https://www.facebook.com/105793678417436/

Psiholog Ludmila Guzun, Chisinau (2026)

04/03/2026

Dacă simți că trebuie să fii mereu la înălțime… acest mesaj este pentru tine.
Pentru cei care cred că trebuie să fie întotdeauna la înălțime…
Să fie mereu binedispuși.Mereu puternici.
Mereu sănătoși.Mereu frumoși.
Să aibă doar gânduri pozitive.Să nu greșească.Să nu cadă.Să fie… perfecți.
Vin să vă dezamăgesc-Este imposibil.
Nu pentru că este ceva în neregulă cu tine.
Ci pentru că este ceva nereal în această cerință.
Este una dintre cele mai puternice iluzii
în care mintea încearcă să ne țină.
Iluzia că trebuie să fii „sus”… tot timpul.
Dar viața nu funcționează așa.
Există zile cu liniște.Și zile cu zgomot.
Zile cu claritate.Și zile cu confuzie.
Zile în care te simți invincibil.Și zile în care te simți pierdut.
Și toate sunt… umane.
Nu ai fost creat să fii perfect.Ai fost creat să fii viu.
Iar frumusețea nu este în perfecțiune.Este în autenticitate.
Este în faptul că poți cădea…
și totuși… să te ridici.Fără să te condamni.
Fără să te repari.
Doar… înțelegând că nu a fost niciodată nevoie să fii perfect.

24/02/2026

Două momente esențiale ce crează și mențin cercul anxietății

23/02/2026

De ce ne enervează cel pe care îl iubim cel mai mult?

22/02/2026

Greșeala pe care o fac aproape toți oamenii când simt anxietate

21/02/2026

Graba este un simptom al anxietății, nu o soluție

20/02/2026

Încrederea în sine este starea naturală a esenței fiecărui om. Este ceva de neclintit, de neatins, de neștirbit de circumstanțe sau de păreri.
Nu este ceva ce trebuie construit, câștigat sau demonstrat. Nu vine din realizări și nu pleacă odată cu eșecurile.
Este acolo, dintotdeauna.
Uneori pare că o pierdem, dar în realitate doar ne pierdem în gânduri care ne spun că nu suntem suficienți, că nu putem, că nu vom reuși.
În acele momente, nu încrederea a dispărut — doar atenția noastră s-a îndepărtat de ea.
Așa cm soarele nu dispare atunci când este acoperit de nori, la fel și încrederea rămâne prezentă, chiar și atunci când nu o simțim.
Iar când mintea se liniștește, când nu mai luptăm cu noi înșine, ea reapare natural.
Pentru că încrederea în sine nu este ceva ce devenim.
Este ceva ce suntem.💛

13/02/2026

A fi psiholog nu este doar o profesie pentru mine.
Este o întâlnire de la suflet la suflet.
Nu este despre tehnici perfecte sau răspunsuri rapide.
Este despre prezență.
Despre acel spațiu sigur în care un om poate, pentru prima dată după mult timp, să lase jos armura.
În cabinet nu vin „probleme”.
Vin oameni.
Cu povești.
Cu frici.
Cu speranțe pe care uneori nici nu mai îndrăznesc să le rostească.
Și stăm împreună.
Uneori cu multe cuvinte.
Alteori cu lacrimi.
Alteori cu tăceri care spun mai mult decât orice explicație.
Pentru mine, a fi psiholog înseamnă să cred în sănătatea din om chiar și atunci când el s-a îndoit de ea.
Să văd dincolo de anxietate, dincolo de stres, dincolo de gândurile care îl sperie.
Să știu că liniștea nu trebuie creată — ea este deja acolo.
Și poate cel mai frumos lucru este momentul acela subtil când privirea se luminează.
Când respirația devine mai adâncă.
Când omul spune: „Parcă e mai ușor.”
În acele clipe știu că nu am „reparat” nimic.
Doar am fost martoră la reamintirea lui de sine.
Și asta, pentru mine, este un privilegiu.
Cu recunoștință,
Ludmila Guzun

09/02/2026

Lista mea de renunțări pentru 2026
Ani la rând mi-am făcut liste cu obiective.
Mai mult. Mai bine. Mai sus.
Anul acesta aleg altceva.
Aleg să renunț.
Renunț la nevoia de a controla tot ce nu depinde de mine.
Renunț la conversațiile din minte care mă obosesc.
Renunț la presiunea de a demonstra.
Renunț la comparație.
Renunț la graba de a ajunge „undeva”.
Renunț la gândul că trebuie să fiu altfel decât sunt.
Renunț la a lua personal fiecare reacție a celorlalți.
Renunț la ideea că liniștea trebuie câștigată.
În 2026 vreau mai puțin zgomot și mai multă claritate.
Mai puțină forțare și mai multă încredere.
Mai puțin „a face” și mai mult „a fi”.
Pentru că uneori cea mai mare creștere nu vine din ceea ce adăugăm,
ci din ceea ce avem curajul să lăsăm să plece.
Tu la ce ai putea renunța anul acesta? 🤍

29/01/2026

Care este una dintre cauzele invizibile ale distanței dintre parteneri?
Întâlnesc în cabinetul meu cupluri în care relațiile se răcesc, fără ca partenerii să-și dea seama de ce.
Adesea, una dintre cauzele mai puțin vizibile este anxietatea – a unuia dintre parteneri sau, uneori, a ambilor.
Anxietatea nu rămâne doar o stare interioară.
Ea se strecoară în relație și începe să influențeze felul în care cei doi comunică, se apropie sau se îndepărtează unul de celălalt.
Când unul dintre parteneri trăiește anxietate, pot apărea: – nevoia constantă de reasigurare
– controlul, gelozia sau suspiciunea
– iritabilitatea și tensiunea emoțională
– retragerea sau răceala afectivă
Celălalt partener ajunge, adesea, să se simtă obosit, confuz sau mereu atent „să nu greșească”. Astfel, relația începe să se construiască în jurul fricii, nu al conexiunii.
Cu timpul, apropierea se poate transforma în distanță.
Nu pentru că lipsește iubirea, ci pentru că anxietatea schimbă percepția asupra realității și asupra celuilalt.
Vestea bună este că anxietatea nu definește nici omul, nici relația.
Atunci când este înțeleasă și adusă la lumină, relația poate redeveni un spațiu de siguranță, nu de tensiune.
Cuplurile nu au nevoie de perfecțiune,
ci de claritate, prezență și mai multă blândețe unul față de celălalt.
Dacă regăsești relația ta în aceste rânduri, să știi că nu ești singur(ă) și că lucrurile pot deveni mai clare.
Psihoterapia – individuală sau de cuplu – poate oferi un spațiu sigur în care anxietatea este înțeleasă, nu judecată, iar conexiunea poate fi reconstruită pas cu pas.
Uneori, a cere sprijin nu este un semn de slăbiciune,
ci un act de grijă față de tine și față de relația ta.🩶

28/01/2026

De multe ori, când vorbesc cu clienții mei despre anxietate și le povestesc despre căile cele mai rapide de a se elibera de ea, unii mă privesc cu neîncredere.
„Nu se poate așa…”
„Prea simplu…”
„Dacă ar fi fost posibil, aș fi reușit demult…”
Le văd în ochi confuzia.Oboseala.
Și acea speranță mică, ascunsă, care încă nu îndrăznește să creadă.
Unii îmi spun direct:
„E ușor să vorbiți așa… dar, în realitate, este mult mai greu.”
Alții nu spun nimic, dar privirea lor întreabă:
„Dumneavoastră știți cm e să-ți fie frică de propriul corp?”
„Să-ți fie teamă de bătăile inimii, de respirație, de gândurile care nu se mai opresc?”
„Să trăiești cu frica că simptomele vor apărea din nou?”
Și atunci le spun, cu multă blândețe:
Da. Știu.
Pentru că am fost acolo.
Știu cm este să te trezești dimineața și primul gând să fie:
„Oare astăzi va fi o zi bună?”
Știu cm este să-ți asculți corpul cu teamă,să-ți verifici respirația,să-ți numeri bătăile inimii,
să-ți dorești doar să se termine.
Dar dincolo de experiența mea personală există un adevăr mai profund:
adevărul despre ce este, de fapt, anxietatea.
Despre cm funcționează sistemul nostru psihologic, nervos și fiziologic.
Despre sănătatea emoțională care există în fiecare om, chiar și atunci când pare pierdută.
Înțelegerea modului în care ne creăm anxietatea — conștient sau inconștient — m-a ajutat să mă eliberez de ea.
Nu lupta cu simptomele.
Nu controlul gândurilor.
Ci înțelegerea.
Aceasta este claritatea pe care încerc să o ofer fiecărei persoane care apelează la mine pentru ca să înțeleagă de unde apare și de ce nu este periculoasă.
Aceste cunoștințe nu sunt doar adevăruri personale, descoperite de mine cu câțiva ani în urmă.
Sunt adevăruri care au schimbat viețile multor oameni până acum.
Sunt principii fundamentale, la fel cm este gravitația.
La fel cm gravitația acționează indiferent dacă o înțelegem sau nu,
la fel funcționează și aceste principii în viața noastră interioară.
Când nu le înțelegem, ne luptăm.
Când le vedem, ne relaxăm.
Și din această relaxare apare ceva ce mulți au uitat cm se simte:siguranța, încrederea, liniștea.
Nu pentru că viața devine lipsită de provocări,
ci pentru că omul încetează să se mai teamă de propriile trăiri.
Iar atunci când frica nu mai este dușmanul,
anxietatea își pierde puterea.

27/01/2026

Știți despre ce e viața?
E despre încredere.
Mai bine spus, despre a ne arăta cât de multă încredere putem avea în ea.
Și nu atunci când viața este ușoară,
ci, din contra, atunci când ne încearcă.
Viața vine să ne arate încredere încă din prima clipă:când venim în acest univers,când facem primii pași,când cădem și iarăși ne ridicăm.
Ne arată încredere atunci când respirăm fără să ne gândim cum,când trăim, mergem, vedem, auzim, visăm, creăm.
Când inima bate singură.
Când rănile se vindecă.
Când durerea, oricât de grea ar fi, nu rămâne pentru totdeauna.
Trecem prin clipe greu de explicat și greu de trăit.Momente în care nu înțelegem de ce și pentru ce.Și totuși, chiar și atunci, viața nu ne abandonează.
Avem puteri.Avem resurse.Facem față.
Și ne ridicăm, adesea, cu și mai multă forță decât înainte.
De multe ori, abia când suntem puși la pământ descoperim cât de adânci sunt rădăcinile noastre.
Și nu doar că mergem mai departe,
dar găsim în noi puteri ascunse —
puterea de a înțelege,de a ierta,de a încuraja pe alții.
Poate de aceea viața merită încrederea noastră.Nu pentru că este mereu blândă,
ci pentru că, indiferent ce aduce,ne arată cine suntem cu adevărat și ne poartă, pas cu pas, exact acolo unde avem nevoie să creștem.
Faptul că ești aici înseamnă că viața încă are încredere în tine.
Că nu ai primit mai mult decât poți duce.
Că există în tine o inteligență mai mare decât frica de moment.
Ai voie să nu știi toate răspunsurile.
Ai voie să obosești.
Dar nu ești singur(ă) și nu ești pierdut(ă).
Viața te susține chiar și atunci când nu o simți.
Și, pas cu pas, exact din locul în care te afli acum,se va deschide următorul drum.
Ai încredere.
Nu pentru că totul va fi perfect,
ci pentru că tu ești susținut(ă) mai mult decât îți imaginezi 🌼

12/01/2026

La început de an, mulți oameni simt că ar trebui să fie mai motivați, mai clari, mai hotărâți.
Că acum e momentul „perfect” să schimbe totul.
Dar adevărul este că viața nu începe din planuri.
Începe din starea noastră interioară.
Dacă în interior e multă presiune, chiar și cele mai bune intenții devin grele.
Dacă în interior e mai multă liniște, pașii apar natural, fără forțare.
Un an bun nu se construiește cu ambiție dusă la extrem,ci cu o relație mai blândă cu tine.
Cu mai multă acceptare a locului în care ești acum,fără să te judeci pentru ce „nu ai făcut încă”.
De multe ori, claritatea nu vine din efort,
ci din spațiul pe care ți-l oferi.
Iar din acest spațiu apar decizii mai potrivite,
ritmul tău autentic și o direcție care se simte mai ușor pe dinăuntru.
Un început bun de an nu înseamnă să grăbești schimbarea,ci să lași schimbarea să apară dintr-un loc mai așezat.
Cum ar fi să înceapă anul din mai multă blândețe față de tine?🩶

Psiholog Ludmila Guzun

04/03/2026

24/02/2026

23/02/2026

22/02/2026

21/02/2026

20/02/2026

13/02/2026

09/02/2026

29/01/2026

28/01/2026

27/01/2026

12/01/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category