21/07/2025
Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl putem face este să rămânem
Prezenți.
– în fața fricii,
– în fața propriei suferințe,
– în fața unei relații cu tine însuți,
– în fața unui celălalt.
✨ 📍 Mi s-a petrecut la prima ședință de terapie cu V., (26 de ani).
“A intrat în cabinet cu o tensiune subtilă. Nu era închis, ci mai degrabă atent – ca și cm verifica dacă locul e sigur. Privirea lui căuta ceva: poate permisiunea de a se așeza, poate un spațiu în care durerea să nu mai fie respinsă sau corectată.
– Bună ziua. Am relații foarte dificile cu femeile. Cred că totul începe de la mama…
Relația cu ea a fost distantă. Mă critica tot timpul și mă făcea să mă simt neimportant, neiubit.
Acum, când încerc să fiu aproape de o femeie, ceva în mine se blochează. Mă panichez.
Am fost deja în terapie, dar doar cu terapeuți bărbați.
M-am gândit să lucrez cu dvs. Putem lucra împreună?
L-am privit în tăcere. Nu ca terapeut care „repară” ceva, ci ca o ființă umană care poate rămâne prezentă în fața suferinței celuilalt.
– Dar eu sunt femeie. Cum e pentru tine să fii aici, cu mine? Crezi că, în aceste condiții, putem lucra împreună?
A fost o pauză. Nu defensivă, ci densă. Privirea i-a coborât o clipă, apoi a revenit, mai prezentă.
– M-am gândit la asta. Nu e ușor... dar vreau să vindec!! Am cunoscut pe cineva și îmi doresc să funcționeze. E o tipă faină. Dar parcă ceva din mine abia așteaptă să greșească.
E ca și cm aș pregăti eșecul dinainte să înceapă…
L-am ascultat. Am simțit neliniștea din vocea lui – profundă, poate veche..de când era copil.
I-am întins un pahar cu apă.
– Îți mulțumesc că îmi împărtășești toate astea. Observ cât de greu e să le rostești.
Hai să respirăm puțin. Nu ne grăbim.
E în regulă să simți tot ce simți acum.
Liniștea care a urmat nu a fost un gol, ci o prezență. Respirația i s-a calmat. Corpul s-a destins. Fără multe cuvinte, deja începuse să se simtă conținut.
După câteva minute, am întrebat:
– Cum a fost pentru tine când ți-am pus acea întrebare – despre faptul că sunt femeie?
Ce ai simțit atunci?
Era o invitație la claritate. La asumare. La începutul unei relații conștiente, în care să putem numi împreună posibilele proiecții, frici și răni.
Știam că, pentru el, pot deveni o figură simbolică – poate chiar una care reactivează dureri vechi. Tocmai de aceea, era esențial să le ținem împreună, cu blândețe.
Privind înapoi, am simțit curajul din prezența lui. Alegerea de a rămâne, de a privi o prezență feminină în ochi – chiar cu frică – și de a spune: „Vreau să vindec”, e o formă de maturitate profundă. Un fel de a spune: Sunt pregătit să simt. Să îmi dau voie să iubesc.
– Îți mulțumesc pentru încredere.
Știu că nu e un pas ușor.
Nu sunt aici ca să înlocuiesc pe cineva, ci ca să-ți ofer o relație diferită.
Una în care să te simți văzut, auzit, acceptat, întreg.
Vom învăța împreună că apropierea nu e pericol – ci poate deveni sprijin.”
Pentru mine, acesta nu a fost doar începutul unei relații terapeutice.
A fost și o lecție despre câtă putere se află într-un act simplu de a rămâne prezent în fața fricii.
💬 Ce înseamnă pentru tine prezența într-o relație?
Ai avut parte de ea? Sau ai dus lipsa ei?
Te invit să împărtășești – dacă simți.
Poate e începutul unei vindecări.❤️