14/11/2025
Nici nu ştiu ce descrie mai bine ce simt când privesc imaginile astea, însă primul cuvânt care imi apare este speranță. Speranță că o să fie şi mai bine, o să fie şi lumină, o să fie şi frumos. Asta simt şi în legatură cu procesele de terapie ale clienților mei.
Încerc întotdeauna să văd acel ceva ce aşteaptă dincolo de suferință, care există, chiar dacă e ceva de mers până acolo, chiar dacă nu avem încălțămintea potrivită încât să nu ne doară picioarele, chiar dacă ne oprim pe drum pentru că ni se pare fără sfârşit, fără o destinație exactă. Încerc să îmi păstrez speranța când tu nu mai poți, până când începi să vezi şi tu sensul, finalitatea si scopul drumului. Nu ne uităm doar în zare pentru că ar fi frustrant, ci încercăm să ne bucurăm şi de ce e în aici şi acum, de discuțiile de pe drum, de oamenii întâlniți pe drum, de o inimă care nu mai bate mereu de parcă ar alerga la maraton, de picioarele care calcă cu mai multă încredere pe sol şi de musculatura care se antrenează pe drum. De un răsărit, de un apus, de un mic obiectiv atins… Mă simt un însoțitor în călătoriile voastre, cu principala sarcină de a vedea speranța când voi încă nu puteți. Sper să vă fie utilă această însoțire, mie imi este pentru că, odată și împreună cu voi, și eu devin, și eu descopăr, și eu trăiesc, și eu învăț de la fiecare în parte. Suntem împreună și e atât de bine când nu ești singur.
