Not teaching just awakening

  • Home
  • Not teaching just awakening

Not teaching just awakening Blog personal din visul in care iti adormi existenta, o singura atingere te va trezi...

Povestea de noapte: "Ploaia rotundă a perseidelor și somnul frânt de hora stelelor cu perseidele"Ca în fiece an, în luna...
14/08/2023

Povestea de noapte:

"Ploaia rotundă a perseidelor și somnul frânt de hora stelelor cu perseidele"

Ca în fiece an, în luna lui august, se întețea ploaia de perseide. De fiecare dată, uitam de sezonul lor ploios, dar mereu îmi aduceam aminte când îmi picau pe tabla, de acum ruginită de incandescența picăturilor lor stelare.
În toiul furtunii ălei mari, de acum două nopți, am ieșit din așternuturi să văd de nu mi-or găuri ori ba de data asta, zănatecele, tabla de pe acoperiș.
Cum am ieșit în fața casei, mi-am ridicat privirea drept pe linia Căii Laptelui și imediat din ea începură a curge, îîn stropi luminoși, perseidele sprințare.
Apoi, mi-am coborât privirea îngrijorată spre acoperișul casei. Și ce să vezi? Chiar pe lungul coamei casei, cu roțile de o parte și alta a acoperișului, cu oiștea îndreptată către miazănoapte, coborâse a se hodini nimeni altul decât Carul mare.
Dar, cm de-l pironii cu privirea, cu gura căscată, unde nu îmi țâșni ditai mai stelele atelate în scrâșnetul tablei casei, de pe care șina metalică, ce incingea obezile roților de lemn, arunca jerbe de scântei în demarajul Carului stelar. Și unde nu se stârni așa un vârtej în urma Carul grăbit, încât în siajul său toate perseidele ce sfărâiau pe cer au fost atrase, laolaltă cu toți aștrii ce luminau bolta la ora aia înaintată, din noapte.
Și toată această horă de lumini ce nu mai licăreau, ci se învârteau nebunește deasupra mea, așa ce mă ameți încât nu am mai putut sta pe picioare, am căzut în genunchi și eram ferm convins că totul urma să se prăvale pe pământ, peste mine, peste ograda mea, peste casa mea, peste întreaga lume adormită.
Mă gândeam să strig în gura mare, să trezesc cartierul de case, vecinii să se adăpostească și ei, dar mi-am dat seama că, împotriva întregului acestui vacarm de pe bolta cerească, toți oamenii dormeau liniștiți, fiecare alintați în visele lor roz de mulțumire și împlinire a tuturor dorințelor deșarte.
Am ales să mă târăsc, pe labe și genunchi, în casă, să mă întind din nou în așternutul răcit și să pic frânt, într-un somn în care un nou vis aranja iarăși fiecare stea la locul ei, hotărât încă de la facerea lumii.
Noapte bună, somn ușor, vise plăcute!

Not teacking just awakening

Foto: Cristi Florin
https://www.facebook.com/CristianCCFlorin

Scara la cerVaiii! Ce fain a fost când am învățat a bate cuie!Bine, memoria motrică a degetelor mele vă poate spune cont...
11/06/2023

Scara la cer

Vaiii!
Ce fain a fost când am învățat a bate cuie!
Bine, memoria motrică a degetelor mele vă poate spune contrariul, dar am trecut demult peste opinia lor.
Am fost la pădure, am tăiat o remorcă de salcâmi, i-am jupuit de coajă, i-am ars la capătul lor gros, capăt ce l-am îngropat în pământ, pe o formă geometrică aleatorie.
Și am început a bate cuie în parii de salcâm până am gătat de ridicat o casă. Să tot fie mai bine de 20 de ani de când am terminat-o și...m-am mutat în ea.
Dar mie îmi plăcea să bat cuie...
M-am uitat bine unde ar fi cel mai fain de bătut un piron!
Și am bătut unul în bolta cerului de care am agățat un leagăn. Cred că degetele de la două mâini îs prea multe să pot număra anii de când mă tot hâțân de la răsărit la apus și de la apus la răsărit, zi după zi, zărindu-vă cm vă ridicați privirea după năluca ce vă încurcă pașii cu umbra pendulării mele, fără a putea desluși ceva, fie din cauza strălucirii soarelui, fie din cauza beznei nopții.
Amu, mă bate gândul să mai bat un piron pe boltă și să anin o scară dar mă tot gândesc că, buimaci cm sunteți, v-ați grămadi buluc pe ea, a-ți rupe-o și v-ați fărâma care de pe unde ați reuși a urca și voi fi numa' bun de plata oaselor voastre fărâmate...

Not teacking just awakening

Nesfârșitul drum către gând, emoție și sentimentAleargă și îmbrățișează picurul de ploaie! Ține-l strâns în brațe și pre...
18/04/2023

Nesfârșitul drum către gând, emoție și sentiment

Aleargă și îmbrățișează picurul de ploaie!
Ține-l strâns în brațe și pregătește-te să te zdrobești odată cu el de suprafață zbuciumată a mării în furtună.
Contopește-te în masa necuprinsă a valurilor ce se fugăresc înspumate să izbească vapoare, stânci și țărmuri. Fă loc, prin tine, tuturor vietăților ce înoată înfometate.
Rezistă dogoarei soarelui ce parcă vrea să fiarbă oceanul planetar, agață-te de cel mai fin picur de apă evaporat și ridică-te împreună cu el, pe bolta albastră să dai pată de culoare albă, aburi pe cer, nori gata să se reverse, iar și iar. Carusel neîncetat, cu ritm etern, miraculos.
Zdrobește-te iar, îmbrățișat cu noul picur de ploaie, la baza celui mai înalt copac. Strecoară-te prin țărâna udă și lasă-te înghițit de rădăcinile flămânde. Amestecat cu seva arborelui, cocoață-te de-a lungul trunchiului, intră în ultima frunză din corola sa înaltă. Prin venele frunzei, eliberează-te particulă pură de oxigen și zboară purtat de vânt până în nările călărețului războinic.
Străbate-i plămânii, intră-i în sânge și hrănește-i agerimea privirii din ochiul cu care își privește ținta.
Ieși din ochiul său, fulger al privirii și cuprinde săgeata-i din arcul încordat în galop. Dă viață zborului fulgerător al săgeții și lovește în plin ținta călărețului războinic.
Devin-o pacea din inima sa și cuprinde inimile tuturor celor pentru care călărețul a luptat!
Cu fiecare bătaie a fiecărei inimi, devin-o noi și noi gânduri de pace, de bunătate, de bucurie și de iubire...

Foto: Mihai Cozmei

Not teacking just awakening

Când am aterizat de pe Marte pe Terra, am căzut fix pe spinarea unui cal sălbatic...Atât de complex este Universul, iar ...
06/03/2023

Când am aterizat de pe Marte pe Terra, am căzut fix pe spinarea unui cal sălbatic...

Atât de complex este Universul, iar infinitatea sa atât de apăsătoare.
Sunt năuc de fiecare dată când privesc cerul și impresionat de funcționarea sa atunci când călătoresc printre aștri. Totul funcționează după legi stricte, totul este intr-o strânsă și permanentă conexiune. Inclusiv persoana
mea raportată la întreg sistemul infinit al Universului.
Nu există rabat de la principiile și funcționarea fiecărei legi în parte.

Și am aterizat pe spinarea unuia cal sălbatic cu ferma convingere a apartenenței mele în întregul Universului, indiferent de spațiu și timp.

Imediat după ce am aterizat pe spinarea calului sălbatic, acesta a pornit intr-un galop nebun , străbătând două nopți și două zile. Și spații terestre întinse. Bucăți din întregul din care eu fac parte!
M-a înciudat mult neputința adaptării mele la mișcările galopului dezlănțuit, deși conștientizam prezentul meu început cândva, frământat și devenit de toți cei dinaintea existenței mele pe spinările altor mulți cai.. Am înțeles importanța verigii lipsă și a lipsei continuității mele, iar acestea au fost completate de incapacitatea comunicării mele când goana calului, cu mine pe spetele sale, spulbera comunități și oameni ce ne ieșeau în cale.

Astăzi descopăr săgeți rămase înfipte în spatele meu și cicatrici lăsate de săgețile căzute. Semne ale incapacității mele comunicative și dovezi ale abilităților mele neexersate, abandonate sau pur și simplu ignorate dintotdeauna.

Eu fac parte din întregul infinitului sistem universal, sunt o fărâmă lipsită de importanță în fața funcționării acestuia, dar binecuvântat cu atâtea și atâtea capacități.
Mulțumesc până și celor ce au înfipt săgețile în mine, mulțumesc sălbaticului cal ce m-a purtat efemer în galopul fluturat al coamei sale.

Not teacking just awakening

Calul de omăt Într-un ochi de pădure, pe coasta unui munte rătăcit, unde piciorul omului nu se încumeta a-l străbate,  m...
21/02/2023

Calul de omăt

Într-un ochi de pădure, pe coasta unui munte rătăcit, unde piciorul omului nu se încumeta a-l străbate, mi-am ascuns frumusețea sufletului. Ca nimeni să nu o poată întina ori fura.
Pe pajiștea ascunsă a muntelui pe care m-am sihăstrit, am început a planta semințele tuturor florilor ce le-am adunat în drumețiile montane de până atunci.
Locul a devenit o frântură de rai! Toate culorile lăsate de Dumnezeu pe pământ, străluceau primăvara, vara și până toamna târziu, prin fânul pajiștei mele.
Iar simțul acesta de proprietate, "al meu", a pus stăpânire puțin câte puțin pe gândurile și pe emoțiile mele, încât am îngrădit cu un gard de sârmă ghimpată, des și înalt, întreaga pajiște.
Un fir de iarbă nu îngăduiam nici unei ierbivore să pască pe fâneața mea. Cât îi ziua de lungă stăteam întins în iarba verde, printre petale și arome, ascultând trilurile păsărilor ce doar ele aveau voie a străbate teritoriul meu magic.
Mă bucuram dimineața de fiecare picur de rouă, bob de diamant în vârful fiecărui ac al firului de iarbă, ce reflecta în miliarde culorile fiecărei petale minunate.
Mă desfăta schimbarea culorii fiecărei flori, în amurgul inserarilor de vară, când cerul scăpăra în flăcările soarelui roșu ce își revărsa văpaia peste mine, acolo în inima magică a pajiștei din muntele meu sihastru.
Mă scăldam iarna, în omătul pufos așternut și învățam a simți căldura sa protectoare pentru fiecare fir de iarbă și de floare, în fața mușcăturii aspre, crude, a gerului.
Primăvara ascultam cm șuvoaiele omătului topit se scurgeau grăbite spre rădăcinile pajiștei pentru a o trezi iarăși la viață, mână în mână cu mângâierea blândă a primelor raze de soare, intremate cu putere.
Totul era al meu, o bucurie imensă de proprietate asupra frumosului punea stăpânire, zi după zi, peste inocența și simplitatea gândurilor și emoțiilor mele.
Lupta mea frenetică, de a apăra, de a proteja și de a păstra ascunsă minunea mea personală, mă ținea sihastru pe munte, departe de semenii mei, cu ferma convingere că descoperirea lor a colțului meu de rai ar fi indus năvala miliardelor de pași strivitori, peste agoniseala sufletului meu.
Toate acestea s-au petreceau intr-un șir de zile a căror număr nu m-am obosit a-i ține seama. Până intr-o zi însorită de vară vremelnică, când un nechezat puternic m-a trezit din somnul meu parfumat de mireasma florilor din jur. Cum stăteam culcat, am ridicat doar capul peste înaltul florilor din pajiște. Dacă nu făceam nici un zgomot, nici o vietate nu avea cm să își dea seama de prezența mea acolo...
Înafara gardului meu din sârmă ghimpată, un superb cal alb, de un alb imaculat, de pe pielea căruia albul părea că se topește în strălucirea razelor de soare ale acelei dimineți, se foia intr-un trap nervos, iritat de neputința de a ajunge în mijlocul pajiștei. Dorința sa, altădată scaparandu-mi furia simțului de proprietate și alungarea imediată a presupusului intrus, nu mi-a stârnit nici un imbold de a-la îndepărta, așa cm aș fi procedat de regulă.
Am rămas încremenit, cu ochii pironiți în firele dalbe ale coamei și cozii ce dansau hipnotic în briza dimineții. Atâta frumusețe, delicatețe și sensibilitate, împletite cu atâta putere ce juca în mușchii trupului nervos, cu atâta maiestuozitate ce radia din statura și mișcările ferme ale balanului, ei bine... niciodată nu-mi fusese dat să mai privesc.
Și tot privind încântat și fermecat minunată făptură numai ce o văd luându-și avânt cu un galop nebun înspre gardul împrejmuitor pe care, cu un salt impresionant, parcă îi și văzusem două aripi deschise pe spetele încordate, zbură pur și simplu cu mult pe deasupra gardului. Aterizarea, oprită brusc cu numai patru pași, cutremură pământul sub mine, iar urechile îmi asurziră în sunetul nechezatului său victorios. Probabil, toate acestea m-au făcut a scoate ceva sunet de admirație, eu nu mai realizam ce este cu făptura mea, căci am fost zărit de noul venit. Ciudat, îl numeam atât de simplu venit și nu intrus! Acesta m-a privit cm stăteam întins, a amușinat aerul a-mi mirosi sufletul, cu nările deschise larg, trompete, a forfnăit o dată puternic, împingând masa de aer dintre noi doi și a început să pască cu lăcomie iarba și florile mele. "Mele"! Cuvântul acesta, conștientizat în gândul acelei clipe, a venit peste mine de parcă întreg muntele se prăvălea asupra mea. Intr-o fracțiune de secundă m-am simțit strivit, pe de o parte, de nimicnicia egoismului meu și salvat, pe de altă parte, de păcatul acestui egoism exacerbat al meu, de până atunci.
Ceva mult mai frumos și mai măreț venise să îmi demonstreze rătăcirea mea, să mă smulgă din ea și să mă împingă a face ceva pentru a regăsi calea spre inocență, simplitate, smerenie și... părtășie.
Cu acest imbold m-am ridicat, calul și-a ridicat și el capul, ne-am privit preț de câteva clipe, după care eu m-am întors și am dărâmat tot gardul, de jur împrejurul pajiștei. Calul fermecat își continua pascutul, doar din când în când ridicându-și capul pentru a scruta ceea ce eu făceam.
După ce am doborât întreaga lungime a gardului și am adunat grămadă sârma ghimpată, m-am așezat la marginea pajiștei și am privit până la apusul soarelui cm calul își radia albul culorii sale în razele de lumină sub care ne scăldam amândoi.
Înainte ca apusul să aștearnă întunericul peste întreg muntele, bălanul s-a așezat pe pământ, cu picioarele adunate sub el, privindu-mă calm, gata de odihnă.
Înțelegându-mi căderea și salvarea, cu imaginea linistitului cal alb întipărită pe suflet, m-am ridicat și am plecat. Fără nici un regret, fără nici o durere apăsătoare, fără a mă simți înfrânt, rupt, ci cu o ușurință miraculoasă, cu senzația că o mare povară îmi fusese luată de pe umeri... am plecat.
Nu conta întunericul nopții, o lumină călăuzitoare așezată în sufletul meu îmi purta pașii cu nădejde și încredere peste orice abrupt, peste orice bolovan.
Simțeam rostul nevoii de a împărtăși ceea ce îmi este dat a trăi cu oricine ar avea nevoie să știe asta.
Calul de omăt îmi fusese trimis a-mi desluși aceasta!

Not teacking just awakening

Lumea paralelă!Când cenușiul, tristețea, păcatul și orice rău posibil, cuprind într-o strânsoare ce lasă fără de răsufla...
12/02/2023

Lumea paralelă!

Când cenușiul, tristețea, păcatul și orice rău posibil, cuprind într-o strânsoare ce lasă fără de răsuflare, fără de putere și speranță, iar oamenii încep a se zbate la unison, rătăciți, pierduți și deznădăjduiți, ceea ce este dincolo de capacitățile omenești se îngăduie, ridică vălul ce separă lumile și șterge apăsarea fără ca cineva să poată simți asta, să poată înțelege sau realiza.
Mângâierea binecuvântării resetează sufletele și le aruncă în tumultul vieții cu un nou elan, cu zâmbete ce au șters încărcătura zilelor trecute, cu bucurie și poftă nouă de viață.
Prin cenușiul ce reia imediat asediul, se avântă cei ce fură focul lumii ascunse și îl împărtășesc semenilor, aici în lumea în care nevegherea stinge flacăra candelei.
Iar lor li se adaugă noi recruți, din rândul celor ce deslușesc misterul și pricep originea luminii pure.

Foto: Maria Dima Măndiţă

Not teacking just awakening

Neînspăimântați, caii mei alergau înconjurați de lupi...Știți acea vreme a tinereții inconștiente, ce îți spune că lumii...
13/12/2022

Neînspăimântați, caii mei alergau înconjurați de lupi...

Știți acea vreme a tinereții inconștiente, ce îți spune că lumii i-a sosit timpul să ți se supună? Ei bine, când proaspăt intrasem în ea, pașii mi i-a purtat departe, de am ajuns taman la poalele munților încremeniți de vremuri, cu crestele golașe, undeva în inima Bucovinei, sub un munte numit 12 Apostoli.
Abia acum stau să deslușesc însemnătatea acestui nume și legătura lui cu rătăcirea tinereții mele...
Timidității și fricilor mele le găsisem ascunzătoare iscusită în codrii munților Călimani. Dar de acolo, din bârlogul meu secret - efemer și viclean - m-a scos la lumină o minunată ființă.
Calul!
Las pe altădată povestea întâlnirii, descoperirea sa, înțelegerea sa și schimbarea mea...
Aici, acum , vă las mărturie bucuria galopurilor prin cei mai mari nămeți, cu piepții tăind suflarea aprigului vifor, înconjurați de lupi, lăsând în urmă flămânzii urși, suflând pe gură și pe nări turle de aburi, cu mușchii aproape de a lua foc, în inimă cu bucuria păcii, cu liniște, pace și nepăsare în fața urletelor și a colților rânjiți.
Prin ger și vânt sălbatic...

Not teaching just awakening

Foto: Sorin Onișor

Tu fii schimbarea !Te concentrează doar pentru a-ți mări ramurile, a-ți îngroșa rădăcinile, a-ți îndesi frunzișul și a-ț...
04/11/2022

Tu fii schimbarea !

Te concentrează doar pentru a-ți mări ramurile, a-ți îngroșa rădăcinile, a-ți îndesi frunzișul și a-ți colora cât mai plăcut coroana. Dă umbră cuiburilor de păsări, hrănește insectele și gândacii, păstrează arșița soarelui pentru tine și dă odihnă călătorului ostenit.
Nu te preocupa de râmele ce mișună printre mustățile rădăcinilor tale, de vântul ce suflă să-ți rupă ramuri, de omătul ce apasă pe crengile golașe, de ciocănitoarea ce scurmă după carii, de veverițele ce scobesc scorbura, de iedera ce se cățără pe tine.
Gândește-te la vlăstarii ce cresc în jurul tău. Învață-i ce au de făcut pentru a ajunge mari, frumoși și puternici ca și tine. Nu gândi că ar fi bine ca ei să se usuce iar tu să rămâi falnic și solitar.
Tu ești puternic pentru ceilalți. Cândva, când erai doar un vlăstar, în preajma ta se înălța un falnic arbore, sub scutul căruia tu ai crescut. Și de la care ai învățat atâtea...

Not teaching just awakening

De cm stă vara a se găta, toamna nerăbdătoare începe a negocia schimbarea fiecărei culori de frunză.  În prima etapă de...
24/10/2022

De cm stă vara a se găta, toamna nerăbdătoare începe a negocia schimbarea fiecărei culori de frunză. În prima etapă de negociere, când la masa tratativelor se discută culoarea, vara negociază cu succes zilele verdelui frunzelor sale. Toamna își trimite vânturile și bruma, ploile reci și uneori imploră cu succes iarna să trimită în avans primii fulgi de nea.
De cm încep primele zile de toamnă, succesul acesteia în tratativele cu vara își mărește proporțional dimensiunile. Ba mai mult, ia sfârșit negocierea schimbului verdelui pe galben și o întreagă gama de culori covârșește negocierea, încheind cu rugina frunzelor. După care, toamna bogat avansată în zile, începe a negocia rămânerea frunzelor în coroana arborilor. Cu cât vaiet se desprind frunzele din ramuri... Doar șuierul vântului îl poate acoperi.
Cele mai frumoase zile pentru noi, spectatorii, sunt cele în care ne nimerim fix sub corola negocierilor dintre verde și galben, în plină strălucire a razelor de soare.
În cronologia zilelor tale, tu ce negocieri porți? Ce dai la schimb din vechiul tău pe noul ce îl conturează zilele ce se ițesc?
În ce anotimp simți că te afli? Și pe ce poziție de forță ți se află anotimpul în care te consideri a fi?

Not teaching just awakening

Toamna își topește cel mai de preț metal ce i-a curs o vară întreagă,  odată cu seva, prin frunzele copacilor ei și îl t...
10/10/2022

Toamna își topește cel mai de preț metal ce i-a curs o vară întreagă, odată cu seva, prin frunzele copacilor ei și îl toarnă fără urmă de zgârcenie, peste sufletul meu.
Ar intra în visteria sufletului întreaga ei producție de peste an, dar toamna împarte lumii întregi.
Mie îmi revine doar sclipirea aurului său topit. Lumină dătătoare de căldură și de bucurie. Cea mai mare valoare ce poate exista intr-o comoară strânsă de vreun om până acum.
Mă strig prin lume drept cerșetor și umblu ca unul dintre cei mai mari bogați!
Adună sentimente și daruieste-le, iar limitele cufărul tău nu vor cunoaște margini.

Not teaching just awakening

Credulitatea celui ce se încredere în tineCel mai credul prieten al meu a fost un măr. Da, un pom în care cresc merele. ...
09/10/2022

Credulitatea celui ce se încredere în tine

Cel mai credul prieten al meu a fost un măr. Da, un pom în care cresc merele.
Avea atâta încredere în mine încât, orice bazaconie i-aș fi spus, el o lua întotdeauna drept reală și adevărată, fără să fi stat prea mult pe gânduri. Îmi amintesc cum, într-o toamnă când merele îi erau deja pârguite, i-am vorbit despre legea gravitației. Imediat ce am terminat de povestit, ce credeți că a făcut? Unde nu s-a scuturat așa, deodată, de ziceai că îl bâțâie ursul și și-a revărsat toate merele pe pământ...
Așa încredere în spusele mele nu a avut nimeni, niciodată.
Totul s-a terminat în ziua în care le-am dat drumul caprelor în livadă și le-am spus că pot mânca tot ce găsesc ele bun acolo. Alte credule! De unde să fi știut eu că pentru ele bun înseamnă și coaja mărului? Căci, asta au facut: au mâncat toată coaja mărului, de la pământ, până unde au putut ele să se cațere. Nu vă mai spun cu câtă durere a trebuit să îmi tai prietenul, de la pământ. Și la vremea respectivă nici nu aveam drujbă, pentru a o face rapid. L-am tăiat cu toporul!
Așa că stau acum și mă întreb: cât de eficientă să fie credulitatea asta?

Not teaching just awakening

Address


Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Not teaching just awakening posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Not teaching just awakening:

Shortcuts

  • Address
  • Alerts
  • Contact The Practice
  • Claim ownership or report listing
  • Want your practice to be the top-listed Clinic?

Share