
12/08/2025
Din perspectivă psihologică, faptul că oamenii răspund cu „sunt bine” chiar și atunci când nu sunt deloc bine are mai multe rădăcini, legate atât de mecanismele de apărare, cât și de dinamica socială și culturală.
❗Norme sociale și răspuns automat
În multe culturi, întrebarea „ce faci?” sau „cum ești?” e mai degrabă o formulă de salut decât o invitație reală la confesiune.
Răspunsul „Sunt bine” devine automat, pentru că altfel s-ar rupe ritmul social și s-ar crea o situație inconfortabilă.
❗Teama de vulnerabilitate
A recunoaște că nu ești bine presupune să te expui și să îți arăți emoțiile. Mulți se tem că vor fi judecați, respinși sau percepuți ca „slabi”.
Există și teama că, dacă îți exprimi dificultățile, ceilalți vor folosi acea informație împotriva ta.
❗Protejarea celorlalți
Uneori oamenii nu vor să îi împovăreze pe alții cu problemele lor, mai ales dacă știu că interlocutorul e ocupat sau nu are resurse să îi sprijine.
E un fel de „auto-filtru” emoțional: „nu vreau să stric atmosfera sau să-i încarc cu ale mele”.
❗Negare sau evitare personală
Uneori, spunând „sunt bine”, persoana încearcă să se convingă pe sine că lucrurile nu sunt atât de rele.
Evitarea discuției despre probleme poate fi o modalitate de a nu le confrunta în acel moment.
❗Selectivitatea în împărtășire
Oamenii își aleg cu atenție persoanele cărora le spun adevărul despre starea lor. Dacă întrebarea vine de la cineva cu care nu au o relație de încredere, răspunsul rămâne „de suprafață”.
În esență, „sunt bine” funcționează ca o mască socială care protejează atât pe cel care o poartă, cât și pe interlocutor, de un potențial disconfort emoțional sau de o conversație profundă într-un moment nepotrivit.
Psiholog Mirela Scarlat
Psiholog specialist, terapie Ericksoniana, hipnoză clinică și tehnici de relaxare
Programări ședințe online sau în cabinet ( Constanța) 0721 617 318