11/11/2025
https://www.facebook.com/share/1PUkvuqrW1/
A educa înseamnă să lași să lipsească ceva. Când un părinte spune „nu i-am lăsat niciodată copilului meu să-i lipsească nimic”, își dovedește prostia crasă.
De ce ar fi datoria părintelui ca celălalt să nu experimenteze niciodată lipsa? Dacă nu-ți lipsește nimic, la ce-ți trebuie curiozitate, ingeniozitate, talent? Dacă ai fost servit și răsfățat ca un mic nobil pe canapea — te trezeau la 7, te duceau la școală, ți se permitea să vezi emisiunea preferată pentru că nu se poate rata niciun episod — unde rămâne bunul-simț, curajul de a spune „nu”?
Îmi amintesc încă nota 1 la matematică. Tata mi-a spus: „Fantastic — 4 e mai frecvent, dar 1 n-am mai auzit. Asta înseamnă că ai talent.” Apoi a adăugat: „Încearcă să recuperezi până în iunie, altfel vei avea o vară foarte proastă.” Și gata. Nu am mai discutat despre asta. Pentru că el credea în mine. Și când crezi într-o persoană nu trebuie să o supraprotejezi. Eu ajut o doamnă de 94 de ani să treacă strada; un copil, însă, trebuie învățat să o facă singur. Ce mesaj transmitem altfel? „Dacă nu poți, se ocupă tata”?
De multe ori am auzit părinți spunând: „Trebuie să-mi repar copilul.” Să-l repari — ca pe un vas chinezesc. Unde vrei să-l repari? În vitrină, deasupra dulapului? Ai născut un obiect sau un suflet? Dacă aduci pe lume un suflet, nu-l repari: sufletul își va găsi drumul.
Un părinte e un instructor de zbor: trebuie să te învețe să zbori. Iubirea e să stai și să-i privești cm pleacă în zborul lor.