29/08/2025
𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐡𝐢𝐩𝐞𝐫𝐬𝐞𝐧z𝐢𝐭𝐢𝐯 ș𝐢 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚: 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯ă
Dimensiunea reflexivă
Într-o lume care valorizează rapiditatea, competiția și adaptarea fără fisuri, sensibilitatea crescută a copiilor este privită, de multe ori, ca o vulnerabilitate. Etichetele apar repede: „prea sensibil”, „prea emotiv”, „prea timid”. Totuși, cercetările lui Elaine Aron (cercetător de renume în domeniul hipersensibilității) și ale altor autori au arătat că hipersensibilitatea (high sensitivity) nu este o tulburare, ci o trăsătură de personalitate prezentă la aproximativ 15–20% din populație, asociată cu o procesare mai profundă a informațiilor, intensitate emoțională și o reactivitate crescută la stimuli.
Elaine Aron descrie sensibilitatea prin acronimul DOES, care surprinde cele patru caracteristici de bază ale acestei trăsături:
D – Depth of processing (procesare profundă): copilul HS reflectează mai mult, chiar și asupra unor detalii aparent minore.
O – Overstimulation (suprastimulare): reacționează mai intens la zgomote, aglomerație, presiune sau multitasking.
E – Emotional intensity and empathy (intensitate emoțională și empatie): trăiește emoțiile mai profund și este foarte receptiv la stările celor din jur.
S – Sensitivity to subtleties (sensibilitate la subtilități): observă detalii pe care alții le trec cu vederea – tonul vocii, expresia feței, schimbările din mediu.
A fi copil hipersenzitiv nu înseamnă a fi fragil, ci a percepe lumea mai intens. Familia, însă, are un rol esențial, astfel încât, aceeași sensibilitate poate deveni fie resursă, fie sursă de suferință, în funcție de modul în care este întâmpinată și înțeleasă.
👨👩👦Dinamica familială în jurul copilului hipersenzitiv
Prezența unui copil HS aduce adesea în prim-plan propriile dificultăți emoționale ale părinților. Pentru unii, reacțiile intense ale copilului generează anxietate și dorința de hiperprotecție. Pentru alții, pot provoca iritare, critică sau minimalizare: „Nu e mare lucru, exagerezi.” De multe ori, familia ajunge polarizată: un părinte încearcă să „îmblânzească” emoțiile, celălalt le respinge sau le ironizează.
În lipsa unei înțelegeri corecte, copilul HS primește mesaje contradictorii: „Ești prea mult” sau „Ar trebui să fii altfel.” Astfel, riscul nu este sensibilitatea în sine, ci contextul familial care poate accentua rușinea și autorejecția.
🍀Abordarea integrativă – cadrul multinivelar
Psihoterapia integrativă de familie oferă un spațiu complex pentru a sprijini familia copilului HS. Intervenția se construiește pe modelul multinivelar, care presupune lucrul pe șase dimensiuni interconectate:
Dimensiunea emoțională
Copilul HS trăiește emoțiile cu intensitate, iar primul pas este validarea acestora. Terapeutul sprijină părinții să nu minimalizeze („nu e nimic”) și nici să se sperie excesiv, ci să învețe să numească emoția, să o recunoască și să o conțină împreună cu copilul. Astfel, sensibilitatea devine un limbaj comun, nu o barieră.
Dimensiunea cognitivă
În spatele reacțiilor parentale stau convingeri adânci: „plânsul e semn de slăbiciune”, „un copil puternic trebuie să se descurce singur”. Intervenția cognitivă presupune identificarea acestor scheme și restructurarea lor, astfel încât părinții să poată privi sensibilitatea ca pe o trăsătură legitimă, nu ca pe un defect.
Dimensiunea comportamentală
Părinții sunt invitați să experimenteze răspunsuri noi: ascultarea activă, respirația împreună cu copilul în momente de criză, încurajarea exprimării prin desen sau joc. Schimbările mici în comportament transmit copilului mesajul că este acceptat și sprijinit în procesul de autoreglare.
Dimensiunea somatică
Corpul copilului HS este adesea scena emoțiilor: tensiuni, dureri de stomac, agitație motorie. Terapeutul introduce tehnici simple de relaxare corporală, respirație conștientă, mișcare blândă sau mindfulness senzorial. Părinții învață să observe și să răspundă la semnalele corporale ale copilului, nu doar la cele verbale.
Dimensiunea relațională
Sensibilitatea copilului funcționează ca un barometru al climatului familial. În terapie se explorează dinamica dintre părinți, alianțele, rolurile și mesajele implicite. Intervențiile precum sculptura familiei sau genograma emoțională aduc la suprafață modul în care fiecare membru trăiește intensitatea emoțională în cadrul relațiilor.
Dimensiunea spirituală
În familiile copiilor HS apare adesea întrebarea de sens: „De ce e copilul meu atât de diferit? Cum putem transforma această sensibilitate în resursă?” Lucrul la nivel spiritual presupune explorarea valorilor, cultivarea compasiunii, găsirea unui sens mai larg al experienței și conectarea cu resursele de apartenență (tradiții, credințe, comunitate). Astfel, sensibilitatea devine o cale de creștere, nu doar o provocare.
🥸Dimensiunea clinică – exemple practice
Un băiat de 8 ani, hipersenzitiv, plângea aproape zilnic la școală atunci când se simțea presat de profesori sau de colegi. Acasă, mama reacționa cu teamă și îl menaja excesiv, în timp ce tatăl îl critica pentru „slăbiciune”. Familia era blocată într-un cerc al neînțelegerii.
În ședințele de terapie, s-au utilizat mai multe instrumente integrative:
Genograma emoțională a arătat cm fiecare părinte fusese, la rândul său, criticat pentru emoțiile proprii în copilărie.
Sculptura familiei a oferit copilului spațiul de a arăta cm se simte atunci când tatăl îl privește cu severitate, iar mama îl protejează excesiv.
Tehnici expresiv-creative (desen, metafore) l-au ajutat să exprime emoții pe care nu le putea pune în cuvinte.
Tehnici somatice (respirație conștientă, exerciții de relaxare) au fost exersate împreună cu părinții.
Psihoeducația și focusingul pentru părinți au sprijinit conștientizarea: copilul nu este „prea mult”, ci are nevoie de reglare împreună cu adultul.
Rezultatul nu a fost „dispariția” sensibilității, ci transformarea ei într-o resursă de empatie și profunzime, susținută de un mediu familial mai tolerant.
A fi părinte al unui copil hipersenzitiv înseamnă a învăța să dansezi între intensitate și liniște, între protecție și autonomie. Psihoterapia integrativă de familie nu schimbă natura copilului, ci creează un cadru în care sensibilitatea devine o forță de conexiune și creativitate.
Ca resursă, într-o lume grăbită, copilul HS ne amintește tuturor să încetinim și să ascultăm mai profund, să fim conectați si să simțim .
psih. dr. Gabriela Dumitriu
psihoterapeut integrativ/formator Institutul Român de Psihoterapie Integrativă
