04/01/2025
TERAPII ORIENTALE PENTRU ANOTIMPUL RECE
Ne apropiem de mijlocul iernii, perioada care teoretic este cea mai friguroasă din an, cu toate că în ultimii ani, vremea a fost total diferită de ceea ce ar fi fost normal pentru această perioadă. Frigul ne face să ne îmbrăcăm gros, să evităm să mai ieșim în spații deschise, să căutăm surse de căldură, să bem lichide calde și să mâncăm tot ceea ce ne poate încălzi, pentru a compensa astfel răcoarea din mediul exterior. După cm vom vedea în continuare, din punct de vedere al recomandărilor pe care ni le face tradiția indiană și chineză, există elemente pe care le putem aplica foarte bine și la noi. Ambele tradiții orientale (indiană și chineză) folosesc mult elementele naturii pentru a caracteriza anumite fenomene, atât din lumea înconjurătoare, cât și din interiorul trupului nostru. Tradiția indiană descrie 5 elemente: Pământ, Apă, Foc, Aer și Eter, în timp ce în tradiția chineză regăsim tot 5 elemente, dar în locul Eterului apare Metalul.
1. Anotimpul iernii este caracterizat în primul rând de frig, deci lipsește cel mai mult căldura. El este pus în corespondență, conform medicinei chineze, cu elementul Apă, cu organele energetice Rinichi și Vezică Urinară și cu starea (“emoția”) de frică. Acest moment este practic opus anotimpului călduros (verii) în care predomină căldura și elementul Foc. Prin urmare, se spune că focul este în deficit și prin urmare, trebuie întărit. Totodată, trebuie să ne fortificăm tot ce ține de Elementul Apă, de energia Rinichiului, care este o energie legată de vitalitate, de regenerare, de conservare, de tonifiere. Este necesar să protejăm atât rinichii ca organe fizice, cât și toate țesuturile nobile care au în componență multă apă (cum ar fi, de exemplu, sistemul nervos). Deci principalul lucru pe care trebuie să îl facem în acest sezon, conform medicinei chineze, este să încercăm să ne conservăm cât mai bine energia (evitând orice suprasolicitare) și să urmărim să amplificăm căldura, care este în cel mai mare deficit în acest moment. Pentru a tonifia energia Rinichiului, vom consuma alimente tonice pentru acest organ, cm ar fi unele alimente de culoare neagră (fasole neagră, semințe de susan negru), alte semințe, alge marine, alimente cu gust sărat, lichide calde, dar și numeroase condimente. Câteva remedii tonice care se găsesc și la noi, pe care le putem folosi în perioada de iarnă pentru a tonifia rinichii sunt: semințele de schinduf (care tonifică și ficatul), fructele de goji, dar și plante precum coada-calului, rădăcina de pir, fructele de merișor și de ienupăr.
Pentru a ne încălzi, este recomandat să facem băi calde la picioare (având în vedere că meridianul Rinichi pornește chiar din centrul tălpii), dar și ale zonei lombare (acolo unde există fizic rinichii). Zona lombară o putem încălzi și prin alte metode, cm ar fi aplicarea unor creme cu acțiune încălzitoare (de exemplu, cremă cu ardei iute), dar și prin protecția prin îmbrăcămintea de lână, blană sau alte materiale naturale.
2. Trebuie să dăm o mare atenție regenerării, ca urmare, este bine să dormim mai mult, să încercăm să ne relaxăm, să ne retragem mai mult în interior, rugându-ne sau meditând. Practic, acest moment este cel mai bun pentru reflecție, pentru adunarea forțelor, pentru a trage concluzii constructive legate de ceea ce am făcut până acum și în ce direcție să o luăm începând cu noul sezon care va veni ulterior. Acesta nu trebuie să fie un demers mental, ci înseamnă că trebuie să ascultăm și de nevoile vitale ale trupului nostru, precum și de emoțiile noastre, adică să participăm cu inima, astfel încât la începutul primăverii, când va începe cu forță acea renaștere a naturii, să putem și noi renaște, după ce am reușit să ne depășim (pe cât posibil) fricile și stările negative. Este un moment bun să ne punem întrebări precum: “Ce îmi doresc de la viață? ”, “Ce să fac pentru a fi în cel mai bun acord cu ființa mea?”
Urmărind să fim cât mai tăcuți, retrași în interior, mai ales dacă suntem în momente de tulburare și cumpănă, vom putea primi anumite inspirații referitoare la ce este cel mai bine să alegem pentru viitor. De multe ori, mai ales în perioadele active, noi suntem prinși în vâltoarea acțiunilor, a impulsurilor, a gândurilor, care ne exteriorizează și astfel ne consumă mult din resurse. Datorită acestei exteriorizări excesive, mulți oameni nici nu mai sunt în stare să se relaxeze cm trebuie, să se odihnească pentru a se putea regenera. Mulți își folosesc timpul liber pentru a continua munca sau chiar sar peste momentele de somn, însă, procedând astfel, oboseala se va acumula și practic ne vom consuma resursele mult mai rapid. Ei bine, aceste momente în care și natura este liniștită, le putem folosi în primul rând pentru reflecție, pentru contemplare, pentru a descoperi în noi fie unele talente, fie dorințe poate ascunse, pe care nu am avut curajul până acum să le scoatem la iveală. Din aceste reflecții pot rezulta ulterior mugurii unor noi direcții, prin care ne vom putea exprima în perioada care va urma după ce iarna se va sfârși.
Putem spune, în termeni psihologici, că este un moment bun de explorare a subconștientului, lucru pe care nu suntem obișnuiți să îl facem curent decât dacă avem obișnuința de a trăi și reflexiv, adică de a avea o bogată viață interioară, în care să fim în dialog cu ființa noastră cea mai profundă și cu Creatorul nostru.
3. Un alt aspect important care este precizat în textele tradiționale antice, legat de elementul Apă, este conservarea potențialului reproducător (sau creator). În cultura noastră actuală, bazată pe consum, competiție, acțiune, exteriorizare, oamenii sunt învățați să caute supra-stimularea, pentru că asta le aduce iluzia de fericire. De aici, apare lipsa de profunzime și consumul accelerat al resurselor proprii, precum și superficialitatea de azi a relațiilor dintre oameni. Ori, lecția apei este să învățăm să redevenim profunzi. În locul unor relații pasagere cu tentă sexuală și care aduc după ele frustrare, dezamăgire, tensiuni, resentimente și chiar boli (mai ales în rândul femeilor), ar trebui să optăm pentru relații de lungă durată, bazate pe iubire, responsabilitate și intimitate adevărată. Totodată, este important să ne conservăm energia sexuală, care nu este importantă doar în reproducere, ci și în inspirație și creativitate.
4. Apa este elementul care are legătură și cu memoria. Astfel, acest anotimp este cel mai bun moment de a face ordine în amintiri, exact așa cm am face ordine în casă sau în documentele din calculator. Păstrăm ceea ce ne este folositor, amintirile din care tragem concluzii și învățăminte; ne debarasăm de tot ceea ce este nefolositor, chinuitor, traumatizant, învățând să iertăm și să ne eliberăm de povara unor astfel de amintiri toxice.
5. Să spunem câteva cuvinte și despre modul cm vede medicina Ayurveda acest sezon. Sezonul de iarnă este caracterizat, din această perspectivă, de amplificarea calităților de rece, uscat, mobil, aspru, ușor, toate fiind predominante în această perioadă (în termeni ayurvedici, manifestarea predominantă a lui Vata dosha, care are aceste calități specifice). Vântul rece și frigul ne poate predispune la boli osteo-articulare, care se declanșează sau se agravează în această perioadă. De asemenea, apar mai frecvent contracturi musculare (de ex. torticolis, spasme musculare).
Frigul afectează în special persoanele care au o structură fizică mai fragilă, care sunt subponderale, mai agitate din fire, așa-numitele tipologii Vata. Ele pot fi mai ușor dezechilibrate de frigul din acest sezon, pentru că au mai puțin strat adipos cu rol protector; la fel, pot fi destabilizate emoțional mai ușor decât persoanele care au structură mai robustă și vitalitate mai bună. Persoanele mai robuste, încadrate la tipologia Kapha dosha, pot fi și ele afectate de frig, dar, de obicei, au rezistență mai mare la boli. Cele două tipologii, Vata și Kapha dosha, suferă mai mult de frig decât tipologia de foc (Pitta dosha, caracterizată prin metabolism accelerat, digestie puternică, iar pe ca personalitate, de o voință puternică și determinare, calități de lider). Așadar, în această perioadă trebuie să fie atenți mai ales cei care sunt deja sensibili la frig.
6. Cel mai important lucru este consumul de condimente, alimente și băuturi calde, precum și administrarea unor remedii care ajută digestia și metabolismul. Acestea vor fi alese în funcție de persoană și de riscurile de boală sau problemele de sănătate pe care deja le are. De exemplu, persoanele cu tipologie Vata nu vor folosi condimente foarte puternice, ci unele mai blânde, cm ar fi piper roz (mai puțin agresiv decât alte specii de piper), rozmarin, pippali (Piper longum), hingu (Ferula asafoetida), scorțișoară, usturoi în doze mai mici sau amestecat cu ulei (mujdei) ca să nu fie atât de agresiv. În schimb, la tipologiile Kapha dosha, chiar este recomandat să se folosească cele mai puternice condimente, printre care enumerăm: hrean, piper de toate tipurile (alb, negru, verde), scorțișoară (chiar proaspăt măcinată), cuișoare, cimbru, ardei iute, ghimbir uscat, usturoi în doze mari. Persoanele cu tipologie Kapha nu au nevoie să bea foarte multe lichide, ele având suficiente rezerve; în schimb, la persoanele predominant Vata dosha este foarte necesar consumul de lichide calde: supe, ciorbe, ceaiuri, compoturi. Inclusiv apa trebuie să băută caldă sau chiar fierbinte.
7. De asemenea, aceasta este perioada în care sunt necesare alimentele cele mai consistente, bogate în proteine și grăsimi. Pe măsură ce înaintăm în sezonul de iarnă, va fi foarte bine dacă vom consuma alimente de origine animală, mai ales lactate, la care putem, de asemenea, adăuga condimente. Brânzeturile maturate sunt mai ușor digerabile decât cele proaspete. Iarna este și sezonul murăturilor, mai ales a celor picante. Gustul sărat, care este corespondent pentru elementul Apă și în tradiția indiană, este cel care echilibrează cel mai bine o persoană sau o problemă de sănătate de tip Vata dosha. De exemplu, murăturile sau algele sunt indicate cu precădere în acest sezon. Persoanele cu tipologie predominant de aer (Vata dosha) au cea mai mare nevoie de hrană consistentă, administrată în doze mici, la intervale cât mai regulate. Le sunt de cel mai mare folos combinațiile de mâncăruri sau suplimentele cu conținut bogat de substanță grasă (unturi, uleiuri, avocado, semințe diverse, nuci) sau combinațiile dulci, cu miere sau fructe foarte dulci (stafide, prune, curmale, smochine). În cazul lor, digestia este ceva mai delicată și există tendință la constipație și balonare, așadar, este bine să folosească alimente consistente, bogate în fibre și cu condimente moderate. Un exemplu ar fi supa de linte cu semințe de chimen sau humusul (pastă de năut) cu tahina (pastă de susan) sau cu semințe de susan coapte cu sare și apoi ușor măcinate. Mămăliguța caldă cu brânză și smântână sau bulzul tradițional pot fi incluse și ele în meniu.
8. O persoană cu tipologie de aer (Vata dosha) sau care are probleme ce atestă un dezechilibru de acest tip (dureri osteo-articulare și musculare, palpitații, uscăciunea pielii, tulburări de atenție și memorie etc.) are foarte multă nevoie de aplicații externe de substanțe uleioase, adică masaj cu ulei călduț, realizat constant o perioadă mai lungă. Cele mai bune uleiuri care se recomandă sunt cel de susan, măsline, floarea soarelui. Având în vedere că durerile osteo-articulare apar frecvent la vârstnici, pe fondul demineralizării osoase și al pierderii vitalității, și că aceste simptome tind să se agraveze iarna, avem încă un motiv să introducem în tratament remedii tonice și anti-îmbătrânire, cm ar fi ashwagandha, cătina, spirulina, ginseng-ul de toate felurile (indian, corean, siberian). Aici printre cele mai indicate sunt produsele apicole, începând cu lăptișorul de matcă, polenul și mierea. Pentru persoanele cu tipologie Vata dosha sunt indicate uleiuri esențiale cu efecte tonice, cm ar fi tămâie, mosc, santal, trandafir, busuioc, camfor, scorțișoară (ultima în doze mici), puse în difuzorul de aromaterapie sau adăugate în uleiul de masaj.
9. La persoanele de tip Kapha dosha, în schimb, chiar dacă ne aflăm în sezonul de iarnă, nu este indicat să se consume alimente sărate sau prea multe lichide, însă ele pot mânca cele mai picante feluri, alături de alimente mai ușoare, uscate, nu foarte consistente (sărățele, pâine uscată, mămăligă, fulgi de cereale). Pentru ele, este chiar indicat să se mai sară peste câte o masă, mai ales cea de seară. Remediile indicate pentru persoanele cu constituție robustă (Kapha dosha) sunt cele care favorizează eliminările, deoarece aceste persoane au o tendință înnăscută să acumuleze masă corporală și au dificultăți să slăbească. În sezonul rece, ele au nevoie, de exemplu, de diuretice încălzitoare, cm ar fi boabele de ienupăr sau rădăcina de osul-iepurelui, dar și de flori de soc, rădăcină de pir, fructe de merișor, frunze de afin și pe lângă acestea, adăugăm cele mai puternice plante condimentare pe care le tolerăm.
Desigur că în lista acestor plante condimentare regăsim unele cu acțiune în principal asupra trupului, care pot ajuta în probleme infecțioase precum virozele (ne referim la usturoi, de exemplu), în timp ce altele, cm este ghimbirul proaspăt sau uscat, sunt mai rafinate și ne pot ajuta mai ales pe plan emoțional, să avem o stare dinamică și nu una inerțială.
Uleiurile esențiale recomandate pentru tipologia Kapha dosha sunt cele de cedru, smirnă, scorțișoară, cuișoare, piper, ce se pot difuza în încăpere sau încorpora în preparate pentru masaj. Dacă există contracturi musculare sau dureri articulare care agravează la frig, se pot folosi local creme cu venin de albine sau combinații de creme care conțin alte uleiuri esențiale cu proprietăți antinflamatoare, cm ar fi uleiul de wintergreen/ salcie himalayană (Gaultheria procumbens).
Însă, chiar dacă nu avem asemenea probleme, dar ne încadrăm în această tipologie, vom beneficia enorm de aportul uleiurilor calde, aplicate pe piele sub formă de masaj realizat cât mai des.
10. Aplicațiile cu preparate uleioase ne vor ajuta atât fizic, cât și emoțional și pentru eliminarea unor tulburări funcționale. Una dintre cele mai plăcute terapii este numită Shirodhara și constă în aplicarea pe frunte în fir continuu, timp de 20-30 minute, a unui ulei cald în care s-au adăugat plante medicinale. Această terapie poate fi folosit atât pentru relaxare, tratarea stresului și a insomniei, cât și pentru tonifierea firului de păr sau pentru unele probleme neuro-psihice. Trebuie însă să avem o mare grijă ca după realizarea unor astfel de terapii să nu ne expunem imediat la frig sau vânt, fiindcă suntem mai sensibili o perioadă și putem răci. Ayurveda este recunoscută pentru importanța pe care o dă folosirii uleiurilor în terapie.
În sistemul terapeutic Pancha Karma, se folosesc preparate care conțin uleiuri și care se aplică în toate orificiile (nas, urechi, clisme cu ulei, aplicații vaginale). Scopul folosirii unor asemenea preparate este și acela de a preveni instalarea bolilor și a asigura o viață lungă și sănătoasă. De altfel, sistemul medical indian tradițional cuprinde o ramură specializată numită Rasayana, știința regenerării și reîntineririi, care se ocupă de restabilirea vitalității trupului, prelungirea duratei vieții, asigurarea unei optime calități a vieții. Nu este vorba, așa cm gândește medicina occidentală, de folosirea unor substanțe cu rol antioxidant sau de injectarea unor produse care să ne facă să arătăm bine, dimpotrivă, lucrurile sunt mult mai profunde și vizează anumite aspecte de finețe. De exemplu, trebuie să avem o stare de sănătate optimă pentru a putea folosi rețetele recomandate pentru aceste terapii regeneratoare. Un om bolnav va trebui mai întâi să se trateze și abia apoi va putea recurge la astfel de metode cu viză regeneratoare.
11. Cei care au o tipologie cu predominanța Focului (Pitta dosha) sunt ființe temperamentale, vulcanice, pasionate (chiar dependente de muncă uneori), implicate în tot ceea ce fac, care au tendința să se supraîncălzească. Pentru ele, anotimpul rece poate fi o binecuvântare, pentru că le ajută să se detașeze de veșnica lor implicare în toate.
Echilibrarea pentru cei care se regăsesc în această descriere vine de la consumul de lichide călduțe și ușor condimentate (care le sunt necesare în toate anotimpurile, nu numai iarna), precum și de alimente consistente. Aceste persoane au digestia cea mai puternică, cea mai activă, de aceea pot digera mai rapid decât alții, chiar combinații de alimente mai grele. Totuși, ei trebuie să aibă grijă că, dacă acele combinații alimentare nu sunt corect alese sau masa este luată într-o stare negativă puternică, riscă să facă ușor indigestii sau alte feluri de tulburări digestive. Condimentele bune pentru tipologia Pitta dosha sunt cele cu tentă mai puțin picantă (mai răcoroasă): anason, fenicul, chimen, coriandru, cardamon, mentă, turmeric, tarhon, mărar, pătrunjel etc. În cazul lor, trebuie evitate alimentele foarte iuți, acre sau sărate, inclusiv murăturile sau alcoolul, mai ales cel tare. Aceleași lucruri sunt valabile și în cazul suplimentelor alimentare: cei cu tipologie foc vor evita remediile sub formă de tinctură, în schimb pot administra cu succes macerate călduțe, siropuri sau amestecuri de plante omogenizate în miere.
Tipologia foc (Pitta dosha) are cea mai mare nevoie să facă periodic cure de drenaj al ficatului, de stimulare a eliminărilor reziduale din trup.
Pe perioada iernii, se pot realiza, de exemplu, cure de scurtă durată cu sucuri de citrice dulci (mandarine, portocale), eventual diluate cu apă. Sunt bune și supele calde de rădăcinoase sau de ciuperci. În zonele cu climă rece, se folosesc mult băuturile calde (ceaiurile) condimentate și la care se adaugă și lapte.
Remediile indicate persoanelor cu tipologie tip foc sunt cele care cresc capacitatea de control asupra organismului și care ajută la relaxare. Dintre plante am putea enumera: rădăcina de obligeană, administrată în doze mici (un vârf de cuțit de pulbere la o administrare, maxim 1-2 lingurițe pe zi); roinița, o excelentă plantă sedativă; coada-șoricelului, gălbenele, mușețel, păducel, măceșe, tei. Uleiurile esențiale potrivite pentru această tipologie sunt cele de lavandă, portocale, trandafir, santal, lotus.
12. Să spunem câteva cuvinte și despre răcelile care pot apărea în această perioadă, cm le putem deosebi și cm le putem trata cu ajutorul principiilor ayurvedice.
Răceala de tip Vata este caracterizată de tuse uscată, răgușeală, dureri musculare, insomnie, expectorație cu foarte puțin mucus albicios, nas mai degrabă înfundat. Acest tablou seamănă cu cel descris în infecțiile virale mai ușoare. În aceste condiții, se pot folosi soluții inhalante cu uleiuri esențiale și se pune în fiecare nară o cantitate mică de ulei de susan. Se vor lua, bineînțeles, suplimente cu vitamine, mai ales vitamina C. În astfel de situații, clar nu este nevoie de tratament cu antibiotice.
Răceala de tip Pitta este mai zgomotoasă, poate fi însoțită de febră mare, gât roșu intens, dificultăți la înghițit, față și obraji roșii, mucus și/sau expectorație galben-verzuie. Este un tablou clasic care sugerează infecție cu bacterii, mai ales dacă febra este mare. Putem adăuga la tratament propolis, frecție cu ulei esențial de camfor sau mentă, remedii antiinflamatoare, ulei esențial de eucalipt, tea tree, pin, brad, administrat intern, 3 picături de zi, cu miere.
În fine, răceala de tip Kapha este cea mai greu de tratat, pentru că aici întâlnim un mucus greu, vâscos, aderent, abundent, transparent sau albicios (ca sticla), iar febra poate nu este atât de înaltă, dar cedează mai greu. Aici trebuie să folosim remedii puternice care dispersează mucusul. Nu doar remediile fluidifiante sunt importante, ci și alimentația care să reducă la minim formarea de mucus. Sunt cu desăvârșire interzise lactatele, dulciurile, prăjelile, pâinea albă preparată cu drojdie, produsele de patiserie, mâncarea consistentă, chiar și siropurile tonice. Este indicat consumul de ceai cald cu multă lămâie, ghimbir și miere, și limitarea consumului de alimente (se poate mânca ceva foarte ușor, de exemplu mămăligă, compot sau griș). Este foarte importantă terapia de sudorație, care va ajuta la scăderea febrei. Pentru aceasta, se iau remedii care favorizează transpirația (cum ar fi florile de soc), alături de plante antitusive și expectorante (ciuboțica-cucului, cimbrișor, podbal, lumânărică, plămânărică, scai vânăt etc.), scorțișoară, ghimbir.
13. Nu întotdeauna manifestările sunt atât de clare cm au fost descrise aici. În plus, uneori pacientul mai are și alte probleme de sănătate care pot complica situația. În asemenea cazuri este cel mai bine să se apeleze de la început la un medic specialist, în loc să se temporizeze situația. Uneori pot fi necesare mai multe remedii naturale administrate simultan, intensiv.
De exemplu, febra este considerată în Ayurveda o boală serioasă, mai ales în unele situații când există și alte simptome care indică gravitate. În cazul febrei, poate fi necesar să se administreze remedii detoxifiante, drenoare, care vizează eliminarea produșilor reziduali de metabolism care îngreunează circulația și funcția ficatului. Printre asemenea remedii menționăm: pelin, coada-șoricelului, turmeric, schinel, în doze mai mari sau mai mici, în funcție de tipologia pacientului. În Ayurveda există o formulă de combatere a febrei care conține 48 plante, principala plată folosită fiind chirayata (Swertia chirata), care se folosește și în tratamentul malariei.
14. O altă situație frecvent întâlnită în sezonul rece este afectarea sinusurilor. Și sinuzitele pot fi împărțite după felul lor, în mai multe subtipuri.
Cea de tip Vata este caracterizată de durere puternică, sete, uscăciunea mucoasei sinusale și chiar răni și ulcerații. Se recomandă spălături locale cu soluții antiseptice, apoi aplicarea unui ulei de susan în care s-au adăugat alte uleiuri cu valoare terapeutică. Se pot aplica cataplasme, iar dacă apare o colecție de puroi, aceasta va fi evacuată.
Sinuzita de tip Pitta este cu secreții foarte abundente, rău mirositoare și intens colorate și care se acumulează mai ales pe timpul nopții. În acest caz, se pot pune cataplasme cu lemn-dulce (cu efect antiinflamator) și se administrează intern turmeric, triphala, semințe de mac, manjistha.
Sinuzita de tip Kapha se manifestă prin secreții foarte groase și aderente, albicioase sau transparente, se agravează mai ales noaptea, sinusurile fiind dureroase, dar cu durere surdă, uneori mâncărime și senzație de încărcare, de greutate. În acest caz, se vor folosi plante care produc o dezobstrucție puternică, precum neem, citraka, turmeric, vidanga, rădăcină de iarbă-mare, precum și ulei în care s-a adăugat sare, macerat de chirayata, trivrit, ulei esențial de smirnă.
15. După cm am putut vedea, este bine să ținem cont de adaptarea la sezon, chiar și atunci când suntem sănătoși, pentru că în felul acesta vom preveni îmbolnăvirile. Cunoașterea propriei tipologii, a sensibilităților, ne va face să luăm măsuri mai din timp, să fim artizani ai sănătății proprii și să reducem vizitele la medic. Modificarea stilului de viață și a obiceiurilor alimentare, adaptarea lor în funcție de sezon, sunt măsuri simple care ne vor scuti de complicații pe viitor. Este întotdeauna mai bine să previi, decât să tratezi ulterior o boală gravă deja instalată. Este mai bine să eviți un aliment nociv sau toxic, decât mai târziu să te străduiești din răsputeri să elimini efectele toxice pe care acesta l-a adus în trup.
16. Fiecare este responsabil de felul cm are grijă de trupul său, ca să nu ajungă mai târziu să se îmbolnăvească grav. Ca să încheiem într-o notă optimistă, aș spune că nu este neapărat necesar să ne îmbolnăvim; dacă ne-am învățat lecțiile și avem grijă de bunăstarea trupului, vom trece neafectați prin sezonul rece și vom renaște apoi, o dată cu începerea primăverii.
Sursa foto: pacificcollege.edu