What are the opening hours?

Monday 10:00 - 18:00 Tuesday 10:00 - 18:00 Wednesday 10:00 - 18:00 Thursday 10:00 - 18:00 Friday 10:00 - 18:00

https://www.facebook.com/689504094250654/

Joy Of Senses - Food, Habits & Healing

Home
Romania
Timisoara
Joy Of Senses - Food, Habits & Healing

Cu toții căutăm un spațiu unde sa ne simțim în siguranță, acceptați și înțeleși. Te aștept să îl creăm împreună!

De la dependență de mâncare la psihonutriționist: de ce sunt ghidul potrivit pentru călătoria ta ✨🥗

Bună tuturor! 🌱😊
Eu sunt Iulia Conciatu si sunt încântată să vă împărtășesc povestea mea și modul în care acest trecut îmi dă puterea, răbdarea și înțelegerea să îi ajut pe alții astăzi. Ca fostă “food junkie” 😊, cunosc din proprie experiență luptele, eșecurile și rollercoaster-ul emoțional care în

soțesc schimbarea relației cu mâncarea. Călătoria mea nu a fost ușoară, dar m-a invatat mult despre suferință, cădere, luptă, dar și umanitate, empatie și că întotdeauna există o soluție, chiar dacă se lasă uneori prea mult așteptată. Acum sunt aici, pentru a te ajuta și pe tine să-ți rescrii propria poveste. 💪🍏

De ce să lucrezi cu mine? Experiență din viața reală: Am fost în locul tău 👟. Înțeleg poftele, vinovăția și frustrarea. Înțeleg neputința și faptul că uneori facem un pas înainte și doi înapoi. Abordarea mea se bazează pe empatie, nu pe judecată 🤗. Sprijin holistic: combin cunoștințele psihologice 🧠 cu strategii practice de îmbunătățire a obiceiurilor tale alimentare 🥦, astfel încât să primești sprijin atât pentru minte, cât și pentru corp. Planuri personalizate: aici nu există soluții standard! 🍽️ Vom lucra împreună pentru a crea strategii nutritionale care te vor ajuta sa faci face pace cu mâncarea, care să se potrivească nevoilor și stilului tău de viață unic 📝. Schimbare durabilă: Scopul meu nu este doar o soluție rapidă, ci o transformare durabilă 🌻. Te voi ajuta să-ți formezi obiceiuri sănătoase care să dureze 🔄. Spațiu sigur: Vei avea un partener care te va susține și te va înțelege la fiecare pas 🤝💚. Dacă ești gata să te eliberezi de vechile obiceiuri și să construiești o relație mai sănătoasă și mai fericită cu mâncarea, hai să luăm legătura! 🚀 Călătoria ta este personală, iar eu sunt aici pentru a te însoți la fiecare pas. 👣
🥰

22/04/2026

📓 𝐃𝐈𝐍 𝐉𝐔𝐑𝐍𝐀𝐋𝐔𝐋 𝐔𝐍𝐄𝐈 𝐅𝐄𝐌𝐄𝐈 𝐂𝐀𝐑𝐄 𝐒-𝐀 𝐂𝐄𝐑𝐓𝐀𝐓 𝐂𝐔 𝐃𝐔𝐋𝐀𝐏𝐔𝐋 (Ș𝐢 𝐚 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭)
Dragă jurnalule,
Astăzi am deschis dulapul și m-am întâlnit cu ea. „Rochia de Motivație”. 👗

O știți, nu? Acea piesă vestimentară luată cu două numere mai mică, într-un moment de optimism delirant la shopping, sub deviza: „O iau așa, că sigur slăbesc până la nuntă/ziua mea/paștele cailor. O s-o pun la vedere și o să mă motiveze!”

Ei bine, am scos-o. Am pus-o pe umeraș, în afara dulapului, ca pe un altar al voinței. Planul era simplu: când simt că dau iama în frigider, mă uit la rochie și… gata, pofta dispare!

Realitatea? O vedeam abia după ce terminam de mâncat. Și în loc să mă motiveze, rochia aia mică stătea acolo ca un judecător mut, strigându-mi: „Vezi? Iar n-ai reușit!”. Vinovăția avea acum și textură de catifea.

𝐌𝐢-𝐚𝐦 𝐝𝐚𝐭 𝐬𝐞𝐚𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮: 𝐧𝐞 𝐭𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫ă𝐦 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐡𝐚𝐢𝐧𝐞-𝐫𝐞𝐩𝐫𝐨ș. 🛑
Dacă ai avea o prietenă dragă care suferă pentru că nu se poate uita în oglindă, ce ai face? Ai pune-o să-și cumpere blugi cu trei numere mai mici ca „s-o motivezi”? Ar fi cruzime curată, nu?
Cu o prietenă ai merge la shopping. Ați face o paradă a modei total ridicolă, v-ați strâmba în oglindă, v-ați proba cele mai ciudate pălării și ați râde până la lacrimi. Apoi, din starea aia de bucurie, ați alege un outfit care să o facă să se simtă prețuită exact așa cm e ACUM. Iar la final? Cocktail-ul e obligatoriu! 🍸

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐦 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚 ș𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐨𝐢?
De ce nu merităm aceleași haine care să ne respecte corpul de azi, nu pe cel „ideal” de peste trei luni?

Recunosc, și eu mă lupt încă cu „ochiul critic” când intru în cabina de probă. Acele oglinzi cu lumină de interogatoriu nu sunt prietenele nimănui. Dar măcar partea cu cocktail-ul (sau cafeaua aia bună cu spumă) de după o pun în aplicare mereu. Pentru că merităm să fim iubite și în afara umerașelor.

𝐕𝐨𝐢 𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐬 𝐚ț𝐢 𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐬ă 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞ț𝐢 î𝐧 𝐦𝐚𝐠𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐜𝐚 𝐬ă 𝐧𝐮 𝐯ă 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐮𝐧𝐞ț𝐢 𝐚𝐯𝐚𝐥𝐚𝐧ș𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐨ț𝐢𝐢 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞? 𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐨 „𝐫𝐨𝐜𝐡𝐢𝐞-𝐫𝐞𝐩𝐫𝐨ș” 𝐚𝐠ăț𝐚𝐭ă î𝐧 𝐝𝐮𝐥𝐚𝐩? 👇

20/04/2026

𝐏𝐑𝐎𝐓𝐎𝐂𝐎𝐋𝐔𝐋 𝐃𝐄 𝐕𝐈𝐙𝐈𝐓Ă Î𝐍 𝐓𝐑𝐀𝐃𝐈Ț𝐈𝐀 𝐑𝐎𝐌Â𝐍𝐄𝐀𝐒𝐂Ă: Î𝐧𝐭𝐫𝐞 „𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐜𝐮 𝐦â𝐧𝐚 𝐠𝐨𝐚𝐥ă” ș𝐢 „𝐭𝐞 𝐫𝐨𝐠, 𝐧𝐮 î𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐚 𝐝𝐮𝐥𝐜𝐞” 🍫

„Nu poți să intri într-o casă unde e un copil și să nu duci nimic!” 😱
Am auzit-o toți. E acea cutuma socială care ne face să ne oprim la orice benzinărie în drum spre prieteni, ca să luăm „ceva dulce”. Pentru că, în manualul de bune maniere mioritice, iubirea se măsoară în grame de zahăr și coloranți.
Dar ce facem când părinții spun: „Te rugăm, nu îi mai aduce dulciuri”? ✋

Atunci începe adevăratul sport național — 𝐎𝐥𝐢𝐦𝐩𝐢𝐚𝐝𝐚 𝐒𝐜𝐮𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫 ș𝐢 𝐚 𝐕𝐢𝐧𝐨𝐯ăț𝐢𝐞𝐢::
„𝐇𝐚𝐢, 𝐝𝐫𝐚𝐠ă, 𝐜ă 𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐨 𝐛𝐨𝐦𝐛𝐨𝐚𝐧ă, 𝐧-𝐨 𝐬ă 𝐦𝐨𝐚𝐫ă!” (Zise mătușa, ignorând faptul că e a zecea „doar o bomboană” din săptămâna respectivă).
„𝐏ă𝐢 ș𝐢 𝐜𝐞, 𝐬ă 𝐯𝐢𝐧 𝐜𝐮 𝐦â𝐧𝐚 𝐠𝐨𝐚𝐥ă? 𝐂𝐞-𝐨 𝐬ă 𝐳𝐢𝐜ă 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥?” (Spoiler: Copilul se bucură și dacă te joci cu el 10 minute cu o cutie de carton - cel puțin așa a fost înainte să-l condiționăm noi, să aștepte acel “ceva bun” când vine cineva în vizită).
„𝐄 𝐝𝐞-𝐚𝐢𝐚 𝐛𝐮𝐧ă, 𝐜𝐮 𝐥𝐚𝐩𝐭𝐞, 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐢𝐮!” (Logica românească: dacă are o poză cu un pahar de lapte pe ambalaj, e practic medicament).
„𝐋𝐚𝐬ă-𝐥 𝐬ă 𝐬𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞, 𝐜ă 𝐞 𝐦𝐢𝐜, 𝐨 𝐬ă 𝐚𝐢𝐛ă 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐬ă ț𝐢𝐧ă 𝐝𝐢𝐞𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐛ă𝐭𝐫â𝐧𝐞ț𝐞!”

⚠️ Dar dincolo de glumițe, haideți să vedem „factura” invizibilă pe care o lăsăm în urmă - 𝐦𝐞𝐜𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐢𝐜ă𝐦 î𝐧 𝐫𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐮 𝐦â𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚.
Când tanti intră pe ușă și spune: „Uite, pentru că ai fost cuminte, tanti ți-a adus ceva bun că te iubește!”, tocmai a instalat un automatism periculos în creierul copilului.

𝐂𝐞 î𝐧𝐯𝐚ță 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐢𝐜 î𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭?
1. Mâncarea = Recompensă pentru „cumințenie”: Dacă sunt bun, primesc “ceva bun”.
2. Mâncarea = Limbaj al iubirii: Dacă cineva mă iubește, îmi dă “ceva bun”.
3. Mâncarea = Alinare/Eveniment: Nu mâncăm pentru că ne e foame, ci pentru că „a venit cineva”.

𝐈𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐠:
Peste 20 de ani, sunt șanse ca acel copil să devină adultul care, după o zi grea la birou, se va „recompensa” cu o ciocolată întreagă și o pizza aburindă, doar pentru că „a fost cuminte” și a rezistat zilei grele. Poate deveni adultul care nu știe să se simtă iubit sau liniștit fără un stimul dulce. Practic, transformăm mâncarea în principala formă de gestionare a emoțiilor.

𝐏𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞:
Ce-ar fi dacă data viitoare, în loc de clasica ciocolată, am duce:
✅ O carte de colorat (chiar și de 5 lei).
✅ O pungă de afine sau căpșuni (dacă tot vrem ceva dulce).
✅ Sau… pur și simplu… prezența noastră? (Știu, revoluționar!).

Voi în ce tabără sunteți: a celor care se luptă cu 'vama' de dulciuri la ușă sau a celor cărora le e teamă să intre în casă cu mâna goală? 👇

17/04/2026

𝐋𝐢𝐧𝐢ș𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐨ț𝐢𝐢... ✨

Așa arăta sala ieri, cu câteva minute înainte ca primii participanți să pășească în magazinul Vesel Fluturas. Am pregătit fiecare mapă cu gândul la curajul pe care îl cere vulnerabilitatea.

Deși în poză scaunele sunt goale, în realitate au fost ocupate de povești, de momente de „Aha!” și de dorința sinceră de a face pace cu mâncarea. Vă mulțumesc tuturor celor 13 participanți pentru o seară în care am învățat împreună că, în spatele fiecărei pofte, se află un om care merită, înainte de toate, blândețe. 💛

Am fost atât de prezentă în discuțiile noastre și atât de absorbită de energia voastră frumoasă, încât am uitat complet să mai fac fotografii în timpul atelierului. 🙈

𝐃𝐚𝐜ă 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧ț𝐢 𝐚 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐬𝐮𝐫𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝ă 𝐜â𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞 ș𝐢 𝐯𝐫𝐞𝐚 𝐬ă 𝐥𝐞 𝐥𝐚𝐬𝐞 î𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢, 𝐢-𝐚ș 𝐟𝐢 𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞! Mi-ar plăcea mult să avem și o amintire „fizică” a atmosferei magice care s-a creat între noi.

Vă îmbrățișez cu drag pe toți! 🤗

15/04/2026

𝐂â𝐧𝐝 𝐦ă𝐧â𝐧𝐜ă î𝐧 𝐟𝐚ț𝐚 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐞𝐭𝐞𝐢, 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐧𝐮 î𝐧𝐯𝐚ță 𝐬ă 𝐦ă𝐧â𝐧𝐜𝐞. 𝐄𝐥 î𝐧𝐯𝐚ță 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐬ă î𝐧𝐠𝐡𝐢𝐭ă. 📵🍽️
Vă sună cunoscută liniștea aceea ciudată de la masă, unde singurul sunet este cel al desenelor animate sau scroll-ul pe Facebook?

Ca părinți, uneori suntem atât de epuizați, încât tableta pare singura soluție pentru ca cel mic să „bage măcar două guri”. Dar, în spatele acestei liniști aparente, se întâmplă ceva invizibil și riscant: 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚.

𝐔𝐢𝐭𝐞 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐫𝐚𝐭ă 𝐚𝐬𝐭𝐚 î𝐧 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥ă:
👧 𝐄𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢:
Gândește-te la cel mic, captivat de culorile de pe ecran. Lingura intră în gură mecanic, iar el nici nu știe dacă mănâncă mazăre sau măr. Nu simte textura, nu se strâmbă la gustul nou, nu spune „nu mai vreau”. Corpul lui primește combustibil, dar creierul lui nu primește experiența. Peste ani, acest copil va căuta mereu un stimul extern (televizor, telefon) pentru a putea mânca, pentru că nu a învățat niciodată să-și asculte propriul stomac.
👩 𝐄𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮𝐥 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢:
Suntem noi, seara, după o zi lungă. Ne punem în față un castron cu mâncare și deschidem Netflix-ul. Deodată, filmul se termină și ne uităm surprinși la farfuria goală: „Când am mâncat tot? Parcă nici n-am simțit gustul!”. Ne simțim plini, dar deloc satisfăcuți. Așa apare nevoia de „încă ceva dulce”, pentru că sufletul nostru n-a fost prezent la masă și încă „îi e foame” de plăcere.

𝐑𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă 𝐜𝐮 𝐦â𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞ș𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐬𝐢𝐦ț𝐮𝐫𝐢, 𝐧𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐢𝐱𝐞𝐥𝐢. 🌿

Atunci când mâncăm în fața unui ecran:
❌ Nu simțim gustul real.
❌ Nu recunoaștem texturile.
❌ Și, cel mai important, nu simțim când ne-am săturat.

Vindecarea începe cu prezența. Cu ochii în farfurie și în ochii celor de lângă noi. Cu zgomotul mestecatului, cu mirosul aburilor de supă, cu povestile de la masă.

𝐏𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐳𝐢:
Încearcă o singură masă fără niciun ecran. Nici tabletă pentru cel mic, nici telefon pentru tine. Doar voi și mâncarea. S-ar putea să fie gălăgie, s-ar putea să fie greu, dar este singura cale prin care copilul tău și tu învățați, cu adevărat, să vă hrăniți, nu doar să înghițiți.

Tu ce alegi azi: liniștea de la tabletă sau „gălăgia” sănătoasă de la masa în familie? Scrie-mi un singur cuvânt: 𝐄𝐜𝐫𝐚𝐧𝐞 sau 𝐏𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧ță? 👇

13/04/2026

𝐌𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐛𝐞𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐫𝐢𝐠𝐢𝐝𝐞𝐫: 𝐎 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐚ț𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟐:𝟎𝟎 𝐧𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 💡🕵️‍♀️
M-am gândit mult la asta: dacă mâncarea de la miezul nopții n-ar fi fost lăsată de Dumnezeu, de ce ar mai exista bec în frigider? 😁🤔

În urma „investigației” mele, am ajuns la o concluzie clară: becul ăla e acolo cu un scop nobill: să ne ghideze drumul prin întuneric către felia de pizza / tort salvatoare. E ca un far pentru marinarii eșuați în pofte. 🌊⚓

Noaptea, frigiderul are o aură magică. Știți momentul ăla când e liniște în toată casa, te dor picioarele de peste zi, și deodată se aude „zumzetul” ăla care te cheamă ca un cântec de sirenă? Deschizi ușa și lumina aia albă te face să uiți de orice stres. Deodată, resturile de aseară par cel mai bun meniu de 5 stele. 😂

𝐒ă 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞 𝐦â𝐧𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐚 𝐟ă𝐜𝐮𝐭 „𝐦𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚ț𝐢𝐞” î𝐧 𝐟𝐚ț𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐫𝐢𝐠𝐢𝐝𝐞𝐫 𝐦ă𝐜𝐚𝐫 𝐨 𝐝𝐚𝐭ă î𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐬ă𝐩𝐭ă𝐦â𝐧ă! Ce ați găsit bun „la lumină”? 👇

11/04/2026

Paștele este despre Lumina pe care o purtăm în interior ✨
De multe ori, ne pierdem în goana după masa perfectă, cozonacul cel mai pufos sau curățenia lună. Dar esența acestei sărbători este, de fapt, despre tihnă. Despre momentul acela în care te așezi la masă și simți recunoștință, nu vinovăție. Despre bucuria de a fi prezent, fără să numeri calorii sau să te cerți că „ai mâncat prea mult”.
Vă doresc un Paște în care să vă hrăniți nu doar trupul, ci mai ales sufletul. Să fie o duminică în care să vă priviți cu blândețe și să lăsați lumina să vindece toate acele locuri în care ați fost prea dure cu voi înșivă.
Bucurați-vă de fiecare gust, de fiecare zâmbet și de liniștea de a fi, pur și simplu.
Sărbători cu multă pace și lumină!

08/04/2026

„𝐒ă 𝐧𝐮 𝐦ă 𝐯𝐚𝐝ă 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢...” – 𝐑𝐮ș𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐬ă 𝐦â𝐧𝐜ă𝐦 𝐩𝐞 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐬 🍽️🫣
„Sigur sunt o priveliște dezgustătoare când mănânc. Cine mă vede, sigur se simte prost pentru mine.”
Ani de zile, asta a fost vocea care îmi urla în cap de fiecare dată când eram în public. Și uite așa, ajunsesem să mănânc pe fugă, cu mâna acoperindu-mi gura, trecându-mă toate transpirațiile de stres. Singura mea rugăciune era: „Doamne, numai să nu treacă cineva cunoscut pe aici!”
Și, bineînțeles, universul are simțul umorului. Exact când eram cu gura plină, abia putând să mestec — în graba mea disperată de a termina tot cât mai repede (fără să simt niciun gust, nicio plăcere) — trecea pe lângă mine un fost iubit sau tipul nou de care îmi plăcea.
În acele secunde, simțeam „bufeurile” rușinii. Mă înroșeam ca o pătlăgică, picioarele mi se înmuiau și căutam disperată o masă sub care să mă târăsc. Voiam să dispar.
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐞 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐝𝐞𝐦?
Pentru că mult timp am crezut că relația mea cu mâncarea este ceva „murdar”. Ceva ce trebuie ascuns de lume. Dar am învățat, cu pași mici, să schimb lupa prin care mă privesc.
Când am început să privesc prin ochii adultului blând, am văzut că acolo, în spate, era un copil interior care încerca doar să se aline. Un copil care căuta siguranță într-o lume care ne cere mereu să fim perfecți, artificiali, „la dietă”.
Vindecarea mea a început în dimineața în care oglinda din baie mi-a răspuns, în sfârșit, cu un zâmbet cald și prezent. Acolo, în acea acceptare, am început să-mi ocrotesc vulnerabilitatea.
𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐦 𝐫𝐞î𝐧𝐯ăț𝐚𝐭 𝐬ă 𝐦ă𝐧â𝐧𝐜 î𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞?
🌿 𝐏𝐚𝐬𝐮𝐥 𝟏: Am început cu un biscuite. L-am mâncat pe o bancă, în parc, uitându-mă la oameni.
🌿 𝐏𝐚𝐬𝐮l 2: Apoi a urmat un fruct. L-am savurat mușcând cu poftă, fără să-mi acopăr gura.
🌿 𝐏𝐚𝐬𝐮𝐥 3: Până când, într-o zi, mi s-a părut firesc să „îmi bag fața” într-o pară zemoasă, savurând dansul papilelor gustative, exact așa cm o făceam când eram copil. Cu toată plăcerea. Cu toată libertatea.
Odată ce nu te mai ascunzi, mâncarea încetează să mai fie un inamic și devine, din nou, bucurie.
Tu ai simțit vreodată nevoia să te ascunzi când mănânci? Te simți „văzută” de povestea mea? Te aștept în comentarii să ne eliberăm împreună de această rușine. 👇

06/04/2026

𝐒𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐭ă𝐮 𝐧𝐞𝐫𝐯𝐨𝐬 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 î𝐧𝐜ă 𝐮𝐧 𝐩𝐨𝐝𝐜𝐚𝐬𝐭. 𝐀𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐩𝐨𝐦 î𝐧𝐟𝐥𝐨𝐫𝐢𝐭. 🌸🧠
Suntem bombardați zilnic cu „ce să mâncăm”, „câte mii de pași să facem” și „cum să ne optimizăm viața”. Uneori, chiar și sfaturile de sănătate devin un stres în plus pe lista noastră de task-uri.
Dar adevărul este că, de multe ori, mâncăm emoțional nu pentru că nu știm ce e sănătos, ci pentru că suntem 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚ț𝐢 𝐬𝐞𝐧𝐳𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥. Creierul nostru e „prăjit” de ecrane, notificări și decizii.
𝐒𝐨𝐥𝐮ț𝐢𝐚 𝐦𝐞𝐚 „𝐧𝐞𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă” (𝐝𝐚𝐫 𝐝𝐨𝐯𝐞𝐝𝐢𝐭ă ș𝐭𝐢𝐢𝐧ț𝐢𝐟𝐢𝐜)?
În loc să asculți încă o lecție despre metabolism în timp ce mergi pe stradă, fă o pauză de 5 minute.
🌿 Găsește un pom înflorit (e plină Timișoara acum!).
🌿 Apropie-te și bagă-ți nasul în el, exact așa cm făceai când erai copil.
🌿 Simte textura petalelor. Inspiră parfumul ăla care nu poate fi pus în nicio sticlă de multivitamine.
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜ț𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳ă?
Pentru că mirosul și atingerea sunt „scurtături” directe către centrul tău de calm. Îți scot sistemul nervos de pe modul „supraviețuire” și îl aduc în prezent. Iar un creier liniștit nu mai urlă după dopamină sub formă de zahăr sau ronțăieli.
Data viitoare când simți că tensiunea crește, nu căuta un plan alimentar. Caută un pom înflorit. Ziua devine un pic mai bună, nu-i așa?
𝐓𝐮 𝐜â𝐧𝐝 𝐚𝐢 „𝐛ă𝐠𝐚𝐭 𝐧𝐚𝐬𝐮𝐥” î𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐟𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐚𝐭ă, 𝐟ă𝐫ă 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐠𝐫ă𝐛𝐞ș𝐭𝐢 𝐧𝐢𝐜ă𝐢𝐞𝐫𝐢? 👇

03/04/2026

𝐃𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢ț𝐢𝐚 𝐨𝐩𝐭𝐢𝐦𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢: 𝐒ă 𝐜𝐮𝐦𝐩𝐞𝐫𝐢 𝐨 𝐜𝐮𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐨𝐦𝐛𝐨𝐚𝐧𝐞 ș𝐢 𝐬ă 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐜ă 𝐨 𝐬ă 𝐦ă𝐧â𝐧𝐜𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐮𝐧𝐚. 🍬
Să fim serioși, cu toții am fost aici, măcar odată…în ultimele 6 luni 😋

Desfaci cutia cu mișcări de ninja, promițându-ți solemn: „Doar una. O savurez lent și gata.” Zece minute mai târziu, te trezești înconjurat de ambalaje goale, întrebându-te unde au dispărut restul de 15 „surori”.

Partea mea preferată? Momentul de negare în care te uiți în cutia goală ca și cm ar fi un portal către altă dimensiune: „Nu se poate, cred că au pus mai puține în pachet de data asta!” 🧐

Adevărul e că, uneori, optimismul nostru e mai mare decât voința, mai ales vineri seara când „bateria” e pe roșu și singura dopamină disponibilă e la un ambalaj colorat distanță.

E grav? Eu zic…nu. E doar uman. Și e mult mai amuzant când încetăm să ne mai certăm pentru asta și acceptăm că, uneori, „doar una” e doar o legendă urbană. 😂

Voi ce „recorduri” de optimism aveți pentru weekend? O pungă de chipsuri deschisă „doar pentru un gust” sau un serial pe Netflix la care vedeți „doar un episod”?
Scrieți-mi mai jos să nu mă simt singura optimistă din Timișoara! 👇

01/04/2026

𝐀𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥” 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢: 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐦ă 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚𝐦 𝐨𝐩𝐫𝐢, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐚𝐜ă 𝐬𝐢𝐦ț𝐞𝐚𝐦 𝐜ă 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐝𝐞𝐳? 🧹🍽️
„Mănâncă tot din farfurie, că e păcat de munca omului!”
„Nu-ți lăsa norocul în farfurie, termină tot!”

Sunt frazele cu care am crescut și care ni s-au tatuat pe creier. Ani de zile am fost mândră că eu „nu risipesc”. Eram mândră că farfuria mea — și a soțului meu — rămânea lună, indiferent de preț.

Dar prețul era, de fapt, corpul meu. 😔
Îmi amintesc seri în care simțeam fizic că pur și simplu explodez. Stomacul îmi urla „Stop!”, dar vocea din capul meu era mai puternică: „Mai e puțin, păcat să se arunce”.
Așa că mă transformam în „aspiratorul” casei.
Dacă soțul meu lăsa o margine de pizza sau două linguri de mâncare, le terminam eu. Nu de foame. Ci dintr-o vinovăție adâncă, amestecată cu o mândrie falsă că la noi „nu se irosește nimic”.

𝐋𝐨𝐠𝐢𝐜𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐨𝐚𝐬ă: Preferam să mă sufoc de preaplin, doar ca să nu văd acele resturi la gunoi. Practic, consideram că stomacul meu este un loc mai bun de depozitare decât coșul.
Dar am învățat un adevăr greu: 𝐌â𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦â𝐧𝐜𝐚𝐭ă 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐚ț𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐨𝐭 𝐫𝐢𝐬𝐢𝐩ă.
Diferența e că, în loc să ajungă la coș, ajunge în inflamația corpului meu, în kilogramele care mă dor și în oboseala de a doua zi.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐦 î𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐬ă 𝐟𝐚𝐜 𝐩𝐚𝐜𝐞 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞?
✨ 𝐀𝐦 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐜ă 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐮𝐧 𝐝𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭. Corpul meu merită respect, nu „resturi” pe care nimeni nu le mai vrea.
✨ 𝐑𝐞𝐠𝐮𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐬𝐞𝐫𝐨𝐥𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞:Dacă rămâne puțin, îl pun într-o caserolă mică la frigider. De multe ori, e fix gura de mâncare de care avem nevoie mai târziu, când apare o poftă neașteptată.
✨𝐆𝐞𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚 𝐝ă𝐫𝐮𝐢: Dacă e prea mult, pun mâncarea într-o caserolă de aluminiu și o plasă de hârtie și o las afară pentru animalele străzii sau pentru cineva care are cu adevărat nevoie de ea. Astfel, mâncarea își găsește utilitatea, dar fără să îmi mai rănească mie sănătatea. 🌿

Dacă și tu mănânci după ceilalți „ca să nu se strice”, chiar dacă simți că nu mai poți... să știi că nu ești singur(ă). E o bătălie grea cu educația de acasă.

𝐃𝐚𝐫 𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭 𝐬ă 𝐭𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐢: 𝐔𝐧𝐝𝐞 𝐞 𝐫𝐢𝐬𝐢𝐩𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞? Î𝐧 𝐟𝐚𝐫𝐟𝐮𝐫𝐢𝐚 𝐥ă𝐬𝐚𝐭ă 𝐝𝐞𝐨𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐮 î𝐧 𝐬ă𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐭𝐚 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭ă? ❤️
Te-ai simțit și tu vreodată „aspiratorul” familiei? Povestește-mi în comentarii cm e la tine la masă. 👇

30/03/2026

𝐃𝐞 𝐜𝐞 „𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭̦𝐚” 𝐭𝐞 𝐥𝐚𝐬𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐞𝐱𝐚𝐜𝐭 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐚? 🤔

𝐌𝐈𝐓: „Dacă aș avea mai multă ambiție, aș putea să nu mă mai ating de ciocolată/chipsuri/pizza.”
𝐑𝐄𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄: Nu e vorba de ambiție, ci de biologie. Mai exact, de o mică moleculă numită Dopamină.

Te-ai întrebat de ce, după o zi lungă și stresantă la birou, „voința” ta pare că s-a evaporat complet la ora 20:00?
𝐈𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐭̦𝐢-𝐥 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞:
Voința este ca bateria telefonului tău. Dimineața e la 100%, dar fiecare decizie, fiecare mail stresant și fiecare task plictisitor consumă din ea. Seara, bateria e pe „roșu”. 🔋🪫
În acel moment, creierul tău intră în panică. El nu vrea salată. El vrea dopamină ACUM pentru a supraviețui stresului. Și unde o găsește cel mai repede? În zahăr, în sare și în grăsimi. 🍕🍩

𝐍𝐮 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 „𝐬𝐥𝐚𝐛(𝐚̆)”. 𝐄𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐨𝐦 𝐜𝐮 𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐫𝐯𝐨𝐬 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐮𝐭𝐚̆ 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐛𝐫𝐮.
Când înțelegi că nu ești „stricat(ă)”, ci doar ai un creier care funcționează diferit, vinovăția începe să dispară. Și abia atunci apare loc pentru schimbare reală.

𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐭𝐮 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐭𝐚 𝐬𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐞 𝐳𝐢𝐮𝐚, 𝐝𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐒𝐡𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐬𝐚𝐣. 𝐍𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐢! 🔋

Vom vorbi mai multe despre aceste mecanisme și despre cm le putem gestiona cu blândețe la atelierul gratuit de joi 16 aprilie, la Timișoara.

Toate detaliile despre eveniment în primul comentariu.” 👇

27/03/2026

Sportul național de weekend: „Scroll-ul pe Netflix în timp ce mâncarea se răcește” 🍕📺

Recunoaște: ești cu farfuria aburindă în față (sau cu punga de chipsuri desfăcută, nu judecăm!), dar nu poți lua prima înghițitură. De ce? Pentru că n-ai găsit încă ACEL serial care să merite compania cinei tale. 🧐

Și uite așa, trec 15 minute. Mâncarea devine călduță, apoi rece, iar tu ești tot la categoria „Recomandate pentru tine”, dez bătând interior dacă un documentar despre pinguini merge cu pastele carbonara sau ai nevoie de ceva cu detectivi scandinavi. 🐧🕵️‍♂️

Adevărul e că am transformat masa dintr-un moment de hrănire într-un spectacol multimedia. 🍿

Fără un ecran în față, parcă mâncarea n-are același gust, nu? Creierul nostru e atât de setat pe dopamină, încât „doar să mănânci” pare... plictisitor. Realitatea e că, în timp ce ochii caută subtitrări, stomacul uită să ne mai spună „hei, sunt plin!”. Așa ne trezim că am terminat porția (și poate încă una) fără să ne dăm seama când am înghițit.

Planul pentru weekendul acesta?

Râdem de noi, ne bucurăm de serial, dar poate – doar poate – încercăm la o singură masă să lăsăm telecomanda aia din mână. Să vedem ce gust are mâncarea fără 4K și Wi-Fi. 🧘‍♂️

Dar stați liniștiți, nu începem de azi. Azi e vineri! Ne ocupăm de „conștientizare” și „obiceiuri sănătoase” de weekendul viitor (sau celălalt, vedem noi). 😉

Voi la ce serial ați lăsat mâncarea să se răcească cel mai mult timp? Lăsați o recomandare (sau o mărturisire) în comentarii! 👇

Address

Timisoara

Opening Hours

Monday	10:00 - 18:00
Tuesday	10:00 - 18:00
Wednesday	10:00 - 18:00
Thursday	10:00 - 18:00
Friday	10:00 - 18:00

Website

facebook.com

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Joy Of Senses - Food, Habits & Healing posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Want your practice to be the top-listed Clinic in Timisoara?