Natura pentru sanatate Meridian Control

Natura pentru sanatate Meridian Control In medicina traditionala chineza, meridianele sunt considerate ca formand sistemul principal de comunicatie prin care circula energia universala a vietii

30/03/2018

Meridianele energetice – dezechilibre şi afecţiuni
Conform metodelor de vindecare energetică, vechi de mii de ani, energia în corpul uman circulă prin anumite trasee exacte, numite meridiane, ce formează împreună o reţea energetică. Energia vitală circulă prin aceste trasee energetice, hrănind şi susţinând din punct de vedere bioenergetic, toate organele şi sistemele corpului precum si funcţiile acestora.
Corpul uman are 12 meridiane energetice ce sunt dispuse simetric faţă de axul median al corpului şi prin care energia circulă în flux continuu. Aceste 12 meridiane principale, alături de altele secundare, parcurg fiecare câte o anumită porţiune a corpului, într-un mod specific. Fiecare meridian prezintă deci, traiectul său propriu şi corespunde unui organ fizic necavitar (de exemplu rinichi), unor anumite viscere (organe cavitare - de exemplu, intestin gros) sau unei anumite funcţii vitale al cărui nume îl poartă.

Address

Dublin
DUBLIN15

Telephone

+353858080498

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Natura pentru sanatate Meridian Control posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Natura pentru sanatate Meridian Control:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram