Psiholog roman in Bruxelles Mihaela Zahiu

01/02/2026

Cerul nu percepe taxe stelelor - ele sunt acasă acolo, sus.
Omul plătește toată viața aici, pe pământ, deși tot acasă se află.

Libertatea i se ia omului prin nevoile pe care le are.
Nevoi, dorințe, mofturi - în ordinea asta.
Prin dependențe. Cu sau fără ghilimele.

Nevoile sunt lanțuri-căi prin care libertatea pleacă. Puține nevoi = puține lanțuri.

Libertatea reală începe atunci când:
- nu mai depinzi emoțional de validare, apartenență sau frică de singurătate
- nu mai depinzi material de comunități ori de ritmuri care te pot exclude peste noapte
- nu mai depinzi identitar de roluri care îți pot fi retrase

Nu ceri permisiuni pentru că nu ceri nimic.
Interiorul e confiscabil doar dacă îl cedezi.

Nu înseamnă să nu ai nimic.
Înseamnă să nu ostentezi, să nu provoci; înseamnă să devii neinteresant. Asta e cheia; puțini la ea se uită.

Cu cât viața ta e mai scumpă, cu atât ești mai ușor de cumpărat.
Cu cât viața ta e mai ieftină, cu atât ești mai greu de cumpărat.

Lesa se rupe când ești dispus să pierzi fără să te destrami.

La întrebarea „ce pot pierde fără să mă pierd?”,
când răspunsul e „aproape tot”,
atunci ai devenit liber.

Nu pentru că lumea ți-a dat voie.
Ci pentru că nu mai are ce să-ți ia.

01/02/2026

Singurătatea + frica rămâne singurătate.
Singurătatea fără frică devine libertate. Nu este izolare, ci autonomie afectivă.

Întrebarea-cheie pentru tine (nu trebuie să-mi răspunzi): dacă nu ar mai exista frica de a rămâne singur/ă, ce relații ar dispărea natural din viața ta?

Acolo e miezul de la libertate.

01/02/2026

Ieri, privind focul din sobă, mi s-au revelat inelele anuale ale vieții copacului. Am văzut cm anii nu dispar, ci se re-așează. Se re-așează într-un cadru nou-nouț, acela al focului experiențelor care nu ard tot - iau surplusul și lasă esența, claritatea. Astfel, claritatea nu vine pentru că o cauți, ci pentru că nu mai poți fugi de ea.

Căldura și puterea transformării vin din interior. De acolo începe căutarea păcii, chiar în timp ce arzi. Frica nu dispare, dar nu mai conduce.

O viață trăită onest face finalul mai puțin impresionant.
Să trăiești onest, să trăiești bine înseamnă să duci ce e al tău de dus, nu ce e al altora.
Înseamnă să nu te fi trădat constant, ci să fi spus „nu” atunci când era nevoie.
Când asta există, moartea îți rămâne necunoscută și nu mai pare nedreaptă.

Frica nu dispare. Se micșorează conflictul interior.

Și, realist vorbind, asta e tot ce putem cere de la o viață trăită în adevăr, în liniște și în sănătate deplină.
🫡

25/09/2025

🗝 Poate că cheia unei vieți trăite DEPLIN nu stă în câte lucruri am bifat astăzi, ci în câte poveri am lăsat jos. 💡

🌄 Am fost învățați că o zi bună e cea în care ne-am făcut toate treburile. Că la finalul ei trebuie să simțim mulțumirea epuizării, nu pe aceea a tihnei.

🧠✨ Dar dacă viața nu înseamnă să terminăm lucruri, ci să fim acolo, în viața noastră, făcând zile întregi te miri ce spre mai nimic?
Dacă nu e nevoie să ne „merităm” liniștea, ci doar să o recunoaștem ca pe un drept❓❕

⌚️ Poate e timpul să reducem numărul zilelor în care alergăm după bifă și să creștem, în schimb, numărul zilelor în care n-am făcut mare lucru – și totuși ne-am simțit vii, întregi, în pace cu noi.

1️⃣ Primul pas?
✅ Să cădem la învoială cu noi înșine asupra termenilor vieții noastre.
Când asta se întâmplă, eliberarea de munci, de griji și de vină ... vine de la sine.🎁

🎯 Nu orice zi „neproductivă” este irosită. Unele sunt chiar începutul unei vieți trăite altfel. 🆓

Adesea, este aproape imposibil să faci asta fără ajutor din afară. Un om lucid care a trecut pe acolo poate face diferența intre a rămâne blocat(ă) și a porni, în sfârșit, pe drumul propriu.

Curajul unei astfel de transformări nu e doar o decizie logică. Este o transformare interioară majoră. Masivă, mai bine zis. Deoarece reconfigurarea presupune să lăsăm în urmă frica, vinovăția, condiționarea, oboseala mentală ...

03/08/2025

Prof. dr. psihiatru Aurel Romilă: ,,Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și s*x. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român!"

"Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini - au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității; pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopați) și oprimați (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Titulescu, Iorga, câți oameni de valoare nu au fost eli­­mi­nați din societate de niște nimicuri, de niște ano­nimi?
Dacă vii și le vorbești oamenilor de norma­li­tate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și s*x. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român. N-o să iau mi­traliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez."

Aurel Romila ( interviu pentru Formula AS.)

21/04/2025

Un ultim gest de respect

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2416341315398926&set=gm.1471114243891109&idorvanity=696805041322037

Call now to connect with business.

19/04/2025

19/04/2025

Efectul de condiționare creat de traumă

Call now to connect with business.

07/12/2024

Nu încercăm să atragem ce ne place,
Nu încercăm să respingem ce nu ne place.

4288 aprecieri, 91 comentarii. „ ”

01/10/2024

Am gasit metoda naturala si traditionala prin care gestionau cazurile persoanelor cu comportament psihopatic populatiile din zonele polare, descrisa chiar intr-o carte de psihologie, cu ceva ani in urma. Daca imi amintesc bine, era chiar un manual.

În acele societăți primitive, grupurile de vânători observau un tipar în comportamentul unor bărbați care rămâneau mereu acasă atunci când restul bărbaților tribului pleca la vânătoare. Acești bărbați pretindeau că rămân pentru a proteja femeile, copiii și bătrânii, dar de fiecare dată când vânătorii se întorceau, găseau dovezi ale unor fapte reprobabile – de la acte de violență până la abuzuri s*xuale asupra femeilor și copiilor celor plecați.

Comunitatea a dezvoltat o soluție simplă, dar eficientă pentru a se proteja de acești indivizi periculoși: îi convingeau pe cei suspectați să li se alăture la următoarea expediție de vânătoare. Odată aflați în sălbăticie, aceștia erau împinși în crevase sau prăpastii, eliminând astfel amenințarea din interiorul comunității. Era o formă brutală, dar pragmatică de autoapărare, dictată de necesitățile supraviețuirii în medii ostile.

Astăzi, trăim într-o societate guvernată de legi și principii morale care împiedică astfel de forme de „selecție naturală”. Nu se mai elimină astfel de comportamente din rădăcină; deseori vedem cm indivizi cu tendințe psihopatice sunt protejați sau chiar încurajați de un sistem care nu are metode eficiente de a preveni perpetuarea lor. Această situație creează un context în care astfel de comportamente reprobabile nu doar că supraviețuiesc, dar devin tot mai răspândite în societatea modernă.

În video-ul de aici am găsit o auto-descriere a tipologiei persoanei descrise în textul de mai sus, personaj care este real și pe care îl întâlnim din ce în ce mai des pe stradă, la serviciu, în familie. Este de folos pentru noi și pentru copiii noștri să știm că această tipologie umană există, ea este descrisă în tratatele și manualele de psihologie/psihiatrie.

Mărturii adevărate, în premieră, în direct, Narcisistul vorbește, dar oare trebuie să fie crezut?

15/09/2024

M-am gândit așa:

Că atunci când ne este dor de ceva ori cineva din trecut – de un loc, o experiență ori de o persoană, înclin să cred că de fapt ne este dor de TIMPUL acela din trecut, mai precis de VIAȚA noastră care SE CONSUMA în acele momente. Momente din copilărie, din tinerețe etc., fiecare după inspirație.
Aș afirma că este probabil să atribuim în mod eronat dorul/durerea evenimentelor ori persoanelor, în loc să o atribuim timpului, care este totuna cu viața. Iar când spun: îmi este dor de un loc, de o experiență ori de o persoană, acestea reprezintă, de fapt, în mod simbolic, acea părticică din viața mea ce s-a consumat în acea ocazie evocată – iar acele simboluri reprezintă modul în care se pune, de fapt, în evidență trecerea vieții, a timpului (așa cm face hârtia de turnesol de care vă amintiți precis!). Cum ar veni, acele simboluri dislocuiesc (ca în experimentul lui Arhimede) bucăți din viața noastră echivalente timpului petrecut în acele experiențe (că încă nu am auzit pe nimeni să spună: mi-e dor de viața mea din după-amiaza de 14 decembrie 2014). Și, tot ca în principiul hidrostaticii al lui Arhimede, de care precis vă amintiți, o exista pe acolo și o forță care împinge ceva dinăuntru către suprafață, de se simte ca nostalgie, melancolie, tristețe ori altceva, de la caz la caz. Viață = timp și viceversa. Iar ceea ce doare în acest proces de evocare este, de fapt, ireversibilitatea timpului, deci a vieții. Asta este părerea mea de astăzi.

Este doar o ipoteză care mi-a apărut astăzi, în timp ce mă uitam la niște poze din trecut (în timpul ăla de fapt aveam cam multă treabă și de aceea uite, m-a lovit filosofia). Iar acum, că am ajuns la înțelegerea asta, parcă mai puțin doare dorul. Să fie, oare, ăsta, semn de viață mai lungă, de viață ce se poate recupera, ameliora, ca să nu zic de nemurire (să nu dai cu piatra, că doar am zis!)!? Că atunci e de bine.

Dacă cineva poate continua sau combate acest fir al gândirii mele are toată tastatura la dispoziție, iar concluziile - poate că nu toate - ar putea fi interesante.

14/09/2024

Eu sunt nebun, ei sunt cuminți.
Da' cm eu sunt ce-am fost mereu,
Poate că cel cuminte-s eu
Deși, de câte ori le-o spun,
Eu pentru ei sunt un nebun.

Eu mă urăsc că nu-s ca ei,
Eu îi iubesc că nu-s ca mine;
Ei beau și se mint fără rușine
Că-n ochii tuturor ai mei trec drept nebun, că nu-s ca ei.

Dar cm din toți ei, numai eu nu sînt ca ei,
Am să mă duc de voia mea la balamuc.
Și fiindcă nu-mi va părerea rău, cumintele voi fi tot eu.

Mihai Mărgineanu - Sunt un nebun