What are the opening hours?

Monday 1pm - 7pm Tuesday 1pm - 7pm Wednesday 1pm - 7pm Thursday 1pm - 7pm Friday 1pm - 7pm Saturday 9am - 5pm Sunday 10am - 2pm

https://www.facebook.com/674668609369024/

Psiholog Mariana Jighir, 3 Kingshill Court, Swindon (2025)

22/09/2025

O relație sănătoasă între doi oameni maturi, care vin din căsătorii anterioare marcate de traume, este posibilă și poate fi chiar mai solidă decât una lipsită de experiențe, dacă cei doi sunt dispuși să lucreze conștient asupra vindecării lor emoționale și să își construiască bazele pe comunicare, acceptare și maturitate. Experiența de viață ca resursă, nu ca povară
Deși trecutul celor doi parteneri este marcat de sechele și traume, experiența acumulată îi poate ajuta să își recunoască mai clar nevoile emoționale și să evite repetarea greșelilor. Din perspectivă psihologică, fiecare traumă procesată poate deveni o lecție care oferă mai multă claritate și realism în privința a ceea ce înseamnă o relație sănătoasă.

Comunicarea matură și autentică
Persoanele trecute prin dificultăți tind să fie mai conștiente de importanța sincerității și a vulnerabilității. O relație sănătoasă între doi oameni maturi presupune să își exprime temerile și nevoile fără teamă de judecată. Psihologia relațiilor arată că deschiderea emoțională reduce anxietatea și creează siguranță afectivă, element esențial pentru a face față bagajului emoțional.

Gestionarea traumelor prin sprijin reciproc
Atunci când ambii parteneri vin cu răni emoționale, riscul este ca acestea să se reactiveze. Însă, prin empatie și răbdare, fiecare poate deveni suport pentru celălalt. Psihoterapia de cuplu sau consilierea psihologică individuală poate oferi instrumentele necesare pentru a transforma trecutul într-un proces de vindecare comun.

Maturitatea vârstei și stabilitatea emoțională
Spre deosebire de relațiile tinereții, unde domină idealizarea și impulsivitatea, la o vârstă mai matură oamenii înțeleg mai bine valoarea stabilității și a parteneriatului real. Relația sănătoasă nu se mai bazează pe iluzia perfecțiunii, ci pe acceptarea imperfecțiunilor și pe dorința autentică de a construi împreună

Contraargument:
Unii ar putea spune că bagajul emoțional din relațiile anterioare este prea greu de gestionat și că traumele pot sabota armonia cuplului. Totuși, psihologia modernă demonstrează că relațiile de tip „vindecare reciprocă” pot fi extrem de benefice, atâta timp cât cei doi nu așteaptă ca partenerul să le rezolve rănile, ci își asumă fiecare responsabilitatea propriei vindecări.

Concluzie:
Relația sănătoasă dintre doi oameni maturi, care vin cu traume din căsătorii anterioare, este o provocare, dar și o șansă de reconstrucție personală și comună. Prin comunicare deschisă, acceptare, empatie și maturitate emoțională, doi oameni pot transforma trecutul dureros într-o temelie solidă pentru un viitor comun.

22/09/2025

Copilul crescut într-o familie cu principii exagerate!

Uneori, copilăria nu înseamnă joacă, siguranță sau libertatea de a descoperi lumea. Pentru unii copii, ea devine un teren de luptă invizibil, acolo unde regulile rigide, lipsa empatiei și presiunea perfecțiunii sufocă treptat bucuria de a fi. O familie cu principii exagerate, unde „a greși” este un păcat, iar emoțiile sunt privite ca slăbiciuni, nu oferă spațiu de creștere, ci ridică ziduri. În loc de îmbrățișare, copilul găsește judecată. În loc de ascultare, primește morală. În loc de siguranță, trăiește frica de a nu fi niciodată suficient. Psihologic, acest copil învață devreme să-și anuleze nevoile. Își îngroapă emoțiile pentru a supraviețui și poartă în interior o singurătate greu de explicat. Fără oglindirea emoțională a părinților, el crește cu un gol adânc, o lipsă de conexiune cu sinele său autentic. Astfel se naște un adult care știe să fie „corect” în fața lumii, dar nu știe să fie în pace cu el însuși. Familia toxică nu este definită doar prin conflicte vizibile sau violență, ci și prin acea răceală subtilă care distruge încrederea. Prin standardele imposibile, prin lipsa blândeții, prin neputința părinților de a-și recunoaște propriile vulnerabilității Din perspectiva psihologică, copilul crescut în astfel de condiții devine un adult care își va căuta toată viața liniștea pe care nu a avut-o acasă. Un adult care are nevoie să învețe, pas cu pas, că empatia, înțelegerea și iubirea nu sunt slăbiciuni, ci resurse. Și că, dincolo de zgomotul unei copilării apăsătoare, există mereu posibilitatea de a-și construi propria viață, mai autentică și mai blândă decât cea trăită în familia de origine.

22/09/2025

Obezitatea și copilăria – o perspectivă psihologică

Copilăria este perioada în care se formează identitatea, încrederea în sine și modul în care copilul percepe lumea din jur. Atunci când un copil este supraponderal sau obez, experiența copilăriei capătă adesea nuanțe diferite, marcate de dificultăți psihologice, sociale și emoționale. Obezitatea nu înseamnă doar o problemă medicală, ci și una psihologică și socială, pentru că influențează modul în care copilul se vede pe sine și este privit de ceilalți. Din perspectivă psihologică, obezitatea în copilărie poate fi asociată cu o serie de trăiri intense:
Imaginea de sine și stima de sine
Copiii obezi dezvoltă adesea o imagine corporală negativă. Într-o societate în care idealul frumuseții este asociat cu silueta suplă, copilul cu kilograme în plus se poate simți respins. Stima de sine scăzută poate conduce la izolare, timiditate și lipsă de încredere în propriile capacități.
Relațiile cu ceilalți
În mediul școlar, unde acceptarea de grup este esențială, copiii supraponderali pot fi ținta ironiilor sau a bullying-ului. Apelativele jignitoare („gras”, „balenă” etc.) lasă urme adânci asupra psihicului copilului, ducând la anxietate și uneori chiar depresie. În loc să se simtă parte din colectiv, acești copii ajung să creadă că diferența lor fizică îi face „mai puțin valoroși”.
Factorii psihologici interni
Obezitatea nu este doar efectul alimentației dezechilibrate, ci și al mecanismelor emoționale. Mulți copii mănâncă excesiv pentru a compensa lipsa de atenție sau afecțiune. Hrana devine o formă de refugiu emoțional și de alinare a frustrărilor. În acest fel, se formează un cerc vicios: mâncarea aduce plăcere temporară, dar consecințele duc la suferință pe termen lung.
Impactul asupra dezvoltării viitoare
Un copil obez care nu primește sprijin poate ajunge să evite activitățile sociale, sportul și chiar școala, dezvoltând o tendință spre izolare. Psihologic, acest lucru frânează maturizarea și poate marca viitorul adult, care va purta cu sine nesiguranțele acumulate în copilărie.

Concluzie
Din perspectiva copilăriei, obezitatea este mult mai mult decât o chestiune de kilograme: ea devine o povară emoțională. Copilul obez are nevoie nu doar de sfaturi medicale, ci și de înțelegere, susținere psihologică și empatie. Familia, școala și societatea trebuie să contribuie la crearea unui climat de acceptare și la încurajarea formării unei imagini de sine sănătoase. Numai astfel copilul poate crește echilibrat și poate transforma fragilitatea în putere.

20/09/2025

Persoanele narcisiste și toxice: dinamica relațională și impactul emoțional!

În psihologie, persoanele narcisiste și toxice sunt descrise printr-un pattern persistent de grandiozitate, lipsă de empatie și nevoie de validare externă. Acestea au dificultăți în a forma atașamente sănătoase și autentice și tind să se hrănească emoțional cu energia celor din jur.

Caracteristici psihologice frecvente:

🔹 Caracteristici psihologice frecvente:
Deficit empatic: nu pot recunoaște sau răspunde adecvat la nevoile emoționale ale celorlalți.
Egocentrism și superioritate percepută: au o autoevaluare exagerată și cer admirație constantă.
Comportament manipulativ: folosesc subtil controlul, vina sau idealizarea/devalorizarea pentru a menține statutul relațional.
Dificultăți relaționale: relațiile cu astfel de persoane sunt adesea epuizante, marcate de instabilitate emoțională și anxietate.

Implicarea psihologică:

Interacțiunea prelungită poate conduce la stres cronic, scăderea stimei de sine și epuizare emoțională. Stabilirea limitelor sănătoase și distanțarea sunt strategii esențiale pentru autoreglarea emoțională și protecția psihologică

Concluzie:

Dragostea autentică implică reciprocitate, respect și empatie. Persoanele cu trăsături narcisiste profunde nu sunt capabile să ofere acest tip de relație. Alegerea mediului relațional potrivit este esențială pentru sănătatea emoțională și dezvoltarea personală.

20/09/2025

Ego-ul și iluzia superiorității

În psihologie, ego-ul reprezintă imaginea pe care o avem despre noi înșine și felul în care ne raportăm la lume. Atunci când este echilibrat, el ne ajută să avem încredere, să ne afirmăm și să ne atingem obiectivele. Însă atunci când ego-ul devine exagerat, se transformă într-o barieră care distorsionează relațiile cu ceilalți. Persoanele care nu știu să aprecieze sunt adesea captive într-un ego hipertrofiat. Ele simt nevoia să se plaseze constant deasupra altora, să arate superioritate și să se alimenteze din validarea exterioară. Aroganța nu este, de fapt, un semn de putere, ci o mască prin care se ascunde fragilitatea interioară și teama de a fi vulnerabil. Din perspectivă psihologică, lipsa de apreciere față de ceilalți denotă o dificultate în dezvoltarea empatiei și a recunoștinței. O astfel de atitudine conduce la relații superficiale, dominate de comparații și competiție, nu de respect și sprijin reciproc. În timp, persoanele arogante riscă să experimenteze singurătatea, pentru că nimeni nu își dorește să rămână într-un raport dezechilibrat, unde unul domină și celălalt este minimalizat. În realitate, adevărata maturitate emoțională nu constă în a-ți hrăni constant ego-ul, ci în a ști să recunoști valoarea celorlalți, să accepți critica și să fii deschis la învățare. Un om echilibrat nu are nevoie să se ridice prin aroganță, pentru că știe că puterea autentică vine din modestie, empatie și respect.

11/09/2025

Într-o relație, bunătatea și dăruirea nu sunt resurse infinite. Când oferi iubire, atenție și sprijin fără să primești nimic înapoi, psihologic, începi să te consumi pe tine însuți. Cei care nu te respectă sau care profită de bunătatea ta văd doar ce pot lua, nu ceea ce oferi. Ei îți sapă energia și în timp, te transformă într-un obiect de folosință, nu într-un partener egal.

Să spui „nu” atunci când simți că nu există reciprocitate nu e egoism ,e supraviețuire emoțională. Creierul nostru reacționează la dezechilibru: când dai fără să primești, stresul, frustrarea și resentimentele cresc. Protejează-ți sufletul înainte să te pierzi. O relație sănătoasă nu doar că oferă sprijin, ci îl și primește. Cine nu poate să facă asta nu te merită .’și psihologic, a rămâne într-un dezechilibru constant nu face bine nimănui!

09/09/2025

Trecutul moștenit nu îți definește prezentul

Fiecare dintre noi poartă în spate povești care nu sunt doar ale noastre. Crescând într-o familie, într-un anumit mediu sau într-o cultură, moștenim nu doar tradiții și valori, ci și temeri, tipare de gândire și răni nespuse. Uneori, aceste bagaje invizibile ajung să ne influențeze deciziile, relațiile și chiar felul în care ne privim pe noi înșine.

Dar adevărul este că nu suntem condamnați să repetăm trecutul. Ceea ce ai moștenit nu trebuie să devină ceea ce ești. Poți învăța să recunoști ce îți aparține și ce ai preluat fără să îți dai seama. Această conștientizare este primul pas spre libertate interioară.

Procesul de vindecare nu este ușor. Uneori înseamnă să privești cu sinceritate spre ceea ce doare, să accepți că anumite greutăți nu sunt „vina” ta și să îți dai voie să le lași acolo unde aparțin: în trecut. Alteori înseamnă să înveți noi moduri de a relaționa, să cauți sprijin sau să îți oferi compasiune acolo unde înainte erai doar critic.

Vindecarea începe atunci când spui:
„Aceasta este povestea lor. Eu aleg să îmi trăiesc propria viață.”

Prezentul tău poate fi diferit. Este locul unde ai puterea de a alege: cm gândești, cm iubești, cm îți construiești viitorul. Nu mai ești prizonier al istoriei moștenite, ci autorul propriei tale povești.

Întrebarea este: ce alegi să porți cu tine și ce alegi să lași în urmă?

03/09/2025

Când iubirea devine o replică a trecutului:Psihologia relațiilor și stilurile de atașament!

Relațiile romantice sunt adesea oglinda unor tipare emoționale mai vechi, formate în copilărie. Psihologia atașamentului ne arată că felul în care ne raportăm la parteneri reflectă, în multe cazuri, relația noastră cu părinții sau alte figuri de referință. În unele cazuri, partenerul poate proiecta asupra noastră așteptările și nemulțumirile pe care le-a avut față de propria familie, ceea ce poate genera dinamici toxice, în care iubirea autentică este înlocuită de exploatare emoțională și de neîmplinire reciprocă.

Dezvoltare:
1. Stilurile de atașament și vulnerabilitatea în relație:
Cercetările arată că persoanele cu stil de atașament anxios sau evitant sunt mai susceptibile să intre în relații în care se simt exploatate sau neapreciate. Partenerul anxios caută aprobare constantă și poate tolera sacrificii excesive, sperând că iubirea va fi răspunsul la nevoile sale emoționale. Partenerul evitant, în schimb, poate fi incapabil să ofere intimitate reală, minimizând sentimentele celuilalt și generând frustrare.
2. Proiecția parentală și dinamica relațională:
Fenomenul prin care partenerul vede în tine figura mamei sau tatălui său este numit proiecție parentală. Atunci când partenerul a experimentat lipsă de afecțiune sau a fost exploatat emoțional în copilărie, el poate repeta aceste tipare în relația adultă, așteptând subconștient ca partenerul să satisfacă sau să compenseze acele nevoi nesatisfăcute. Din păcate, acest lucru se traduce adesea prin cereri nerealiste, nemulțumire constantă și exploatare emoțională.
3. Sacrificiul și lipsa recunoașterii:
Persoanele care au un stil de atașament anxios sau care au crescut într-un mediu în care iubirea era condiționată tind să se sacrifice pentru partener, sperând că gesturile lor vor fi apreciate și vor consolida relația. În situațiile descrise ,când partenerul minimalizează eforturile și rămâne nemulțumit – sacrificiul devine o experiență dureroasă, alimentând sentimente de inutilitate și resentiment.
4. Impactul psihologic și emoțional:
Această dinamică poate duce la epuizare emoțională, scăderea stimei de sine și confuzie asupra propriilor nevoi. Persoana sacrificatoare începe să se întrebe dacă iubirea este reală sau doar o replică a unei dinamici disfuncționale învățate în familie. Relația devine astfel mai puțin despre conexiune și mai mult despre repetarea unor modele de suferință.

Concluzie:

Înțelegerea propriului stil de atașament și identificarea tiparelor proiectate de partener sunt pași esențiali spre vindecare și relații sănătoase. Psihoterapia, reflecția personală și stabilirea unor limite clare permit persoanelor să recunoască când sacrificiul nu mai servește iubirii, ci perpetuează suferința. Iubirea autentică nu implică exploatare sau minimalizare, ci respect reciproc, empatie și echilibru emoțional. Numai prin conștientizarea acestor dinamici putem transforma relațiile repetitive și dureroase în conexiuni reale și împlinitoare.

03/09/2025

Sacrificiul unilateral și costul său psihologic
O relație ar trebui să fie un dans între doi oameni care își țin pașii pe același ritm, cu blândețe, cu respect și cu dorința de a se întâlni la mijloc. Dar uneori muzica se oprește, iar tăcerea devine mai apăsătoare decât orice cuvânt nerostit.
Atunci când dispare comunicarea, între parteneri se ridică ziduri invizibile. Nu se mai aud, nu se mai văd, deși sunt unul lângă altul. În locul cuvintelor calde se instalează suspiciunea, neînțelegerile și răceala. Tăcerea nu mai este pace, ci distanță.
Respectul, piatra de temelie a oricărei legături, se poate fisura atunci când unul dintre parteneri alege calea manipulării. Cuvintele devin arme subtile, iar sensibilitatea celuilalt este exploatată. Unul cedează mereu, celălalt cere mereu. Și astfel, iubirea se transformă într-o balanță nedreaptă, unde sacrificiul nu mai este un gest de dragoste, ci o datorie impusă.
Mai dureros este când unul se hrănește din energia celuilalt .financiar, emoțional, fizic,lăsându-l gol, secătuit, fără putere. Dragostea nu ar trebui să consume, ci să ofere. Dar când un suflet dăruiește tot, fără să primească nici recunoștință, nici alinare, el începe să se stingă încet.
Nemulțumirea continuă a unuia devine rana deschisă a celuilalt. Oricât ar face, oricât s-ar strădui, nimic nu este suficient. Și în timp ce se sacrifică, își oferă timpul cel mai prețios dar al vieții ,fără ca acest dar să fie prețuit. În loc de lumină, primește doar umbra indiferenței.
Psihologic, aceste relații creează dependențe dureroase: cel care dăruiește ajunge să-și piardă identitatea, iar cel care cere nu învață niciodată ce înseamnă să iubești cu adevărat. Dragostea devine o iluzie, iar parteneriatul – o povară.
Dar adevărul este că iubirea autentică nu cere supunere, nu se hrănește din sacrificiul unilateral și nu crește din manipulare. Ea respiră prin libertate, prin înțelegere, prin sprijin reciproc. Iar atunci când toate acestea lipsesc, cel mai curajos act de iubire este să-ți întorci privirea spre tine însuți și să-ți oferi propria libertate.

02/09/2025

„O minte nestăpânită creează frici care nu există.”
De multe ori, fricile noastre nu sunt despre ceea ce se întâmplă aici și acum, ci despre ce ar putea să se întâmple. Mintea ne proiectează în viitor, creează scenarii, exagerează pericole sau repetă gânduri până când ajung să pară reale.
🔹 Ce înseamnă o minte nestăpânită?
Este acea stare în care gândurile ne conduc pe noi, în loc ca noi să le conducem pe ele. E ca și cm am lăsa un cal nedomolit să fugă încotro vrea, iar noi suntem doar târâți după el.)
🔹 Cum creează frici false?
Prin catastrofare („Dacă se întâmplă ceva groaznic?”).
Prin supraestimarea pericolului („Nu voi face față, sigur va fi rău”).
Prin rularea obsesivă a acelorași gânduri („Și dacă...?”).
🔹 Cum putem aduce mintea în prezent?
Practicând respirația conștientă.
Notând gândurile pe hârtie pentru a le scoate din minte.
Întrebându-ne: „Este asta o realitate sau doar o proiecție a minții mele?”
Cerând sprijin atunci când simțim că singuri e prea greu.
Amintește-ți: frica poate fi un ghid util atunci când e realistă, dar atunci când este rodul unei minți nestăpânite, ea devine o piedică.
✨ Exersează să fii observatorul gândurilor tale, nu prizonierul lor.

Tu ce frică ai descoperit că era doar o iluzie a minții?
-Cum reușești să-ți liniștești gândurile atunci când devin copleșitoare?
-Ai observat vreodată cât de diferit arată realitatea față de scenariile minții?
-Ce metode te ajută să revii în prezent?
-Când a fost ultima dată când ai reușit să „prinzi” un gând de frică și să-l privești cu detașare?

Psiholog Mariana Jighir

22/09/2025

22/09/2025

22/09/2025

20/09/2025

20/09/2025

11/09/2025

09/09/2025

03/09/2025

03/09/2025

02/09/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	1pm - 7pm
Tuesday	1pm - 7pm
Wednesday	1pm - 7pm
Thursday	1pm - 7pm
Friday	1pm - 7pm
Saturday	9am - 5pm
Sunday	10am - 2pm