30/08/2023
Am aflat azi că un om pe care îl apreciam nu mai este printre noi. Un om tânăr, sănătos, cu o familie frumoasă, care era într-un moment foarte bun din viață și care, prin ceea ce făcea, îi ajuta pe ceilalți și schimba destine.
Am intrat pe contul lui de Facebook, cea mai recentă postare era de câteva zile, o poză cu el și cu familia. Toți zâmbeau. Habar n-aveau că își trăiesc ultimele momente împreună.
Gândul că azi ești, mâine nu mai ești m-a cutremurat.
Fiecare dintre noi va avea o ultimă zi pe pământul ăsta și o ultimă dată în care îi va vedea pe cei dragi.
Nu știm când, cum, n-avem nicio certitudine în viață. Avem clipa. Atât. Și o petrecem, adesea, gândindu-ne la ce am fi putut schimba la ziua de ieri sau amânând pe mâine: întâlniri, îmbrățișări, vorbe: “te iubesc”, “îmi pare rău”, “mi-e dor de tine”.
Oare ne permitem atâtea regrete și amânări, deși n-avem nici cea mai vagă idee când vom pleca de tot?
