Psychoanalyst Prof.Dr.Natalia Buciuman, London & Portsmouth-UK

15/02/2026

– Febră și răceală prelungită: Corpul ca oglindă a mediului emoțional

1️⃣ Studiu de caz – Fetița de 1 an

Simptome
• Răceală persistentă timp de 5 săptămâni
• Vărsături frecvente
• Febră mare (până la 40°C)
• Refuz alimentar, în special al solidelor
• Scădere în greutate 1,1 kg

Analiza psihosomatică
• Corpul reacționează la stresul și anxietatea familiei.
• Refuzul alimentelor solide reflectă nesiguranță și tensiune percepută în mediul familial.
• Vărsăturile sunt un mecanism de descărcare a tensiunii emoționale.
• Scăderea rapidă în greutate arată că starea emoțională familială afectează direct echilibrul fizic al copilului.
• Răceala persistentă semnalează slăbirea imunității cauzată de stres și tensiune continuă.

Cauze psihosomatice
• Anxietate și frică constantă a părinților
• Oboseală emoțională și lipsă de echilibru în familie
• Presiune și control excesiv asupra copilului
• Tensiuni ascunse sau nemulțumiri în cuplu
• Lipsa rutinei și a predictibilității în viața copilului

• Boala persistentă nu este întâmplătoare – este un semnal al mediului emoțional nesigur.

⸻

2️⃣ Studiu de caz 2 – Băiețel de 2 ani

Simptome
• Febră recurentă timp de 4 săptămâni
• Congestie nazală constantă
• Refuz de a merge la grădiniță
• Plâns frecvent, dificultăți de somn

Analiza psihosomatică
• Copilul simte anxietatea mamei legată de mediul social și de sănătate.
• Febra recurentă este modul corpului de a semnala frica și nesiguranța.
• Congestia nazală apare ca reacție la stresul continuu.

Cauze psihosomatice
• Părinte hiper-protectiv, anxios
• Frică de separare și de mediu extern
• Schimbări recente în familie (mutare, grădiniță nouă)

Concluzie
• Febra și congestia sunt reacții la mediul familial și anxietatea parentală, nu doar la viruși sau răceli.

⸻

Tipare identificate în cazurile de febră prelungită
• Copiii reacționează la anxietatea părinților și nesiguranța mediului.
• Simptomele fizice servesc ca semnal pentru părinți că mediul trebuie reglat.
• Refuzul alimentar, vărsăturile și febra persistentă apar când copilul simte presiune, frică sau tensiune.

10/02/2026

De ce rezistența creează suferință, iar acceptarea vindecă

Ființa umană nu suferă doar din cauza evenimentelor dureroase, ci mai ales din cauza incapacității de a integra realitatea atunci când aceasta contrazice structurile mentale deja formate. Trădarea, înfrângerea, moartea unei persoane semnificative sau o despărțire nu sunt doar pierderi externe, ci lovituri directe asupra narațiunilor interne prin care individul își menține coerența identitară.

În aceste momente, mintea opune rezistență realității nu din slăbiciune, ci dintr-un mecanism profund de supraviețuire. Creierul uman este programat evolutiv să caute continuitate, predictibilitate și sens. Atunci când realitatea se abate brusc de la scenariile cunoscute, apare o amenințare percepută la nivel identitar:
„Cum fac eu fata acestei realități? Cine sunt eu acum? Nu stiu/pot trai cu situatia data!”

Astfel, individul se agață „cu dinții” de o poveste — adesea construită inconștient — nu pentru a minți, ci pentru a preveni dezintegrarea psihică.

⸻

Din perspectiva neuroștiinței, creierul nu este un organ orientat primordial spre adevăr, ci spre supraviețuire. Modelele predictive ale creierului (predictive processing) arată că acesta anticipează constant realitatea pentru a reduce incertitudinea și a menține controlul intern. Atunci când predicțiile sunt infirmate de realitate, se generează o tensiune cognitivă intensă (prediction error).

Pentru a reduce această tensiune, creierul poate:
• nega realitatea,
• distorsiona semnificația evenimentului,
• crea scenarii alternative,
• proiecta vina,
• sau construi narațiuni defensive.

Aceste mecanisme explică de ce, în fața unei trădări, oamenii preferă uneori să se autoînvinovățească, să idealizeze agresorul sau să rămână în relații distructive. Nu pentru că nu văd adevărul, ci pentru că adevărul amenință structura internă de siguranță.

⸻

Paradoxal, ființa umană este în același timp extrem de vulnerabilă și profund adaptabilă. Deși suntem programați pentru supraviețuire, dezvoltarea noastră optimă nu are loc în medii ostile, ci în contexte relaționale sigure.

Psihologia dezvoltării și teoria atașamentului demonstrează că atunci când copilul crește într-un mediu predictibil, afectuos și securizant, sistemul său nervos se organizează în jurul încrederii. Relațiile sigure duc la secreția oxitocinei, dopaminei și serotoninei — hormoni implicați în reglarea emoțională, empatie, motivație și dezvoltare cognitivă.

În astfel de medii, realitatea, chiar și atunci când este dureroasă, poate fi procesată fără fragmentare psihică. Individul învață că pierderea, frustrarea și schimbarea nu înseamnă anihilare, ci transformare.

⸻

Atunci când siguranța relațională lipsește, aceeași realitate devine traumatizantă. Nu evenimentul produce trauma, ci imposibilitatea sistemului nervos de a-l integra. În aceste condiții apar depresia, anxietatea, tulburările de atașament, disocierea sau mecanismele defensive extreme.

Un individ care a fost forțat repetat să supraviețuiască fără sprijin emoțional poate dezvolta structuri de personalitate rigide, defensive sau chiar agresive. Istoria colectivă și literatura (inclusiv metafore culturale precum cele din Avatar) ilustrează cm popoare sau grupuri traumatizate, private de siguranță și recunoaștere, pot transforma durerea în cruzime, iar suferința neintegrată în psihopatie socială.

⸻

Realitatea ca oportunitate evolutivă

Universul, prin natura sa imprevizibilă, contrazice constant scenariile rigide ale minții. Fiecare eveniment „în dezacord” cu așteptările noastre reprezintă o invitație la reorganizare internă. Creșterea nu apare atunci când realitatea confirmă poveștile noastre, ci atunci când le destramă.

Dacă rezistența persistă, individul se contractă, se înăsprește, se separă.
Dacă realitatea este acceptată, chiar și cu durere, apare transformarea.

Astfel, fiecare pierdere, trădare sau eșec oferă două căi:
• una a închiderii, a rigidizării și a defensivității,
• și una a expansiunii conștiinței și maturizării psihice.

Alegerea nu este impusă de realitate, ci de capacitatea noastră de a o integra.

✍️Natalia Alexandra Buciuman

03/02/2026

Când ajungem în terapie cu un caz extrem –
epuizare, boală, atacuri de panică, depresie profundă, relații distructive –
nu mai vorbim despre „o problemă punctuală”.

Vorbim despre straturi:
emoții vechi, traume nespuse, mecanisme de supraviețuire,
durere ținută ani de zile în corp.

Dacă plecăm prea repede,
mintea se liniștește,
dar corpul și sufletul rămân în alertă.

Terapia nu este despre a funcționa din nou,
ci despre a trăi altfel.

Și uneori, a sta mai mult
este cel mai profund act de grijă față de tine.

21/01/2026

08/01/2026

https://youtu.be/YT3BxZNJlhs?si=EoyYXMnEcsJU0eyV

Miracles don’t exist in biology, mechanisms do. GLP1 medications (Ozempic, Wegovy, Mounjaro, Zepbound) are no exception. And every time you override a biolog...

07/01/2026

Survival Doesn’t Know How to Receive

An uncomfortable truth:
a survival state doesn’t know how to receive without effort.

For someone raised in emotional or material scarcity, receiving is unconsciously associated with:
– guilt
– fear of loss
– obligation
– danger
– shame

So even when money appears, the urge to lose it often appears at the same time — through impulsive spending, excessive giving, or risky investments.
The subconscious seeks to return to what feels familiar.

True abundance requires inner safety, not just external resources.

03/01/2026