12/08/2025
Nu ne mai edităm doar fotografiile.
Ne edităm și fețele.
În goana după "tinerețe fără bătrânețe", fugim de chipul pe care îl avem, care ne-a fost dăruit, ca de un dușman.
Ne uităm în oglindă și vrem să fim mai puțin noi și mai mult "ceva" care se aliniază cu standardele care sunt mereu în schimbare în funcție de trenduri.
Este o linie fină între rafinament și grotesc.
O linie pe care uneori o depășim fără să ne dăm seama, în goana după atenție și validare.
Ceea ce numim estetică începe să se transforme într-o caricatură. Buze foarte umflate, pomeți care par sculptați, trăsături care își pierd expresia, istoria și unicitatea.
Fețele devin tot mai asemănătoare, tot mai netede, dar mai lipsite de poveste.
Frumusețea stă în a purta cu grație fiecare an, fiecare amintire, fiecare urmă de viață pe chip.
Ridurile și părul alb nu sunt defecte, sunt urme ale unei vieți trăite. Sunt dovada înțelepciunii.
Poate că a venit timpul să ne iubim mai mult.
Să ne privim în oglindă și să recunoaștem chipul care a râs, a plâns, a iubit și a pierdut.
Să nu mai alergăm după fețe care nu ne aparțin, ci să alegem acceptarea care ne face să strălucim.
Pentru că frumusețea adevărată nu este ceva ce se corectează. Frumusețea adevărată se trăiește exact așa cm e.
