23/12/2022
Mama! Sunt Eu sau Tu ?
Dezvoltarea propriei identități începe deja în momentul conceperii și a fuziunii dintre ovul și spermatazoid, al cărui cod genetic conține întreaga moștenire a istoriei omenirii. În felul acesta, ia naștere un nou om, care este unic in ceea ce privește întreaga sa structură. Deși părinții sunt cei care ne dau viață, totuși, viața noastră nu este identică cu a lor. Ea conține propria sa forță vitală și propria sa voință de a trăi. Identitatea unui om poate fi definită ca suma tuturor experiențelor de viață, de la momentul conceperii, până într-un anumit punct al
vieții.
Pentru orice om, prima piatră de încercare în ceea ce privește dezvoltarea identității sale este mama sa. Încă înainte de a se naște, copilul învață să relaționeze direct cu mama, care înseamnă primul “TU”, ea constituie fundamentul primului “NOI”. Fiecare copil trebuie să se raporteze mai întâi la mama sa. În relația cu ea, el trebuie să-și afirme eul și voința. Acest lucru este simplu când o mamă îi urează bun venit copilului ei, îl privește cu dragoste, îl hrănește bine, cu răbdare, îl protejază, încă din timpul sarcinii și se bucură de prezența lui și de faptul că se dezvoltă. În cazul acesta, copilul se poate oglindi în ochii mamei sale și se va simți iubit. Astfel, își creează o încredere fundamentală de sine în viața și în următoarele relații din viața sa. Pe acest fundament, se clădește baza unei identități sănătoase.
În opoziție, atunci când o mamă își respinge copilul, nu-l dorește, abuzează de el în propriile scopuri sau îl folosește ca pe un ecran al propriilor proiecții (traumele pe care și ea la rândul ei le are), copilului îi va fi foarte greu să-și perceapă propria identitate. El nu poate distinge în mod clar între ceea ce-i aparține și ceea ce nu-i aparține, precum:
“Esti vinovat”,”Esti prea agitat”, “Din cauza ta sunt stresată“ etc...
Pentru omul nou conceput (în faza embrională), pot exista perioade de o teroare cumplită, atunci când mama se gândește să avorteze acest copil. Eventual, pot avea loc tentative de avort carora trebuie să supraviețuiască. Așadar, pentru asemenea copil, este important să reziste până la naștere. lar procesul nașterii este de obicei foarte dureros, deoarece copilul nu poate stabili o legatură constructivă cu mama. Acestor copii nu li se oferă dragoste nici după naștere, nu intră în contact cu pielea mamei, sunt îmbrăcați și hrăniți mecanic și priviți cu ochii goi ai unei mame traumatizate. În acest caz, copilul nu poate avea încredere în nicio persoană din mediul său. El trebuie să se ferească permanent de atacurile violente, psihice si fizice care au loc atunci când își exprimă nevoile.
Există pericolul ca, în această situație, copilul să nu-și mai constituie identitatea decât
din aceste atribuiri materne, respingeri ostile și așteptări neîmplinite. În acest caz, copilul trebuie să ignore propriile sale înțelegeri de sine, sentimente și nevoi, pentru a scăpa de respingerea și de presiunea venită din partea mamei. El se rușinează de sine însuși și de faptul că există. Copilul nu mai știe cine este, la fel cm nici mama nu știe cine este. Așa merge mai departe trauma de identitate la următoarea generație !
Prof. dr. Franz Ruppert - “Corpul meu, trauma mea, eul meu”
