11/08/2025
🇮🇹 Oggi, mentre ero con i miei gatti – con Lilly (la figlia) e Nerina (la madre) – mi è venuto in mente un episodio della loro vita.
Nerina ha abbandonato Lilly quando questa aveva pochi giorni. Ci verrebbe naturale “incolparla” per sempre per questo gesto… Ma, qualche mese dopo, abbiamo scoperto che Nerina in quel periodo era molto malata e non aveva le risorse neppure per sopravvivere lei stessa.
Così ha fatto una scelta difficile: lasciare la sua piccola, affinché potesse essere accudita sperando che qualcuno l’avrebbe fatto meglio di lei.
E infatti, la nonna Carletta l’ha adottata, allattata e cresciuta con amore.😻
Ho pensato a quanto questa storia assomigli a certe vicende umane.
Spesso continuiamo a giudicare i nostri genitori per decisioni che, dal nostro punto di vista, ci hanno feriti.
Ma se guardiamo più in profondità, possiamo scoprire che in quelle scelte c’era anche (e a volte soprattutto) il desiderio di proteggerci e garantirci un futuro migliore.
Forse questo può essere un inizio per cambiare prospettiva: lasciare andare il passato, smettere di nutrire rancore e aprire il cuore alla possibilità di riconciliarci con chi ci ha dato la vita.
Perché, nel bene e nel male, siamo sangue del loro sangue.
E come oggi Nerina e Lilly si sono “riconciliate” (come potete vedere dalla foto 😊), anche noi possiamo trovare nuove strade per ricostruire un legame.
Le soluzioni esistono: basta volerle cercare con sincerità, apertura e amore. ❤️
PS: e se in questo post c’è qualcosa che non ti convince, possiamo parlarne in privato, scrivimi! 🤗)
🇷🇴 Astăzi, stând cu pisicile mele – cu Lilly (fiica) și Nerina (mama) – mi-am amintit de un episod din viața lor.
Nerina a părăsit-o pe Lilly când aceasta avea doar câteva zile. Ne-ar veni firesc să o “învinovățim” toată viața pentru acest gest… Dar, câteva luni mai târziu, am aflat că în acea perioadă Nerina era foarte bolnavă și nu avea resurse nici măcar pentru propria supraviețuire.
A trebuit să ia o decizie grea: să își lase “puiul”, cu speranta ca acesta să poată fi îngrijit mai bine decat ar fi putut-o face ea.
Și, într-adevăr, bunica Carletta a adoptat-o, a alăptat-o și a crescut-o cu dragoste. 😻
M-am gândit cât de mult seamănă această poveste cu anumite situații din viața oamenilor.
Adesea continuăm să ne judecăm părinții pentru decizii care, din perspectiva noastră, ne-au rănit.
Dar dacă privim mai adânc, putem descoperi că în acele alegeri exista și (și uneori mai ales) dorința de a ne proteja și de a ne asigura un viitor mai bun.
Poate acesta poate fi începutul unei schimbări de perspectivă: să lăsăm trecutul în urmă, să renunțăm la resentimente și să ne deschidem inima către posibilitatea de a ne împăca cu cei care ne-au dat viață.
Pentru că, cu bune și cu rele, suntem sânge din sângele lor.
Și, așa cm Nerina și Lilly s-au “împăcat” (după cm se vede în poză 😊), și noi putem găsi noi drumuri pentru a reconstrui o legătură.
Soluțiile există: trebuie doar să vrem să le căutăm cu sinceritate, deschidere și iubire. ❤️
(PS: dacă ceva din postarea asta nu te “convinge” putem discuta în privat, scrie-mi! 🤗)
