Dr. Al Faraj Diana

06/11/2025

Uneori, o analiză arată: „Prolactina e puțin crescută.”
Și imediat apare îngrijorarea — „Oare am o tumoră hipofizară? O să-mi afecteze fertilitatea?”

Dar, în realitate, prolactina nu e un hormon rău.
Este, de fapt, unul dintre cei mai sensibili hormoni din corpul uman — un hormon care ascultă viața.

Prolactina este secretată de celulele lactotrope din hipofiza anterioară.
Rolul ei principal este bine cunoscut: stimulează secreția lactată după naștere.
Dar are și alte peste 300 de efecte documentate — asupra metabolismului, sistemului imunitar, comportamentului matern și ciclului menstrual.

Ea face parte din aceeași familie cu hormonul de creștere (GH) și hormonul lactogen placentar (hPL) — adică hormoni care „nutresc și protejează viața”.
De aceea, prolactina este adesea numită și hormonul grijii.
📍Nu e doar despre lapte — e despre adaptare, protecție, și echilibru.

Când e moderată, susține viața; când e prea multă, pune organismul în „pauză”, ca să se refacă.

🧑‍⚕️De ce poate fi crescută fără să fie boală

Prolactina se ridică în zeci de situații normale:

stres, durere, emoție puternică,

lipsă de somn, efort fizic intens,

contact sexual, stimulare mamară,

chiar și simpla recoltare de sânge, mai ales dacă a fost dificilă, dureroasă, sau te stresezi doar de la vederea acului🤗

În aceste cazuri, corpul doar „a simțit prea mult”.

📍Valori de 25–40 ng/mL pot fi perfect fiziologice (norma- 20-25ng/ml).
Atent! prolactina poate fi exprimată în două unități de măsură diferite, în funcție de laborator sau țară:

Prolactină (ng/mL) - echivalent aproximativ (mIU/L) Interpretare, aproximativă

10 ng/mL ~212 mIU/L normal
25 ng/mL ~530 mIU/L limită superioară fiziologică
50 ng/mL ~1060 mIU/L moderat crescută
100 ng/mL ~2120 mIU/L semnificativ crescută
200 ng/mL ~4240 mIU/L suspect prolactinom

Recomandare practică:
Analiza se repetă dimineața, pe nemâncate, după o noapte odihnitoare, fără stres.

🧑‍⚕️ Legătura cu tiroida — două surori care răspund la același apel

Hipotalamusul eliberează TRH, un hormon care:

stimulează TSH (activând tiroida),

dar stimulează și prolactina.

De aceea, în hipotiroidie, când tiroida lucrează lent, TRH crește, iar odată cu el — și prolactina.

Așa că uneori, „problema prolactinei” e doar oglinda unei tiroide lente.
Tratând hipotiroidia, totul se reglează.

🧑‍⚕️ Concentrațiile serice de prolactină mai mari de 200 ng/mL sunt puternic sugestive pentru un adenom hipofizar secretant de prolactină, în timp ce valorile sub 100 ng/mL sunt cel mai frecvent determinate de hipotiroidie, medicamente sau stres.

Când prolactina devine o problemă reală

Când nivelul ei e persistent peste 100 ng/mL, sau când apar simptome precum:

menstruații rare sau absente,

anovulație și dificultăți în a rămâne însărcinată,

galactoree (secreție de lapte în afara sarcinii sau alăptării),

scăderea libidoului,

cefalee sau tulburări de vedere (rar, în adenoame hipofizare).

În aceste cazuri, medicul va investiga posibile cauze:

hipotiroidie primară,

adenom hipofizar (prolactinom),

anumite medicamente (antidepresive, antipsihotice, estrogeni, metoclopramid),

afecțiuni renale sau hepatice.

RMN-ul de șa turcească se face doar dacă valorile sunt mari sau simptomatice.

🧑‍⚕️ Când NU e cauza infertilității🧐

Prolactina acționează ca un „semnal de pauză” pentru ovulație.
Este același mecanism prin care femeia care alăptează are o perioadă naturală de infertilitate.

O prolactină crescută în mod cronic poate bloca ovulația și împiedica concepția.
De aceea, dacă valorile sunt constant mari și există tulburări de ciclu, medicul va corecta cauza.

Dacă o femeie are cicluri regulate și ovulatorii, dar o prolactină ușor sau moderat crescută, aceasta nu explică infertilitatea.

În aceste cazuri, se caută alte cauze .

Prolactina este un hormon „emoțional”, dar nu rupe singură lanțul fertilității dacă ovulația are loc.
Este un hormon paradoxal: esențial pentru reproducere, dar în exces — un inhibitor al ei.

📍Despre macroprolactină

Uneori, analizele arată valori mari, dar femeia are menstruații normale.
Explicația: macroprolactina — o formă inactivă biologic, care nu influențează ovulația.
Macroprolactina nu necesită tratament.
De aceea, se recomandă testul de PEG precipitation înainte de a iniția tratament.

🧑‍⚕️Prolactina este un barometru al stresului și al grijii.
Uneori, corpul doar îți spune: „Oprește-te puțin. Respiră. Dormi. Ai grijă de tine.”
Și dacă valoarea e crescută ușor — nu te grăbi să te temi.
Adesea, cel mai bun tratament pentru prolactină e odihna și liniștea.
Dar nu uita: de cele mai multe ori, prolactina doar îți vorbește despre tine — nu despre boală.

🌤️‼️P.S. specialistul "pe prolactină" se numește endocrinolog.
Știu că multe femei primesc diagnosticul de „prolactină crescută” la ginecolog și pleacă deja cu o rețetă. Sau cu pastile pentru tiroidă...
Dar adevărul e că acești hormoni aparțin lumii endocrinologului — el este cel care poate descifra dacă e un semnal trecător, o consecință a stresului, sau o veritabilă problemă hipofizară sau de tiroidă.
De multe ori, tratamentul nu e necesar.
🙃🌷Prolactina e un hormon sensibil — și uneori și medicii ginecologi sunt la fel.
Așa că, înainte să iei tratament, intră pe la endocrinolog.
El e specialistul care știe dacă e nevoie de pastile sau doar de… o vacanță și o cafea bună ☕🙂
Uneori, cel mai bun tratament e doar să nu tratezi ce nu e bolnav.

05/11/2025

Uneori, în cabinet, întâlnesc femei care îmi spun că ar vrea să uite totul.
Primul transfer. Primul test negativ. Zilele acelea în care timpul se scurgea mai încet, iar fiecare simptom era interpretat ca o speranță. Își doresc să poată șterge amintirea acelei așteptări fără răspuns, să se trezească într-o altă viață, una care să nu mai poarte greutatea atâtor „de ce-uri”.

O femeie care a trecut prin infertilitate nu mai este aceeași. E o formă de înțelepciune care se dobândește greu, dar care schimbă modul în care privești lumea.

Pentru a gestiona acele amintiri, primul pas nu este să te forțezi să „nu te mai gândești”, ci să le lași să existe fără să te invadeze.
Să le privești ca pe niște oaspeți care vin și pleacă, dar nu mai au puterea să răstoarne totul înăuntru.
Să spui: „Da, știu. Ești acolo. Dar eu nu mai sunt cea care eram atunci.”
Acesta este un gest de neuroplasticitate emoțională – creierul învață să se raporteze diferit la același conținut dureros.

Apoi, e nevoie de blândețe.
Nu față de ceilalți, ci față de tine.
Să nu-ți ceri să fii „puternică” imediat, să nu te rușinezi că încă doare.
Creierul emoțional (amigdala, hipotalamusul) are nevoie de timp pentru a „reînvăța siguranța”. În fiecare zi în care respiri mai ușor, în care te gândești la viitor fără teamă, în care vezi un bebeluș și nu simți neputință, ci doar o tăcere senină, neuronii tăi construiesc o nouă hartă.

Și, poate cel mai important, e să găsești un sens mai mare al poveștii tale.
Uneori, durerea infertilității devine rădăcina unei compasiuni profunde – față de alte femei, față de corpul tău, față de viață însăși.
Din acea rană se naște, adesea, o femeie care înțelege mai mult: că viața nu e o linie dreaptă, că iubirea are forme diferite, că speranța nu dispare, ci se transformă.

🧑‍⚕️Se spune că timpul vindecă totul, dar neurobiologia are o replică subtilă: timpul nu șterge, ci rescrie.
Există amintiri care nu se dizolvă, oricât am încerca să ne convingem că am trecut peste ele. Ele rămân, discrete și încă vii, așezate în straturile adânci ale creierului, în aceleași circuite care controlează frica, dorința, instinctul de supraviețuire.

Poate fi o amintire aparent banală – un miros, o propoziție rostită cu o voce calmă, un gest care a durut mai mult decât ar fi trebuit. Sau poate fi o clipă care a schimbat tot: o veste primită în tăcere, un diagnostic, o despărțire, o pierdere care a tăiat brusc direcția vieții. În realitate, nu alegem ce păstrăm. Creierul memorează intensitatea, nu justețea momentului. Iar ceea ce doare mai tare se prinde cel mai adânc.

De aceea, ideea de a șterge o amintire ne fascinează. Nu doar pentru că ne promite ușurare, ci pentru că ne dă ilu*ia controlului.
" Dacă aș putea apăsa un buton și aș scăpa de imaginea acelei zile, de mirosul spitalului, de vocea medicului care a spus „nu este sarcină”, aș face-o fără să clipesc."
Și totuși, știința ne avertizează că nu e chiar atât de simplu. O amintire nu e un fișier care se poate șterge, ci o rețea vie de conexiuni neuronale, întrepătrunsă cu altele: cu identitatea, cu învățarea, cu reacțiile instinctive. Dacă elimini un nod, riști să destrami o întreagă structură.

Neurobiologia memoriei a descoperit un fenomen fascinant, numit reconsolidare. Atunci când retrăim o amintire, ea nu se reactivează pur și simplu – se rescrie. Devine, pentru câteva clipe, maleabilă, „editabilă”. Asta explică de ce, în timp, durerea scade: nu pentru că am uitat, ci pentru că am reînvățat ce să simțim în prezența acelei amintiri.

Și totuși, unele dureri se lasă mai greu transformate.
Infertilitatea, de exemplu, nu este doar o problemă medicală. Este o poveste a corpului și a minții care se rescrie la fiecare eșec. Fiecare analiză, fiecare injecție, fiecare așteptare de rezultat activează același circuit al speranței și al fricii. De aceea, pentru multe femei, un test negativ nu e doar o informație, ci o amintire corporală – una care trăiește în mușchi, în inimă, în respirație.

„Mi-aș dori să pot uita tot. Să nu mai simt nimic.”
Dar uitarea nu vindecă. E doar o tăcere provizorie, care ascunde, nu eliberează.
Cu timpul, aceeași amintire poate începe să însemne altceva. Poate deveni dovada că ai rezistat, că ai avut curajul să speri din nou, că ai mers mai departe chiar și atunci când părea imposibil.

Adevărata vindecare nu este să scapi de amintirea care te-a durut, ci să înveți să o privești fără să te rănească.
Să o lași să rămână parte din tine, dar nu să te conducă.
Pentru că amintirile dureroase nu sunt un defect al creierului, ci o dovadă că am trăit profund.

Și poate că, în cele din urmă, ceea ce ne dorim nu este să uităm, ci să ne împăcăm cu ceea ce a fost.

🧑‍⚕️ Multe femei ajung, în cele din urmă, să țină în brațe acel miracol mic — un copil care pare că a adunat în el toate lacrimile, rugăciunile și speranțele de odinioară.
Și atunci, într-o dimineață obișnuită, își dau seama că durerea nu a dispărut… dar s-a transformat.
Că amintirea drumului rămâne — nu ca o rană, ci ca o rădăcină.

💕Dar sunt și femei care încă merg.
Care încă se ridică după un rezultat, încă își administrează tratamentele, încă își spun: „poate data viitoare”.
Pentru cele care încă nu au ajuns acolo — care încă așteaptă, încă speră, încă își adună curajul din fiecare răsărit — să știi că nu ești „în urmă”.
Ești în mijlocul unei povești care încă se scrie.
Și chiar dacă azi pare că e doar tăcere și gol, în adâncul tău se clădește ceva invizibil: o reziliență tăcută, o încredere care prinde rădăcini încet, dar sigur.

🧑‍⚕️Știința va merge mai departe, tratamentele se vor perfecționa, poveștile se vor schimba....
Ca medic, nu pot șterge mereu durerea, dar pot merge alături de ea.
Vă privesc cu admirație — pe toate femeile care poartă povara speranței cu atâta demnitate....

04/11/2025

Când tratamentul pentru „endometru subțire” devine o capcană

Sunt multe femei care vin la medic cu aceeași speranță:
„Poate de data asta vom afla de ce nu se prinde sarcina.”

La ecografie, apare verdictul:
„Endometru subțire.”

Și în acel moment, totul pare să capete sens.
Cauza e găsită, deci urmează tratamentul.
Femoston. Duphaston. Estrogel. Progynova. Utrogestan.
Uneori — stimulare cu Clostilbegyt (Clomiphene citrate).

Și începe o nouă etapă plină de speranță. Și un plan: „Vii la control, să vedem cm crește endometrul".
Endometrul, într-adevăr, pare că „se îngroașă”.
De la 3,5 mm la 6 mm.
Uneori chiar 7, și peste. Ooo..ce bine..Continuăm "schema" . Luni întregi de "monitorizare".
Dar… sarcina tot nu apare.

Pentru că adevărata cauză nu era tratată.

Endometru subțire adesea nu e o boală. E un simptom.
(Nu discutam acum alte cauze , precum sinechiile, urmări ale chiuretajelor uterine, alte leziuni organice.. )
E un simptom.
O oglindă care reflectă ce se întâmplă în tot sistemul tău hormonal.
El crește doar dacă există ovulație, estrogen produs natural de folicul, vascularizație bună și sincronizare perfectă.

Dacă ovulația e târzie, de exemplu în ziua 18, iar tu faci ecografie în ziua 10 și vezi un endometru de 4-5mm — e absolut normal.
El pur și simplu nu a avut timp să crească.

Dar multe femei pleacă din cabinet convinse că „endometrul e prea subțire” — și încep un tratament care, paradoxal, le îndepărtează de sarcină.

A judeca grosimea endometrului fără a ști ziua exactă a ovulației e ca și cm ai critica o floare pentru că nu a înflorit... în ploaie.

📍Estrogenii sau progesteronul administrați artificial nu pot compensa o ovulație absentă, un folicul insuficient matur sau o cauză inflamatorie, metabolică, etc.
Ei pot „cosmetiza” problema — adică să dea impresia de endometru mai bun — dar nu restabilesc ciclul natural și nu cresc șansele reale de sarcină. Pot și inhiba ovulația...

De aceea, la femeile cu:

cicluri neregulate,

AMH scăzut,

absența ovulației,

infertilitate de peste 3–5 ani,etc.

aceste combinații de hormoni nu fac decât să amâne soluția reală.

Endometrul nu se tratează separat de femeie.
El e doar limbajul prin care corpul îți spune: „Ceva nu merge în ritmul meu natural.” Sau poate e doar un diagnostic greșit..

🧑‍⚕️Clostilbegyt – când tratamentul pentru ovulație face endometrul mai subțire

Clostilbegyt (Clomifen citrat) stimulează ovulația.
Dar are un efect secundar bine documentat: blochează receptorii de estrogen la nivelul endometrului și al colului uterin. Și trompelor.. Uneori, destul de adânc..
Asta înseamnă că, deși ovulația apare, endometrul nu „vede” estrogenul care ar trebui să-l îngroașe.
Rezultatul?
Un folicul matur, dar un endometru nepregătit pentru implantare.

După mai multe cicluri cu Clostilbegyt, endometrul poate devine mai subțire, iar rata de sarcină scade.
De aceea, în centrele moderne de fertilitate, clomifenul este folosit cu prudență sau înlocuit cu alternative mai blânde, cm ar fi letrozolul, care nu are acest efect antiestrogenic. E un preparat bun Clostilbegyt, dar e nevoie să știm despre particularități...

„Și dacă adaugăm estradiol, se rezolvă?”

Din păcate, nu.
Administrarea de estradiol (Progynova, Estrofem, Estrogel) peste tratamentul cu Clostilbegyt nu restabilește receptivitatea endometrială.
Pentru că receptorii endometriali sunt deja blocați — endometrul „nu mai aude” semnalul. Problema nu e lipsa de estrogen, ci faptul că receptorii sunt blocați.
Endometrul nu mai poate răspunde la hormon — exact ca o ușă încuiată pe interior.
De aceea, adăugarea de estrogen exogen nu îmbunătățește șansele de implantare- doar oferă o ilu*ie de control, fără beneficii reale asupra implantării.

📍Progesteronul NU "crește" endometrul.
El doar îl transformă — îl face secretor, pregătit să primească un embrion după ovulație.
Dacă e administrat prea devreme (de exemplu din ziua 12, iar ovulația vine abia în ziua 16), endometrul devine „gata” prea devreme — iar când ovulul ajunge, uterul nu-l mai așteaptă.
O fereastră de implantare ratată, o șansă pierdută.

🧑‍⚕️Endometrul subțire nu se tratează cu hormoni administrați orbește, ci prin corectarea cauzei:

verificarea ovulației (dacă și când apare),

optimizarea foliculogenezei,

corectarea dezechilibrelor hormonale și metabolice,

tratamentul inflamației, altor cauze descoperite

Nu e vina ta dacă ai urmat toate aceste tratamente.
Așa se prescriu frecvent, din inerție, nu din răutate.
Dar e important să știi că endometrul nu e o plantă care crește doar dacă o u*i,
ci o parte vie, sensibilă, dependentă de ritmul ovulației, de fluxul de sânge și de semnalele hormonale naturale.

Nu îl poți păcăli cu plasturi hormonali.
🧑‍⚕️Îl putem înțelege și susține.

03/11/2025

Când știința și speranța nu merg (încă) în același pas

În fiecare săptămână primesc mesaje de la femei care au pierdut mai multe sarcini.
„Poate e sistemul meu imunitar?”
„Mi s-a spus că am celule NK crescute.”
„Am au*it că imunoglobulina sau prednisonul pot ajuta…”

Și înțeleg perfect acea dorință de a face orice pentru o nouă șansă.
Dar tocmai de aceea e important să vorbim deschis despre ce știm – și ce nu știm încă.
Am discutat subiectul nu demult, dar studiile continua să vină...
🧑‍⚕️ Ce arată studiul publicat în 2025 în F&S Reviews

Un grup de cercetători din Danemarca și SUA au publicat în 2025, în revista Fertility and Sterility Reviews (American Society for Reproductive Medicine), un amplu articol intitulat:

„Golul dintre dovezi și practică în imunoterapia pierderilor recurente de sarcină”

Este cea mai recentă analiză critică despre tratamentele imunologice folosite la femeile cu pierderi repetate de sarcină (RPL).
Autorii au ajuns la conclu*ii clare:

🔹 În afară de sindromul antifosfolipidic, nu avem dovezi solide că terapiile imunologice ajută.
🔹 Multe tratamente sunt folosite off-label, fără studii bune care să le confirme eficiența.
🔹 Nu există, deocamdată, biomarkeri siguri care să arate când pierderea de sarcină are cauze imunologice reale.

Ce s-a studiat — și ce știm până acum

Corticosteroizii (Prednisonul): nu s-a demonstrat un efect real asupra ratei de naștere vie; pot provoca complicații precum diabet gestațional, hipertensiune sau restricție de creștere fetală.

Imunoglobulina intravenoasă (IVIG): câteva studii arată beneficii la femeile cu peste 4–6 pierderi, dar majoritatea nu confirmă aceste rezultate. Tratamentul este foarte costisitor și nu are protocoale standardizate.

Imunoterapia cu limfocite (LIT): a fost interzisă în SUA din 2001 din motive de siguranță; nu există dovezi clare că funcționează.

Heparina și aspirina: utile doar la pacientele cu sindrom antifosfolipidic, nu și la RPL neexplicat.

Tacrolimusul, ciclosporina, G-CSF, hidroxiclorochina, inhibitorii TNF-α, intralipidele – toate au fost testate, dar fără eficacitate dovedită în pierderile de sarcină inexplicabile.

După cm spun autorii, a trata toate femeile cu RPL cu imunoterapie este ca și cm ai trata toți pacienții cu febră cu penicilină – unele pot avea un beneficiu, dar prea multe pot fi expuse riscurilor fără niciun câștig real.

Cercetătorii subliniază că nu e vorba despre lipsă de speranță, ci despre nevoia de dovezi solide.
Ei cer studii mari, internaționale, cu criterii clare de includere, care să identifice subgrupurile de femei la care sistemul imun joacă un rol real.

Până atunci, tratamentele imunologice trebuie folosite doar în cadrul studiilor clinice controlate, nu ca soluții de rutină.

Ce putem face, azi

Să oferim sprijin medical și emoțional femeilor care trec prin pierderi.
Să explicăm onest diferența dintre ce se presupune și ce este dovedit.
Să nu promitem miracole acolo unde știința încă nu a ajuns.
Să menținem speranța vie — dar ancorată în realitate și în grijă pentru siguranță.
🧑‍⚕️Atenționez că postare e despre cauze și tratamente imunologice a RPL, nu și despre alte situații clinice..

Sursă- în primul comentariu👇

03/11/2025

Dr. Natalia Raiu despre sindromul ovarelor polichistice.💐

02/11/2025

Când vocea mamei devine medicament

Ai observat că uneori un simplu „Alo?” spus de cineva drag te liniștește mai mult decât orice mesaj?
Nu e doar emoție — e și biologie.

Un studiu de la Universitatea din Wisconsin (Seltzer and all., 2012) a arătat că au*irea vocii mamei, chiar și la telefon, poate reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului) și crește oxitocina, hormonul încrederii și al atașamentului.

În experiment, fete de 7–12 ani au fost puse într-o situație stresantă (probleme de matematică în fața unui juriu). Apoi, unele și-au au*it mama — în persoană sau la telefon.
Altele au primit doar mesaje text, sau nimic

Rezultatul?
Cele care au au*it vocea mamei s-au calmat mai repede.
Corpul lor „a știut” că e în siguranță.
Oxitocina a crescut, cortizolul a scăzut.

Mesajele? N-au avut același efect.
Scrisul, oricât de plin de iubire, n-a putut înlocui vibrația reală a unei voci familiare.

Autorii cred că vocea e una dintre cele mai vechi forme de comunicare — un „ecou” al contactului fizic.
O atingere sonoră.
De aceea, chiar și adulți fiind, când au*im o voce dragă, creierul nostru răspunde la fel ca atunci când suntem îmbrățișați.

Sigur, e un studiu mic, făcut pe copii. Dar mesajul lui e mare:
uneori, cea mai bună terapie începe cu un apel.

Așa că, data viitoare când ești copleșită—
nu trimite un mesaj. Sună. Sun-o pe mama...
Pentru că vocea poate fi un medicament pe care știința abia începe să-l înțeleagă.

Și nu trebuie să vorbești despre nimic important.
Nu trebuie să explici, să povestești sau să te plângi.
E suficient să o au*i — vocea aceea care ți-a spus prima dată că ești bine.

30/10/2025

După transferul embrionar, fiecare zi e o luptă între speranță și teamă.
Dar nimic nu sperie mai tare decât acel moment în care vezi o urmă de sânge pe lenjerie, cu câteva zile înainte de analiza beta hCG.
Inima îți cade.
Primul gând e: „S-a pierdut totul.”

Urmează mesaje, întrebări, rugăminți:
„Poate trebuie schimbat tratamentul?”
„Să mai adaug progesteron?”
„Să fac ceva, orice?”

Dar adevărul este simplu: nu trebuie făcut nimic în plus.
Pentru că, în acel moment, nu mai depinde de tine.
Și nici de doza de progesteron.
În FIV, progesteronul este deja administrat în doze mari — de zeci de ori mai mari decât ceea ce produce corpul natural.
El face exact ce trebuie: menține endometrul pregătit, relaxează uterul, susține implantarea.
Dacă embrionul s-a implantat, el va începe curând să producă hCG, și sarcina va continua.
Dacă nu s-a implantat, nicio doză suplimentară de progesteron nu mai poate schimba rezultatul.

Soarta biologică se decide în primele zile după transfer, nu în ajunul analizei.

🧑‍⚕️De ce apare sângerarea?

În FIV, mucoasa uterină este sub influența unor doze mari de estrogen și progesteron.
Endometrul devine extrem de fragil și vascularizat — exact așa cm trebuie, pentru ca embrionul să poată fi primit.
De aceea, pot apărea mici pete sau sângerări discrete, care nu înseamnă automat că totul s-a pierdut.
Poate fi:
– o mică fragilitate a colului uterin,
– un vas superficial rupt,
– o scurgere veche, oxidată,
– uneori, chiar un spotting de implantare.

Nici prezența, nici absența sângerării nu anunță nimic sigur.
Unele femei cu spotting au analize pozitive.
Altele, fără niciun semn, au rezultat negativ. Și invers..
Nu există o regulă.

🧑‍⚕️🌹Analiza trebuie făcută – chiar și dacă ai sângerat

În fiecare zi, primesc aceleași mesaje:
„Doamnă doctor, cred că a venit menstruația… mai are rost să merg la analiză?”
Și de fiecare dată, răspunsul e același:
Da. Are rost. Trebuie.

De multe ori, femeile sunt convinse că menstruația a venit și nu mai merg la analiză.
Dar am avut nenumărate cazuri în care beta hCG-ul a fost pozitiv, chiar foarte frumos, în ciuda sângerării.

Refuzul de a face analiza, doar pentru că „pare că a venit menstruația”,
înseamnă să renunți la adevăr înainte de a-l afla.
Și uneori, să renunți la o sarcină care era acolo.

Analiza beta hCG este singura care poate confirma sau infirma sarcina.
Nu simptomele.
Nu sângerarea.
Nu testele de urină făcute prea devreme.

🧑‍⚕️Ce trebuie să faci

– Continuă tratamentul exact cm ți-a fost indicat.(Sunt încrezută că ai citit atent formularul cu medicamente și notițele noastre de pe cutii, și faci întocmai💐)
– Nu opri, nu adăuga nimic fără acordul medicului.
– Nu te învinovăți.
– Fă analiza, în ziua stabilită, chiar dacă ai sângerat.
– Așteaptă rezultatul, nu presupunerile.

🧑‍⚕️💕Știu că e greu.
Să simți că o picătură de sânge poate ruina un vis.
Dar sângele nu spune totul.
E doar un detaliu al drumului, nu finalul lui.
Embrionul lucrează în tăcere, și viața, dacă a început, are nevoie de timp — nu de panică.

Răbdarea e parte din proces.

30/10/2025

Vă așteptăm cu drag. Pregătiți întrebări🤗

Au mai rămas doar 2 zile până la Ziua Ușilor Deschise FIV ❗

Am pregătit un seminar interactiv și plin de informații esențiale despre fertilitate – ce influențează succesul tratamentului FIV, tot ce trebuie să știi înainte de a începe și cm poți înțelege mai bine șansele reale de reușită.

📩 Vei putea adresa toate întrebările tale, chiar și anonim, printr-o platformă special creată pentru participanți.

🎁 Iar bonusul evenimentului: 5000 lei reducere la o procedură FIV, doar pentru că ne vizitezi!
📅 1 noiembrie | ora 11:00 | Medpark, str. A. Doga 24

Înscrie-te acum și vino să afli răspunsurile care te pot aduce mai aproape de visul de a deveni părinte!

🔗 Link înregistrare: https://forms.gle/vED87TE8fkZU721X9

29/10/2025

Uneori, fără motiv aparent, te trezești mai neliniștită, mai sensibilă, mai aproape de lacrimi.
Te întrebi de ce.
Nu s-a întâmplat nimic grav, dar parcă lumea s-a mutat un centimetru mai aproape de pielea ta.

De fapt, s-a întâmplat ceva — în interiorul tău.
Ar putea fi perioada în care corpul produce progesteron, hormonul care pregătește uterul pentru o posibilă sarcină. Dar în același timp, pregătește și creierul să simtă diferit.

🧑‍⚕️ Progesteronul — liniște și furtună deopotrivă

Când nivelul lui crește după ovulație, progesteronul se transformă într-un metabolit numit alopregnanolonă, care acționează asupra receptorilor GABA din creier — aceiași care răspund la medicamentele anxiolitice.
În doze potrivite, efectul e blând: liniște, somn, relaxare, siguranță.
Dar uneori, la femeile mai sensibile, receptorii aceia reacționează „prea intens” — și ceea ce ar trebui să fie calm devine neliniște.
Așa apare iritabilitatea, vulnerabilitatea, senzația că „totul te atinge”.

Nu e slăbiciune și nici imaginație.
Este biologie pură.

Studiile arată că femeile care suferă de sindrom premenstrual sau tulburare disforică premenstruală (PMDD) nu au neapărat mai mult progesteron, ci un creier care reacționează diferit la el.
Ca și cm volumul emoțiilor ar fi dat mai tare în faza luteală , după ovulație.

🧑‍⚕️După naștere — când marea se retrage brusc

În timpul sarcinii, progesteronul atinge valori uriașe. El calmează, protejează, liniștește sistemul nervos.
După naștere însă, nivelul lui se prăbușește — iar această cădere hormonală este una dintre cauzele depresiei postnatale.
Brusc, creierul rămâne fără „tamponul” neurochimic care îl ținea stabil.
Nu e doar oboseala sau lipsa somnului: e un gol hormonal care afectează direct zonele din creier responsabile de emoție și echilibru.

Așa apar episoadele de plâns fără motiv, sentimentul de gol, de vinovăție, de neputință.
Nu ești „slabă” — ești o ființă biologic adaptată să creeze viață, dar și să simtă intens tot ce urmează după.

Progesteronul nu e dușmanul tău.
El face parte dintr-un mecanism sofisticat care încearcă să protejeze.
Doar că, uneori, protecția vine cu un preț: sensibilitate, oboseală, melancolie.

Cunoașterea acestor mecanisme e o eliberare.
Când știi de ce te simți diferit, nu te mai judeci.
Înțelegi că nu ești „prea emotivă” — ești vie, complexă, într-un echilibru subtil între biologie și suflet.

🧑‍⚕️Ce poți face când hormonii par să te conducă ei pe tine?

Primul pas este recunoașterea.
Să știi că ceea ce simți are un nume, o explicație și un mecanism biologic.
Că nu e „drama lunii”, ci un dialog chimic între creier și ovare.
Dar dacă simptomele devin copleșitoare — există soluții.

1. Igiena hormonală și stilul de viață

Somn: lipsa lui scade sensibilitatea GABA și amplifică stresul.

Mișcare ușoară: endorfinele și dopamina ajută la echilibrarea efectelor hormonale. Plimbärile pot face bine.

Alimentație: alimente bogate în magneziu, triptofan, vitamina B6, omega-3 (pește gras, nuci, semințe, banane).

Evită excesul de cafeină, alcool, zahăr rafinat — toate amplifică iritabilitatea luteală.

2. Sprijin emoțional și psihoterapie

Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă în sindromul premenstrual sever și depresia postpartum.
Nu schimbă hormonii, dar schimbă felul în care îi simți.
Te ajută să-ți cartografiezi ciclul, să te pregătești pentru zilele sensibile și să reduci vinovăția.

3. Tratament medical individualizat

În PMDD, pot fi folosite anumite medicamente (medicul tău știe care sunt cele de primă linie), administrate continuu sau doar în faza luteală.

La unele femei, contraceptivele orale combinate pot stabiliza fluctuațiile hormonale, dar răspunsul este foarte individual.

În depresia postpartum, s-a introdus o terapie bazată pe alopregnanolonă (brexanolone) — primul tratament creat special pentru depresia legată de scăderea progesteronului. Sunt și alte terapii..

În perimenopauză, progesteronul bioidentic sau terapia combinată estrogen-progesteron pot fi benefice, sub monitorizare medicală.

Toate doar cu monitorizarea medicului!!!!

4. Ascultarea corpului, nu lupta cu el

Nu toate femeile au nevoie de tratament.
Pentru multe, conștientizarea ciclului și adaptarea stilului de viață sunt suficiente.
Dar dacă simți că hormonii „iau volanul” prea des — cere ajutor.
Medicina modernă are răspunsuri, dar primul pas este să spui:
„Simt că ceva se schimbă în mine.”

Progesteronul este mai mult decât un hormon: e o poveste despre echilibru, despre emoție, despre puterea de a da viață și de a o simți.
Și atunci când înveți să-l asculți, nu te mai pierzi în furtună.

🧑‍⚕️Ceva important: nu s-a evidenţiat o relaţie simplă „nivel mai mare de progesteron = mai multă dispoziţie proastă”. Sau inversul. Nu e de ajutor să faci analiza de progesteron!
Mai degrabă sensibilitatea individuală la fluctuaţii hormonale şi genetica sau antecedentele psihice joacă rol major.

Astfel, chiar dacă două femei au niveluri similare de progesteron, dacă una are o vulnerabilitate (genetică, de stres, psihologică) poate dezvolta PMDD, iar cealaltă nu.

Nu uita: fiecare corp are propriul „profil hormonal”. Tocmai de aceea, soluţia nu e „o mărime universală”. Este personalizată.

🧑‍⚕️ Nu ești tu — e progesteronul. Dar eu te înțeleg.

Despre Fertilizare In Vitro, care nu merge fără progesteron.

În fiecare zi, primesc zeci de mesaje de la femei aflate în tratament FIV:
„De ce mă simt așa?”, „E normal să fiu nervoasă?”, „De ce plâng din senin?”, "Am niște semne , e normal?”
Și le înțeleg. Toate.
Pentru că nu sunt doar paciente, sunt femei care poartă în ele cel mai delicat amestec de hormoni, emoții și speranță.

Ca medic, am văzut lacrimi, râsete, tăceri, frici și puteri, supărări și îmbrățișări...
Și știu că în spatele fiecărei femei care urmează un tratament FIV e o luptă grea între curaj și vulnerabilitate.

Progesteronul își face treaba.
Tu — la fel.
Iar eu sunt aici, să te însoțesc…
Știu. Știu exact cm e…