07/08/2021
Spor la alaptat!
Săptămâna mondială a alăptării
Ca în fiecare an, între 1 şi 7 august celebrăm ”Săptămâna mondială a alăptării”. Perioada a fost aleasă în anul 1990, cu ocazia semnării de către decidenţi guvernamentali, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi alte organizaţii, a Declaraţiei Innocenti privind Protecţia, Promovarea şi Susţinerea Alăptării.
Tema din acesta an, propusă de OMS, este: "Protejaţi alăptarea: O responsabilitate comună".
Pe glob se nasc anual 136.7 milioane de copii, dintre care doar 32.6% sunt hrăniti exclusiv prin alăptare.
Conform unui studiu desfășurat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și UNICEF, în România, rata de 12.6% este printre cele mai mici din Europa.
Bebeluşii hrăniţi cu lapte matern în prima oră de viaţă au mult mai multe şanse să supravieţuiască. Chiar şi o întârziere de câteva ore după naştere ar putea avea consecinţe grave. Contactul piele pe piele împreună cu suptul stimulează lactaţia, inclusiv producerea colostrului, denumit şi "primul vaccin" al bebeluşului, extrem de bogat în nutrienţi şi anticorpi, evidenţiază documentul.
Totodată, lactaţia şi alăptarea reduc riscul de cancer la sân, cancer ovarian, diabet de tip 2 şi afecţiuni vasculare. Conform estimărilor, o creştere a ratei de alăptare ar putea evita anual 20.000 de decese provocate de cancerul de sân. OMS recomandă alăptarea exclusivă începând din prima oră după naştere şi până la şase luni. Hrana complementară ar trebui să fie introdusă în paralel cu alăptarea, care este indicat să continue până la vârsta de doi ani şi după, arată www.who.int .