09/12/2025
VERSURI ÎNTÂMPINARE DE SUFLET... CÂND SIMȚI CUM TIMPUL SE ÎMPODOBEȘTE A SĂRBĂTOARE ...
AVEM NEVOIE DE..
Laura Schussmann
Avem nevoie de...
acel ceva
să ne reamintim de noi,
când mai uităm că existăm
pe linii paralele de destin.
În revelații clare să ne regăsim
unde am rămas în suflet goi.
Avem nevoie de....
iertare,
când de păcat
suntem prea vinovați.
Să ridicăm
privirea,iar, spre soare
din bezna rațiunii noastre,
unde am rămas
umili și îngenuncheați..
Avem nevoie de...
uitare
să ne reamintim ce n-am uitat.
Să regăsim în noi
ce am vrut să pierdem
și ce,
cu ipocrizie de feline blânde
am înghițit cu noduri și am renegat.
Avem nevoie de....
speranță
să nu ne mai oprim din a visa.
Și fiecare pas
făcut spre ce o să vina
să lase cratere adânci în realitate,
căci timpul se tot șterge în urma sa.
Avem nevoie de....
iubire,
ca sămânța de rodire
și fructul de înflorire.
Sufletele însingurate
să le îmbrăcăm, cu dărnicie,
într-o divină puritate.
Doar amintire dragă,
împlinire completă de destin,
să lăsăm
în urma noastră de pe urmă,
pentru acea clipă
când poate o să ne dorim
încă o secundă în minutul vieții,
iar de la început să fim.
Avem nevoie de ...
o sărbătoare,
în care să ne înălțam,
să ne renastem mai curați
în ode închinate vieții.
Să refuzăm
să ne mai punem pe cruce
îngerii și sfinții
pentru primordialul păcat
al trupului și al minții.
Să încetăm
să ne mai purificăm,
în cugete și în suflet,
cu sânge nevinovat,
din rănile lor nevindecate,
pe iluziile noastre, picurat..
Avem nevoie de....
înțelepciune și de înțelepți
ce nu se vând
și nu se lasă cumpărați
pe o găurică de bănuț
cu străluciri de eternitate.
Să ne vorbească ei,
de noi și interzisă libertate
și de balanța existenței
cu iluzoria ei greutate.
Un taler e prea gol,
iar celalat prea plin,
de iertare și păcate.
De ascultare,
nu prea ne mai arde,
de vorba noastră multă
ne-am săturat,
prea le știm noi pe toate.
Am devenit
în minți optuzi
și înghețăm,
așa de orbi și surzi,
la râsete de îngeri
și la orice sfat.
Avem nevoie de...
să mă gândesc...
Ce avem nevoie,
din coșmarul conștiintei
să ne eliberăm
și vise pur albastre,
iară să visam?
Măcar,
la ultima bătaie de ceas,
înainte să pierdem
și ultima secundă de noi
ce ne-a mai rămas,
să ne oprim, în vanități,
să ne mai risipim.
Să nu mai scormonim
trecutul dureros
și să nu mai inventăm,
naivi,viitorul glorios.
Avem nevoie
de acel ceva,
de iubire.
de iertare,
de uitare,
de speranță,
de înțelepciune
și de o sărbătoare.
Avem nevoie de toate
să ne recunoaștem iar,
noi pe noi în noi,
să ne întregim cu simplitate
unde am rămas în suflet goi.
