Psiholog Mariana Jighir

18/11/2025

Relații Sănătoase: Cheia Fericirii în Cuplu
Relațiile sănătoase sunt fundamentul unei vieți împlinite și armonioase. Ele ne oferă un cadru în care ne putem dezvolta, explora emoțiile și ne putem susține reciproc în fața provocărilor. Însă, în căutarea acestei armonii, trebuie să recunoaștem și să evităm toxicitatea în cuplu, care poate duce la frustrare și neîmplinire.
Toxicitatea în Relații
Toxicitatea se manifestă prin comportamente distructive care afectează negativ sănătatea emoțională a ambilor parteneri. Acestea pot include manipularea, critici constante, controlul sau absența sprijinului emoțional. Este esențial să identificăm semnele unei relații toxice, cm ar fi:
• Lipsa respectului reciproc
• Comunicarea defensivă sau agresivă
• Izolarea de prieteni și familie
Recunoașterea acestor semne este primul pas pentru a transforma o relație toxică într-una sănătoasă.
Frustrare și Deschidere
Frustrarea este un sentiment comun în relațiile de cuplu, provocată de neîmplinirea așteptărilor sau de dificultățile de comunicare. A avea așteptări nerealiste poate duce la dezamăgire. În acest context, deschiderea devine esențială. Partenerii trebuie să fie dispuși să împărtășească gândurile și sentimentele lor, chiar și atunci când acest lucru este inconfortabil. Un dialog deschis creează un spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor acoperite și permite abordarea problemelor înainte ca acestea să devină insurmontabile.

Importanța Comunicării:

Comunicarea este pilonul central al unei relații sănătoase. Aceasta nu se rezumă doar la a discuta despre probleme, ci și la a exprima aprecierea, dragostea și dorințele. Iată câteva repere pentru o comunicare eficientă:
1. Ascultarea activă: Fii prezent și oferă partenerului tău atenția cuvenită.
2. Exprimarea clară a nevoilor: Folosește „declarații de sentimente” pentru a-ți împărtăși emoțiile fără a învinovăți.
3. Feedback constructiv: Oferă și primește feedback într-un mod care promovează creșterea și nu critica.
Lecții pentru Relații Sănătoase:
1. Stabilirea Limitelor: Este important să definești limite sănătoase care să protejeze atât integrarea personală, cât și intimitatea relației.
2. Cultivarea Empatiei: Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva partenerului tău; empatia îmbunătățește legătura emoțională.
3. Gestionarea Conflictelor: Învață să abordezi conflictele cu calm și dorința de a ajunge la un compromis, nu de a avea dreptate.
Concluzie:
În concluzie, relațiile sănătoase necesită muncă, deschidere și un angajament real. Abordarea toxicității, exprimarea deschisă a frustrărilor și comunicarea eficientă sunt elemente esențiale pentru construirea unei relații armonioase. Fiecare partener are un rol activ la partea sa de dezvoltare personală și în sprijinul partenerului. Prin intermediul acestor principii, putem învăța să ne construim relații care nu doar că rezistă în timp, ci ne îmbogățesc viața.

17/11/2025

Cum poți să trăiești în depresie!
Depresia nu este doar o stare trecătoare de tristețe, ci o experiență profundă, complexă și adesea copleșitoare. Pentru mulți oameni, ea devine un însoțitor tăcut în viața de zi cu zi, influențând gândurile, relațiile, motivația și chiar modul în care percep lumea. A trăi cu depresie nu înseamnă doar „a îndura“, ci și a găsi modalități de adaptare, de înțelegere și, treptat, de regăsire a sensului.

A trăi cu depresia nu înseamnă a renunța.
Unul dintre cele mai mari mituri legate de depresie este ideea că persoana afectată este „slabă“ sau „nu încearcă suficient“. În realitate, depresia este un consumator uriaș de energie emoțională. Pentru cineva aflat în episod depresiv, faptul că se ridică din pat, merge la serviciu sau își îndeplinește responsabilitățile zilnice poate reprezenta un act de curaj. A trăi cu depresia înseamnă, uneori, a accepta că ziua de azi poate arăta diferit de cea de ieri ,și că asta nu înseamnă eșec, ci o parte naturală a procesului de vindecare.

Rolul autoînțelegerii.
Depresia își pune adesea amprenta asupra modului în care cineva se privește pe sine. Gândurile negative, sentimentul de gol interior sau lipsa valorii personale pot deveni familiari. De aceea, autoînțelegerea este esențială: a recunoaște că depresia este o condiție psihologică ce modifică modul de percepție, nu o definiție a identității.

Când o persoană reușește să se privească cu blândețe și fără judecată, începe să creeze un spațiu pentru vindecare. Acceptarea nu înseamnă resemnare; înseamnă recunoașterea realității pentru a putea construi mai departe.

Sprijinul,un pilon esențial.
Chiar dacă depresia poate împinge spre izolare, oamenii au nevoie de conexiune. Fie că este vorba despre familie, prieteni sau un profesionist, sprijinul reduce povara invizibilă pe care depresia o pune pe umeri. Un psiholog poate ajuta la identificarea gândurilor disfuncționale, la dezvoltarea unor strategii de coping și la crearea unui spațiu sigur în care emoțiile pot fi exprimate fără teama de a fi minimizate sau neînțelese.

Ritualuri mici pentru zile grele
În depresie, lucrurile mărunte capătă o importanță neașteptată. Un duș cald, câteva minute petrecute în aer liber, o masă nutritivă sau stabilirea unei singure sarcini realizabile pe zi pot crea o punte între neputință și speranță.
Aceste mici ancore cotidiene nu vindecă depresia, dar pot ajuta persoana să nu se piardă în ea.

Gândul că nu ești singur
Depresia poate crea iluzia izolării totale ,iluzia că nimeni nu ar putea înțelege cu adevărat ceea ce simți. Totuși, mulți trec prin experiențe similare, iar tratamentul și recuperarea sunt posibile. Există profesioniști, resurse și comunități pregătite să ofere sprijin. A trăi în depresie este dificil, uneori dureros, dar nu imposibil. Fiecare pas, oricât de mic, reprezintă o dovadă de rezistență. Și, mai presus de orice, depresia este o condiție care poate fi tratată .iar drumurile spre lumină, deși diferite pentru fiecare dintre noi, rămân mereu deschise.

16/11/2025

Ți s-a întâmplat vreodată să fii deprimat, iar prietenii să-ți spună că aceasta este o stare pe care doar tu alegi să o ai și că ar trebui să ieși din ea?Cei mai mulți oameni au trecut printr-o depresie sau cel puțin o stare de anxietate de-a lungul vieții lor. Iar aceste stări pot fi cauzate de nenumărați factori, cm ar fi pierderea persoanei iubite, o concediere sau chiar și un divorț. Și aceste situații deloc ușoare pot duce la apariția unor sentimente de frică, tristețe, singurătate sau anxietate. Nu ar trebui să îți faci griji, deoarece aceste sentimente vin ca o reacție normală la astfel de situații stresante. Și știi deja că, deși te simți deprimat în momentul în care se întâmplă un anumit lucru, timpul te va ajuta să-ți vindeci rănile și să funcționezi normal din nou, chiar dacă nu îți poți da seama de asta pe moment......Cu toate acestea, există și persoane care suferă de depresie mereu, fără un motiv anume. Iar această stare le deconectează de la o funcționare normală și le împiedică să aibă o viață normală. Atunci când te simți trist, nemotivat, dezinteresat, fără speranță sau descurajat, pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, s-ar putea să treci printr-un episod depresiv...iar această stare de depresie poate afecta persoanele de orice vârstă, inclusiv copiii mici și adolescenții..Se intampla ca, in anumite situatii si momente ale vietii, sa ne adresam celorlalti fara sa ne cantarim cu atentie cuvintele. Ti s-a intamplat sa scapi vreo expresie de genul: “Ce?! Esti maniac(a)?!” sau “Daca mi se mai intampla una ca asta, intru in depresie!”? Cuvinte precum “maniaca”/”manie” sau “depresie” nu trebuie sa fie aruncate la intamplare. Episoadele depresive si maniacale sunt o chestiune extrem de delicata pentru cei care se confrunta cu ele. Ideal ar fi sa se apeleze la un ajutor specializat de indata ce apar primele simptome si, de ce nu, la ajutorul pe care terapiile naturiste ni-l pune la dispozitie..Cu totii mai experimentam episoade de tristete insa tulburarea bipolara nu se rezuma doar la cateva zile in care zambetele nu ni se ivesc pe chip, ci la stari cu adevarat ingrijoratoare din punct de vedere afectiv si emotional. Drept urmare, tulburarea afectiva bipolara este catalogata drept o tulburare psihica ce consta in modificarea anormala de lunga durata a dispozitiei afective, a energiei si a abilitatii de functionare a unei persoane....Pana sa se ajunga la episoadele mai… dure ale acestei boli, se succed trei stari afective, fiecare prezentand o simptomatologie proprie... depresia, strarea de tranzitie si mania. Astfel, in episodul depresiv au loc schimbari de dispozitie, modificari la nivel energetic dar si in gandire si comportament. Persoana in cauza este trista, anxioasa fara vreun motiv aprate, oscileaza intre starile de letargie si cele de agitatie, are senzatia ca nu este buna de nimic, este in permanenta obosita (oboseala cronica), gandeste pesimist, cu puternice accente negativiste chiar si legate de propria persoana. In aceasta etapa a bolii se instaleaza si tulburarile de somn (insomniile), lipsa poftei de mancare, scaderea capacitatilor de memorare si concentrare, scaderea libidoului, etc.Cauzele bolii nu sunt stabilite cu precizie, insa se pare ca factorul genetic joaca un rol major in declansarea afectiunii. In momentul in care pacientul este in stare de depresie, serotonina din sange si din lichidul cefalorahidian scade, astfel instaurandu-se un deficit de vitalitate. Cu alte cuvinte, scade nivelul de… bucurie. In etapa opusa depresiei si anume in cea maniacala, cresc concentratiile de dopamine, glutamine si noradrenalina – responsabilii cu simptomele euforice care definesc episodul maniei....Este de inteles ca cei care sufera din pricina tulburarii bipolare prezinta un risc ridicat de suicid – in episoadele depresive – si de consum de substante care cresc nivelul euforiei – in etapa maniacala. Tocmai de aceea, in momentul instalarii primelor simptome se impune un consult specializat si instaurarea unei terapii potrivite fiecarei persoane in parte....

04/11/2025

Lenea sufletească – între neputință și lașitatea de a simți!

Lenea este adesea înțeleasă în sensul ei exterior – ca refuz al acțiunii, ca pasivitate fizică. Totuși, din perspectivă psihologică și filosofică, există o formă mai subtilă și mai gravă: lena sufletească. Aceasta nu se manifestă prin lipsa mișcării, ci prin absența vibrației interioare. Este starea în care omul încetează să mai simtă, să mai rezoneze, să mai fie prezent în propria existență. Dacă lenea trupească se opune efortului, lenea sufletească se opune vieții însăși. Din perspectivă psihologică, lenea sufletească nu este doar o lipsă de voință, ci o formă de disociere interioară. Ființa se retrage din realitate pentru a se proteja de suferință, de eșec sau de propria neputință. Această retragere devine o formă de amorțeală afectivă, o tăcere a inimii care nu mai vrea să audă nimic. Omul pare funcțional, dar în interiorul său domină o neparticipare tăcută ,un refuz al vieții sub pretextul unei liniști aparente. Filosoful Kierkegaard considera că disperarea omului modern nu este zbuciumul, ci indiferența ,acea absență a pasiunii care transformă ființa într-un spectator al propriei vieți. Lenea sufletească se naște tocmai din această absență a sensului, din epuizarea motivației și a credinței în ceva mai înalt decât confortul imediat. La nivel psihologic profund, lenea sufletească ascunde adesea frica de a simți. Emoțiile autentice cer curaj: să te implici înseamnă să te expui, să riști durerea, respingerea sau eșecul. De aceea, omul preferă uneori o stare de neutralitate emoțională,o aparentă pace, care este de fapt o formă de lașitate. El se refugiază în pasivitate pentru a evita confruntarea cu realitatea propriilor trăiri. Această lene nu este doar o slăbiciune morală, ci o autoamăgire existențială. Ființa care nu se implică își imaginează că se protejează, dar în realitate se stinge treptat, pierzând contactul cu sensul. Lipsa emoției devine o formă de moarte lentă a spiritului. Oricât de adâncă ar fi, lenea sufletească nu este o condamnare definitivă. În interiorul ei se ascunde o dorință latentă de trezire. Psihologic vorbind, conștientizarea propriei apatii este primul pas spre schimbare. Filosofic, omul se poate redescoperi prin actul de autenticitate, prin curajul de a se confrunta cu propria goliciune interioară și de a alege să trăiască lucid. A învinge lenea sufletească înseamnă a reaprinde scânteia participării – nu prin forță, ci prin sens. Nu e vorba de a face mai mult, ci de a fi mai deplin. De a simți, de a iubi, de a te implica fără teama de a fi rănit. Adevărata viață psihică începe acolo unde încetează lașitatea și se naște dorința sinceră de a simți din nou.
Concluzie:
Lenea sufletească este una dintre cele mai subtile și periculoase forme ale pasivității umane. Ea nu se vede, dar se simte prin absența trăirii, prin pierderea sensului și a curajului de a fi. În esență, este o formă de lașitate spirituală, o fugă de responsabilitatea de a trăi cu adevărat.
Depășirea ei presupune o renaștere interioară, o reconectare cu propria vulnerabilitate. A trăi nu înseamnă a evita durerea, ci a o înțelege și a o integra. Astfel, omul învață că între confortul pasivității și neliniștea trăirii, adevărata libertate se află întotdeauna de partea celor care au curajul să simtă.

31/10/2025

27/10/2025

Există femei care poartă în tăcere greutatea unui univers.
Femei care au învățat prea devreme ce înseamnă sacrificiul ,nu ca alegere, ci ca supraviețuire. Crescute în familii unde iubirea a fost condiționată, unde tandrețea s-a ascuns în spatele tăcerilor și al privirilor reci, ele au devenit adulte solemne. Mame implicate, soții devotate, dar cu o inimă care uneori uită să se mai caute pe sine. Ea știe să ofere. E prima care ajută, prima care se ridică atunci când toți ceilalți cedează.
Și totuși, când rămâne singură, își dă seama că nu mai știe să se iubească. A învățat că a fi puternică înseamnă să nu plângi, că a fi femeie înseamnă să înduri, că iubirea pentru ceilalți e mai importantă decât iubirea de sine. Dar puterea adevărată a femeii nu stă în cât poate suporta, ci în momentul când își recunoaște rănile.
Când alege să nu mai repete tiparul durerii, când rupe cercul tăcerii și spune: „Eu merit mai mult.”
Ea nu mai este doar o victimă a trecutului ,
Pentru că puterea unei femei nu este în sacrificiul ei, ci în curajul de a se vindeca.
În momentul în care se privește în oglindă și își spune, poate pentru prima dată:
Mă iert. Mă iubesc. Mă aleg.” devine o femeie conștientă, renăscută din propria-i vulnerabilitate.

27/10/2025

💔 Sindromul Wendy – când iubirea devine o formă de supraviețuire emoțională

Există oameni care iubesc până la epuizare.
Care se tem să nu piardă iubirea și, din acest motiv, ajung să se piardă pe ei înșiși.
Aceasta este esența sindromului Wendy — o tendință psihologică de a trăi prin nevoile celorlalți, de a salva, de a repara, de a îngriji… chiar și atunci când nimeni nu cere asta. Wendy este persoana care nu poate sta liniștită dacă cineva drag suferă.
Se simte responsabilă pentru emoțiile celor din jur.
Are nevoie să fie „cea bună”, cea care ține totul în echilibru. Și, fără să-și dea seama, își transformă iubirea într-o datorie emoțională. De cele mai multe ori, Wendy apare lângă un Peter Pan — partenerul care refuză să crească, care fuge de responsabilitate, dar se agață de grija ei ca de o ancoră. El are nevoie de atenție.
Ea are nevoie să fie nevoie de ea.
Și astfel, se creează o relație dezechilibrată: unul cere, celălalt oferă până se golește

Psihologic vorbind, sindromul Wendy ascunde frica de abandon, nevoia de control prin grijă și o stimă de sine condiționată: „valorez doar atunci când sunt util(ă)”.
Dar iubirea autentică nu se măsoară în cât sacrifici, ci în cât rămâi tu însuți în timp ce iubești. Vindecarea vine în momentul în care Wendy încetează să mai fie mamă pentru ceilalți și începe să fie adult pentru sine.
Când învață că „a avea grijă” nu trebuie să însemne „a te anula”.
Că iubirea adevărată nu cere să te pierzi, ci să te regăsești alături de celălalt. Pentru că, în final, cea mai frumoasă dovadă de iubire este echilibrul — între dăruire și respect de sine. 🌿

27/10/2025

Evoluția nu e pentru toți, dar e pentru cei pregătiți
Unii oameni aleg liniștea falsă a stagnării în locul furtunii frumoase a transformării.
Se ascund printre chipuri care nu le cer să crească, printre voci care le spun că totul e bine, chiar și atunci când sufletul le șoptește contrariul.
Adevărata evoluție nu se întâmplă în aplauze, ci în tăcerea grea a confruntării cu sine.
E acolo, unde înveți să nu te mai minți, să te ridici, să te cureți de tot ce nu e autentic.
Cei care fug de adevăr nu fug de ceilalți, ci de propria lor oglindă.
Dar oricât ar fugi, nu pot scăpa de întâlnirea cu ei înșiși.