22/01/2026
Când ai un copil ești părinte, când ai doi - ești arbitru
Despre competiția dintre frați s-a scris mult. Cert e că dă bătăi de cap părinților. Înverșunarea cu care cei mici se războiesc pe diferite teritorii, hărțuirea continuă a nervilor, scoaterea săbiilor în toate situațiile vieții, de la trezire până la culcare, e o provocare până și pentru cei mai calmi dintre noi.
-Vreau eu la perete! Bucata cealaltă e mai mare! El/ea a început! Farfuria aceea e mai frumoasă! Vreau eu locul de la geam!
- Din nou a făcut asta! Iar a spus asta!
- Mereu îi dai dreptate lui/ei!
- A pârât! Mereu pârăște!
- Tu ai pârât că eu am pârât!
Unele se încheie cu lovitura de grație:
- Lasă că știu eu că îl/o iubești mai mult..mereu ții cu el/ea.
Și dezbaterile pot continua la nesfârșit, uneori războiul se duce și la nivel fizic, alteori se ajunge doar la niște uși trântite sau închise.
Să nu credeți că scapă cineva de asta, mai ales dacă diferența de vârstă între frați este mică.
O viață de școală în care am învățat despre cm nu e bine să țipi la copii, mă ducea la zbatere de creier, la folosirea întregului arsenal psihopedagogic, apoi la un inevitabilul țipat care nu era cine știe ce, dar se lăsa cu răgușeală pentru că mă simțeam vinovată.
Eu fără voce, resemnată, ei cei mai buni prieteni. Un timp, nu mult. Apoi de la capăt.
Am spus povești despre frați, despre iubirea de mamă care nu se împarte, am aplicat pedepse cu jocuri, am arbitrat, am folosit time-out, retragerea în camere, prelegerea, metoda demonstrativă, jocul de rol și câte și mai câte!
După un timp le-am putut vorbi despre respect și despre liniște. A mea. Despre dreptul meu la pace și înțelegere. Îmi dădeau dreptate, după ce trecea furtuna...
Am încercat să am timp pentru fiecare dintre ei separat, să avem poveștile noastre, să ținem mici secrete. A mers și asta un timp. Însă antrenamentul săgeților spuse mai în glumă, mai în serios a continuat. O dinamică a lor, o hârjoneală care acum nu se mai întâmplă sub ochii mei. Se retrag în camera unuia dintre ei pentru că "au ceva de rezolvat". Spus mai apăsat, dar reconfortant pentru mine. Am scăpat de arbitraj, deși aș face față cu brio la o finală de campionat mondial.
Părerea lor? E simplă, aceste mici dispute îi fac mai puternici în viață. La această miză, mai contează cele câteva fire albe ale mele?
Vestea bună este că la un moment dat învață să coopereze și asta nu e puțin. Frații antrenați sunt o forță extraordinară care mută munții împreună.