22/10/2025
🎉 80 de ani de excelență la USMF „Nicolae Testemițanu”!
Cu mândrie și recunoștință, echipa OrtoDental a fost parte a acestui eveniment aniversar, care a reunit profesioniști dedicați domeniului stomatologiei moderne. 🦷✨
În cadrul celor trei zile de activități, s-a desfășurat workshopul „Conduita de colaborare interdisciplinară”, susținut de dr. Daniela Trifan, medic ortodont și asistent universitar, un exemplu al implicării continue în formarea și perfecționarea specialiștilor tineri. 💬
Totodată, cu mare emoție și admirație, Valentina Trifan, dr.hab.conferențiar universitar și șef al Catedrei de Ortodonție, care a fost distinsă cu Diploma de Onoare din partea Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului superior medical și farmaceutic. 🏅💐
Felicitări Universității pentru 80 de ani de performanță, inovație și dedicare!
💙 Cu respect, echipa OrtoDental