Bună! Sunt Andreea Dragoș, mamă a două fete magice și instructor de masajul bebelușului.
Legătura mea cu masajul bebelușului începe demult, atât de demult încât însumează unele dintre primele mele amintiri:
Am în jur de trei ani, sunt în casa bunicilor mei, este vară și prin geamul deschis intră miros de brad și sunetele guguștiucilor. Sunt eu cu bunica mea în cameră, întinsă în pat, râd și o rog iar și iar să îmi facă masaj și mișcările de gimnastică ce mă amuză foarte tare. Îmi las brațele moi și ador cm mi le mișcă și cm se joacă cu mine. Îi simt atingerea, îi văd privirea și râsul și e minunat că primesc atât de mult.
Au trecut 30 de ani și încă port această amintire cu mine, este adânc imprimată, e ca o mantie ce mă protejează și mă însoțește continuu.
Am crescut și am văzut-o pe bunica mea făcându-le masaj fratelui meu și verișoarelor mele, aceleași mișcări, aceeași bucurie și complex de senzații. Am știut dintotdeauna că odată ce o să devin mamă o să îmi masez copiii.
Și părinții mei m-au masat. De fiecare dată când eram răcită tatăl meu îmi făcea masaj, era ca un ritual și oricât de neplăcută era starea în care mă aflam atingerea lui mă reasigura că tot ce este rău o să treacă. În perioadele extenuante cu multe examene și mult timp petrecut la birou o rugam pe mama mea să mă maseze, aproape în fiecare seară. Era momentul nostru de conectare și de liniștire, mâinile ei îndepărtau toate tensiunile ce le acumulam în timpul zilei.
În 2013 am devenit mamă și am avut ocazia să pun în aplicare tot ce știam despre îngrijirea și dezvoltarea copiilor și să o masez pe Irina. Dar am avut surpriza să descopăr că nu știam să îi ofer un masaj așa cm îmi imaginam, nici măcar cm citisem în cărți sau văzusem pe youtube în puținele filmulețe ce erau disponibile atunci. Fie nu găseam momentul potrivit, fie încercam să fac tehnici de masaj ce le practicasem pe adulți. Conectarea noastră prin masaj nu era așa cm mă așteptam și nu știam cm e mai bine să o ating, ce tehnici să evit, câtă presiune să aplic. Am continuat totuși să o urmăresc, să o cunosc și să descopăr care sunt momentele în care îi place să îi fac masaj, însă nu am știut cm să mă deconectez, cm să fiu zen în timpul masajului.
În 2016, după ce am născut-o pe Inga, am știut clar că îmi doresc și sunt pregătită să învăț tehnici de masaj pentru bebeluși. Mi-am făcut curaj să pornesc într-o aventură minunată: aceea de a mă forma ca instructor de masajul bebelușului. Am ales Asociația Internațională a Masajului pentru Bebeluși deoarece este prima asociație de masajul bebelușului din lume, prin care s-au format instructori și traineri în peste 70 de țări. Pentru mine a fost important și faptul că tehnica propusă a fost testată în multe programe de cercetare și a fost validată din punct de vedere medical și științific. La cursul de formare din Belgrad am aflat ce puteam să fac diferit atunci când încercam să o masez pe Irina sau pe Inga în primele zile. Am învățat o altă abordare, o rutină, tehnici de autorelaxare și multe aspecte noi despre dezvoltarea copiilor în primii ani. Mai mult, am învățat cm să le masez pe fete chiar dacă au crescut dar și cm să îi ajut pe alți părinți să descopere cm le place bebelușilor lor să fie atinși.
Simt o mare bucurie la fiecare curs de masajul bebelușului când părinții îmi spun că au descoperit cm să le ofere o rutină de atingeri bebelușilor lor și că aceștia răspund cu plăcere, zâmbete și gângureli, că pot să îi ajute să aibe zile fără dureri de burtică sau să doarmă mai bine. Sau că descoperă pur și simplu cm să își atingă bebelușii cu încredere pornind de la degețelele minuscule de la picioare până la cap.
Pentru mine masajul este mai mult decât o succesiune de mișcări, este calea de acces înspre suflet și inconștient. Atingerile oferite în cadrul unui masaj se sedimentează adânc în ființa masată și lasă urme bine ancorate ce călătoresc în timp și spațiu. Mâinile care ating pielea bebelușului sădesc semințe de iubire, încredere, senzații de apartenență, siguranță și bucurie. Este pur și simplu magic și zen!